3,370 matches
-
formele, animalele domestice și sălbatice, anotimpurile etc. „Mary, Mary, quite contrary,“/„How does your garden grow?“/„With silver bells and cockleshells,“/„And pretty maids all in a row“. Se spune că versurile sînt inspirate de figura reginei Maria Tudor cea sîngeroasă, apărătoare a catolicismului, promițînd tortura și moartea protestanților. „Tom, Tom, the piper's son, / Stole a pig, and away did run! / The pig was eat, / And Tom was beat, / And Tom went crying / Down the street“. CÎntecel din secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
momentele grele pentru Basarabia. În mod deosebit, este relevant sprijinul Prof.dr. C.I. Parhon, îndrumătorul lucrării de licență privind mișcarea religioasă din Basarabia a sectei inochentiste care revendica folosirea limbii române în biserică. Autoritățile rusești reprimau folosirea limbii române prin măsuri sângeroase și au definit mișcarea drept o psihoză antistatală și anticreștină. Lucrarea studentei Alistar Elena aduce dovezi concludente din mai multe județe ale Basarabiei că protestele populare revendicau, în principal, ca serviciile religioase din Basarabia și Transnistria să fie îndeplinite în
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]
-
oamenii de o incontestabilă autoritate morală? Liviu Antonesei: N-aș putea să spun exact! În ce mă privește, am contestat necesitatea ei. Vreau să spun că sunt suficiente probe publice că regimul comunist a fost unul criminal inclusiv sfârșitul său sângeros. Eu cred că președintele putea condamna liniștit comunismul încă din martie anul trecut, când i s-a cerut mai întâi acest lucru de către AFDPR și Asociația ICAR. Când problema a reapărut anul acesta, inclusiv prin "Apelul..." d-lui Sorin Ilieșiu
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
creatorului primordial El, considerat părintele zeilor și simboliza creația, înțelepciunea, dreptatea, puterea în lumea semită. Alte mituri o consideră ca fiind sora lui Baal. Este zeița fecundității, frumuseții și dragostei. I s-a creat imaginea unei femei cochete, seducătoare și sângeroase. Cybele este o zeiță de origine frigiană, din vestul Anatoliei, considerată a fi Marea Mamă, personificare a pământului. Este adorată în sărbători de primăvară, în procesiuni falice, cu mișcări coregrafice violente. Perechea ei este Attys ce simbolizează vegetația. Cultul lui
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
trezit curiozitatea s-o cunoască și, când s-a întâmplat, s-a îndrăgostit de ea, frumoasa Sabina devenindu-i amantă. Doar la intervenția filosofului și scriitorului Seneca (4 î.H.-65 d.H.), preceptorul lui Nero, Otho a scăpat de răzbunarea sângerosului împărat și a fost trimis ca guvernator în Lusitania (Portugalia) iar pe Seneca l-a obligat să se sinucidă. Sabina nu s-a mulțumit cu statutul de amantă a lui Nero, aspira la cel de împărăteasă și l-a instigat
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și farda, de a seduce bărbații. Sabina a fost martora violențelor și crimelor lui Nero, martora incendierii Romei în anul 65. Și ea a devenit victima violenței impulsivului și răzbunătorului Nero, a lovit-o mortal, însărcinată fiind, în anul 65, sângerosul împărat a avut cinismul să-i admire frumusețea și în această ultimă ipostază. Ban Zhao (35-101) Femeile din familiile imperiale, princiare și nobiliare chineze primeau o educație aleasă. Învățau citirea și caligrafierea ideogramelor, desen, pictură, muzică, dans, protocolul complex al
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
emoționează peste măsură. Sfântul Augustin citează exemplul unuia dintre elevii săi care, din dezgust, n-a asistat niciodată la un spectacol de gladiatori. Forțat să meargă acolo de prietenii săi, n-a putut, spre marea lui surpriză, să reziste acestei "sângeroase voluptăți" care invada publicul. Genul acesta de spectacol îi inspira, în realitate, dezgust și repulsie. Or, întâlnind, în zilele crudelor și funestelor jocuri, din întâmplare, cum ieșeau de la un prânz, niște prieteni și tovarăși, aceștia, în ciuda refuzurilor hotărâte și a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a văzut sângele, că bea ferocitatea dintr-o sorbitură. Departe de a-și întoarce ochii, el fixează spectacolul și-l absoarbe fără a fi conștient de frenezia sa. Lupta îl fascinează prin ceea ce face din ea o crimă; o voluptate sângeroasă îl îmbată. Nu mai este același ca la sosire, ci un individ în mulțimea pe care a venit s-o întâlnească și tovarășul, în sensul cel mai exact al cuvântului, celor care l-au adus acolo. Pe scurt, strigă, arde
