3,528 matches
-
totala putere educativă a mediului, ori a scriitorului, e punctul de vedere al lui Locke, concepția tabulei rasa." Ibrăileanu utilizează, în vederea concilierii celor două poziții, teoria "selecției naturale", dar într-un chip figurat. Genurile "sunt expresia literară a unor anumite temperamente intelectuale și afective", iar "aceste feluri de temperamente există desigur în orice vreme". Școlile literare se reduc și ele la temperamente (Ibrăileanu a intuit cercetările tipologice germane, după care concepte ca romantic și clasic, gotic și elin nu sunt simple
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e punctul de vedere al lui Locke, concepția tabulei rasa." Ibrăileanu utilizează, în vederea concilierii celor două poziții, teoria "selecției naturale", dar într-un chip figurat. Genurile "sunt expresia literară a unor anumite temperamente intelectuale și afective", iar "aceste feluri de temperamente există desigur în orice vreme". Școlile literare se reduc și ele la temperamente (Ibrăileanu a intuit cercetările tipologice germane, după care concepte ca romantic și clasic, gotic și elin nu sunt simple momente istorice ci categorii universale, repetabile). Însă reducând
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
concilierii celor două poziții, teoria "selecției naturale", dar într-un chip figurat. Genurile "sunt expresia literară a unor anumite temperamente intelectuale și afective", iar "aceste feluri de temperamente există desigur în orice vreme". Școlile literare se reduc și ele la temperamente (Ibrăileanu a intuit cercetările tipologice germane, după care concepte ca romantic și clasic, gotic și elin nu sunt simple momente istorice ci categorii universale, repetabile). Însă reducând noțiunile de gen și școală la temperamentul scriitorului, care e un absolut, cum
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
literare se reduc și ele la temperamente (Ibrăileanu a intuit cercetările tipologice germane, după care concepte ca romantic și clasic, gotic și elin nu sunt simple momente istorice ci categorii universale, repetabile). Însă reducând noțiunile de gen și școală la temperamentul scriitorului, care e un absolut, cum se face puntea de trecere de la libertate la necesitate? Un scriitor "se naște" ceea ce este, pesimist ori optimist, cerebral ori pasional, iar mediul îl "selectează" după aspirațiile sale. Dacă un pesimist apare într-o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
presupuse îngăduințe regale simbolizate prin călăreți misterioși cu steaguri albe. Autoritatea, reprezentată prin primar, arată o prudență plină de compromisuri. Primă victimă cade evreul Ițic. Răsculații, beți și indeciși, petrec acel răstimp de așteptare anxioasă în care se pot afirma temperamentele instigatorilor. Mișcarea degenerează în efracție cu incendiere. Țăranii dau dovadă de instinctivă gingășie gonind iute vitele din foc: "vita muncește ca și omul și-i păcat să ardă". Toate momentele se vor regăsi la Rebreanu pe proporții grandioase. CALISTRAT HOGAȘ
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ori parțial, sau se apropie printr-un detaliu de justețe mai mult decât ale altora. Față de critici e inclement ori tranzacțional, cu prozatorii e reticent, poezia, pe care n-o profesează însuși, se bucură de o primire cordială, în marginile temperamentului criticului care preferă grațiosul, micul plastic și are oroare de lirica sublimă, de marele patos, de meditație, deopotrivă apoi de ceea ce i se pare plat ori simplist. Istoria civilizației române moderne e o replică mai voluminoasă la Spiritul critic al
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
avea să fie ajutor de primar al Capitalei. Din 1866 până în 1877 colonelul S. este comandantul Legiunii a IV-a de Gardă Civică. În ultimii ani ai vieții trăiește mai mult retras. Om politic și publicist, S. se dovedește un temperament combativ, chiar pătimaș, preocupat de binele obștesc. A militat cu multă ardoare, în versuri sau în articole de presă (în „Reforma”, „Steaua Dunării”, „Dâmbovița”, „Românul” ș.a.), pentru cauza Unirii, pentru suveranitate și autonomie, clamând împotriva despotismului sau denunțând lipsa de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
materia i se refuza cu îndărătnicie. A avut intuiții fulgerătoare și opacități masive, s-a ridicat la accente de geniu și a căzut în platitudini ciudate, a scris cărți vii și a conceput tomuri moarte, fără apel, a dominat cu temperamentul inteligențe mai organizate și a dat uneori dovadă de absența amândurora. Dar ce nu se poate găsi în alternanța de excelent și rău, de genial și mediocru, de înalt și plat - care e însuși caracterul covârșitoarei lui opere? POMPILIU CONSTANTINESCU
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
