5,679 matches
-
mai avem... — Nu-i mare brânză. Fandarac era mai bătrân, văzuse multe la viața lui : Așa face lumea, din când în când, revoluții. Nu de alta, să se mai dezmorțească... — La fel zice și maică-mea... Petrache se îndreptă din spinare, să-i facă loc lui Șofronică să șteargă masa și să-i pună halba în față. — Măi, să fie ! se minună el. Cum ai știut că vreau bere, încă nu ți-am cerut-o... Te pomenești că tragi cu urechea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai lungă, o împleti și o adună într-un cerc, făcând din ea un fel de cunună. Alese niște cuie mărișoare, le înfipse în ochiurile împletiturii și strânse bine, ca să păstreze puterea de a înțepa toate deodată. Apoi luă în spinare scara lungă, folosită la ștersul pânzelor de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
călare, în spatele lui, încercând să-i înfă șoare trunchiul cu brațele. În ce-l privește însă pe cavaler, era prea mare pentru ca bra țele lui să-l poată cuprinde. Petrache se prinse de faldurile mantiei și- și lăsă capul pe spinarea de metal, închizând ochii. Simți o tăcere curgătoare, ca și cum și-ar fi lipit urechea de un trunchi gros. Ședea cocoțat în spatele cavalerului de bronz și îi era bine. Răsăritul, ca o aureolă în jurul creștetului statuii, începu să coboare și să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Altădată îl pândise, dar nu reușise să-l vadă înflorind. De la o vreme, pur și simplu, uitase și caisul îi aducea, brusc, aminte că mai trecuse un an și taina nu fusese, încă, dezlegată. Urcă anevoie cărarea, cu săculețul în spinare. Tot drumul se gândise la explicația pe care va trebui să i-o dea maică-sii pentru dispariția atâtor mere din cămară. De data asta, poarta cea mare se deschise în fața lui aproape singură. Aerul nu mai părea tras doar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atunci când avea de așteptat, își deschidea carnețelul și desena dragoni. Era, probabil, o chestiune de gust, în anul șarpelui nu desenase șerpi și nici în anul maimuței nu desenase maimuțe. Ba chiar și în anii aceia mai creiona câte o spinare solzoasă, împodobită cu aripi zimțuite. Filip zâmbise, răsfoindu-i caietul cu notițe. „Ce-i cu dragonomahia asta ?“, întrebase. „Dragonii nu se războiesc și nu sunt animale“, răspunsese Cosmina, „sunt gânduri. Așa îi descriau vechii înțelepți chinezi : dragonul este acea făptură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai tare bărbia în genunchi și aștepți. Ai crede că ghemuiala asta e cel mult plictisitoare, dar nu și istovitoare. Greșești, orice supunere la nemișcare, vreme îndelungată, e o silnicie. Asta de care vorbesc îți amorțea ceafa și îți încovoia spinarea. Când aveam dreptul să mergem printre paturi sau, cu program, să ne facem nevoile, umblam tupilați, cu umerii căzuți și bărbia în piept, de parcă am fi fost în tranșee, hăituiți de obuze. Ușile celulelor erau metalice, dublate cu un grătar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
N-am găsit în ele niciun scriitor român care să se fi născut și educat în afara pământurilor românești. Asta e... Noi, românii, nu avem vocația diasporei. Odată plecat, ești bun plecat, ți-ai smuls rădăcinile și le-ai luat la spinare. Copilul tău născut acolo va stâlci limba română și asta în cel mai bun caz, dacă n-o va uita cu totul, nu-și va schimba numele și nu va vedea ținutul de baștină al părinților lui decât ca pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cazane care răspândeau în aerul rece aburi rotunzi. — Miroase a fasole, dibui orbul, care simțea toate încrețiturile aerului, ca liliecii. — Eu simt mai degrabă miros de prăjeală, adăugă șchiopul. Cârnați... Aromele se împletiră și începură să urce dealul, pe deasupra capetelor. Spinările se neteziră, capetele se întoarseră. — Se dă mâncare, înțelese Costică Ologu, sărind pe loc, păsărește. Să mergem și noi ! Orbul dibui pe jos funia căruțului pe care era priponit Coltuc și porni la vale. Ologu țopăia în jurul căruțului, grăbind bâjbâiala
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vrut să meargă la toaletă, un bărbat de alături, care o privea prin ochelarii sparți, o sfătui să se abțină, căci cei scoși să se ușureze pe un tăpșan din spatele hangarului erau însoțiți la înapoiere cu lovituri de baston pe spinare și cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna se făcea vânătă și tare ca piatra. Apoi, toată noaptea au lătrat pe la uși câinii-lupi, asmuțiți cu bucățele de carne crudă, prea puțină ca să se sature
