11,877 matches
-
de prefigurarea concepției despre cei doi anticriști, din care unul va fi iudeu. Revolta lui Bar Kokhba a avut, la rândul său, un rol hotărâtor în configurarea mitului nostru, cu puternică semnificație antiiudaică, în mediile creștine din Asia Mică. Această revoltă a ascuțit până la o nemărginită ură reciprocă conflictul dintre iudei și creștini, aceștia din urmă suferind o persecuție sângeroasă din partea celor dintâi, pe toată durata ostilităților. Foarte semnificativ în acest sens este faptul că anumite trăsături ale portretului conducătorului revoltei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
revoltă a ascuțit până la o nemărginită ură reciprocă conflictul dintre iudei și creștini, aceștia din urmă suferind o persecuție sângeroasă din partea celor dintâi, pe toată durata ostilităților. Foarte semnificativ în acest sens este faptul că anumite trăsături ale portretului conducătorului revoltei, realizat de Eusebiu al Cezareii (HE, IV 6, 1‑2) se regăsesc ca atare în descrierea Anticristului prezentată de Irineu în Adu. haer. (V, 25‑30). O altă mărturie creștină este Apocalipsa lui Petru, despre care am vorbit deja în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spune astfel, a tot ceea ce reprezintă erezia în ochii lui Irineu. Nota profund antieretică ce caracterizează teologia ireneică se regăsește, de asemenea, în concepția sa anticristologică. Pe lângă aceasta, se impune remarcată o foarte evidentă atitudine polemică cu privire la iudei, a căror revoltă condusă de Bar Kokhba a făcut victime printre creștinii din Asia Mică. În consecință, înainte de a fi antiromană (este într‑o foarte mică măsură), anticristologia lui Irineu este antignostică și antiiudaică, operând un fel de sublimare, în planul eshatologiei, a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
spre pieirea Anticristului va veni” (ibidem). Ceea ce ridică probleme este ordinea anume în care aceste evenimente eshatologice se vor petrece. Ce va fi mai întâi, distrugerea Imperiului sau venirea Anticristului? Ieronim ezită în răspunsul său. El vorbește totuși de o revoltă generală împotriva Romei, traducând cuvântul grec Β≅Φϑ∀Φ∴∀ prin latinescul discessio: Nisi, inquit Paulus, uenerit discessio primum, quod Graece dicitur Β≅Φϑ∀Φ∴∀, ut omnes gentes quae Romano imperio subiacent, recedant ab eis (ibidem). Acest fragment ni se pare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
depărtare sau de separare naturală și mai mult sau mai puțin pacifică, în timp ce adverbul de‑ adaugă actului separării o nuanță de violență. Abscessio ar fi deci apostazia „liniștită”, datorată slăbirii Imperiului, în timp ce discessio ar fi apostazia violentă, explozivă, apostazia prin revoltă. Ambele sensuri sunt de altfel confirmate de teologiile politice proprii autorilor în discuție, dat fiind că Irineu evocă mai curând o destrămare naturală a Imperiului Roman în zorii eshatonului, iar Ieronim vorbește, după cum am văzut, „de o revoltă a popoarelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apostazia prin revoltă. Ambele sensuri sunt de altfel confirmate de teologiile politice proprii autorilor în discuție, dat fiind că Irineu evocă mai curând o destrămare naturală a Imperiului Roman în zorii eshatonului, iar Ieronim vorbește, după cum am văzut, „de o revoltă a popoarelor” care va pune capăt dominației Romei în lume. Apostolul evită să precizeze numele katechonului (chiar Imperiul Roman), spre a nu atrage consecințe grave asupra comunităților creștine din acea vreme, întrucât „conducătorii” considerau imperiul „etern”. „Dacă ar fi spus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și a omului, unul în fața celuilalt, fără vreo comunicare reală între ei. Ciprian al Cartaginei În calitate de episcop, Ciprian se arată curtenitor față de stăpânire (preferând chiar să se ascundă în timpul persecuției lui Decius, decât să‑i incite pe credincioși la o revoltă antiimperială), dar intolerant față de schismatici. Îi consideră anticriști pe persecutorii păgâni și în mod special pe schismaticii novațieni. Ciprian vede în persecuții semnele apropierii celei de‑a doua parusii. Cu toate acestea, spre deosebire de Irineu și Hipolit, el consideră această încercare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mesia iudeu, războinic, care va dobândi puterea, va încerca să se instaleze în templu și va persecuta drepții. Autorul insistă asupra caracterului pacific al adevăratului Mesia, care va coborî pe pământ la sfârșitul luptei. Nu este exclusă o aluzie la revolta lui Bar Kokhba. Se impune, de asemenea, menționat faptul că numele lui Isus nu apare niciodată în această apocrifă, nici cel al Anticristului. Contextul teologic amintește de o controversă legată de identificarea adevăratului Mesia. 