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acte, nici mai mult, nici mai puțin, este măsura unei piese care se vrea cerută și recitită pe scenă." Chiar dacă este conștient că o acțiune jucată pe scenă produce mai mult efect decât o povestire, Horațiu interzice totuși reprezentarea scenelor sângeroase. El îl sfătuiește pe autorul dramatic să le situeze în afara scenei și să recurgă la povestirea unui martor pentru a informa spectatorul despre asta. Teoreticienii clasicismului se vor baza pe autoritatea lui Horațiu pentru a justifica, în numele bunei cuviințe, refuzul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramatic să le situeze în afara scenei și să recurgă la povestirea unui martor pentru a informa spectatorul despre asta. Teoreticienii clasicismului se vor baza pe autoritatea lui Horațiu pentru a justifica, în numele bunei cuviințe, refuzul de a reprezenta ceea ce este sângeros și necesitatea povestirilor. Sau acțiunea se petrece pe scenă, sau este povestită când se înfăptuiește. Spiritul este mult mai puțin impresionat de ceea ce îi este transmis prin auz, decât prin tablourile oferite de raportul fidel al ochilor și percepute fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de-al patrulea și al cincilea în locuri nedefinite, apropiate de tabăra israelită sau de câmpul de bătaie. Cu adevărat, piesa este concepută pentru decorul multiplu, folosit în acea vreme. Dacă Jean de la Taille interzice, ca și Horațiu, reprezentarea scenelor sângeroase, o face în numele verosimilului. El își dă seama că scenele de violență sunt greu de reprezentat în mod credibil pentru spectator. "Trebuie, scrie el, (...) să ne ferim de a reprezenta pe scenă ceea ce nu se poate face comod și cinstit
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care fiecare știe să se delimiteze pe socoteala lui"53. Dacă Corneille și Racine sunt de acord cu Aristotel în privința definiției catharsisului, nu îl imită totdeauna, vom vedea, în ceea ce privește modurile de a-l crea. 7.2. Evenimentul patetic Reprezentarea scenelor sângeroase nu mai este la ordinea zilei în epoca clasică. Foarte prizat la începutul secolului, în teatrul lui Hardy, de exemplu, un asemenea spectacol apare pe atunci ținând de o concepție arhaizantă și barbară a scenei. Din grija față de buna cuviință
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre Racine, el se scuză, în Prefața la Tebaida, scrisă pentru ediția din 1676, la doisprezece ani după crearea piesei, că a arătat, la deznodământ, scene a căror viziune riscă să fie penibilă. Catastrofa din ea este "poate puțin prea sângeroasă, scrie el. Într-adevăr aproape că nu apare niciun actor aici care să nu moară la sfârșit." Pentru a explica această nerespectare a normelor bunei cuviințe, el aduce două motive, de natură foarte diferită, violența subiectului, pe care îl ia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
neliniști, de bănuieli, de tulburări, de rebeliuni, de războaie, de omoruri, de pasiuni violente și de mari aventuri... Or, dacă deosebim tragediile după deznodământ, ele erau de două feluri: unele funeste în ceea ce privește evenimentul ultim și se terminau prin vreo nenorocire sângeroasă și ieșită din comun a eroului; celelalte aveau o întorsătură mai fericită, și se terminau printr-o stare de mulțumire a personajelor principale. Și totuși, pentru că tragediile au cuprins adesea un deznodământ nefericit, fie prin contactul cu niște întâmplări, fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niște întâmplări, fie din complezența poeților față de atenienii cărora nu le displac aceste obiecte de oroare pe scena teatrului, așa cum am mai spus-o, unii și-au imaginat că termenul de tragic nu poate însemna decât o aventură funestă și sângeroasă; și că un poem dramatic nu putea fi numit tragedie când deznodământul nu conținea moartea sau nefericirea personajelor principale: însă este o greșeală, fiind în mod sigur evident că acest termen nu înseamnă nimic altceva decât un lucru măreț, serios
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scena despre care își și fac o idee măreață. Ei îi încredințează misiunea de a dezvălui cauzele conflictelor sociale, pentru a aduce spectatorul la o luare de cunoștință politică. Meyerhold în Rusia, Brecht în Germnia, care au trăit amândoi evenimente sângeroase cărora le-au fost victime, unul revoluția rusă și instaurarea stalinismului, celălalt nazismul, vor să facă din teatru un loc de reflectare și un instrument de propagandă. De aceea, pe căi diferite, Meyerhold creând "un teatru al convenției conștiente", Brecht
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din apele puțin adânci și se hrănesc cu crustacee și anemone. Hawaiienii numesc acest vierme "aha huluhulu", adică "șiretul păros". Fără îndoială, rechinii au o problemă de imagine. Privirea fixă, de ucigaș în serie, grimasa obscenă a dinților încovoiați, frenezia sângeroasă cu care se hrănesc nu este de mirare că sunt greu de iubit, și asta de când îi știm. Iar scriitorii nu le-au susținut întotdeauna cauza. "Prădătorul palid al cărnii oribile" scria Herman Melville despre rechin -, cu "gura lui ca