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tingiri ruginite. Ce-o fi trebuind să cărăm toate ciobiturile astea ? — Da’ pe tine de ce trebuie să te cărăm după noi, măzăriche ? îl admonestă Pârnaie, stând mai departe cu palma pavăză peste sprâncene și minunându-se. — Păi, ca să duc în spinare sacu’ ăsta cu ruginituri. Ce mai întrebi atuncea ? se întoarse Pârnaie, trăgându-i una după ceafă. Iadeș ! spuse acela, mai iute chiar decât plesnitura de pe țeastă. — Nu te-a întrebat cum te cheamă, prostovane ! sări Chisăliță, cam de la înălțimea buricului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lovitură. Iar imaginea asta de gâde duhovnicesc era întregită de o smuceală din umăr și din cap, care ducea, cam o dată pe minut, tâmpla spre claviculă. Fiecare smuceală era însoțită de un icnet la care, auzindu-l, cheliosul, lipit de spinarea lui Pârnaie, se ținea cu greu să nu strige „Iadeș !“, ca sub amenințarea unei iminente descăpățânări. Altminteri, despre Isaia, călugărul fără schit, cu crucea pe piept, se putea spune că e un om bun, chiar dacă el ascundea, cu îndemânare, acest
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu interes, mai ales Isaia, cu bucuria celui ce a dibuit, în sfârșit, poziția potrivită în care să-i așeze pentru a-i hăcui. — Bine, hotărî Calu. Ziceți că-i al vostru mormanu’, atunci așa să fie. Luați-l în spinare și cărați-vă de- aicea cu el ! — Ba cărați-vă voi ! se oțărî Chisăliță, mirându-se singur de curajul lui, dar ascunzându-se după Pârnaie, care nu părea însă dispus să-l ia asupra sa. — Bă, juma’ de buletin ! rânji
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ăla, să nechezați mai deștept“. Râse până și Pârnaie. Calu bătea din potcoave de săreau scântei. În cele din urmă își aplecă, în semn de omagiu, greabănul. — Eu sunt prologul, intonă. Comedia poate să înceapă. Îl luă pe Chisăliță în spinare, apoi se săltă pe picioarele dindărăt. Cavalerul ridică sabia, statuia ecvestră era perfectă, lui Chisăliță i se împurpurară obrajii, îi venea să plângă. Nimeni nu-l ridicase vreodată atât de sus, nu se simțise niciodată atât de important și de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de la răsărit la apus. — Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, acum și pururea și-n vecii vecilor ! Amin ! Isaia avea, dintr-odată, un glas nou, lipsit de urmele seci ale tutunului și de alunecările cleioase ale țuicii. Cortegiul tresări, își îndreptă spinările și- și netezi veșmintele, Puțică agitară prapurii, apoi îi păs trară drepți și neclintiți. Calu se schimbase, nu mai avea coama zbârlită și botul alungit din orice parte l-ai fi privit. Nu mai căutau unii la alții cu dușmănie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
niciun semn. Umerii îi săltau totuși când și când, arătând că înlăuntrul ei câteva rotițe, chiar și cu zimții tociți, se învârteau încă. Ca nu cumva vreunul să-i sugereze că mai potrivit ar fi fost s-o ia în spinare, Calu își întoarse spre ceilalți partea omenească. — Luați-o de-acolo, spuse, și hai să mergem ! Lucică se apropie și o atinse pe păr, temându-se să nu fie, din nou, îndepărtat. Magdalena se lăsă, moale, luată în brațe, lemnul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de unii, nici de alții. Nemaifiind nicio primejdie, Jenică desfăcu mapa în care înfipsese, unul lângă altul, ca pe niște guvizi uscați, lozurile. Cum două raze betege, care abia se strecuraseră prin fereastra gălbejită, îi ajunseseră până pe frunte, își îndreptă spinarea și rămase astfel, cu mapa înțesată de lozuri la subsuoară, precum Moise cu Tablele Legii. Doar câteva clipe de măreție, căci apoi, încovoiat și cu umerii căzuți, redeveni Ioan al ultimei zile sau Jenică, cum i-a spus, în pruncie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu ei. Maca fu cel care dădu semnalul. Trotuarul din stânga rămânea al făgăduinței, așa că începură să-și adune frunzele de pe trotuarul din dreapta. Apoi se lipiră cu spatele de castanul care rămăsese atâta vreme să-i aștepte. Acolo unde cele patru spinări de copil aveau loc, umerii celor trei bărbați abia încăpură. Rămaseră, astfel, câteva clipe, în tăcere, cu