4,647 matches
-
pentru Securitate, fratele meu se simțea straniu: ca și când ar fi ieșit din sine însuși, ca și când și-ar fi părăsit pentru câteva minute sau ceasuri trupul, adevărurile, idealurile sale și ar fi devenit un altul, o făptură de împrumut, improvizată și precară, cu care nu avea nimic în comun. Când scria declarația, era ca un tip care e silit să petreacă o noapte într-un motel de pe marginea șoselei ponosit, deplorabil, din care fuge apoi repede, repede și se întoarce în casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
colegi mai tineri, a realizat primul labortor de chimie din liceu și din județul Suceava, înzestrat cu mijloace moderne, în care elevii își puteau însuși tainele sofisticate ale chimiei. A întocmit și realizat diferite materiale didactice, în conditi de finatare precare din acea vreme, care se pot utiliza și acum în era computerelor. A fost un pasionat al artei fotografice, domeniu în care a făcut multe și interesante dispozitive tehnice și a realizat diferite combinații chimice specifice, obtinad lucrări fotografice deosebite
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93283]
-
cinstea noastră, iar eu, „piscotit“, i-am oferit o replică elaborată, care suna cam așa: „Ei bine, e de datoria mea să răspund toastului oferit de dr. Bresciani prin ceva mai mult decît un gest convențional. Dată fiind starea noastră precară, pe moment fiind pe drumuri, nu putem să recurgem decît la cuvinte, iar acum aș vrea să mă folosesc de ele ca să-mi exprim recunoștința - atît a mea, cît și a tovarășului meu de drum - față de Întregul personal al coloniei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cel mai bun. Problema toleranței mi-a apărut ieri, în prezența catalizatoare a lui Giglio, în toată grandioasa ei nulitate: acolo unde apar toleranța, compromisul, nu mai este loc pentru o credință totală sau un sentiment total. Lucrurile devin călduțe, precare. N-aș fi crezut niciodată acum câteva săptămâni că, ridicându-mă împotriva intoleranței, combăteam propria mea cauză... Dorința de a rupe, de a pune capăt acestei stări de perpetuă umilire nu față de alții, dar față de mine însumi. Giglio îmi tot
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
De ce atâta panică și preocupare zadar nică în jurul unei realități devitalizate, muribunde? Această tendință permanentă de a mumifica sentimentele și de a le păstra în cavouri frumos colorate... Lașitate, aceasta trebuie să fie. Lașitatea de a tremura pentru o fericire precară, pentru o dragoste călduță; frica de a tăia în carne vie... și totuși, va veni momentul în care însăși forța și natura lu crurilor vor spune: „Nu se mai poate! În locul acesta firul trebuie rupt...“ și se va rupe de la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fi îmi apare făcut și inutil, mai ales inutil, iată că acum îmi dau seama de lipsa de calitate a acestui fel de a fi. Singurul lucru care îmi rămâne de făcut este să renunț la tot ce este fals, precar și mediocru în mine, la tot ce este superficial și facil... Din toate acestea să nu mai dau nimănui! Or, eu am de dat! Am de dat lucruri reale și valoroase. 26 aprilie 1953 Sunt calm ca un om care
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Ion Omescu, fost actor de mare talent, fost deținut la Canal, care voia să se sta bilească la București și nu avea unde. Totodată, madame Simon, subînchiriind o „cameră mo bilată“, și-ar fi mărit considerabil veniturile, care erau destul de precare... Un rol de seamă în acest aranjament l-a jucat Augusta (Mama), care, în chip ciudat și de neexplicat, îl simpatiză din prima clipă pe Ion, situat de altfel la polul cu totul opus al concepțiilor ei politice, și îl
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mondene: una muzicală la Mihai (Matthaeus Passion), alta de ziua lui Emil, sărbătorită în casa lui Kindi, și în sfârșit - la mine. și în această direcție am înregistrat un progres: înainte vremuri asemenea petreceri mă scoteau cu regularitate din echilibrul precar al vieții de fiecare zi, trezind în mine nostalgia unor fericiri necunoscute, dar atât de dorite, și mă lăsau pradă unui zbucium zadarnic pentru o lungă perioadă de timp... De astă dată - nimic din toate acestea: le-am așteptat cu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pestrițe din centrul Bucureștilor, mă băteam pe bilete la diversele spectacole și concerte, mă îmbulzeam în fața estradelor înălțate sub cerul înstelat, pe care evoluau non-stop echipe de dansuri, coruri și ansambluri în costume multicolore, îmbătându-ne de muzica lor uneori precară, dar