3,751 matches
-
că nu e chiar vina lui Mackenzie. Ați fi făcut cunoștință în câteva minute când el s-ar fi prezentat singur. — Nu zău! Ce importanță are cine — Adriana continuă ca și când nu auzise nimic: — În momentul ăla, tu i-ai fi răsplătit politețea cu un zâmbet și o privire cuceritoare, apoi i-ai fi evitat prompt orice întrebare directă, i-ai fi întors spatele și te-ai fi angajat într-o altă conversație care nu îl includea și pe el. — Chiar dacă — — Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
bine acolo, spunea el, și apoi ești în societate bună. Grand remarcase atențiile speciale ale personalului față de reprezentantul comercial și înțelesese și motivul, observând bacșișurile excesive pe care acesta le lăsa. Cottard părea foarte sensibil la amabilitățile cu care era răsplătit. Într-o zi, când șeful personalului îl însoțise până la ușă și îl ajutase să-și îmbrace pardesiul, Cottard îi spuse lui Grand: \ E un băiat bun, poate să depună mărturie. \ SĂ DEPUNĂ MĂRTURIE PENTRU CE ? Cottard ezitase. \ EI, PĂI CĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și o nerăbdare care le răpise orice stăpânire de sine. Îi apuca un fel de panică la gândul că puteau, atât de aproape de țintă, să moară, că nu vor revedea ființa pe care o iubeau și că nu vor fi răsplătiți pentru aceste lungi suferințe. Deși luni întregi perseveraseră în așteptare cu o tenacitate obscură, în ciuda închisorii și a exilului, cea dintâi speranță fusese suficientă ca să distrugă ceea ce disperarea și teama nu putuseră știrbi. Ei s-au năpustit, ca niște scoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
că ceruseră singurul lucru care depindea de ei. Și Rieux, în momentul în care cotea pe strada lui Grand si a lui Cottard, se gândea că era drept ca, din când în când cel puțin, bucuria să vină să-i răsplătească pe cei cărora le e suficient omul, cu sărmana și teribila lui iubire. Această cronică se apropie de sfârșit. E timpul ca doctorul Bernard Rieux să declare că este autorul ei. Dar înainte de a povesti ultimele evenimente, el ar vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
hazlie. S-ar supăra, oare, Charlie dacă mi-aș reface machiajul înainte de langustă? Nu de alta, dar arătam ca un cadavru din Sub Pământ SRL. —Fetelor, aș fi onorat, râse el. Ah, iubiiiituleeee, te ador. Ești așa de maleabil, îl răsplăti Julie cu un sărut. Mă înțeleg de minune cu el tot timpul. Am de ales? replică el cu un zâmbet. Ce drăguț! Dumnezeule, ești un domn! E până peste poate. Știi, și Charlie e, în secret, pe juma’ britanic. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
pe care o are. — Perfect, lealitate contra lealitate. Și acum, întrucât trebuie să vorbim limpede, trebuie să-ți spun că după tot ce-a fost și tot ce ți-am spus, n-aș putea, chiar și să vreau, să-ți răsplătesc generoasa donație în alt chip decât cu cea mai pură recunoștință a mea. La fel cum și dumneata, în ce te privește, cred... Într-adevăr, domnișoară, în ce mă privește, după toate cele întâmplate, după ceea ce mi-ai spus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ți-am spus într-o o clipă de supărare, nici eu nu pot apărea ca doritoare să fac din tine un înlocuitor, un secund, o haină de vreme rea, așa cum i-ai spus mătușii mele, și voind doar să-ți răsplătesc generozitatea... — Bine, dar ce ne pasă, Eugenia dragă, de faptul că apărem într-un fel sau altul? În ochii cui? — Chiar în ochii noștri! — Și ce dacă, Eugenia mea... O strânse din nou la piept și începu să-i acopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
patru, uneori șapte veșminte brodate, unul peste altul, pe care le leapădă În cursul zilei, așezându-le solemn pe spatele celor pe care Înțeleg să-i cinstească. Procedând așa cum tocmai o făcuse, Nasr Han Își manifesta intenția de a nu răsplăti, În acea zi, pe nici unul din numeroșii săi oaspeți. Aceea trebuia să fie, totuși, o zi de sărbătoare, ca la fiecare vizită a suveranului la Samarkand, dar bucuria s-a stins din primele clipe. După ce a străbătut calea pavată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Diferența e mare Între credința mea și aceea a părinților mei. Aceștia m-au Învățat Întotdeauna că ar trebui să Îndurăm răbdători stăpânirea dușmanilor noștri, așteptând să revină imamul ascuns, care va aduce pe pământ domnia dreptății și Îi va răsplăti pe adevărații credincioși. Propria mea credință este că trebuie să acționăm de pe-acum, să pregătim, prin toate mijloacele, venirea imamului nostru În acest ținut. Eu sunt Înaintemergătorul, cel care netezește pământul pentru ca acesta să fie gata să-l primească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
