3,370 matches
-
ajunge la un moment dat să spună: ,, Cineva acolo sus mă iubește “. Cu siguranță Cineva ne ajută permanent! — De ce ? Ne ajută în propriul nostru interes, să mergem mai departe, să ne facem menirea pentru ca mai ales în ,,durere, întristare și suspin “ (asta pentru că nu vrem să înțelegem și să învățăm), să devenim niște ființe mai inteligente! Problemele pe care le avem reprezintă un semnal de alarmă în privința faptului că ceva în modul nostru de viața este greșit, și că trebuie schimbat
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
da sărutărilor. Astfel e gurița, un sărut dat în pripă și în glumă ; se uzitează mai mult la joc și e lipsit de orice seriozitate. Apoi vine acel sărut mare și plastic, însoțit de un zgomot șuierător și de un suspin profund care lasă pe obraz o urmă roșiă și udă. Acest mod de sărutare se uzitează mai mult pe la țară. În fine e sărutul propriu zis, care, după cum vom vedea mai la vale, are atâtea moduri de întrebuințare câte sunt
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mări. Și prefer să văd marea de aici, unde o Învinge țărmul. Mă stingherește astfel mai puțin necunoscutul, Însă aceasta mi-l face, poate, străin pe Tezeu. A rămîne e pentru el un supliciu; și a ridica ancora grăbit, nesuportînd suspine și lacrimi, e singurul său cinism. Dar nu se uită În urmă cu dispreț. Pe Ariadna n-o părăsește pentru că s-a plictisit de ea, ci pentru că ea aparține trecutului, iar el are oroare de melancolii. E prea lucid și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
se țin peste oase albite de soare și de ploi Fiecare moarte a hrănit liniștea zeilor. Ei ne datorează totul, deoarece nemurirea lor se bizuie pe moartea noastră. Ei nu sînt Începutul, ci urmarea venirii noastre pe lume. SÎnt un suspin, privirea Întoarsă spre marea care va lovi stîncile de pe țărm și după ce noi n-o vom mai vedea. Zeii trebuie să ne fie recunoscători că există Nemurirea noastră sau neființa noastră i-ar omorî pe ei. Dar veți vedea. CÎnd
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a furat focul, greața dureroasă pe care o simte În timp ce vulturul Îi sfîșie carnea. Să nu ne lăsăm derutați de reprezentările antice În care Prometeu aproape ignoră vulturul. Sculptorii clasici, ne lămurește Lessing, erau convinși că strigătele trebuie reduse la suspine ca să se evite o impresie dezagreabilă. Adevăratul Prometeu suferă Înfricoșător, singur pe o stîncă șiroind de soare, amintindu-și cum s-au petrecut lucrurile, mai Întîi la Împărțirea unui animal sacrificat unde el, titanul, l-a mîniat pe Zeus rezervîndu-i
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
contrazică. Și n-a rescris oare Iliada războiul Troiei impunînd adevărul ei În locul adevărului istoric? Cine ar accepta azi că războiul Troiei a fost o luptă banală Între două triburi? Pașii Euridicei se aud iarăși din urmă, ușori ca un suspin; În clipa cînd am Întors capul nu mai există decît ruinele de marmură și chiparoșii fumegînd Împreună pe colinele arse de soare; Însă chiar un secol grăbit ca al nostru a aflat, se pare, că singurătatea Începe pustiind totul În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
fiind ceva neînsemnat. Într-o zi, pe când citea rugăciunile Maicii Domnului pe treptele mănăstirii, înțelegerea lui începu să se înalțe 1: era ca și cum ar fi văzut Sfânta Treime sub chipul a trei clape de orgă. Îl podidiră atâtea lacrimi și suspine, încât nu se putea stăpâni. Luă parte în acea dimineață și la o procesiune care ieșea din mănăstire, însă nu-și putu stăpâni lacrimile 2 până la prânz; după-masă nu putu să vorbească celorlalți decât despre Sfânta Treime, făcând tot felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sigur de „da”; la fel am făcut cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Am spus liturghia, fără lacrimi, dar nici cu desăvârșire lipsit de ele, cu un fel de evlavie călduroasă, ca și cum ar fi fost roșie 3, și cu multe suspine de atâta evlavie; dar uneori,când nu simțeam acestea din belșug, mă întrebam cum de nu-mi venea revărsarea și belșugul de lacrimi, tulburându-mă și îndepărtând evlavia, împingându-mă să nu mă mulțumesc dacă nu eram confirmat la această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
