3,510 matches
-
a început să utilizeze titulatura de markgraf. După ce Împăratul Henric al III-lea a moștenit Carintia, a înființat în 1040 mărcile Istriei și Carniolei. Dat fiind că mama soției sale avea legături matrimoniale cu conții bavarezi de Ebersberg, care dețineau posesiuni în Carniola, Poppo a fost de asemenea numit și ca markgraf de Carniola. Hadamut i-a dăruit lui Poppo un fiu, Ulric I, care i-a succedat din 1045.
Poppo I de Carniola () [Corola-website/Science/324946_a_326275]
-
Engelbert al II-lea (d. 12 sau 13 aprilie 1141) a fost markgraf de Istria și de Carniola din jurul anului 1107 până la 1124. În 1124, el a fost promovat la rangul de duce de Carintia și markgraf de Verona, posesiuni pe care le-a stăpânit până la retragerea sa din 1135. Engelbert făcea parte din familia de Sponheim, el fiind fiul contelui Engelbert I de Sponheim, cu soția sa Hedwiga (de descendență necunoscută, probabil fiică a ducelui Bernard al II-lea
Engelbert de Carinthia () [Corola-website/Science/324948_a_326277]
-
depunerea lui Lambert al II-lea din 896 however, Anscar a trecut în tabăra lui Berengar de Friuli, care a reușit să își impună stăpânirea asupra Italiei după moartea lui Arnulf din 899. În 902, Anscar a lăsat prin testament posesiunile din Ivrea fiului său, Adalbert I, care se căsătorise cu fiica lui Berengar, Gisela. Cu toate acestea, Adalbert s-a aflat în relații neamiabile cu socrul său. Împreună cu markgraful Adalbert al II-lea de Toscana, el a luat pe ascuns
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
Conrad a încheiat pace cu germanii în timpul împăratului Otto I "cel Mare", spre deosebite de tatăl și de frații săi. Din acest motiv, împăratul l-a numit conte de Milano în 957. La 12 septembrie 962, Otto i-a conferit posesiuni în ținuturile Modenei și Bolognei, care anterior îi aparținuseră lui și fratelui său Guy și fuseseră ocupate de episcopul de Modena. În 965, Otto l-a instalat pe Conrad ca markgraf de Ivrea, ca urmare a părăsirii puterii de către fratele
Conrad de Ivrea () [Corola-website/Science/324963_a_326292]
-
de mari dimensiuni axată în jurul orașului sau de naștere, care fusese creată pe pământurile aflate în posesia bunicului său, Arduin Glaber. Printr-o chartă datata în 31 iulie 1001, împăratul Otto al III-lea i-a confirmat lui Ulric Manfred posesiunile și i-a acordat acestuia mai multe privilegii. Acest privilegiu a fost reclamat de către "Hugonis marchionis", probabil Ugo "cel Mare", markgraful de Toscana. Imediat după obținerea succesiunii, Ulric Manfred a început să își consolideze puterea pe seama markgrafului Arduin de Ivrea
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
controlul lui Ulric Manfred: Torino, Ivrea, Albenga, Ventimiglia, Auriate, Tortona și Vercelli. În toate confruntările dintre Arduin de Ivrea și împăratul Henric, Ulric Manfred a evitat cu prudență orice confruntare directă cu ceilalți doi conducători și și-a extins treptat posesiunile fie pe calea armelor (s-a aflat în război cu markgraful Bonifaciu al III-lea de Toscana în 1016), cât și prin creșterea autorității pe propriile sale domenii. În 1024, ca urmare a morții împăratului Henric al II-lea, Ulric
Ulric Manfred al II-lea de Torino () [Corola-website/Science/324958_a_326287]
-
acord cu casa Welfilor, iar în "Reichstag"-ul din 1154, ținut la Goslar, el l-a reinstalat pe fiul lui Henric "cel Mândru", Henric Leul ca duce al Bavariei. Cu toate acestea, Henric a redobândit un rest din fostele sale posesiuni, dat fiind că Marca de Austria, anterior în posesia dinastiei bavareze a Welfilor, era promovată din 1156, prin "Privilegium Minus", la rangul de ducat de sine stătător, Austria, deținut de Dinastia Babenberg din Franconia, credincioasă Hohenstaufenilor; mai mult decât atât
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
personală cu Ungaria) și parte de către Republica Veneția. Ducele Conrad I a fost succedat de către fiul său, Conrad al II-lea, care apare tot ca "dux de Dachawe" și care a murit fără urmași direcți în 1182. În aceste condiții, posesiunile sale comitale din Dachau au fost preluate de către vărul său Otto I de Wittelsbach, din calitatea sa de duce de Bavaria, numit în aceasta de către împăratul Frederic "Barbarossa" după depunerea Welfului Henric Leul din 1180. Anterior, teritoriul numit "Merania" de pe
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