căpăta de la un bătrân căzut În dizgrație? Cineva se apropie, totuși, un om de treabă Înveșmântat Într-o haină peticită de lână cu glugă. Murmură fraze pioase. Nizam Își pipăie punga și scoate trei monede de aur. Trebuie să-l răsplătească bine pe necunoscutul care mai vine, totuși, la el. O străfulgerare, străfulgerarea unei lame, totul s-a petrecut foarte repede. De-abia dacă Nizam a văzut mâna mișcându-se, pumnalul i-a străpuns deja veșmântul, pielea, vârful lui i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se cuvine fără a Înclina capul. Se povestește că un vizir, uimit să-l audă pe Omar cerând o sumă de cinci mii de dinari de aur, i-ar fi aruncat: — Știi tu oare că nici măcar eu nu sunt astfel răsplătit? — E cât se poate de firesc, i-o repică Khayyam. Și de ce, mă rog? — Pentru că Înțeleîți asemenea mie nu există decât câțiva Într-un veac, În vreme ce viziri ca tine s-ar putea numi câte cinci sute pe an. Cronicarii afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Pot, așadar, să depun mărturie că el a existat, dar mă tem foarte tare să nu se fi pierdut. Tot ce poseda prietenul meu a fost ars, distrus sau risipit. — Chiar și Manuscrisul lui Khayyam? Drept unic răspuns, Rochefort mă răsplăti cu o strâmbătură puțin Încurajatoare. Înainte de a se lansa Într-o explicație pătimașă, legată Îndeaproape de notele sale: — Când șahul a venit În Europa să asiste la Expoziția Universală din 1889, Îi propuse lui Djamaledin să se Întoarcă În Persia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu interviul ăsta și se află că sunt un zero barat - atunci totul s‑a terminat. O, Doamne. O. Doamne... OK, calmează‑te, îmi spun ferm. Pot s‑o fac. Pot s‑o fac. Și dup‑aia, am să mă răsplătesc cu un mic cadou. Azi‑dimineață am primit un e‑mail de la Daily Candy și se pare că e un mare centru comercial în SoHo care se numește Sephora, care are o promoție specială, pâna la ora patru. Fiecare client
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de Omar. Lionel e de-a dreptul complexat de logica marocanului. Îl bagă în vestibul și-i dă o hârtie de două sute de euro. — Ia banii, dar nu mai spune la nimeni. — Mai mult decât în visul meu, să vă răsplătească Dumnezeu, îi spune arabul și vrea să-i pupe mâna. Lionel încearcă să-și amintească unde a mai auzit vorbele astea. Ia-ți un costum autentic de matador. Toată viața mi-am dorit unul. — Am deja unul, spune Omar. Nu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
suspiciunii, profesore, nu te-ai fi plictisit! Necazul suprem al plictiselii, cum îți place să-ți numești impasul, s-ar fi diminuat, cine știe. Ai fi întâlnit noi noduri și capcane, întâmplările și-ar fi dublat triplat fețele, ar fi răsplătit răbdarea. Întâmplarea ar fi dobândit, eventual, un nume, un traseu, să nu mai afli nici un tren potrivit evadării. Se cerea, însă, răbdare, curiozitate, modestie, professore. Modestia dialogului și a primejdiilor sale, professore. Nu te-ai fi plictisit în sincopele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tu, adorata, canibala, floarea-de-colț, spurcăciunea... Emilia zâmbea, de parcă n-ar fi auzit șoapta. Emilia zâmbea și era aproape, doar să întinzi mâna. Aproape, aproape, cum râvnise dintotdeauna. În sfârșit, alături, fără martori. Destul o scânteie și gata, așteptarea va fi răsplătită, în sfârșit. În sfârșit, se afla la un pas de neverosimila clipă. Să-i spună altceva, orice, altele sunt gândurile, dulcissima, ascultă-mi pulsul dement, bubuind, ca tam-tam-ul junglei, ropotul rapid și feroce al sângelui care duduie în cinstea adoratei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mine, ai fi putut fi. Când mai aveai alegere, ai fi putut fi ca mine, profesore. Ai fi avut harul. N-ai persistat. Strâmtorat, acum, schimonosit. Meriți o mică recompensă, ai dreptate. O mică neatenție, meriți, o știu. Te voi răsplăti. Vei avea clipa. O adiere, atât. Un fals, la îndemână. Scurt ne e traseul, meriți acest minor simulacru. O dulce batjocură, oho... Ar fi vrut să râdă, dar râsul ei gigantic nu pornise, n-a putut n-a putut. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
