4,463 matches
-
el ar trebui să se grăbească, să nu fie surprins de ceilalți musafiri, grădina este luminată feeric, gustul discutabil al Sophiei, ghirlande de roze și lampioane de hârtie colorată atârnate de copaci. Profesorul își zornăie nervos pastilele în cutia plată, stropi de noroi pe manșeta unor pantaloni abia astăzi scoși de la croitor, dar atunci de ce o vizită neanunțată ? La o oră atât de nepotri vită ? ! Dar cum, dar cum, derularea înceată a fiecărui fapt, sunetul îndoielnic al fiecărei vorbe, Profesorul duce
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
dulce-acrișoară, unul dintre acești inoffensifs antiseptiques de l’intestin, ca să ascundă faptul că, de câteva secunde, un clipit repede-repede îi antrenează jumătate de obraz într-o strâmbătură. Semnul, totuși, al unei nervozități stăpânite. încă își mai chinuie mintea cu acei stropi de noroi pe o manșetă de pantaloni, umilit de gândul care nu se poate desprinde, provocându-i o insuportabilă suferință fizică în toată făptura, o durere care îl umilește și îl revoltă, sus, la etaj, uși închizându-se, deschizându-se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de aceea a și venit la noi mai devreme și de aceea nu s-a îndurat până în ultima clipă să ne dea neplăcuta veste, iar acum nu vrea decât să-și ia rămas bun de la doamna, de la domnișoara ! Iar acei stropi de noroi pe manșeta de pantaloni sunt tot acolo, sunt chiar o enigmatică certitudine, dar fața Profesorului rămâne impenetrabilă. Rictusul nervos i-a dispărut, ca și surâsul destins, de altfel. Lumina electrică neprielnică și boala prost diagnosticată de doctori explică
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
madam Delcă, ei ! Și dumneata, ce presupuneri ! Nu, fii serioasă, vaai, ce hazlie ești ! N-are de ce să fie gelos Niki, cum n-a avut niciodată ! Ha-ha-ha, ce nostimă ești, madam Delcă. Hai, încă puțin coniac, încă puțin, numai un strop ! Bineînțeles, îmi torn și mie, se poate ? Dar ce vorbeam ? A, da, de inginerul Cristide. Îmi spunea că a trebuit să iasă la pensie, el ar mai fi vrut să prelungească, dar cu restructurările acestea, ei, nu știi dumneata, madam
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
adunînd uneori În colțurile lui Îndepărtate furtuni de primăvară), În răcnetele noastre războinice. Cumva, am ajuns la jumătatea lui martie. E bine. Cireșul din fața dormitorului dă semne că ar vrea să ne spună și el ceva, i-au ieșit trei stropi verzi. Cred că Înțelege ce se Întîmplă cu noi. Au trecut șase săptămîni. Șase săptămîni Înseamnă timp. Timp Înseamnă că e momentul să Înhățăm borcanul metafizic de pe etajera lui și să-l scuturăm un pic. Apare În el acest chip
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
turela unui tanc, cu casca desfăcută și lăsată pe ceafă, Împărțind mici daruri (țigări, ciocolată, prezervative, praf de scărpinat) unei cete de copii care aleargă desculți În jur, În timp ce-i zbiară rîzÎnd unui camarad de luptă o replică Însoțită de stropi de salivă maro (de la tutunul pe care-l ține la măsea): Jack, am făcut o treabă strașnică! Sau poate un soldat sovietic, caz În care nu Împarte nimic, ci flutură o eșarfă roșie, iar fraza adresată tovarășului său sună ceva
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
McCaffrey se certase cu soția lui. Era o seară ploioasă de martie, pe la orele unsprezece. Fuseseră în vizită la mama lui. Acum, George conducea mașina de-a lungul cheiului, tăind drumul pe la canal, pe lângă podețul de fier. Ploua cu găleata. Stropii de ploaie, înciudați, răpăiau ca niște gloanțe pe caroserie. Mânați de vânt în rafale piezișe, asaltau parbrizul, anulând într-o secundă frenetica strădanie a ștergătoarelor. Pe sticlă, picăturile se alcătuiau și se dizolvau în mici chipuri de draci. Strălucirea galbenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și când am să-mi dau duhul. Ești o lipitoare, o ploșniță, un parazit care-mi suge sângele. Picătură cu picătură îmi sugi liniștită sângele, îl absorbi în trupul tău. Ai să mă usuci până n-o să-mi mai rămână strop de vlagă și atunci ai să mă proptești într-un colț și ai să le spui oamenilor: „Priviți-l pe soțul meu, sărmanul George!