3. Apocalipsa lui Ezdra conține o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Balaurul” la sfârșit. Cea de‑a doua parte, cea care ne interesează în mod special, a fost alcătuită în jurul anului 165, cel mai probabil în mediul assideilor, cei care „s‑au alăturat preotului Mattathia și fiilor lui în mișcarea de revoltă împotriva elenismului” (M. Delcor, Le Livre..., p. 15; cf. și 1 Mac. 2,42, în Septuaginta, vol. 3, București, Iași, 2005). Într‑adevăr, această a doua parte constituie ecoul luptei iudeilor împotriva lui Antiochos al IV‑lea Epiphanes; textul trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Christians in the Second Century”, în Augustinianum, 28, 1987, pp. 71‑88. . Despre Bar Kokhba ca anti‑mesia am vorbit deja în subcapitolul consacrat Apocalipsei lui Petru. Reluăm aici subiectul cu unele nuanțe și citând câteva elemente noi. Despre această revoltă, cf. lucrările lui M. Avi‑Yonah, The Jews under Roman and Byzantine Rule. A Political History of Palestine from the Bar Kochba War to the Arab Conquest, New York‑Jerusalem, 19842; M. Mor, The Bar‑Kochba Revolution, Its Extent and Effect
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Faceri de bine, Însemnările lui Neculai Manea, 1907) sau romane (Floare ofilită, Apa morților, 1911, Locul unde nu s-a întâmplat nimic) și au subiecte asemănătoare: destine resemnate, supuse la atrofiere sufletească, după ce au riscat, fără succes, un gest de revoltă. Victimele sunt mai ales femei care își trăiesc ratarea aspirațiilor amoroase când au curajul să le dea ascultare, indiferent de opoziția mediului, care are însă ultimul cuvânt. Haia Sanis, personaj memorabil prin obstinația disperată de a refuza o atare soartă
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
mine. Încerc să Înțeleg care este sensul meu. Încerc să mă cunosc pentru a mă putea conduce și pentru a fi propriul meu stăpân. Interogația, În cazul acesta, nu mai vine numai dintr-o neliniște interioară. În spatele neliniștii mele stă revolta. Această revoltă este, de fapt, refuzul meu de a fi ceea ce sunt și dorința mea de a fi ceea ce vreau. În acest moment se pune În discuție propria mea identitate. Cel care sunt este un fapt evident. El este dat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
să Înțeleg care este sensul meu. Încerc să mă cunosc pentru a mă putea conduce și pentru a fi propriul meu stăpân. Interogația, În cazul acesta, nu mai vine numai dintr-o neliniște interioară. În spatele neliniștii mele stă revolta. Această revoltă este, de fapt, refuzul meu de a fi ceea ce sunt și dorința mea de a fi ceea ce vreau. În acest moment se pune În discuție propria mea identitate. Cel care sunt este un fapt evident. El este dat de prezența
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
redobândirea identității propriului său Eu. Este un act de restituire, prin anularea vinovăției tragice. Prin suferință, „persoana tragică”, de fapt, se opune. Suferința nu are un caracter pasiv. Ea este strigătul unei opoziții, al unui protest. Tragicul este Înfruntare și revoltă. El Înseamnă a-ți Înfrunta destinul, a Încerca să-l schimbi, a-i impune acestuia (considerat anterior ca fixat În afara voinței taleă propriile tale idealuri, a-l manevra după propria ta voință. Acesta este miezul păcatului: Împotrivirea omului, revolta acestuia
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și revoltă. El Înseamnă a-ți Înfrunta destinul, a Încerca să-l schimbi, a-i impune acestuia (considerat anterior ca fixat În afara voinței taleă propriile tale idealuri, a-l manevra după propria ta voință. Acesta este miezul păcatului: Împotrivirea omului, revolta acestuia Împotriva propriului său destin. Din acest moment, trecem În registrul transcendenței. Tragicul este o transcendență eșuată. O Încercare de confruntare a omului cu propriul său destin, o luptă pierdută. De fapt, prin confruntarea tragică persoana Încearcă să aducă transcendentul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Eu rezervat, Împăcat cu soarta, care nu mai luptă. Prima se caracterizează prin curajul dus până la insolență, cea de-a doua prin prudență și adesea prin Înțelepciunea care rezultă din experiența situațiilor trecute. Ambele exemple de mitografii sunt expresia unei revolte, a unei revolte care rezultă din dorința individului de a face ca propria sa viață să fie remarcată. Fie că șterg, fie că subliniază anumite situații, mitografiile sunt expresia adevărului sufletesc și moral interior al persoanei respective. În plus ele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