fost preluate de către vărul său Otto I de Wittelsbach, din calitatea sa de duce de Bavaria, numit în aceasta de către împăratul Frederic "Barbarossa" după depunerea Welfului Henric Leul din 1180. Anterior, teritoriul numit "Merania" de pe coasta adriatică făcuseră parte din posesiunile markgrafului Ulric I de Carniola, devenit și markgraf de Istria (1060-1070), și moștenit apoi de fiul său, Poppo al II-lea (1070-1098). Poppo nu avea moștenitori pe linie masculină, iar fiica sa Sofia se căsătorise cu contele bavarez Berthold al
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
lui "Barbarossa""; există probabilitatea ca ei să fi fost victima verilor și rivalilor lor din dinastia Wittelsbach. Henric a fost alungat, iar mărcile lui au fost preluate de împăratul Otto al IV-lea în 1209; de asemenea, a pierdut și posesiunile din Bavaria, care au trecut sub ducii din familia Wittelsbach. Fratele lui Henric, ducele Otto I a încercat să se reconcilieze cu autoritatea imperială, în scopul de a redobândi posesiunile familiei, însă, după ce împăratul Hohenstaufen Frederic al II-lea a
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
al IV-lea în 1209; de asemenea, a pierdut și posesiunile din Bavaria, care au trecut sub ducii din familia Wittelsbach. Fratele lui Henric, ducele Otto I a încercat să se reconcilieze cu autoritatea imperială, în scopul de a redobândi posesiunile familiei, însă, după ce împăratul Hohenstaufen Frederic al II-lea a strâns relațiile cu ducele Otto al II-lea din casa de Wittelsbach, fiul și succesorul lui Otto de Merania, Otto al III-lea de Burgundia a trecut în tabăra principalului
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
1247. El s-a retras la castelul Niesten din apropiere de Weismain, în principatul-episcopat de Bamberg, unde a murit fără urmași în anul următor. Titlul de "duce de Merania" nu a mai fost utilizat, dat fiind că nu mai existau posesiuni rămase sub protecția Imperiului: mărcile de Istria și Carniola trecuseră sub dominația Patriarhatului de Aquileia, iar moșiile de origine ale Andechsilor fuseseră ocupate de către ducii de Bavaria. Casa de Andechs
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
Dinastia Harodingiană (în limba italiană: Arodingi sau "Arodi") a fost o proeminentă familie nobiliară longobardă care a oferit doi regi Italiei longobarde la jumătatea secolului al VII-lea (636-653). i au apărut ca deținând o mică posesiune în apropiere de Brescia. Apoi, Rothari, fiu lui Nanding, a devenit duce longobard de Brescia și a ridicat starea socială a familiei. În 636, el a fost ales rege al longobarzilor. Prin căsătoria cu Gundeberga, văduva regelui Arioald și fiica
Harodingieni () [Corola-website/Science/324976_a_326305]
-
a căutat pe cai diplomatice și a reușit să își recâștige influență la curtea regală. Astfel, el a obținut titlul de conte palatin, pe care tatăl său îl folosise anterior. Și-a folosit influența redobândita pentru a prelua controlul asupra posesiunilor din Champagne ale fratelui său Ștefan, care fuseseră moștenite de fiul acestuia Eudes de Champagne, cel care mai târziu se va ralia cauzei lui William Cuceritorul, participând la bătălia de la Hastings, căsătorindu-se cu o soră a lui William și
Theobald al III-lea de Blois () [Corola-website/Science/324409_a_325738]
-
Lothar devenise împărat în 1135, timp în care Conrad, recunoscând noua realitate, a fost nevoit să renunțe la titlul de rege al Italiei. După acest episod, cei doi au obținut iertarea și li s-a permis să își reia vechile posesiuni. După moartea lui Lother (în decembrie 1137), Conrad a fost ales rege la Koblenz în data de 7 martie 1138, în prezența legatului papal Theodwin. Șase zile mai tîrziu (13 martie), el a fost încoronat solemn la Aachen și a
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
diferiți principi din sudul Germaniei. Dat fiind că Henric cel Mândru, ginere și considerat moștenitor al lui Lothar și totodată cel mai puternic principe al Germaniei, a refuzat să îl recunoască pe noul rege, Conrad l-a deposedat de toate posesiunile sale, oferind ducatul de Saxonia lui Albert Ursul, iar pe cel de Bavaria lui Leopold al IV-lea, markgraf de Austria. Cu toate acestea, Henric "cel Mândru" și-a menținut loialitatea din partea supușilor săi. Ca urmare, a izbucnit războiul civil
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
al Papei, exorcist pentru o lungă perioadă de timp la Arhiepiscopia din Roma și prelat al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor și al Societății pentru propagarea credinței. El a scris mai multe cărți despre mesajele subliminale din muzica rock și metal, posesiunile diabolice și despre extratereștrii. Monseniorul Balducci a apărut de multe ori la televiziunea italiană pentru a vorbi despre satanism, religie și extratereștrii. Balducci a afirmat că s-a realizat deja contactul cu extratereștrii. Balducci a spus că: "Diavolul este un
