5,213 matches
-
stăpânirii europene asupra Iberiei. După secole de recuceriri, în care spaniolii au luptat pentru a-i izgoni pe musulmani, Inchiziția Spaniolă împotriva musulmanilor și evreilor a fost stabilită de către Regele Ferdinand și Regina Isabella pentru a finaliza purificarea religioasă a Peninsulei Iberice. În secolele care au urmat , Spania s-a văzut însuși, ca bastion al catolicismului și purității doctrinare. Spania a dus catolicismul spre ”Lumea Nouă” și Filipine ,insă regii Spaniei au insistat asupra independenței față de ”intervenția”papei,episcopii având interzis
Istoria Spaniei () [Corola-website/Science/298458_a_299787]
-
triburi despre care istoriografia nu a reușit să stabilească dacă erau tracice sau ilire. La fel de disputată apartenență etnică au și tribalii, considerați traci de o mare parte a literaturii istorice. Unele triburi ilire (messapii, daunii, peuceții) ar fi trecut în Peninsula Italică, iar despre iapozi, o legendă reprodusă de Appian spune că au migrat spre răsărit, așezându-se în teritoriul tracic. Este cert că ilirii au avut o descendență indoeuropeană și au vorbit limbi înrudite, însă opiniile sunt împărțite în privința apartenenței
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
teritoriului dintre Adriatica și râul Sava, în timpul epocii bronzului s-a petrecut o ilirizare treptată (A. Benac și B. Čović din Sarajevo). Pe de altă parte, școala mai veche menține teoria invaziei ilire din centrul Europei spre sud-est și în Peninsula Balcanică. Această invazie s-ar fi petrecut în sec. XIII î .Chr. Numeroasele nume tracice din Iliria ar fi în sprijinul acestei teze, a venirii ilirilor peste locuitori traci care astfel au fost înlocuiți, asimilați sau împinși spre răsărit. În
Iliri () [Corola-website/Science/298482_a_299811]
-
lor a crescut de la an la an ajungându-se la câteva mii în ultimele sezoane. De exemplu la ultimele deplasări efectuate în Spania, Steaua a fost susținută de un număr record de suporteri, beneficiind și de aportul diasporei românești din Peninsula Iberică. La partida de la Madrid, împotriva Realului, în noiembrie 2006, peste 20.000 de suporteri ai roș-albaștrilor au luat loc în tribunele stadionului "Santiago Bernabeu". Din sezonul 2013-2014 media de spectatori este în scădere. Printre scandările cele mai populare se
FC Steaua București () [Corola-website/Science/298507_a_299836]
-
i sunt o ramură a românilor care a migrat în Evul Mediu din aria de formare a poporului român spre vest și s-a așezat în peninsula Istria, astăzi aparținând Croației. Fiind încă din perioada stabilirii în Istria într-un proces treptat de asimilare cu populația majoritară, în prezent numărul istroromânilor, considerându-i ca atare pe cei care vorbesc limba istroromână, este estimat la sub o mie
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
începând cu secolul al XV-lea sau al XVI-lea. La rândul său, istoricul croat Franjo Rački consacră și el 11 pagini istroromânilor într-o lucrare din 1881, trasând drumul migrației acestora început în secolul al XII-lea în estul Peninsulei Balcanice, prin Serbia, Bosnia, Croația și Dalmația, până în Istria și insula Krk, migrație efectuată în grupuri mici. Lingvistul specialist în limba română Gustav Weigand publică de asemenea lucrări despre istroromână, în 1892, în 1894 și în 1895. Cercetătorii merg tot
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
