19,182 matches
-
mie... - recunoscu fratele său. Dar este clar că lumea în care ne-a venit rândul să trăim n-are nici o legătură cu cea a strămoșilor noștri, care rătăceau la voia întâmplării, păstorind și luptând, dar liberi și independenți ca niște stăpâni incontestabili ai deșertului. Noi suntem obligați să ne ascundem într-un ungher mizerabil - și nici măcar aici nu suntem lăsați să trăim în pace. — Dar suntem în continuare tuaregi. — Un tuareg obligat să fugă veșnic nu e tuareg, nu e nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dar faptul că îl ținuseră cu mâinile legate ore întregi fusese pentru el o grea lovitură, de pe urma căreia nu reușea să-și revină. Senzația de neputință care-i copleșise sufletul când, dintr-o dată, își dăduse seama că nu mai e stăpân pe acțiunile sale și că, având mâinile legate la spate, nu putea face nici măcar un lucru atât de simplu ca acela de a-și deschide șlițul, fiind obligat să urineze în pantaloni, părea că-l transportase brusc într-o lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
crede că roșul acela estompa fără stridențe restul culorilor, deoarece în trecere le transforma una după alta într-o infinită gamă de cenușiuri ce puneau stăpânire pe lume ca niște paladini și căpetenii de oști ale adevăratului lor domn și stăpân, negrul, ale cărui armate își fluturau deja stindardele în zare. Milioane de țânțari se înălțau dintr-o foarte veche salină ce se profila spre nord-est și veneau atrași de mirosul sângelui ce plutea de trei zile ca o mantie invizibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din buzunarul de la spate al pantalonului o enormă batistă albă și o flutură de mai multe ori, ridicând în același timp mâinile ca să demonstreze în mod vădit că este dezarmat. După câteva momente de șovăială, Gacel hotărî să se arate. Stăpânul oribilei cămăși se îndreptă spre el și, când se află destul de aproape, întrebă într-o franceză cu adevărat de baltă și macaronară: — Gacel...? Ești Gacel, tuaregul? Da, eu sunt. — Ți-am adus ceva... Se întoarse și-i făcu un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
i se supună. În depozitul lung cu rafturi metalice, luminat, din loc În loc, cu becuri slabe sub abajururi de tablă, Își scotea sacoul, Își trăgea pe brațe mînecuțele negre, Își freca mîinile, punea ibricul de cafea pe reșou. Se simțea stăpîn peste acest cimitir În care dormeau legile bune și legile proaste laolaltă, mîncate de paraziții hîrtiei, dirija de acolo din subsoluri o putere pierdută. Își privi chipul În oglinda pătată de muște, atîrnată de un raft. Nu degeaba Îi spuneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
minune din vîlvătaia de păr roșu. Fața femeii se colorează ușor. Buzele se destind Într-un zîmbet, apoi se depărtează una de cealaltă dezvelind un șir de dinți mici sidefii, după care urmează un jet perlat de hohote. Sexagenarul e stăpîn pe situație, Îi ia mîna, i-o sărută, abia atingînd-o, o Întoarce cu palma spre el și Începe să-i ghicească. Niki Bârsan nu-i vede. E la bucătărie cu doamna E. „...Îi curgeau balele, pe onoarea mea, cînd a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
crede că va primi bucățica de zahăr gudurîndu-se și făcînd sluj. Se pare că la el umilința este ceva obișnuit. Probabil că și la servici e un slugarnic și un lingușitor iar acasă n-ar fi exclus să facă pe stăpînul, am mai văzut cazuri dintr-astea. Așa sînt bărbații timizi, cînd scapă o dată hățurile o fac lată de tot. Oricum merita o lecție, că și prostia se pedepsește; dar poate nici nu e atît de vinovat, că așa e omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de aur. Câtă bătaie de cap mi-au dat de exemplu cuvintele simple „prince des nuées“ care fuseseră traduse diferit de poeții traducători - regele norilor, monarhul furtunii, prințul printre nori, prințul înălțimii, regele rudă cu norii, sau pur și simplu stăpânul orizontului! Desenam tot timpul, povestindu-i lui Simon despre variantele nebune, ca și cum traducătorii ar fi vrut să capteze raze din pluralitatea sensului. Ca să nu mai vorbim despre interpretarea poeților când venea vorba de cuvântul „albatros“. Bineînțeles că nu socotea nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fii bun, dragul meu bou, supune-te! Dacă reușesc să câștig bani din nou, te voi cumpăra înapoi. Ai răbdare cu mine, dragul meu bou, fii supus ca să nu te bată din nou! Și boul îl privise pe fostul lui stăpân în adâncul ochilor, apoi se lăsase pus la plug, lucrând toată ziua. Natanael nu-și putea opri lacrimile. Predica rabinului îi amintea de propria lui copilărie la țară, în sudul Suediei, dar și de copilăria lui Rudi într-o țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