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
origini paleolitice locale (vezi subcapitolul 9). O zeiță cu o personalitate vizibilă apare În repetate rânduri În sculpturi, ca procreatoare, stăpână pe tron, stăpână a leoparzilor. Studii foarte recente au scos la iveală faptul că pe altare se desfășurau sacrificii sângeroase și că uneori se vărsa chiar sânge omenesc. Mai la est, Asia Centrală este puțin cunoscută, dar În Kashmir, În neolitic, se Întâlnesc Înhumări rituale ale unor câini, lupi și berbeci Împreună cu stele sculptate, Încrustate pe suprafețe de detritus și nisip
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îl continuă pe cel al lui Caelestis. Perechea Baal Hammon-Tanit se află În centrul cultelor celebrate În tofet; aceștia se ocupau pe problemele legate de descendență și aveau parte de o serie de rituri printre care se aflau și sacrificii sângeroase, umane (de copii) și animale. La Cartagina erau venerate și alte serii numeroase de figuri divine: printre cele mai populare se numărau Astartexe "Astarte", Melqartxe "Melqart" și Eshmunxe "Eshmun", prezenți mai ales În numele teofore. Printre alți zei de seamă figurează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacre, profesate sub diferite denumiri În apropierea templului sau În anumite ocazii festive (Adoniile din Biblos), având, de asemenea, valențe sacre și probabile implicații economice pentru locurile de cult. Un element tipic al religiei feniciano-punice este ritul consacrării, În mod sângeros sau nu, de copii zeilor Tanitxe "Tanit" și Baalxe "Baal" Hammonxe "Baal Hammon", Într-un sanctuar În aer liber cu a altor stele și urne funerare, definite În mod uzual tofet pe baza unor fragmente biblice (2 Regi 23, 10
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și mai ales venerația față de cei morți, pentru care se construiau edificii funerare În formă de casă, temple sau turnuri Înalte, precum și morminte subterane și În cinstea cărora se pregăteau mâncăruri sacre și libații. În sfârșit, sacrificiul includea anumite ofrande, sângeroase sau nu: preoții sunt recognoscibili În iconografie prin gluga și Îmbrăcămintea lor caracteristică; nu ne este Însă posibil să desprindem și alte elemente de interes cultual. 4. STATELE NAȚIONALE: AMONIȚI, MOABIȚI, EDOMIȚI, FILISTENITC "4. STATELE NAȚIONALE \: AMONIȚI, MOABIȚI, EDOMIȚI, FILISTENI
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Prezența În peșteri a oaselor de animale cu evidente urme de ardere, cenușa găsită În sanctuarele de pe culmi, reprezentările de ofrande pe sigilii, așa cum este explicita scenă de pe sarcofagul de la Hagia Triada, nu lasă loc de Îndoială În ceea ce privește practica sacrificiilor sângeroase În Creta antică. În ceremoniile celebrate pe Înălțimi se folosea, probabil, un altar mobil din lemn, așa cum deducem din acel rhyton de la Zakros (subcapitolul 2.3a), dar este posibil să fi existat și unele fixe, construite pe structură isodomă, analoage
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
miceniană și care s-a perfecționat pe parcursul așa-numitului „Ev Mediu grec”, dar ale cărui etape sunt cu neputință de descris pentru moment. Mai problematică apare o creionare precisă a formelor de cult, ce par limitate mai ales la sacrificiul sângeros adus zeilor și În special lui Zeusxe "Zeus". Este un sacrificiu ce s-a păstrat aproape neschimbat Încă din epoca cetății, polis (subcapitolul 3.3), care pare, oricum, să repete schema din epoca minoică (cf., În acest volum, „Religiile preelenice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
scenariu cu trăsături arhaice se desfășurau faptele eroilor, iar faptele, praxeis, erau adevăratele protagoniste formale ale mitului, așa cum avea să recunoască mai târziu Aristotel 1, În timp ce personajele puteau fi schimbate Între ele. Foarte adesea este vorba despre istorii Înfricoșătoare și sângeroase, În care tații se hrănesc de-a dreptul din carnea fiilor, ca Thyestes sau Tereusxe "Tereus", aproape repetând schema povestirii hesiodice În care Cronosxe "Cronos" Își Înghite fiii, pentru a nu fi detronat. Sau fiii sunt cei care Își ucid
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
epuiza În spațiul și În timpul efectuării sale, disociindu-se de mitul care, orientat spre consolidarea imutabilității unui trecut irepetabil, devenea din ce În ce mai autonom. 3. Ambiguitățile sacrificiului În Grecia, ca și În alte părți, actul ritual Își are momentul culminant În sacrificiul sângeros care rămâne oricum o parte a ritului, chiar dacă cea mai importantă și semnificativă. Animalul de jertfă era prin excelență boul, dar erau sacrificate frecvent și alte animale, ca porci, capre și oi. Dacă era destinată morților, eroilor și zeităților infernale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]