nume ce provine de la etnonimul "Ćići" folosit de croați pentru istroromâni până astăzi, transcris în latină "Chichii" în documentele vremii. În secolul al XV-lea au loc epidemii de ciumă devastatoare în Istria, și senatul Republicii Vreneția care stăpânea litoralul peninsulei, favorizează așezarea aici a celor pe care îi numește "Morlacchi" în documentele sale, ca și pe cea a slavilor de sud ce se refugiază din calea cotropitorilor otomani. Astfel, în 1449 sunt menționați vlahi în localitatea Buje din Istria. Cuvântul
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
etnonim propriu-zis într-un document din 1463. Sub forma "Chichii", etnonimul reapare în documente în latină din anii 1517, 1524 și 1527, păstrate în arhivele orașului Triest. În acest secol se menționează așezări ale lor răspândite aproape peste tot în interiorul peninsulei, mai ales în zona localităților Žejân și Mune, la nord de muntele Učka, precum și în zona satului Sušnjevicę, la poalele de sud ale acestui munte. Într-o lucrare din 1641 despre Istria, cărturarul și episcopul de Cittanova (în croată Novigrad
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
de Nord și Minnesota și la vest până în Alberta. În partea de sud-est, golful se continuă cu golful James. La est comunică cu Oceanul Atlantic prin Strâmtoarea Hudson iar la nord cu restul Oceanului Arctic, respectiv cu Bazinul Foxe. În nord-est, peninsula Ungava separă de Golful Ungava. Distanța maximă în golf pe direcție nord-sud, de la strâmtoarea Hudson până la capătul sudic al golfului James este de cca. 1.500 km , în timp ce pe direcție est-vest, de la peninsula Ungava (Québec) până la coasta opusă aparținând de
Golful Hudson () [Corola-website/Science/307006_a_308335]
-
Arctic, respectiv cu Bazinul Foxe. În nord-est, peninsula Ungava separă de Golful Ungava. Distanța maximă în golf pe direcție nord-sud, de la strâmtoarea Hudson până la capătul sudic al golfului James este de cca. 1.500 km , în timp ce pe direcție est-vest, de la peninsula Ungava (Québec) până la coasta opusă aparținând de Nunavut, distanța maximă este de 830 km. Volumul golfului este de cca. 200.000 km iar adâncimea medie de 128 m. Lungimea totală a coastelor atinge 12268 km, din acest punct de vedere
Golful Hudson () [Corola-website/Science/307006_a_308335]
-
3 oameni din 64 supraviețuind. Căutarea Pasajului de Nord-Vest a dus în 1631 la expedițiile conduse de Thomas James, care a descoperit golful ce-i poartă numele și respectiv de Luke Fox (sau Foxe) care a descoperit Bazinul Foxe și peninsula Foxe. În 1670, succesul comerțului cu blănuri început de echipajul navei "Nonsuch", a determinat fondarea Companiei Golfului Hudson, care a și primit de la coroana britanică monopolul comerțului cu blănuri în zona bazinului golfului Hudson, zonă numită Țara lui Rupert ("Rupert
Golful Hudson () [Corola-website/Science/307006_a_308335]
-
est, de-a lungul liniei Salla-Urinsalmo. Această operațiune era menită să ocupe orașul Kandalaksha de la Marea Albă din Karelia, izolând trupele Frontului sovietic de nord, care altfel ar fi fost trimise să lupte împotriva "Platinfuchs". Operațiunea germană trebuia să rupă Peninsula Kola și Murmanskul de restul Uniunii Sovietice. În același timp o operațiune condusă de finlandezi urma să atace spre Lacul Ladoga și râul Svir. Prima fază, Renntier, a fost lansată pe 22 inie 1941, odată cu declanșarea Operațiunii Barbarossa. Două divizii
Operațiunea Silberfuchs () [Corola-website/Science/307009_a_308338]
-
au cucerit Istria și Benevento. În ciuda acestor conflicte, eforturile militare ale Irinei au avut și un oarecare succes: în 782, sfetnicul ei, Staurakios, i-a înfrant pe slavii din Grecia și a pus bazele întinderii imperiului bizantin și a reelenizării Peninsulei Balcanice. Irina era atacată în mod constant de catre Abbasizi, iar în 782 și în 798 a trebuit să accepte termenii califilor Al-Mahdi, respectiv Harun-al-Rashid. Pe măsură ce Constantin se maturiza, el a începuts să refuze din ce în ce mai mult autoritatea Irinei. El a avut