care nici măcar nu există în lumea noastră. E de ajuns să le privești cum se înfășoară treptat, dacă sunt în captivitate, într-o melancolie adâncă. De la început Sucki s-a arătat a fi de aceeași ludică umoare cu noii lui stăpâni, cu noi care visam să-l facem să vorbească argoul nostru familiar. Dar nu era chiar atât de domesticit cum ne închipuiam noi - uneori semăna cu un cuc, alteori cu o bufniță cu trăsături omenești, al cărei corp era încarnarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fi fost acolo, ar fi văzut trupurile celor doi prieteni scurgându-se prin crunta și incredibila melasă, moarte. Căzând lin, pe lângă mirabile clepsidre din carne albă, netedă, ale căror baze, titanice fiind, se aflau pe chiar tărâmul curții lui Aquarelin, stăpânul nuanțelor și servitorul morții, principele unui ținut pe care tinerii nu aveau să-l mai vadă niciodată. Dar ce-ar fi fost de văzut acolo? Lacul de Parfum, cea mai teribilă invenție din ultima decadă a istoriei, un vulcan din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
smuci furios cravata verde, căci nu putea respira. Dintr-un lătrat destul de scurt și hotărât, deveni clar că în toată această luptă inutilă va fi acompaniat de credinciosul său companion, labradorul Bobby Teleferic, căruia, deși nu-i era clar de ce stăpânul său face asemenea năzbâtii, știa foarte bine că, prin natura credinței sale câinești de neclintit, îl va urma până la moarte de va fi nevoie. Clossettino era unul dintre Psihici și satanist de notorietate. Cu toate acestea, Teleferic îl iubea nebunește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu ură, întrucât clipa a ceea ce voia să facă Clossettino îl aștepta să fie gol, cu nimic îmbrăcat în fața nimicului. Alba himeră textilă se sfâșie turbată, șerpuind veninos, agățându-se, încercând cu ultimele puteri să nu se despartă de umerii stăpânului. Apoi, demența Directorului întrecu orice așteptare. Labele păroase ale mâinilor sale prinseră catarama curelei, strâns, într-un jazz nebun, exact când ritmul audibil din însăși structura pământului pornise a înfricoșa simțirea mai destoinic. Nu era destul de clar ce avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
perne. Căci ce putea fi? Felul în care arăta trupul aproape dezgolit al domnului Clossettino nu era în nici un caz firesc. Chiloții zburară și ei la rândul lor, fără nici cea mai mică șansă de întoarcere pe corpul crâncenului lor stăpân, întrucât nimic nu se întoarce de niciunde, niciodată, asemeni unei uși pe care, dacă totuși mai poți spera a putea intra cândva, odată ce-ai închis-o în urma ta, imediat reintrat, nu vei găsi aceleași lucruri, ci cu totul altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ar fi trebuit să se afle sexul lui Michael ieșea acum tot un sex, numai că mult mai ciudat, de tablă, arab. - Bă, oprește-te! urlă Teleferic, speriindu-se de moarte în clipa când realiză că tocmai i se adresase stăpânului său în limba necunoscută a oamenilor. Vrăjit de noutatea și forța gândului uman, încremeni pe loc, într-o grămăjoară informă de zăpadă carbonică. Era incredibil felul în care putea să arate sexul lui lui Clossettino, dar mai incredibil decât felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
rămase acolo. Sexul i se deșurubă, stupid, înfigându-se în parchetul tembel. Nici o slovă arabă scrisă. Sfârșitul. Ceva mai încolo, statuia lui Bobby Teleferic rânjea la cer, mijindu-și ochii. Liniște deplină, adevărată, în care nimicul se și instală, degrabă, stăpân. Liniște. Definitiv. La aproape o oră după acest ultim incident, în ușa biroului domnului Clossettino se auzi o bătaie ușoară. Nu răspunse nimeni, deoarece atât directorul, cât și Teleferic erau morți. Bătaia se repetă, ceva mai puternică. - Domnule director... se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cel care conducea și strunea cu indicații scurte un grup numeros de închipuite fețe cerești. Erau Hipnos, cel cu somnul și fantasmele întunecate, Eugen, zeul cuzineților, Nemesis, răzbunătoarea, Enlil, Ra, Eter, lumina veșnică, Reea, pământul, fiica Gheei, Hera, apoi Baluba, stăpânul urșilor și fiu al unui robot, Marduk, celebrul