rosteam eu, înaintea Tatălui, cu o simțire sau vedere care nu poate fi spusă în cuvinte. O dată terminată liturghia, șsimțiri însoțiteț de dorința de a mă împăca cu Preasfânta Treime; și implorându-L pe Isus, și nu fără lacrimi și suspine, încredințându-mă și nesimțind nevoia vreunei confirmări, nici să mai spun liturghii pentru aceasta, ci numai pentru a mă împăca. A PREASFINTEI TREIMI 25. Marți ș26 februarieț - Prima rugăciune, netulburată și neîntreruptă, cu destulă evlavie, iar începând de la mijloc cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de puține ori, întrucât celelalte Persoane mi se înfățișau în El; astfel încât, mediate vel inmediate 4, totul se vărsa în Preasfânta Treime. O dată terminată liturghia, după ce mi-am dezbrăcat veșmintele, la rugăciunea de mulțumire, șam simțitț iubire atât de puternică, suspine și lacrimi, toate sfârșind în Isus și, prin urmare, ajungând la Preasfânta Treime, cu un fel de ascultare respectuoasă; mi se părea că, dacă nu ar fi fost evlavia liturghiilor de spus, m-aș fi simțit îndestulat și cu aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Ai niște idei prostești. Valentin îi ignoră oferta. Își ținea trupul într-o poziție dreaptă și rigidă ca și când dacă și-ar fi permis să se relaxeze, acesta s-ar fi sfărmat în mii de bucățele. Lăsă să-i scape un suspin adăugând:Deci asta era... Chiar voiam să divorțăm! Prin ceața care-i învăluia mintea încerca parcă săși vadă viitorul sumbru. Ea era capabilă să treacă cu gândul într-o altă formă chiar dincolo de ziua de mâine. Valentin se lăsă să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ești a mea, mi-ai promis să-mi fii soție! Ești iubirea mea, a vieții mele”, mai spuse cu măreție în glas. Cu draperiile trase în dormitor, cei doi făceau dragoste și nu se auzea decât gâfâitul lui nerăbdător și suspinele ei. Era șocant, dar era îngăduit și de unul și de celălalt. El o săruta, ea gemea sub sărutul lui, sub buzele lui calde și dulci ce o striveau necontenit. Îi trecură degetele din nou prin părul ei mătăsos, apoi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ce părea provocat de cineva din interiorul ei nu-i dădea pace și-i striga: „Ai reușit primul pas! Ai avut noroc!”. Dar cum reușise ea? Măcar dacă...ar fi reușit! Iar la toate acestea se adăugă un snop de suspine zănatice, care necontrolate îi despica pieptul, aducându-i în prim plan acea durere sâcâitoare care o chinuia de ceva vreme. Avea curajul necesar și era pregătită să meargă mai departe, dar dacă ar fi putut plânge acolo în fotoliul în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de disperare. Se apropie de un copac, îl măsură din priviri apoi lovi cu piciorul de nenumărate ori în el. Îi venea să-l desfrunzească, iar din frunzișul lui să-i facă un covor pentru noaptea ce se lăsase cu suspine triste și reci. Parcurse din nou toate împrejurimile cu toate ungherele întunecate și era îngrozită de senzațiile pe care i le trezea acest impuls. Mâinile îi tremurau, dar nu îi erau de nici un folos. La naiba, zise Carlina. Ce pot
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Carlina se mutase, se declarase oraș, iar comerțul era mult mai avantajos pentru ea. În prima noapte nu dormise prea bine și nici prea mult. Crezuse că noaptea îi va fi un sfetnic bun, dar întunericul ei se lăsase în suspine și nu-i fusese de nici un folos. Durerea din piept i se accentuase și în mod sigur și ireversibil ajunse să creadă că drumu-i va fi către mormânt. Realitatea pe care o trăia departe de Alin, fără informații precise era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se trezi strigând: „Băiatul mamei!” Visul îi fusese de scurtă durată, iar când se trezi, își dădu seama că nu fusese decât un vis. Privi câteva clipe în sus, apoi își coborî resemnată privirea, prăbușindu-se în pat aproape în suspine. Închise din nou ochii, iar în străfundul lor îi apăru diferite imagini care nu-i erau clare, apoi zise: „Orice lucru are o rezolvare în lumea asta, în afară de moarte, iar granița dintre aceasta și viață nu-i mai neagră și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rotile, măcar să știm o chestie. Ruleta propriu-zisă are loc într-un fel de cutie cu pereți de plexiglas, că sângele stropește și pătează. Dar cei mai mulți nu mor acolo, ci, după cum spuneam, deja în cimitir, unde nu e durere și nici suspin, dar nici aritmetică : personajul lui George Mihăiță dă colțul, în fine (deși, la cum joacă, e mort din prima scenă), personajul lui George Alexandru se pierde printre morminte, iar scenariul îl lasă acolo. Acest film înduioșător de stângaci, incoerent