mai cu seamă de prezența lor neașteptată și incre dibilă alături de noi, cei pierduți la capătul unei lumi uitate de Dumnezeu, de istorie și de contemporaneitate... Teatrul de Artă din Moscova, ansamblul de dansuri al lui Igor Moiseev, ansamblul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în scris cu privire la tot ceea ce am decis mutual și, credeți-ne, Seniore, că nu vom avea nici răgaz și nici liniște atâta timp cât nu Veți ratifica dorințele noastre prin înțeleptul Vostru consimțământ. Despre afacerile spaniole ce să Vă spunem? Acestea sunt precare! Așa că ne vor trebui multă răbdare, un curaj enorm și întreaga înțelepciune a Minervei pentru a le face să meargă mai bine. Sfânta Fecioară a Spaniilor să ne ajute! După această ultimă invazie a maurilor, mai rea decât ciuma, care
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
scrisoare, și apoi o alta, la nesfârșit. Dat fiind că scrisorile nu fuseseră dis truse, cum ceruse el. „Drumeț, gândule, nu te mai încumeți a străbate prin stânci. Ia-ți zborul spre ceruri!“ În noaptea asta! De profitat de întunericul precar al unei celule permanent luminate și de oboseala firească a unei străji veșnic prezente la vizorul din ușă! De folosit nu șireturi de ghete, nu curele sau bretele, de care oricum fusese deposedat, ci izmana caldă și rezistentă și moale
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
n-am citit nimic, n-am compus nimic... Fierb în sucul propriei mele inutilități. Sper însă că în curând starea aceasta de lucruri va aparține trecutului. În așteptarea scrisorii tale, rămân ca de obicei al vostru afectuos, Aragón În liniștea precară a Alicei apăru însă în chip fatal un moment deosebit de greu: primul Crăciun fără Mihai, fără Buțu. Sărbătoarea lui cea mai dragă... Sărbătoarea cea mai dragă a întregii familii... Dar ce rost mai aveau acum cozonacii, mâncărurile deosebite sau bradul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fel ca propria-ți piele. și tot atât de vulnerabilă ca aceasta, atunci când alții o nesocotesc, o desconsideră sau chiar o interzic. Nu-i e ușor celui care a nimerit, ca și mine în România, din satul dialectal cu un adaus de precară germană literară de școală, în limba națională a orașului românesc. În cursul primilor doi ani petrecuți la oraș, cel mai adesea mi-era mai simplu să găsesc într-un cartier necunoscut strada căutată, decât în limba națională cuvântul căutat. Româna
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
lor era mlădios, orășenii ascundeau sub piele altfel de articulații decât țăranii, iar limba ce-o plimbau în gură era întruchiparea fidelă a întregii persoane. Sosind la oraș, unde mai întâi n-am vorbit deloc, iar apoi doar o română precară, pe mine, cea îndelung exersată în tăcere și cărând după mine greoaiele mădulare ale satului, această limbuție imperioasă a orășenilor mă inhiba. Nesfârșita reiterare a persoanei prin bâțâială mi-o explicam prin mediul ambiant care chiar și sub cerul liber
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fetiță), apoi e nevoită să revină la Grumăzești, la bunicii dinspre tată, unde, din cauza foametei cumplite din anul 1946, mai pierde un component și părăsește meleagul, cu destinația Gelu, în Banat, unde seceta nefiind atât de cumplită se întrevedeau speranțe, precare dar confirmate, de subzistență. Aici, unde prosperitatea localnicilor îi transformase aproape pe toți, de-a valma, în "dușmani ai poporului", tatăl este arestat pentru simplul motiv că slujise, mai înainte, ca polițist, iar copiii, însoțiți doar de mama lor, fragilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
se înmulțeau, devenind tot mai agresive și posesive, în timp ce rezervele de energie vitală ale mamei se diminuau văzând cu ochii. În timp ce izbiturile de vânt îi fâlfâiau poalele paltonului vechi și peticit gata să-l sfâșie, deposedând-o și de acest precar mijloc de apărare împotriva frigului, alte lovituri iuți, încărcate cu milioane de măzărichi tăioase și dureroase, păleau rapid și diabolic partea de corp lipsită de protecție. Era o succesiune de lovituri premeditate și calculate matematic având același scop: doborârea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
criticului și istoricului literar George Muntean, nu putem trece cu vederea peste calitățile lui de om care a dovedit în toate împrejurările solicitudine în a ajuta pe toți acei care se aflau în diverse situații mai mult sau mai putin precare. Trebuie, totodată, relevate harul lui de povestitor, relatările lui despre numeroasele vizite făcute în țară și străinătate, vocea lui clară, fluiditatea vorbirii, darul sau de a întreține permanent o atmosferă plăcută, plină de optimism, de voie bună. Prin dispariția lui