Irina Ateniana () [Corola-website/Science/307020_a_308349]
-
înfrângerea germanilor la Kursk și declanșarea contraofensivei generale pe malul stâng al Nipruului, Vasilevski a conceput și coordonat operațiunile ofensive în regiunea Donbasului. Mai târziu, în același an, el a conceput planurile și a condus operațiunile de luptă pentru eliberarea Peninsula Crimeea. La începutul anului 1944, Vasilevski a coordinat ofensiva sovietică pe malul drept al Niprului, care s-a încheiat cu victoria decisivă din estul Ucrainei. Pe 10 aprilie 1944, în ziua în care Odesa a fost recucerită, Vasilevski a fost
Alexandr Vasilevski () [Corola-website/Science/307133_a_308462]
-
lui anecdote. El era la acea vreme singurul care putea stârni tot atâta ilaritate câtă putea să provoace Creangă. Caragiani era cel mai bogat anecdotist de la Junimea. Crescut în plin orient, Ioan Caragiani rezuma tradițiile și anecdotele tuturor popoarelor din Peninsula Balcanică și din restul imperiului turcesc. La fiecare pas se întrerupea ca să spună o anecdotă cu un sârb, cu un bulgar, cu un grec, cu un turc, cu un țigan, etc. Nu vorbea chiar bine românește; accentul lui, fraza, totul
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
publică cel dintâi articol dedicat acestei probleme, în revista Junimii „Convorbiri literare”, Românii din Macedonia și poezia lor populară”. Două decenii mai târziu, în „Balcanica" (1891), va publica prima parte a voluminoasei lui lucrări intitulate „Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică". Cea de a doua parte îi va fi tipărită postum în 1941 de academicianul Pericle Papahagi. În studiul său Caragiani caută să-i deosebească în permanență pe români printre celelalte popoare balcanice, servindu-se de 'toponimie' și 'onomastică'. În
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
a fost retipărit în 1929 de Pericle Papahagi, tot acesta izbutind publicarea volumului al doilea în 1941. Editorii de azi (Litera Internațional, București, 2000), până în present, au republicat doar primul volum (ediția 1929) a acestor studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică. Lucrarea pentru care autorul a folosit surse grecești, italiene, franceze, dar și informările primite de la surse directe din comunele aromâne este singulară prin efortul de a dezveli o istorie macedoromână până la el necunoscută și care de fapt fusese preschimbată
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
prin definiție, printre dialectele limbii protogrecești. Protogreaca ar fi fost vorbită în ultima parte a mileniului 3 î.Hr., cel mai probabil în Balcani. Unitatea protogreacăi s-ar fi terminat când migratorii elini, care vorbeau limba predecesoare micenienei, au ajuns în peninsula greacă fie prin secolul XXI î.Hr., sau în secolul XVII î.Hr., cel târziu. Ei s-au separat de grecii dorieni, care au ajuns în peninsulă aproape un mileniu mai târziu (vezi Invazia doriană, Epoca greacă întunecată), vorbind un dialect care
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
s-ar fi terminat când migratorii elini, care vorbeau limba predecesoare micenienei, au ajuns în peninsula greacă fie prin secolul XXI î.Hr., sau în secolul XVII î.Hr., cel târziu. Ei s-au separat de grecii dorieni, care au ajuns în peninsulă aproape un mileniu mai târziu (vezi Invazia doriană, Epoca greacă întunecată), vorbind un dialect care rămăsese, din unele puncte de vedere, mai arhaic. Evoluția protogreacăi ar trebui considerată pe fundalul unui sprachbund (zonă lingvistică) paleo-balcan timpuriu, care face dificilă delimitarea