ochii închiși și capetele rezemate de trunchi. Când simțiră un vânt ușor agitând crengile și îndesind frunzele de pe caldarâm, știură că Magul frunzelor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rămase deoparte. M-așteaptă mama cu masa. Tot un fel de fasole avem, că e miercuri. Se bucură când vin acasă flămând... — Eu, de pildă, îi tăie vorba Tili, m-aș bucura de niște murături... Auzi, continuă, privind mulțumit la spinările arcuite și lucioase ale gogoșarilor murați pe care bătrânul îi pusese pe masă, mă gândeam la povestea cu trenul. Într-un fel, e și povestea noastră. Din copilărie și până acuma, singurul lucru care nu s-a schimbat e internaționalul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spuse maică-sa. Vezi să nu deschizi ușa de la biroul lui taică- tu. Știi că n-ai voie acolo... Jenică încuviință fără o vorbă. Simți, pe dedesubt, hainele tricotate de maică-sa, ciorapii, flanelul, furnicându-l de la câlcâie până la șira spinării și strângându-l la subsuori. Pipăi pereții acestei cuști nezăbrelite și, tocmai de aceea, mai rea decât o cușcă adevărată. Se opri pentru o clipă în fața ușii de la biroul lui taică-su. N-o încercase niciodată. Nici măcar nu știa dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spunea... Ne-am bucurat când am crezut c-a ajuns, șopti Jenică, cu ochii umezi. Am băut toată noaptea închinând pentru el, că e liber și poate să bea bere la cutie. Dimineața eram mangă și ne-am tăvălit cu spinările goale în zăpadă. Atâta bucurie am avut și noi de pe urma lui. Poate că nu ne-a zis pentru că nu avea încredere în noi... — Nu ne-a zis pentru că ne iubea, spuse grav Tili. Era sigur c-or să ne întrebe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o bucată în lumină : Ne iese mai ieftin. Se întoarse către Jenică : Din astea poți să mănânci și tu. Oricum, maică-ta nu-ți dă așa ceva ! — Nu merită s-o supăr, spuse Jenică serios, încercând să-și ferească privirile de la spinările roșietice și obraznice ale cârnaților. Și, cum ceilalți își făceau deja de lucru, răsucind bucățile de carne în farfurioara de muștar, el își lăsă fața în palme : Mai trist, spuse, e că am început să uit. Ar fi trebuit să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umeri și cel de pe tipsie, păreau că vorbesc în același timp și nu cădeau nici ele de acord asupra unei concluzii. Maca nu știa ce să răspundă, își simțea capul ca pe o vietate în sine, care dă din șira spinării ca dintr-o coadă. Negăsind cuvintele potrivite, se lăsă în genunchi, ca un samurai, cu șezutul rezemat pe călcâie. Se gândi că ar fi trebuit să se roage, dar nu-i veni în minte nicio rugăciune. Își dădu seama că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
deschizătura ușii. Atmosfera, plină de zurgălăi, se mai înviorase. Privirile i se fixară asupra tejghelei. Atunci își dădu Jenică seama că să stai cu mâinile încrucișate nu e cea mai nimerită poziție pentru cineva care rezolvă niște acte. Își îndreptă spinarea și căută creionul chimic, desenând, la întâmplare, rotocoale pe hârtie. — Nu vă deranjați, spuse străinul, mai avansând puțin cu umerii. Eu am să stau aici, pe scaun. Nu mai așteptă replica lui Jenică, de fapt, acesta adoptase singur o poziție
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un muc de lumânare pe care îl ridică aprins deasupra capului. Umbrele își continuară dansul, mâinile parcă li se întindeau, dar flacăra lumâ nării le pecetluia pe perete. Așeză lumânarea pe noptieră și se apropie, încurajat. Celelalte umbre își unduiră spinările și se dădură deoparte, atât cât să-și facă loc și umbra lui. Intră în lumea lor amenințătoare, chipurile celelalte o priviră dușmănoase și o încolțiră. Se simți vinovat pentru pătimirile umbrei lui. Își întinse brațele în lături și umbra
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
suferă de o panică latentă, se teme de actele curajoase, ca și când ar aștepta un cutremur care să dărâme totul. Biserica e așa de mică, încît o poți duce în căruță. Civilizația noastră e făcută pentru a fi purtată oricând pe spinarea calului, nimeni n-are curajul de a pune piatră peste piatră și a întemeia ceva solid. Dacă mă nășteam în Illinois sau în Cambodge ai fi auzit de mine. Abia sosit în București, Ioanide fu apucat de braț pe stradă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]