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93311]
-
americani pe sume fantastice, după propriile sale mărturisiri. Ceea ce arată încă o dată că banul nu are nici o legătură nici cu morala, nici cu deontologia profesională. 22 aprilie 2001 Îmi reiau "serviciul" de seară care mă ajută să-mi rotunjesc veniturile precare: technicien de surface (denumirea politic corectă a ingratei profesiuni de agent de curățenie). Muncesc două ore pe seară în imensa clădire ce găzduiește sediul european al unei multinaționale de cosmetice și produse menajere. De fiecare dată când îmbrac uniforma obligatorie
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pierduți în marea de conformiști a acestei lumi. Dacă aceasta este "normalitatea" la care visează generația mea, atunci ea nu este făcută pentru mine. 30 mai 2002 Avertisment doritorilor: nu poți face studii serioase și în același timp să muncești precar, pe bani puțini și timp mult. "Excelența" și progresul dispar dintr-un motiv simplu: ești groaznic de obosit după muncă, o sfântă oboseală fizică, care țipă doar după bere și televizor. În plus, "excitația" nervoasă și musculară provocată de munca
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
firele de păr". Două apariții extraordinare în culoarele (tunelele) subterane ale Universității Laval, foarte utile atunci când este foarte frig afară și nu se mai poate circula din cauza vântului și a zăpezii. Prima dintre ele: o estropiată, suspendată într-un echilibru precar la capătul a două cârje vopsite în alb, dar îmbrăcată extrem de colorat, vesel, tunsă simpatic etc. În ciuda diformităților sale evidente, exprima mult optimism, bucurie de a fi și dragoste de viață. Cea de a doua, o tânără de religie musulmană
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mai rațional dintre noi, zace o doză de superstiție. Ca tot omul, am avut la rândul meu perioade faste și perioade nefaste. Răul se compensează cu binele, și viceversa. Pe undeva, se stabilește un echilibru mai mult sau mai puțin precar. Am scris odată, într-un material apărut în Dilema veche, ceva care-mi place - iarăși mă autocitez -: „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune. Numai că cele rele nu sunt lavabile, iar cele bune nu sunt adunabile
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
tărăboi a ieșit. Am urât comunismul. Mama, săraca, spunea că un singur chiuretaj ar fi putut salva omenirea. Ehe, dacă mama lui Lenin și-ar fi făcut raclaj... Cât despre lucrurile clădite pe emoții negative, cred că pot fi la fel de precare sau la fel de solide ca lucrurile clădite pe emoții pozitive. Cred că efectele, rezultatele sunt cele care contează, și mult mai puțin temelia. R.P. Dacă mă gândesc bine, tind să vă dau, măcar parțial, dreptate. Pink Floyd și-a scos cele
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
beți?”. Enescu mă împinse și ieși pe coridor, bine trezit la realitate: „Spune-i că dacă nu încetează, iese conflict diplomatic. Dacă mai e ceva, bate-mi în ușă și vin numaidecât”. M-am întors în compartiment cu acel curaj precar, specific ieșirii din spital cu niște analize bune. T. sforăia în poziția în care-l lăsasem, de-a latul patului, nedezbrăcat, nedescălțat; n-a dat semn că m-ar auzi urcând, dezbrăcându-mă ușurel, doar de cămașă, ca pe vremea
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
de cap și-i amestecau rujul și rimelul cu fondul de ten, dându-i un aer de clovn trist și îngândurat. Zâmbea des și vorbea puțin, iar când o făcea, cuvintele - cu accent moldav - ieșeau șuierate și mutilate din cauza dentiției precare. Purta rochițe scurte, prost croite, dar vesele, care ofereau generoasa priveliște a unor picioare remarcabile, puternice și totuși subțiri, sârguincios epilate și a chiloților tetra de un alb strălucitor. Trebuie să adaug însă că picioarele nu erau de aceeași lungime
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
viețile noastre căpătase ritmicitate cazonă, că ne trezeam la șase, cu sângele gata înghețat în noi de șocul alarmei de închisoare ce suna deșteptarea, că trebuia să ne spălăm mereu în apă înghețată, motiv pentru care igiena noastră era mereu precară (aveam o colegă care mergea săptămânal acasă ca s-o spele maică-sa pe cap, pentru că părul ei foarte lung era mândria întregii familii și nimeni nu se putea atinge de el, nici măcar ea însăși), că eram opt în cameră
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]