“. Nu crezi un cuvânt din tot ce spui, așa că nu-ți mai bate gura de pomană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-se mai la distanță. Mașina se afla în poziție dreaptă, iar capota albă abia de se mai zărea, la suprafață. Probabil că de noaptea trecută și până acum mașina se scufundase puternic în mâl. Apele brune ale canalului, ciupite de stropii de ploaie, se scurgeau alene peste capotă, însușindu-și-o, de parc-ar fi fost o stâncă sau un ghemotoc de alge. Totul părea calm. George nu nutrise niciodată ideea de a conduce mașina peste muchea canalului, deși visase adeseori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu părul ud leoarcă și cu fardul spălat. Porni grăbită pe marginea caldă a bazinului, spre locul unde o aștepta Ruby, în fața cabinei, ținându-i sacoșa cu hainele. Îi smulse sacoșa din mână și intră în cabină, scuturându-se de stropi și țopăind pe podeaua de scânduri ude, care degaja un vechi miros melancolic, ațâțător. Se așeză pe banchetă, își scoase costumul de pe ea și rămase acolo gâfâind și ținându-și sânii în palme, până când mușchii feței i se destinseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dimineață, când își relua povara conștiinței, reflecta la ciudățenia ei: misterul spiritului, atât de general și atât de particular. De ce gândurile nu-și pierd proprietarii? Cum de reușește individul să se mențină întreg și cum de nu se răvășește ca stropii de ploaie care se scurg pe geam? Cum reușește conștiința să continue, cum își menține continuitatea? E posibil ca blestemul memoriei să nu cunoască sfârșit, și de ce nu cunoaște sfârșit? Clipa prezentă, prin natura ei, nu anihilează trecutul? Remușcarea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
citească și să scrie, s-a dus cu scrisoarea în tabăra de țigani. Cert este că nu i-a suflat o vorbă lui Alex. Când John Robert i-a explicat ce dorește, Ruby i-a răspuns pe loc, fără nici un strop de emoție, că are ea o rudă, o verișoară, care pentru moment era fără serviciu și care ar fi putut corespunde cerințelor profesorului. Cum anume se înrudea tânăra în chestiune (numită Pearl Scotney) cu Ruby și cu Diane, e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un soi de ușurare, nu pentru că simțea că ea i-ar supraviețui ci, dimpotrivă, pentru că moartea lui George ar fi însemnat propria-i moarte. Ruby era neagră și monumentală și preocupată; nu arăta nici măcar acele mici semne de bucurie, ca stropii mărunți ce licăresc pe o stâncă, pe care le manifesta de obicei când o vedea pe Pearl. Ruby era total fascinată de noile ei relații cu Alex. Cel puțin rolul ei era cu totul nou. Alex nu știa totul. Ruby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
clipa aceea mergeau în ritmul mai modest, impus de preot, pe șoseaua numită. Forum Way, care mărginește capătul grădinii Belmont. Dincolo de zidul îngrăditor, se putea vedea forma înaltă, greoaie, dramatică, a salcâmului, și acoperișul scund, verde, al Papucului, strălucind sub stropii ploii ușoare care tocmai căzuse. Zidul era întrerupt de un gard de lemn, proaspăt vopsit în negru lucios. John Robert aruncă o privire spre casa de vară, apoi spre gard. — Spune-mi, acest Hristos al dumitale face ceva pentru dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
poiana îndrăgostiților“, care făcea legătura între islaz și Burkestown. Scurtătura se termina abrupt în partea islazului prin gura zidită a unui tunel, iar înspre partea orașului cobora din ce în ce, până la pasajul de nivel de lângă gară. Continuau să cadă stropi rari de ploaie și părintele Bernard observă picături strălucitoare perlând petalele primulelor, ierburile agățătoare, tufișurile spinoase de păducel, frunzele de rostopască și dantelatul hasmațuchi, rugii de mure și tufele de măceș. Deodată se auzi un zgomot târșâit, prăvălit, de parcă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sale, ceva cu totul din afară. John Robert a reflectat profund asupra acestui fapt și a ajuns la concluzia că fenomenul persista. Începuse să se gândească la nepoata lui cu o obscură înfiorare. În fața ei, însă, nu-și dezvăluia nici un strop de emoție. Mai târziu, mult mai târziu, aveau, uneori, să-l roadă remușcările, acel mușcător „Dacă aș fi...“ care își perforează drum până în miezul sufletului și se statornicește acolo, iscând o durere care se infiltrează în toate celelalte experiențe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
