5,246 matches
-
lui Fran de bomboanele Cream-Line, dintotdeauna favoritele ei în materie de dulciuri. Îi sărută genunchii și se pregăti să o ia în sus. — Pariez că erai o vedetă pe terenul de fotbal. — Nici vorbă. Eram prea miop și mult prea timid. Mă tachinau pentru că arătam ca un băiat de cor sau, mai rău, ca un tocilar. Obișnuiam să mă refugiez în laboratorul de științe ale naturii. — Și uite unde te-a purtat asta, domnule doctor Westcott. Observă o cicatrice lungă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
floare. În schimb, stinse toate luminile și alunecă în lumea ispititoare a viselor, unde rămase nouă ore bătute pe muchie. Când se trezi în sfârșit în dimineața următoare își dădu seama că era târziu. Laurence se trezise deja. Se ridică timid în capul oaselor, ducând mâna la cap. Îi era mai bine. Și respira mai liber. De fapt, se simțea minunat. — Am scăpat micul dejun? — Eu am coborât mai devreme. M-am gândit că ai nevoie de somn. Vrei să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
mă bag - și (pauză), în general, avea gust pentru ceea ce era frumos. Și încetul cu încetul a intervenit, oricum, din prima dată am simțit o atracție pentru ea, altfel nu aș fi căutat s-o mai întâlnesc, dar era foarte timidă și neîncrezătoare. În primul rând, pentru că, așa cum i-am spus, a întrebat prietenele ei cum sunt și nu m-au descris într-o lumină prea favorabilă. Și am făcut lucrul ăsta pentru a fi ea în cunoștință de cauză. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nu mă gândesc la pedeapsa ta sau a mea, dar, dacă ești corect cu mine și-mi vorbești frumos, indiferent că ești homosexual, indiferent că ai făcut cu copii, că ăștia sunt bolnavi și trebuie tratați, în pușcărie sunt oameni timizi, ei sunt cei mai timizi oameni. Dar cei mai bătuți, cum ar veni, de soartă. Și am impus așa, un respect. Și chiar și între cadre, fiindcă vorbeam respectuos, vorbeam frumos cu ei. Și cu deținuții la fel, deci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ta sau a mea, dar, dacă ești corect cu mine și-mi vorbești frumos, indiferent că ești homosexual, indiferent că ai făcut cu copii, că ăștia sunt bolnavi și trebuie tratați, în pușcărie sunt oameni timizi, ei sunt cei mai timizi oameni. Dar cei mai bătuți, cum ar veni, de soartă. Și am impus așa, un respect. Și chiar și între cadre, fiindcă vorbeam respectuos, vorbeam frumos cu ei. Și cu deținuții la fel, deci nu agresivitatea... Dar s-au întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și teatrală din perioada neutralității, a rămas un anonim pînă în 1922, cînd Tudor Arghezi îi publică trei proze în paginile Cugetului românesc. „Preavangardismul” nostru de dinaintea Primului Război Mondial se reduce la firave pusee de frondă postsimbolistă, vag antiacademistă și la cîteva timide manifestări de simpatie declarativă față de cubism și futurism (simple consemnări publicistice, vag popularizatoare). Nimic comparabil - ca forță, virulență și articulare - cu formismul polonez sau cu activismul maghiar din aceeași perioadă (spre exemplu). Și totuși: anumite cercuri și grupuscule literare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
devin astfel interioare, încorporate ritmului acestui discurs paradoxal-grandilocvent, afectiv, spumos ca o șampanie franțuzească bine agitată. Destructurarea sintactică nu afectează nici pseudosimbolismul bonom al simulantului Minulescu, nici estetismul ostentativ polemic, antiromantic al imagistului Adrian Maniu; înainte de război, ea se exprimă timid mai ales în experimentele poetice din underground ale lui Ion Vinea și, mai ales, ale viitorului Tristan Tzara („În gropi fierbe viața roșie“, cel mai radical experiment poetic predadaist din România acelor ani). Extravertirea cabotină și iconoclastă proprie atitudinii minulesciene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Whitman (26 decembrie 1915) și poemul original „Inscripție pe un mormînt“ (28 mai 1916)... Să mai spunem doar că acest comic „Jurnal...“ e semnat „Aristofan”... Desigur, contextul socio-cultural și istoric românesc era în acel moment impropriu dezvoltării unei avangarde. Timida Chemarea nu poate fi, în nici un caz, așezată în rînd cu mișcările avangardiste ale momentului. Prin ea, preavangardismul românesc se racordează însă la pulsul unei sensibilități europene marcat de criza radicală a valorilor sale dominante. Tristan Tzara „trist în țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artă colectivă Contimporanul. Schimb de colaborări cu reviste similare din străinătate. Contimporanul impune noile concepții, stilul nou în toate artele devenind caetele oficiale ale mișcării de acum recunoscute. 1928. Apare unu de prozelitism. Expoziția colectivă Contimporanul culege aprobări unanime. Publicul timid se apropie, începe să înțeleagă. Artele decorative și arhitectura inițiate de mișcarea de la Contimporanul formează acum gustul public și realizează succese practice. 1929. 1 aprilie. Expoziția colectivă M. Iancu, M. Petrașcu, Al. Brătășanu, C. Mihăilescu, M. Râmniceanu, Henry Daniel, C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
