KorAP: Find »[drukola/base=prost & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...130 131 132 ...163 >

4,062 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

decanului, sprijinit cu spatele de fotoliu, și-am început să le citesc. Scrisoarea 1. 12.01.1997 Direcția operativă, serviciul corespondență Anul 1997 a-nceput pentru mine într-un mod nu tocmai obișnuit: cu un pumn în gură. Stăteam ca prostul în iarna bucureșteană, cu brațul negriciosului încremenit în aer pe traiectoria invizibilă dintre obrajii mei și umărul lui. Ar fi trebuit să prind aici semnul destinului batjocoritor. Între falangele piticotului descheiat la șliț și mutra mea stâlcită, pe cerul spoit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
înțeles niciodată cum puteau ăștia să-și scoată operele, dacă tot erau exilați!?“ N-am mai apucat să-i răspund. În aceeași clipă, a reapărut ospătărița, blondă și indispusă. „Mai serviți ceva?“ Se uita direct la Cezar. Cezar râdea ca prostul, fata continua să se uite. Când s-a aplecat să ia farfuriile, i-am observat piercing-ul deasupra buzei de sus, în colț. Simțeai perla zvâcnind sub atingerea limbii. „Noi nu servim. Poate ne servește duduia ceva...“, a comentat Mihnea, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de stupoare. Părea zdruncinat, fusese o lovitură de maestru, ca-n vremurile noastre bune, când mușcam unii din alții și-eram fericiți. Și-a revenit însă repede și m-a felicitat: „Ăsta a scris opt scrisori?! Ca Eminescu?“ „Faci pe prostul cu mine?!“, am exclamat. „Ia mai gândește-te!“ Dacă ar fi să ne luăm după unii cercetători, Eminescu ar fi avut 7 scrisori, nu 6. Perpessicius pomenește ceva într-o notă, iar Murărașu, deși nu dă sursa, citează niște versuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
despre Blocatarii ăștia. Vecini, prieteni, administratori de scară. Și ghici ce-am aflat? Sunt toți pe Net, ascunși după caiete sau jurnale. Și-nvârt tone de bani. Dacă știi unde să cauți, dai de sume impresionante.“ „Serios?“, am făcut pe prostul. „Maxim de serios.“ Am luat o pauză, cât să-mi strâng și eu informațiile. Blocatarii lucrau cu bloggerii, nu degeaba pe fiecare clădire sau jurnal on-line străluceau inițialele Bl. Lifturile, pereții exteriori, geamurile, fațadele reale sau imaginare - toate fuseseră inscripționate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
tatonat Mihnea. „Te-ascult.“, l-a bătut Maria pe umăr. Știa că nu suport să pună mâna pe-altcineva, nici măcar o atingere. „Varianta patru. Ultima. Asta chiar o să vă placă. Paul există, dar numai virtual.“ „Cum adică?“, am făcut pe prostul. De regulă, îmi reușea: zăpăceam pe toată lumea. „Simplu. Paul e-un avatar, o construcție neuronală care face legătura între două puncte ale vieții tale: studenție și catedră, Adina și Maria.“ „Nu pune sare pe rană!“, l-am avertizat. „Și, oricum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
toți? Simulam ca să mă protejez, să mă feresc de ceilalți (prieteni, vecini, colegi, iubite, șefi, Anticari sau Editori), să nu fiu descoperit, utilizat și-apoi șters din memorie printr-o simplă apăsare de tastă sau atingere a privirilor. Făceam pe prostul, mimam copilăria (uneori și-adolescența, cu golănia ei cinică), patinând printre vârste. Corpul se pervertise, fusese cedat și anexat de mai multe ori, dar mintea rămânea în proprietatea mea: întreagă și divizată. Oricând aș fi fost identificat sau fixat, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care ar putea lăsa indicii despre trecut sau vreo acțiune murdară. Compania dorește să le achiziționeze, pentru a șterge toate urmele. Iar dacă achiziția nu e posibilă, aplică alte metode. Ca pe vremuri, Securitatea.“ „Cum ar fi?“, am făcut pe prostul. „Eliminarea fizică.“, a spus scriitorul, fără vreo ezitare. „Substituția memoriei. Trucarea legăturilor neuronale. Te-ai căsătorit cu cine nu trebuie, ai alți părinți sau bunici, te-ai născut într-o altă localitate. Memoria poate fi rearanjată, schimbată cu totul, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Nu fusese deja angajat de nemți, înainte să-l răpească englezii?“ „Ba da, opera pe Zuse, făcea codări și decriptări. Ce nu știi dumneata e că Fast era un agent dublu, angajat de MI 6. Povestea cu răpirea e pentru proști: în realitate, Arnold Fast a lucrat tot timpul sub acoperire pentru englezi. Cum crezi că a ieșit Colossus, din neant? Și, mai ales, cum a fost spart codul Enigma: dând peste niște acte într-un submarin nazist, cum ni se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
acolo, la etajul opt...“ „N-are.“, i-am confirmat. Scriitorul nu mișca un deget. „Ucrainenii lui Andrei. În frunte cu Bumbaru, Spumă și Ciocăzanu. A venit și echipa care lucrează pe Rădăuți: Vilaia, Giugula și Frigescu. Nici noi nu suntem proști: cât și-a plictisit scriitorașul nostru audiența la Neptun, am umblat puțin la geografie. Mai nou, Prutul se varsă-n Marea Neagră, pe la Vama-Veche. Dar pun pariu că amicul nostru habar n-avea de-asta?“ Toată lumea știa de echipa lui Vilaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ultimele speranțe. Mihnea zâmbea și el, rezemat de tocul ușii. Știam amândoi ce urmează. „Apropo de uitare. Ai uitat și tu un lucru, tovarășe ESCU sau cum ți-o fi spunând...“ „Cum?“, s-a mirat scriitorul, „Cine?“ „Iar face pe prostul!“, a oftat Mihnea. M-am apropiat și mai mult de prizonier. „Economia Minții e variabilă. Chiar tu ai zis-o.“ „Da. Și?“ „Și-asta înseamnă că jocul nu se încheie niciodată, că tranzacțiile au loc până în ultima clipă. Corect?“ „Tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508