și nu de fond, după cum subliniază istoricul Ioan Scurtu: "Amândouă voiau să asimileze pentru români ideile timpului "în care ne-am născut" și dacă un partid s-a numit liberal, iar altul conservator, diferența dintre ele nu era decât de "temperament" și nu de "principii""326. Răspunzând ziarului Românul, care acuză Partidul Conservator de toate relele din țară, căci acesta o guvernase secole de-a rândul, M. Eminescu precizează și el că de un partid conservator și de unul roșu nu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
al solidarității istorice. Limba (langue) este un cod formalizat, un ansamblu de prescripții și norme, starea vorbirii uzuale în modul în care noi ne-am însușit-o la un anumit moment. Stilul, în schimb, este partea absconsă a personalității și temperamentului unui scriitor, marca sa proprie, amprenta personală care ține de corpul și de trecutul său. În aceeași măsură în care un autor nu-și alege limba, el nu-și poate alege nici stilul, ambele colaborând la realizarea scriiturii. Ne întoarcem
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se poate presupune și din afinitate de idei, inclusiv politice de aprecierile lui entuziasmate. Folosindu-ne de aceste trimiteri literare, extrase din opera lui Ovidiu, am putea schița o întreagă istorie a literaturii epocii augustiene, desigur, nu obiectivă, dat fiind temperamentul cu totul personal al sulmonezului, dar cu siguranță foarte interesantă. În aceasta, valorile consacrate de istoriile noastre literare pentru perioada respectivă sunt adesea de-a dreptul date peste cap, sau, în orice caz, foarte diferite: e destul să ne gândim
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
are deloc nevoie de frâne exterioare, cum ar fi legile. Conceptul lui Ovidiu este cât se poate de clar în elegia Amores, III, IV: "Crudule amant, impunând un paznic tinerei fete, tu faci un lucru zadarnic: femeia trebuie apărată de temperamentul ei. Dacă una, nu din teamă, rămâne castă, aceea e cu adevărat castă; cea care nu înșeală, pentru că nu poate, aceea înșeală. Chiar dacă îți vei fi păzit bine corpul, sufletul este adulterin; sufletul nu poate fi supravegheat ca să nu vrea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
apără reputația și-i chivernisește bunurile spirituale. Versurile nu mai au cursivitatea și frumusețea scrisorilor. Suferă și el de boala familiei, dar, e limpede, n-are vocație erotică. Strîmtorat și temător, nu se lasă tîrÎt de pasiuni și, În genere, temperamentul lui este cuminte, ponderat, n-are nebunia lui Alecu. N-a trăit, cu toate acestea, mult (1784-1825), iar poeziile lui sînt În număr de opt, Între care unele de două sau patru versuri. A căuta În ele un proiect spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Motivele poeziei sale erotice le aflăm și la alții, sînt bunuri curente În literatură. Preluîndu-le, moralistul scrie un mic roman de amor, cu cîteva momente tipice pentru sensibilitatea romantică, precedînd, În unele nuanțe, pe Eminescu. * S-a pus problema dualității temperamentului liric al lui Gr. Alexandrescu, mai exact: oscilația lui Între stilul poetic propriu-zis și stilul didactic. Cei mai mulți critici acceptă această despărțire. N. Iorga laudă spiritul satiric al lui Alexandrescu („fabula satirică e mai ales genul și puterea sa”), zicînd că
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Alexandrescu, mai exact: oscilația lui Între stilul poetic propriu-zis și stilul didactic. Cei mai mulți critici acceptă această despărțire. N. Iorga laudă spiritul satiric al lui Alexandrescu („fabula satirică e mai ales genul și puterea sa”), zicînd că melancolia este necunoscută acestui temperament „hotărît și războinic”. Șerban Cioculescu neagă ideea dualității („Grigore Alexandrescu nu e un adevărat temperament dual, oscilînd Între cei doi poli ai axei sale morale; liricul e la el accidental, am spune chiar nesubstanțial; didacticul, În cea mai Înaltă expresie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
această despărțire. N. Iorga laudă spiritul satiric al lui Alexandrescu („fabula satirică e mai ales genul și puterea sa”), zicînd că melancolia este necunoscută acestui temperament „hotărît și războinic”. Șerban Cioculescu neagă ideea dualității („Grigore Alexandrescu nu e un adevărat temperament dual, oscilînd Între cei doi poli ai axei sale morale; liricul e la el accidental, am spune chiar nesubstanțial; didacticul, În cea mai Înaltă expresie a cuvîntului, e permanent și caracterizant”). G. Călinescu și alți comentatori caută liricul În producțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este gustul morții. Este, prin excelență, pasiunea tristaniană. A treia formă este plăcerea sexuală, cu două variante: a) sexualitatea condamnată și b) sexualitatea separată. Semnul ei este trefla și, În fișa dată de Denis de Rougemont, citim: nomadism sentimental, gurmandism, temperament senzual impulsiv, plăcere trupească etc. Sub semnul caroului stă dragostea ca Energie cosmică, cu alte vorbe: iubirea care mișcă soarele și alte stele (Dante), penetrația, elanul gîndirii, pasiunea descoperirii, producerea de concepte, sentimentul limitelor, stăpînirea de sine, echilibrul etc... Schema
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