strâns Odorul drag, o inimă‐și‐ a cui? Aceasta este răsplătirea lui! Ea l‐ a iubit, ca ochii ei, și blând, Plângea și ea, când îl vedea plângând, și‐și‐ ar fi dat și capul pentru el: și‐acum o răsplătește - așa mișel? El nu mai are mamă! El a pus Iubirea unei fete mai presus, D‐a mamei lui - ce mult a dat și‐n schimb el nu știa ce‐ a cumpărat! Fiori simțea cum îl îneacă reci; Îi răsunau
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
acesta îi aducea aminte cu cântecul său. Cri-cri! Cri-cri! Atunci, oriunde s-ar fi aflat, chiar și în pat pregătită de culcare, nu-i era frică de întuneric, ci mergea fără sfială să-i dea apă greierașului, iar acesta o răsplătea întotdeauna cu cântecul lui. Cri-cri-cri! Cri-cri-cri! Doar când ploua nu-i dădea Angelina apă, altfel, seară de seară avusese grijă de el, grijă pentru care își primea răsplata prin cântec. Într-o seară, greierele nu se mai auzi; Angelina îl
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
ar lipsi din inimi speranța de răsplată, După ce-amar muncirăți mizeri vieața toată, Ați mai purta osânda ca vita de la plug? Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți... Nu! moartea cu vieața a stins toată plăcerea Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți. Minciuni și fraze-i totul ce statele susține, Nu-i ordinea firească ce ei
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
la pieptul lui. Sunt însă țintuită locului. —Te rog... zice Jake neliniștit. Nu mă supără ce mi-ai spus, adică, nu cred... Poate că n-ar trebui să folosesc negative. Parcă nu sună bine. Poate că ar trebui să-i răsplătesc discursul cu o cuvântare la fel de lungă și de coerentă, dar știu că nu sunt în nici un caz în stare de așa ceva acum. Îmi place foarte tare de tine, zic eu, mirându-mă ce stupid sună cuvintele mele. Și eu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
direcția lui Jim auzim deodată ceva care seamănă a râs. Ne întoarcem toți spre el, uluiți. Mă gândeam... zice el,... ne întâlneam mereu pe la voi pe acasă, dar eu nu puteam niciodată să vă invit la mine, știți, să vă răsplătesc cu aceeași monedă ospitalitatea, și întotdeauna m-am simțit prost pe chestia asta... Alcoolul i-a pus un strop de culoare în obrajii cenușii. Și tot ați ajuns aici, până la urmă. Nu e tocmai cum aș fi vrut eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de mânia furtunii. Și atunci lumea a văzut puterea și furia cu care împăratul pedepsește pe cei care-i stau împotrivă. Dar tot atunci lumea a fost martora bunăvoinței sale, căci cei care au luptat vitejește și curajos, au fost răsplătiți cu multe daruri și averi. Mulți dintre cei care i se împotriviseră au fost cruțați și lăsați să-și continue viața, în orice loc din lume, în orice post l-ar fi dorit. Acestea fiind încheiate, și având sub stăpânirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
iert pe cei care se căiesc cu adevărat și pe dușmanii care au meritat timpul meu. Ca Felix Amadeo, Corvium, zise intrând înapoi în cancelarie. Felix Amadeo... Împăratul. Și el iertase. Îi iertase pe cei din ultima luptă și îi răsplătise. La fel făcusem și eu, fără să vreau să mă compar cu el. Intrasem în cancelarie confuz. Strigătele și protestele celor care erau dați afară încă se mai auzeau. Velail era... detașat? Da. Constantin era cât se poate de comod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cedase concediul său de odihnă unui coleg mai În vârstă „te rog eu frumos, mergem pentru prima oară la mare cu cei doi copii ai noștri, Cici și Ghiocel, și știu că nu ai sufletul să mă refuzi!” a fost răsplătit cu vorbe bune și considerație. Era una din cele mai toride zile de iulie când șeful său, Nelu Roman l a chemat În birou și l-a chestionat Într-un mod oarecum ciudat: Ce facem, Rică, ne dăm cu lumea
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]