ce aberație", se întreabă Hervé, "paria [proletarii dezmoșteniți și exploatați] diferitelor Patrii se aruncă unii asupra altora cu atâta ură, la prima chemare a stăpânilor lor? Cum pot muncitorii și țăranii germani, francezi, ruși sau japonezi să fie atât de proști încât să nu vadă că singurii lor dușmani sunt cei care în propriile lor Patrii storc de la ei cele mai bune fructe ale muncii lor și trăiesc în lux pe costul lor? Patriotismul este cel care împlinește acest miracol", crescând

Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU (2015) [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

ea și Varia, s-a produs pe neașteptate, dar a fost binevenită pentru mine: acum ea a văzut și s-a convins de devotamentul meu, a înțeles că de dragul ei rup toate legăturile cu familia. Deci, nici noi nu suntem proști, fiți sigur de asta. Apropo, sper că nu vă închipuiți că sunt un flecar? Eu, stimate prinț, nu fac bine că mă destăinuiesc față de dumneavoastră. Dar tocmai pentru că sunteți primul om cumsecade care s-a nimerit să-mi iasă acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
i s-a urât până acum de el“, încheie generăleasa, adăugând că, datorită „bătrânei“, prințul a început să fie primit de două-trei familii din lumea bună. „E bine că nu șade toată ziua în casă și nu se rușinează ca prostul.“ Fetele, cărora li se transmiseseră aceste vești, făcură imediat observația că mama le ascunde multe lucruri din scrisoare. Poate că aflaseră ceva prin intermediul Varvarei Ardalionovna, care putea să fie la curent cu tot ce știa Ptițân despre prinț și despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
drept; și i-a despăgubit numai pentru că s-a dovedit că unii dintre aceștia rămăseseră într-adevăr în pagubă. Generăleasa spuse și ea că tot cam așa ceva îi scrie și ei Belokonskaia și că „e o prostie, o mare prostie; prostul nu poate fi vindecat“, adăugă ea cu un ton categoric, dar pe fața ei se citea cât de mult se bucura de faptele acestui „prost“. Ca o concluzie la toate acestea, generalul observă că soția lui manifestă față de prinț un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acum șase săptămâni pe când năștea, din vrerea lui Dumnezeu... da... îi ține loc de mamă, deși nu-i e decât soră, deși nu-i e mai mult decât soră... nu mai mult... — Iar tu, domnul meu, nu ești decât un prost, scuză-mă. Ajunge, cred că pricepi și singur că ajunge, o trânti subit Lizaveta Prokofievna, nespus de înfuriată. — E purul adevăr, spuse Lebedev, făcându-i plecăciunea cea mai respectuoasă și mai profundă. — Domnule Lebedev, e adevărat ce se spune despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și am râs, dar acum îmi place „cavalerul sărman“ și, ceea ce e mai important, îi stimez faptele de vitejie. Așa încheie Aglaia și, privind-o, era greu să-ți dai seama dacă vorbește serios sau în derâdere. — Aș, e un prost și prostești îi sunt faptele de vitejie! conchise generăleasa. Iar tu, scumpo, ne-ai turnat gogoși, un discurs întreg; cred că nici nu-ți șade bine să faci așa ceva. În orice caz, nu-i permis. Despre ce versuri e vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trebuie pusă clar și ferm, pentru că se vede că nu e înțeleasă. Aici s-au amestecat clenciuri juridice și, pe baza acestor clenciuri, suntem amenințați că ni se va face vânt pe scări! Dar, prințe, chiar ne credeți atât de proști încât să nu înțelegem că problema noastră nu e câtuși de puțin juridică și că, dacă ar fi s-o luăm juridic, n-am avea dreptul, după lege, să vă pretindem nici măcar o rublă? Însă noi ne dăm seama că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spuse Burdovski. — Antip! Acceptă! îi șopti boxerul, vorbind repede și deslușit, aplecându-se din spate peste spătarul scaunului lui Ippolit. Acceptă și pe urmă mai vedem noi! — Stați puțin, domnule Mâșkin! strigă strident Ippolit. Pricepeți odată că nu