cu soarta, care nu mai luptă. Prima se caracterizează prin curajul dus până la insolență, cea de-a doua prin prudență și adesea prin Înțelepciunea care rezultă din experiența situațiilor trecute. Ambele exemple de mitografii sunt expresia unei revolte, a unei revolte care rezultă din dorința individului de a face ca propria sa viață să fie remarcată. Fie că șterg, fie că subliniază anumite situații, mitografiile sunt expresia adevărului sufletesc și moral interior al persoanei respective. În plus ele fac ca etapele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și iubirea cu care Îl Înconjoară și Îl ocrotesc părinții săi. Adolescentul este imaginea neliniștii. El nu mai este copil, dar nu este Încă nici un tânăr format. Este un amestec bizar de pulsiuni care se cer satisfăcute, dând impresia unei revolte, a unei nemulțumiri, a unor căutări și, În final, a nimic anume. Adolescentul este imaginea unei vârste care, din punct de vedere sufletește și moral, Își caută forma, modelul valoric cu care să se identifice, la care să se raporteze
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
datorează faptului că orice persoană seamănă cu lumea sa, cu lumea căreia Îi aparține, În care s-a format și pe care a asimilat-o, dar pe care dorește să o depășească. Orice act de transcendență, de depășire, este o revoltă sublimată față de limitele impuse persoanei și vieții acesteia, de care ea Încearcă să se elibereze. Revolta persoanei Împotriva lumii privește În mod indirect și nemărturisit și o revoltă față de sine. De aici depășirea ca formă de ieșire din lume și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
s-a format și pe care a asimilat-o, dar pe care dorește să o depășească. Orice act de transcendență, de depășire, este o revoltă sublimată față de limitele impuse persoanei și vieții acesteia, de care ea Încearcă să se elibereze. Revolta persoanei Împotriva lumii privește În mod indirect și nemărturisit și o revoltă față de sine. De aici depășirea ca formă de ieșire din lume și care este soluția la care persoana apelează. Situațiile-Închise constrâng, obligă la ascultare și acceptare necondiționată. În fața
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dorește să o depășească. Orice act de transcendență, de depășire, este o revoltă sublimată față de limitele impuse persoanei și vieții acesteia, de care ea Încearcă să se elibereze. Revolta persoanei Împotriva lumii privește În mod indirect și nemărturisit și o revoltă față de sine. De aici depășirea ca formă de ieșire din lume și care este soluția la care persoana apelează. Situațiile-Închise constrâng, obligă la ascultare și acceptare necondiționată. În fața acestora sunt două tipuri de răspunsuri ale persoanei: de adaptare, prin acceptarea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de la el vin toate. Din nou, Dumnezeu apare ca fiind Încărcat de semnificații arhetipale, În care transpare funcția acelui Supra-Eu colectiv cu rol de cenzură morală. Cazul fiului rătăcitor Motivul fiului rătăcitor, din Noul Testament, reproduce tematica psihologică și morală a revoltei adolescenței. Ea este expresia refuzului supunerii față de autoritate, contestarea originii și a modelului parental, pe care le resimte limitative, represive, ostile, refuzând să le accepte. În locul lor este pusă dorința de desprindere și de căutare a propriei identități, de construire
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
comunitate, a aparține unui grup. În acest caz, relația mea nu mai este cu o persoană, ci cu un grup. Ea este mult mai difuză, mai incertă. Ea mă dizolvă În mulțime, Îmi dezvoltă un conflict interior, o stare de revoltă. Eu doresc să evadez, dar știu că nu am unde, fiind dependent de acest grup. Cele trei tipuri de relații dintre mine și altul, sau alții, Îmi anulează libertatea exterioară și interioară, mă Închid, Îmi relevează faptul că ceilalți sunt
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
relații interumane În cetate sunt personajele la care am făcut mai sus referință. Unele dintre aceste personaje au atribute carismatice, adică atrag și realizează o coeziune Între membrii cetății. Alții, dimpotrivă, dezbină, induc pasiuni, sentimente și interese contrarii, declanșează conflicte, revolte, confruntări, lupte deschise. Toate aceste aspecte vor contribui, Într-o măsură considerabilă, la remodelarea omului, la schimbarea conduitelor, a acțiunilor, a ideilor și a modului de viață al acestora, după cum vom vedea În continuare. 3. Constrângere și libertate Viața În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
lumea, pe care aspiră permanent să o stăpânească și să o depășească. Mitul prometeic concentrează În el sinteza tendințelor umanului, care reunesc pasiunile inimii și principiul rațiunii. Aceste aspecte au fost formulate de către T. Vianu (Știința culturiiă În felul următor: revolta Împotriva autorității creatoare; ideea smulgerii de sub constrângerea legii care copleșește individul; ideea transformării lumii după propriul său chip; sentimentul că orice act de creație este asociat suferinței; iubirea de oameni ca formă de sacrificiu prin dăruirea de sine. Mitul prometeic
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]