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
era necesară supravegherea îndeaproape a oricărei activități politice la est de Suez și de Marea Roșie. Cu finanțarea respectabilă a Fondului pentru Explorări în Palestina, Lawrence s-a alăturat arheologului Leonard Woolley și căpitanului britanic Stewart Newcombe pentru o cercetare a peninsulei Sinai, la începutul anului 1914. Aparent, ei încercau să găsească vestigii ale celor 40 de ani de peregrinări ale israeliților, după ieșirea din Egipt. În realitate, căutau semne ale unor activități militare turcești în regiunea de frontieră. Primul Război Mondial
T. E. Lawrence () [Corola-website/Science/307302_a_308631]
-
suita sa formată din 25 de servitori și gărzi de corp, Feisal lansează ofensiva care avea să se încheie la Damasc. Sub îndrumarea lui Lawrence, el stabilește o strategie adecvată terenului și capacităților de luptă ale oamenilor săi. Înaintând în Peninsula Arabă, rebelii purtau un război de hărțuire care îi înspăimânta pe dușmani și înrolau, pe parcurs, recruți din alte triburi. Ei au ocolit fortărețele turcești și au atacat în mod repetat calea ferată din Hijaz, dinamitând poduri și linii ferate
T. E. Lawrence () [Corola-website/Science/307302_a_308631]
-
controversată opera a lui Giorgione este tabloul cunoscut sub numele de "Apus de soare" (""Îl tramonto""), care reprezintă pe "Sân Rooco" și "Sân Gottardo", pictat probabil sub impresia unei epidemii de ciumă ce s-a abătut în anul 1504 asupra peninsulei italice. Figură Sfanțului Gheorghe cu balaurul în partea de sus din dreapta a tabloului a fost adăugată de un restaurator trei secole mai tarziu. Specialiștii nu reușesc să interpreteze semnificația unui tablou în care monștrii de apă și cei de uscat
Giorgione () [Corola-website/Science/307327_a_308656]
-
și o soție bolnavă. La data de 19 iulie 1952, pr. Ilie Lăcătușu este arestat, trimis și încadrat în colonia de muncă M.A.I. Galeșu, la Canal, până în octombrie 1952 când a fost încadrat în colonia de muncă M.A.I. Peninsula, unde a facut parte din "celebra brigadă a preoților". După un an, în septembrie 1953, din cauza înrăutățirii stării de sănătate, este mutat la închisoarea din Târgu-Ocna, unde și-a trăit ultimele zile Valeriu Gafencu, supranumit "sfântul închisorilor". Perioada sa de
Ilie Lăcătușu () [Corola-website/Science/308563_a_309892]
-
acest calif a schimbat, degrandându-l, statutul nadjaranienilor. Nadjaranienii erau o "republică creștină" (o oază importantă, întinsă pe o fâșie de 100 de km, azi corespunzând aproximativ provinciei cu același nume din Arabia saudită), unul dintre principalele focare ale creștinismului "nestorian" în peninsula Arabiei. În 632 e.n., Mahomed a încheiat cu ei un tratat de protecție ("ahd ad-dhimma"), însă odată ce statul islamic a devenit un puternic imperiu, arabii musulmani au simțit nevoia să reducă drepturile nadjaranienilor, care și așa erau umilitoare, și asta
Jizia () [Corola-website/Science/308554_a_309883]
-
Acest articol descrie geografia Italiei. Italia este un stat suveran european, situat în cea mai mare parte pe Peninsula Italică și cuprinzând și câteva insule la Marea Mediterană, cele mai importante fiind Sicilia și Sardinia. Se învecinează cu Franța la nord-vest, Elveția și Austria la nord și Slovenia la nord-est. De asemenea înconjoară două enclave independente: San Marino și Vatican
Geografia Italiei () [Corola-website/Science/308724_a_310053]