maladie a sufletului și jalea ca expresie a unui sentiment (sub forma de jeluire). Conachi uzează (și abuzează) de amîndouă. Dorul se manifestă mai rar. Nu e, În orice caz, un termen frecvent În vocabularul lui Conachi. Poetul c un temperament prea senzual și o conștiință prea posesivă pentru a sta mult În teritoriul vag, imaterial al dorului. Să mai cităm cîteva forme de tortură amoroasă: mustrarea („ah, vai de mine, mustrările au sosit”), căiala, dojana, stînjănirea, toate din sfera morală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
modul lor galant, Pann le prezintă, mai didactic, prin mijlocirea unei prelucrări. Într-o adaptare, limbajul este inevitabil contaminat de limbajul poetic al timpului și de stilul individual al poetului. Pann care adaptează În chip curent temele altora, Își impune temperamentul și stilul său. Este ușor de Închipuit că nimeni nu se mai Întreabă asupra modelelor cînd citește CÎntece ca acestea, trecute repede În repertoriul lăutarilor bucureșteni: „Unde-ți este frumusețea, Suflețelul meu iubit? Unde-ți este rumenețea Și drăgăstosul zîmbit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atenției versurile de evocare a frumuseții locurilor natale (Ardeal, Cătră podgoria Șiriei), într-un stil apropiat celui din Cântarea României. Notele de pesimism și de melancolie care străbat aceste poeme în proză dezvăluie, mai mult decât restul operei sale, un temperament romantic. Astfel s-ar putea explica și preferința pentru basm, manifestată încă din perioada studiilor la Viena. Un model în această direcție l-a avut în Ioan Slavici. A deprins în oarecare măsură și maniera povestitorului popular, fapt probat în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288090_a_289419]
-
se dovedește neconvenabilă, scriitorul caută mai abitir în imaginație, inventând documentele (înțelege: anecdotele, poveștile) de care are nevoie, astfel încât "personajul" încondeiat, oricât de "neverosimil" ar fi părând, să reprezinte convingător ideea lovinesciană de personalitate, cu acea psihologie negociată invariabil între temperament (aprioric determinat) și voință (afirmată prin liber arbitru). În același sens, Marian Papahagi sublinia că Lovinescu "nu izbutește să se desprindă din viața literară", deoarece propria sa biografie desemnează o "diagramă a lui ca figură socială (în contextul vieții literare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
romanțeze" povestea vieții și s-o pună în scenă convingător. Liantul dintre memorialistică și epica autobiografică rămâne deci interesul pur psihologic ("intelectualist"), din perspectiva căruia e privit mereu "documentul". Altminteri, ca să recurg la vocabularul lovinescian despre personalitate, Memoriile constituie opera temperamentului, pe când literatura de imaginație devine expresia voinței de creație și a "bovarismului" criticului modernist. Și totuși, în ciuda precizărilor mai mult decât lămuritoare, romanul nu s-a bucurat de o receptare favorabilă nici în epocă, și nici după aceea, pentru simplul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
geografii spirituale, dominate de o mentalitate inerțial-rurală și de spaima dezrădăcinării, care atribuie căutării timpului pierdut semnificația unui pelerinaj ce îneacă sufletul într-un șuvoi de lacrimi și de lirism indigest, după cunoscuta rețetă sămănătoristă. Or, Lovinescu intenționa să valorifice temperamentul rasei (mai precis: moldovenismul) într-o formulă estetică net superioară sămănătorismului, încurajat probabil și de anumite afinități aparente între pasivitatea ciobanului mioritic și contemplativitatea decadent-intelectualistă a eroului proustian. Observația duce la concluzia că numai împrejurările istorice nefavorabile (influența slavă, ortodoxismul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
opere de artă". În esență, Lovinescu identifica la baza procesului de cristalizare a personalității artistului (care trăiește suferința cu voluptate, ca pe o sursă nesecată de creativitate) o proiecție bovarică, determinată (am tot spus) de natura conflictuală a raportului dintre "temperament" și "voință". E clar că "dezinteresul" față de aspectele practice ale existenței, cu etica subiacentă a refuzului și non-participării la viața socială, camuflează, în cazul de față (e vorba de psihologia artistului), ambiția afirmării individuale în plan pur spiritual prin capitalizarea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să-și asume "eșecul" anterior (în ideea că Bizu chiar e o carte ratată) ca pe o fatalitate 41, deoarece obiecțiile criticii (vizând sentimentalismul, nostalgia, poezia naturii etc.) se referă, nu-i greu de remarcat, exclusiv la configurația imuabilă a temperamentului său artistic ("moldovenesc"), înclinat către un anumit tip de creativitate (îndatorată "sămănătorismului"), și nu la voința bovarică de a scrie "altfel", i.e. o proză auster experimentală, de sentimente și idei generale, la antipodul elegiac-lăcrămoaselor producțiuni ale povestitorilor moldoveni. În mod
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]