curent aflat în continuă expansiune. Nevoia de recunoaștere generală e afirmată cu mîndrie și chiar cu emfază. Exploratori și colonizatori de noi teritorii artistice, „contimporanii” au o acută conștiință de înainte-mergători, educatori și promotori ai gustului artistic de avangardă. Publicul - „timid” pînă atunci - începe treptat „să înțeleagă”. Membrii grupării impun „stilul nou” în toate artele, nedisprețuind „succesele practice”. Nici succesul literar nu le e indiferent (vezi considerațiile - evident, mult exagerate - privind receptarea volumelor Joc secund de Ion Barbu, Paradisul suspinelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revista: de o parte, majoritatea celor ostili trădătorului, de cealaltă - mai ales Geo Bogza, prieten și apărător fidel. Divorțul (citește: eliminarea lui Voronca) nu va întîrzia prea mult. Apropiindu-se tot mai mult de sovietism, „uniștii” îmbrățișează - ce-i drept, timid - teza determinării social-politice a artei. Respingerea futurismului italian de către foștii săi adepți (Roll, Mihail Cosma ș.a.) echivalează unei respingeri a separării dintre artistic și politic. Sub acest aspect, opțiunea lor pentru suprarealism are semnificația unei revolte mai pure și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnificativă este Zail Sturm de Scarlat Callimachi. Microsecvențe dramatice precum „Originile dramei și comediei. Legendă” de A.I. Zissu (în Integral, nr. 2) sau „Comedia în patru acte” semnată de Sergiu Dan și Romulus Dianu (în Contimporanul, nr. 96-97-98) se înscriu, timid, în linia experimentelor lui Marinetti & Co. Gruparea „Poesis”. Primele ecouri ale teatrului expresionist în România Despre difuziunea expresionismului în teatrul românesc interbelic a spus deja ce era de spus Ov.S. Crohmălniceanu în competenta monografie comparatistă dedicată fenomenului în speță. Defazajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de comicul absurd urmuzian, va aduce un autentic nonconformism novator. Tot Urmuz va „cataliza”, ceva mai tîrziu, geneza singurei piese scrise în limba română de către Eugen Ionescu (Cîntăreața cheală sau Englezește fără profesor), reprezentată mai tîrziu la Paris. Un experiment timid: teatrul poetic „Insula” După momentul „Poesis” și oarecum în prelungirea lui, un alt moment informal semnificativ l-a reprezentat inițierea, în toamna lui 1922, a companiei teatrale „Insula”, inspirată de experimentele lui J. Copeau și Federico Garcia Lorca; printre fondatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
constituie identitatea autohtonă (ortodoxia, românitatea, ruralitatea ș.a.), bîntuie mințile naționaliștilor (ostili din principiu cosmopolitismului anarhic al avangardei). Fapt este că, dincolo de orice considerații colaterale, apariția Anarhismului... a reprezentat o breșă: dat afară pe ușă din citadela universitară, „anarhismul” avangardist intra timid pe fereastră. Abordarea de tip „clasificator” se asociază, în studiul semnat de Const. I. Emilian, cu o aplicare polemică și procustiană a grilei ideo-estetice. Conservatorismul autorului este - faptul merită subliniat - unul de sursă „latinistă” și clasicizantă. Citarea reverențioasă a unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nouvelles (intitulat „Précurseurs roumains du surréalisme. Urmuz”). Părintele „teatrului deriziunii” îl consideră însă și un predadaist, de fapt - un „premergător” al tuturor revoltelor secolului... Rămîne totuși greu de înțeles despre ce „revoltă” este vorba în cazul unui autor extrem de laborios, timid și discret, care nu a îndrăznit niciodată să ia o poziție publică „revoltată”... Poate de o revoltă interioară, tăcută. Rămîne totuși întrebarea dacă nu cumva avem de-a face cu un construct retrospectiv, pus în circulație de către mitografii avangardiști ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
străinătate”, iar Ion Biberi îl comparase cu Kafka într-un volum apărut la Éditions Corymbe din Paris. Un element determinant în reconsiderarea poststalinistă a lui Urmuz va fi însă chiar voga internațională a literaturii „absurdului”, care va stimula inclusiv recuperarea timidă a teatrului ionescian. O recuperare perversă, întrucît autorul „Fuchsiadei” urma să pună în umbră - ca precursor „optimist” și „constructiv”, victimă a societății burgheze - absurdul alienant din piesele dramaturgului franco-român (un absurd înțeles ca produs al Occidentului putred, dezumanizant, lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