Corrado Balducci () [Corola-website/Science/326907_a_328236]
-
la Apamea, în Frigia. Teritoriile de la vestul Munților Taurus au trecut în controlul indirect al Romei, puterea imperiului seleucid fiind mult slăbită. Declinul Seleucizilor a favorizat expansiunea Parției in regiune. După cum relatează Appian, tratatul prevedea renunțarea din partea Imperiului Seleucid la posesiunile din Europa și din Asia Mică, la vest de munții Taurus, predarea tuturor elefanților de război și limitarea flotei seleucide la numai 20 de corăbii de război în vreme de pace. De asemenea, lui Antioh al III-lea i s-
Tratatul de la Apamea () [Corola-website/Science/326969_a_328298]
-
și cea Occidentală. În anul 902, nepotul lui Bernard și succesorul acestuia, primul Conte de Vermandois, Herbert a fost ucis de către contele de Flandra, Balduin al II-lea. Fiul celui di-întîi, Herbert al II-lea, a domnit între 902-943, extinzînd posesiunile sale, întemnițînd-ul chiar pe regele Franței Carol al III-lea, până la moartea acestuia (922). Urmașii lui Herbert, Albert I, Herbert al III-lea, Albert al II-lea, Otton și Herbert al IV-lea au o amprentă mult mai mică în
Vermandois () [Corola-website/Science/326987_a_328316]
-
învingător în bătălia de la Kosmidion (1410), el a fost trădat în 1411 de armata sa, care a trecut de partea lui Mûsa la Edirne. Suleyman a fost executat la ordinele fratelui său învingător. Mûsa a devenit liderul de necontestat al posesiunilor otomane din Balcani. Bazileul Manuel al II-lea Paleologul fusese aliatul lui Suleiman. Din acest motiv, Mûsa l-a atacat și a asediat capitala bizantină. Manuel i-a cerut ajutorul lui Mehmed, iar otomanii anatolieni au venit în apărarea Constantinopolului
Interregnul otoman () [Corola-website/Science/323590_a_324919]
-
a fost un diplomat grec ce a activat pentru Imperiul Rus și care apoi a devenit primul șef de stat al Greciei. s-a născut în Corfu, (Κέρκυρα/Kerkyra în Greacă), una din insulele Ionice, care la acea vreme erau posesiune venețiană. A studiat medicina, filosofia și dreptul la Padova, în Italia. La vârsta de 21 de ani, în 1797, a început practica medicală ca doctor pe insula Corfu. A avut toată viața convingeri liberale și democratice, deși provenea din rândurile
Ioannis Kapodistrias () [Corola-website/Science/323767_a_325096]
-
puternicii boieri sârbi, doar Vucașin Mrniavcevici, protectorul lui Uroș și frate al lui Uglieșa, s-a alăturat alianței antiotomane. Ceilalți conducători locali sârbi ori nu au reușit să-și dea seama de iminența pericolului otoman, ori s-au temut că posesiunile lor vor fi atacate de vecini cât timp ei ar fi participat la campaniile antiotomane. Bătălia de la Cernomen a avut loc în apropierea satului Ormenion (Cernomen) pe râul Marița în data de 26 septembrie 1371, între otomanii conduși de Lala
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
apropiere față de turci. Șișman a acceptat în 1376 statutul de vasal al sultanului Murat I și și-a trimis sora să trăiască în haremul imperial de la Edirne. Aceste aranjamente nu i-a împiedicat însă pe turci să continue raidurile pe posesiunile lui Șișman. Bazileul Ioan al V-lea Paleologul s-a recunoscut vasal al otomanilor la scurtă vreme după victoria turcilor de la Cernomen, deschizând astfel calea intervenției directe a sultanilor în afacerile interne bizantine. Bulgarii și sârbii s-au bucurat de
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
soarta așezărilor vecini plătind un tribut liderilor turci locali în schimbul protecției. Cel puțin teoretic vorbind, orașul se afla sub autoritatea Imperiului Bizantin, dar legăturile cu acesta erau aproape imposibile datorită depărtării față de mare și faptului că era practic înconjurat de posesiunile otomane. Aceeași izolare favorizase însă și independența sa. În 1378, Manuel al II-lea Paleologul a promis că va preda turcilor orașul Philadelphia în sprijinul acordat de sultan în unul dintre numeroasele războaie civile care bântuiau Imperiul Bizantin. În ciuda promisiunii
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Spre sfârșitul deceniului al nouălea al secolului al XIV-lea, atenția lui Murad I a fost atrasă din nou de Balcani. În timp ce vasalul turcilor Șișman era preocupat de războiul cu voievodul muntean Dan I, armatele sultanului au cucerit Sofia, ultima posesiune bulgărească la sud de Munții Balcani. Această victorie le-a deschis otomanilor drumul strategic al Nișului, capătul unei importante căi comerciale europene. În vara anului 1380 sau în iarna anului 1381 (data este încă incertă), armatele sultanului Murad I au
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]