Indra, Vali Nebunu’, Hades, Elefterie, patriarhul Pleistocenului, precum și John Gaudeamus, regele swing-ului, majoritatea fumegânzi și translucizi ca niște aburi, unduind asemenea fuioarelor și abia văzându-se, ceea ce însemna, destul de evident, faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mult mai încet decât ar fi impus-o situația prezentă și urletele mele, blestematul Lucifer se și întoarse spre mine, într-o liniște devenită deodată perfectă. Nimeni nu îndrăznea să mai miște, ca și cum personajul acesta fabulos ar fi fost adevăratul stăpân al tuturor. Iar spre nefericirea mea, o bănuială cumplită se și insinuă în bietul meu suflet, lăsându-mă pradă unei presimțiri teribile... doar nu cumva?... Doamne, doar nu cumva?... Ba da, o, Dumnezeule, ba da... Cum, cum să descriu groaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
însingurare. De la fereastra cămăruței mele, văd drept în față peretele casei vecine cu șuvițe de ciment încremenite pe cărămizi; dacă privesc în jos, pot admira locul străjuit de un mic turn pe care portarul nostru Matei îl numește pompos grădina stăpânilor. E, însă, suficient să privești această grădină și pe acești stăpâni ca să înțelegi că respectul special cu care Matei vorbește despre stăpânii săi nu este altceva decât un mod bine calculat de a-și spori propria demnitate, flatându-i pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
vecine cu șuvițe de ciment încremenite pe cărămizi; dacă privesc în jos, pot admira locul străjuit de un mic turn pe care portarul nostru Matei îl numește pompos grădina stăpânilor. E, însă, suficient să privești această grădină și pe acești stăpâni ca să înțelegi că respectul special cu care Matei vorbește despre stăpânii săi nu este altceva decât un mod bine calculat de a-și spori propria demnitate, flatându-i pe oamenii pe care-i slujește. În ultimele luni, m-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
jos, pot admira locul străjuit de un mic turn pe care portarul nostru Matei îl numește pompos grădina stăpânilor. E, însă, suficient să privești această grădină și pe acești stăpâni ca să înțelegi că respectul special cu care Matei vorbește despre stăpânii săi nu este altceva decât un mod bine calculat de a-și spori propria demnitate, flatându-i pe oamenii pe care-i slujește. În ultimele luni, m-am simțit tot mai des cotropit de tristețe. Uneori rămân îndelung în fața geamului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
omul mai bun - mama -, atunci cum trebuie să arate ceilalți oameni! Strada s-a luminat și e deja dimineață când ajung în curtea noastră. Pe alee fusese presărat nisip galben pe care niște galoși apucaseră să-și lase urma. Grădinița stăpânilor este murdară și neîngrijită. Din cauza zăpezii pe care toți locatarii o aruncaseră acolo, grădinița pare mai înaltă decât curtea, și copacii mai scurți. În această zăpadă stau aruncate în dezordine niște scânduri negre, în care cu un efort de imaginație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Cristian. Nu-ți place ori poate nu te lasă doctorul să bei alcool? E foarte bună, dar și foarte tare, rosti Toma, iar eu aș mai ieși în seara asta prin oraș. Și ce are a face? se arătă mirat stăpânul casei. Păi... la volan... Ascultă la mine, aici în Baia de Sus n-ai nevoie de mașină. Localitatea asta nu-i mare, oriunde vrei să mergi, ajungi mintenaș pe jos. Cristian nu mai spuse nimic, Pop avea dreptate. Orășelul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că pe partea cealaltă ar putea fi o peșteră ori vreun adăpost pe care și-l înjghebase acesta, ferit de privirile tuturor. Din acest motiv plecase dimineață cu fiica lui Pop. Dintr-o dată, memoria îi reveni și se simți iarăși stăpân pe el. Respiră ușurat, se simțea din nou el însuși. În inimă începu să i se strecoare un fir de îndoială. Ce căuta acolo singur? Plecase împreună cu Ileana și ar fi trebuit să fie și ea lângă el. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cu tine, mai stau eu de vorbă! îl amenință ea pe Toma. Ai dispărut de două zile, fără să lași nici un semn. No, ai încurcat-o, dragul meu! chicoti Calistrat care era în vervă mare. De acum, ai intrat la stăpân. Credeai că scapi așa ușor? Gata! V-ați făcut destul de cap. M-am săturat de vorbe în doi peri, vreau să știu și eu ce se întâmplă! Păi, ce să se întâmple? îi răspunse Calistrat. Vâlva e la locul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]