singurătatea omului toamna și-l adaptă împrejurărilor: „E-n toiul primăverii Vecinul meu - Cum o duce oare?“ Au auzit treptele scârțâind sub pașii apăsați ai lui Gaston. O clipă mai târziu, Gaston deschise ușa și fața de cal își făcu timid apariția. — Vă rog să mă scuzați. — Gas, vino și stai cu noi. Gaston a intrat în cameră. Privind puțin mâhnit spre Tomoe, și-a îndoit, stângaci, genunchii și s-a așezat. — Tomoe-san. Am vorbit cu fratele tău. Mulțumesc pentru tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
am așteptat o oră, dar nu s-a întors. — Unde credeți că a dispărut Gas? — Nu-mi dau seama. — Nu-l puteți găsi cu bagheta dumneavoastră magică? Nu vă poate spune unde se află? — Mă tem că nu, răspunse bătrânul timid, în șoaptă. — De aia nu cred eu în prostii de-astea. Ploua din ce în ce mai tare. Au mai mers vreo oră. Gaston stătea cu capul în mâini și vibrația ritmică a mașinii îi răsuna asemenea unor cuvinte fără noimă. Uneori i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
căutat de poliție. Ne-au spus să-l eliberăm pe străin. Takamori și Tomoe s-au liniștit. — Haideți. Vă duc la el. Polițistul și-a încheiat haina și a pornit pe coridorul slab luminat. Takamori și Tomoe l-au urmat timid. — Dă-mi cheia, te rog. Polițistul care-l însoțea a luat cheia de la un coleg mai tânăr, îmbrăcat în uniformă. A descuiat o ușă ce dădea într-o cămăruță care arăta ca o celulă de închisoare și a intrat. Tomoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de femeie. — Nu e ceva urgent și poate cu siguranță să suporte amînare pînă se Încheie ședința. Nici cinci minute mai tîrziu, Sandy, una din asistentele de marketing, Își vîră capul pe ușă. — Iertați-mă că vă Întrerup, spune ea timid, dar Ellie are un apel urgent. Of, fir-ar al dracului! Îmi Împing scaunul și mă scuz, călcînd apăsat pînă la biroul meu ca să ridic receptorul. Iritarea mi se citește clar În voce. Sigur că ea e. Femeia care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
ne împăca. De-atunci, zilele mele s-au desfășurat într-un ritm cu care m-am chinuit să mă obișnuiesc. Mă trezeam înainte de răsăritul soarelui, odată cu cântatul cocoșilor, cu liniștirea animalelor nopții și când asurzitorul ciripit al păsărilor era încă timid. Făceam baie, mâncam ceva și urma o scurtă cavalcadă pe unul dintre caii lui Faroald. Începeam apoi lecțiile de citit și de scris cu Rotari, și, imediat după asta, el mă instruia pentru luptă sub comanda lui Gundo, despicând pari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mă mai Întorc. — Kevin? Te simți rău? Kevin? recunoscu vocea plăpândă a Camillei Fioravanti. Ce voia? Venise să-l mai chinuiască și ea? Dacă spune cuvântul fund, o strâng de gât, jur că o strâng de gât. Dar fetița aceea timidă și ciudată Îi spuse un lucru ciudat, atât de ciudat și de neașteptat, Încât nu știu ce să răspundă. a douăsprezecea oră În parcarea sălii de dans era un autocar de șaizeci de locuri, cadavrul unei motorete și mașinile de escortă. Tabla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
atunci, impresionată de o iubire atât de nemărginită, Emma Îl ruga s-o creadă, să n-o considere la fel cu celelalte, nici ea nu iubise pe nimeni așa cum Îl iubea pe el. Și spunând acestea, expresia chipului ei devenea timidă și supusă, aproape sfâșietoare, și-l incita și mai mult și-l Împingea să fie chiar mai agresiv. Iar ea Îl ierta, căci Îi era teamă că fusese greșit Înțeleasă sau disprețuită, sau abandonată, și-l Îmbrățișa și se Împăcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
același timp curios de inocent -, Încât Sasha rămase uimit că-i era adresat și Își imagină că-l confundase cu altcineva. De altfel, era Îmbrăcat diferit față de momentele În care trebuia să fie - pentru puștii lui și pentru părinții acestora - timidul profesor de italiană, tânărul intelectual sacrificat pe altarul școlii. Era strălucitor, stilat și cool. Nu purta ochelarii aceia rotunzi, ci lentile de contact. Practic, era o altă persoană. Pentru că, cuprins de entuziasm În așteptarea deosebitei cine din seara aceasta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Eu rămân, repetă Kevin. Vreau să dansez, iar apoi, la sfârșit, clovnii ne vor face tatuaje cu henna, iar eu vreau să mi-l tatuez pe braț pe Joe, căci semănăm. Joe era personajul uman cu ochelari din Digimon, singurul timid și diform, dintre toți ceilalți care, bineînțeles, erau mai arătoși: Izzy, Tai, Matt și toți ceilalți. — O, las-o baltă, dihorule, Îi spuse Valentina necăjită, căci și ea ar fi vrut să rămână cu Miria și să-l cunoască pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]