suntem niște proști, niște proști triviali, cum ne cred probabil toți oaspeții dumneavoastră și aceste doamne, care râd spre noi cu atâta ironie și indignare, mai ales acest domn din înalta societate (arătă spre Evgheni Pavlovici), pe care, desigur, nu am onoarea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Antip! Acceptă! îi șopti boxerul, vorbind repede și deslușit, aplecându-se din spate peste spătarul scaunului lui Ippolit. Acceptă și pe urmă mai vedem noi! — Stați puțin, domnule Mâșkin! strigă strident Ippolit. Pricepeți odată că nu suntem niște proști, niște proști triviali, cum ne cred probabil toți oaspeții dumneavoastră și aceste doamne, care râd spre noi cu atâta ironie și indignare, mai ales acest domn din înalta societate (arătă spre Evgheni Pavlovici), pe care, desigur, nu am onoarea să-l cunosc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
da, aici e doar o sută de ruble, nu două sute cincizeci, dar oare nu e totuna... N-nu, nu e totuna..., izbuti să strecoare Gavrila Ardalionovici, afișând un aer de nedumerire naivă. — Nu mă întrerupeți; nu suntem chiar atât de proști cum ne credeți, domnule avocat, exclamă cu ciudă nepotul lui Lebedev. Firește, o sută de ruble nu-s două sute cincizeci, însă e totuna, pentru că important e principiul; aici inițiativa e importantă și dacă lipsesc o sută cincizeci de ruble - asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
auzit! Păi tu tocmai pe asta te bazezi, spuse ea, răsucindu-se iar spre Doktorenko, acum e ca și cum ai avea banii în buzunar, de-aia o faci pe fanfaronul, ca să ne arunci praf în ochi... Nu, drăguțule, caută-ți alți proști, că eu văd prin tine... văd tot jocul vostru! — Lizaveta Prokofievna! exclamă prințul. — Să plecăm de-aici, Lizaveta Prokofievna, s-a făcut târziu, îl luăm și pe prinț cu noi, spuse prințul Ș. cât putu de calm și zâmbind. Domnișoarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aș convinge pe toți, pe toți; și o dată în viață m-am nimerit într-un loc... cu dumneavoastră - dacă nu cu oamenii! - și ce a ieșit din asta? Nimic! A ieșit că mă disprețuiți! Deci, sunt inutil, deci sunt un prost, deci e timpul! Și n-am fost în stare să las nici o amintire! Nici un sunet, nici o urmă, nici o faptă, n-am propagat nici o idee!... Nu râdeți de prostul de mine! Uitați-mă! Uitați-mă toți... uitați-mă, vă rog, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nimic! A ieșit că mă disprețuiți! Deci, sunt inutil, deci sunt un prost, deci e timpul! Și n-am fost în stare să las nici o amintire! Nici un sunet, nici o urmă, nici o faptă, n-am propagat nici o idee!... Nu râdeți de prostul de mine! Uitați-mă! Uitați-mă toți... uitați-mă, vă rog, nu fiți atât de cruzi! Să știți, dacă n-ar fi dat peste mine această tuberculoză, mi-aș fi făcut singur seama... Părea că mai avea multe de spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de toate pe Evgheni Pavlovici. Toată ziua de alaltăieri și ieri dimineața l-am crezut vinovat. Acum, firește, nu pot să nu fiu de acord cu ei: este limpede că aceea și-a bătut joc de el, ca de un prost, nu știu de ce, pentru ce, cu ce scop (chiar și asta dă de gândit și-i reprobabil!) -, dar Aglaia n-o să-i fie soție lui Evgheni Pavlovici, asta ți-o spun precis! Chiar dacă-i om bun, rămâne cum vreau eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întotdeauna această convingere, în timp ce de-abia unul dintr-o sută a văzut mereu și vede altfel lucrurile. Aproape întotdeauna, la începutul carierei lor (și adesea chiar la sfârșitul acesteia), inventatorii și geniile n-au fost considerați de către societate decât niște proști, iar aceasta este observația cea mai de rutină, prea bine cunoscută tuturor. Dacă, de pildă, în decurs de zece ani toți și-au cărat banii la casele de amanet și au dus acolo miliarde cu dobândă de patru la sută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]