câte un pahar cu sifon sau tonic stropite cu puțin vermut. De astă-dată se uită cu dezaprobare la recuzita mondenă. Sper că tu nu bei, sau da? Doamne ferește! răspunse Hattie, râzând. N-am pus în viața mea gura pe un strop de alcool. Rozanov își spuse: „N-a pus gura pe alcool, dar o va pune. Și eu nu voi fi de față“. Apoi îi veni alt gând: „Dar aș putea fi de față. De ce nu acum? Pot fi măcar martorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și bătrână. În America nu avusese niciodată senzația că ar fi o servitoare. — Dați-mi voie să vă iau umbrela. Domnișoara Meynell vă așteaptă în camera de zi. Tom, care nu purta un pardesiu, îi înmână umbrela din care picurau stropi de ploaie. O lumânare plasată pe pervazul ferestrei le ilumina doar jumătate din față și le proiecta umbrele lungi pe zid. Tom intră în camera de zi, ținând în mână lalelele călcate în picioare. Pearl strigă de afară: — O să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și iar îi dădea drumul, îndemnându-l să înoate. Era minunat! Valurile deveniseră din ce în ce mai înalte și-l plesneau cu mai multă forță, iar crestele erau șfichiuitoare. Se profilau întunecate pe cer, pentru că soarele intrase pe după un nor. Iar vântul, pulveriza stropi de spumă rece, înțepătoare. Adam înghițise cam multă apă și, dintr-odată, nu-l mai văzuse pe Zet. Începu să-l cheme, să strige de spaimă, striga, striga, și înota, înota. Cu un minut înainte cățelul înota pe lângă el, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lor narcotice. Fusese departe, dar trebuise să se reîntoarcă aici, și totul era ca și înainte „ Ce dracu s-a întâmplat, se întrebă George, ce-am făcut, ce sunt eu?“ Plouase tare în noaptea aceea; își amintea cum se prelingeau stropii de ploaie pe parbriz și cum luminile galbene de pe chei se amestecau cu ploaia, se dizolvau în ea. Își amintea de hurducăturile mașinii pe pietre. A răsucit volanul și automobilul a intrat de-a dreptul în canal. Revăzu capota albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tot ce am ești dumneata, tot ce sunt ești dumneata, nu mă arunca, John Robert, lasă-mă să mai trăiesc în viața dumitale, oh, crede-mă, crede în sinceritatea și în dragostea mea, privește-mă cu bunătate, acordă-mi un strop de bunătate, te rog, nu am făcut nimic rău. Jur... Rozanov o privea din ce în ce mai încruntat și gura lui mare molatică se strânsese într-o urâtă expresie de scârbă. Spuse, aproape în șoaptă: — Mă dezguști. Își smuci mâneca din mâna ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vino pe aici“. George a zis că mă omoară și dacă am vreodată de-a face cu tine sau cu celălalt frate. Oh, Doamne, dac-aș putea sta măcar de vorbă cu oamenii, dac-aș putea gusta și eu un strop de fericire, dacă lucrurile ar fi și pentru mine obișnuite. Ochii ei de cățel se umplură din nou de lacrimi. Își închise încet pleoapele, strivind sub ele alte lacrimi. Deodată, Diane deschise ochii și lacrimile îi secară subit, de parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
puternic gheizer, care trimitea o trâmbă de apă clocotită în văzduh, la o înălțime de vreo zece metri, „mai înalt ca data trecută“, se comenta cu satisfacție. Era o după-amiază târzie, însorită dar răcorită de un vânt ușor, care distribuia stropi opăriți peste Grădina Dianei și pe asfaltul ce despărțea pârâul de bazin. În vârful înaltei, magicei țâșniri, flutura un penaj de aburi. Îngrijitorii de la Institut ridicaseră baricade de jur împrejurul izvorului, temându-se ca nu cumva vântul să-și schimbe direcția. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în dreapta și în stânga șiruri de scări de metal, aproape verticale. O uriașă masă de țevi scânteietoare, unele foarte înguste, altele imense, umplea spațiul de dedesubt. Țevile erau confecționate dintr-un metal argintiu-aurit, un auriu foarte, foarte pal, și acoperite cu stropi de abur condensat, care licăreau ici-colo ca diamantele. Desenul pe care-l alcătuiau țevile, estompat din loc în loc de zone de abur, părea geometric, totuși îți crea o impresie de talmeș-balmeș neinteligibil. Conductele mergeau în jos, tot mai jos, la mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
este un motiv în plus de a continua drumul, acum spre Lourdes. După scurt timp începe să plouă și simt fiecare picătură ca o binecuvântare cerească. Am sentimentul că sunt umplut de căldură, acumulată de multe zile, iar acum fiecare strop cade ca să răcorească trupul meu, dar mai mult este nevoie pentru pământul ars de soare, pentru câmpuri, plante, pentru oameni. Apa este viață! Noroc că francezii știu să irige bine, deși am văzut multe terenuri cu iarba aproape uscată, mulți
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]