și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și grație, se comportă ca mine la sfârșitul vieții mele? Nu, fetița mea blândă. Sus inima, sus fruntea, micuța mea dragă. Chiar dacă neno rocirea de care ne temem amândouă, în fond, adică... plecarea mea înaintea întoarcerii tale, ar tăia „puntea suspinelor“, cum face neînduplecata cortină a lumii celeilalte, ei bine, draga mea, atunci și mai ales atunci „sus inima, sus fruntea“. Ai în tine resurse pe care alții nu le au, deci datoria ta o depășește pe cea a oamenilor obișnuiți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de foame și de ale ei urmări Înfiorătoare” (Andrei Mureșanu, 1844) ; „De ce nu faci, o, Doamne, minuni ca și-n pustie/ Cu populul Iudeii, prin Moise, omul tău !/ Să scoți din jug o gintă ce geme În sclavie,/ Cerând Între suspine s-o scapi d-atâta rău !” (Andrei Mureșanu, Un suspin, 1845) ; De român mulți și-au bătut joc, „ca numai de iudeu și de țigan” (Timotei Cipariu, 1846) ; Atitudinea manifestată față de români a fost „un tolerantism rușinător, ca al jidovilor
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
1844) ; „De ce nu faci, o, Doamne, minuni ca și-n pustie/ Cu populul Iudeii, prin Moise, omul tău !/ Să scoți din jug o gintă ce geme În sclavie,/ Cerând Între suspine s-o scapi d-atâta rău !” (Andrei Mureșanu, Un suspin, 1845) ; De român mulți și-au bătut joc, „ca numai de iudeu și de țigan” (Timotei Cipariu, 1846) ; Atitudinea manifestată față de români a fost „un tolerantism rușinător, ca al jidovilor [= ca acela față de jidovi]” (deputații români din Parlamentul maghiar, 1848
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
în politica medievală europeană și mondială. Atâtea adversități politice s-au vânturat și atâtea crime oribile s-au petrecut în umbra zidurilor cetății Dogilor. Mărturia palidă a neasemuitelor barbarii săvârșite de om contra semenilor săi a rămas celebra „Punte a Suspinelor”, prin care treceau cei condamnați înainte de a sfârși în mod barbar! În ajunul întoarcerii spre Paris mai facem încă o escală la Florența să ne mai bucurăm de noi frumuseți. Privirile ne sunt atrase de un uriaș afiș ce marca
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
În toți acești ani izvorăște dintr-un sentiment hipertrofiat al copilăriei pierdute, și nu din tristețea de a fi pierdut niște bancnote. Și, În sfârșit: Îmi rezerv dreptul de a tânji după un colțișor ecologic: ...Sub cerul senin Al Americii, suspin După un sat din Rusia. Cititorul obișnuit Își poate relua acum lectura. 6 Mă apropiam de optsprezece ani, apoi am depășit optsprezece ani; Îmi petreceam cea mai mare parte a timpului liber cu legături amoroase și scriind versuri; problemele materiale
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să vorbești mai elocvent despre asemenea lucruri, despre multe altele care speri Întotdeauna că ar putea supraviețui captivității În grădina zoologică a cuvintelor - dar străvezii tei Îngrămădiți lângă casă Înăbușă monologul Mnemosinei cu trosnetele și gemetele lor În noaptea agitată. Suspinul lor va dăinui. Burlanul dintr-o parte a terasei se aude bolborosind constant, ca o persoană pisăloagă. Uneori, un foșnet tulbură ritmul ploii printre frunze, făcând-o pe Tamara să se Întoarcă În direcția unui imaginar zgomot de pași și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bocească. Cum să-l uit și cum să-l iert? Te faci frate și cu dracu' până treci puntea, mormăie Luca Arbure. Fățărie, nefățărie, n-o putem trece, singuri nici eu fără el, nici el fără mine, glăsuiește Ștefan. Puntea suspinelor, precizează Țamblac. Avem nevoie unul de celălalt, ca aerul avem nevoie, rostește Ștefan. "Prieteșug?"... Și de ce n-ar fi? Părinții noștri se aveau ca frații. "Iancule, părinte al meu", așa-l chema taica Bogdan pe taică-su. În anii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
obrazul Voichiței. Ooo! Veverița mea dă apă la mâțe... E grav... Cine te-a supărat?! Acu scot spada! Voichița, cu ochii împăienjeniți de lacrimi, printre sughițuri, bolborosește: Mă... Măria ta... Ștefane! o corectează el. Ște... Ștefane, Măria ta... îngână printre suspine. Slo...slobozește-mă! A... alungă-mă! Dă-mi dezlegare! Păsărica mea vrea să zboare? Ți-am dat slobozenia doar... Ești liberă. Să te alung? De ce?! Și... și, mă rog, unde pohtește Domnița Maria Voichița să plece? Voichița își șterge obrajii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]