3,617 matches
-
bolnavă, a zgândărit-o. Am învățat acolo numai să mă tem de cei care pretindeau că-mi vroiau binele. Mă uitam urât la pedagogi și m-am izolat într-o tăcere colțoasă. Când eram scoși în curte, mă strâmbam la trecătorii care, din stradă, se holbau la noi ca la niște exemplare curioase. Câte unul ne arunca prin gard un baton, două, de ciocolată. Atunci mă zbăteam să intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
intru în posesia prețiosului dar, fără să-mi pese de ghionturi și de vânătăi, pentru ca să-l pot azvârli în capul celui ce ni-l făcuse; să se învețe minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam pe trecătorii cinstiți care ne priveau bănuitor, ca pe niște haimanale incorigibile cu care era mai bine să nu aibă de-a face. Cei mai mulți dintre colegi mi se păreau jalnici. Știam bine cât îi urau pe pedagogii cei mai nemiloși, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de a fi nelegiuit, o altă ciudățenie a oamenilor. Nimeni nu mă observa pe stradă câtă vreme eram cuminte, tăcut, în schimb cum deschideam gura și strigam câteva prostii, prin care arătam că nu mă sfiam nici de lucrurile sfinte, trecătorii întorceau capul ca să vadă cine era golanul, pușlamaua, păcătosul care își îngăduia să vorbească în gura mare și într-un chip atât de nerușinat despre lucruri în care unii credeau, alții nu, dar ascundeau asta cu multă discreție sub un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
al tatei, un sfetnic al lui, pe care trebuia să-l înfrunt ca pe tata, și aveam destul de puțină minte ca să găsesc în asta o ocazie pentru a face pe grozavul, fără să-mi pun câtuși de puțin problema că trecătorii aveau dreptate să se scandalizeze și că nu se cădea să ies în evidență prin astfel de mijloace. Mi-am dat seama că în special femeile în vârstă erau cele mai sigure victime. Ele se speriau cel mai repede, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cine? am întrebat eu mirat, căci pe stradă, în afară de pietoni obișnuiți, nu era nimeni; nici un deținut evadat și nici măcar un polițist. Nu pricep, domnule director. — Ei, nu pricepi, s-a enervat el. Cum dracu nu pricepi? Nu vezi ce fac trecătorii? M-am uitat din nou. Nici de data aceasta n-am observat nimic neobișnuit. Pietonii traversau strada și, cum zăreau zidurile închisorii, cu santinelă la poartă, tresăreau și se trăgeau înapoi, pe celălalt trotuar. — Nu observ nimic anormal, iertați-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ai găsit ceva? — Sigur că da, domnule director, am strigat fericit. Sigur că da. Și i-am explicat foarte mândru că o închisoare care se arăta lumii ca o cocotă nemachiată constituia o greșeală. Deținuții sufereau auzind zgomotele orașului, iar trecătorii tresăreau dând cu ochii de zăbrele. De ce trebuie toate astea? l-am întrebat eu patetic. Ideea mea e foarte simplă. Construim în jurul închisorii alte ziduri și închidem închisoarea. Nemaivăzând nimic, deținuții se liniștesc, iar trecătorii habar n-au ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sufereau auzind zgomotele orașului, iar trecătorii tresăreau dând cu ochii de zăbrele. De ce trebuie toate astea? l-am întrebat eu patetic. Ideea mea e foarte simplă. Construim în jurul închisorii alte ziduri și închidem închisoarea. Nemaivăzând nimic, deținuții se liniștesc, iar trecătorii habar n-au ce e înlăuntru. Nu e grozav? — Ba da, e grozav, zise încântat directorul și căută; pe batista lui un alt pătrat în care să mă mute, drept recompensă. A chemat gardianul și i-a spus ceva la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
loc bun ales de Auta și ferit de orice ochi nepoftiți, ceilalți trei, Nefert, Auta și bărbatul gingașei femei străine porniră spre oraș. Hainele lor argintii și croite cu totul altminteri de cum se obișnuia pe pământ atrăgeau luarea aminte a trecătorilor, deși nu înspăimîntau pe nimeni. În țara aceasta și înainte străbătută de drumurile lumii, după pieirea Atlantidei începuse să bată inima întregului pământ. Astfel că amestecul cel mai pestriț de veșminte și graiuri străine nu mai izbutea să uimească pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
În stațiunea aceasta plată și fără personalitate, parcă de la marginea lumii civilizate, așteptând emoționat să i se hotărască soarta de dramaturg aspirant. Gândul acesta Îi provocă un hohot de râs tare, ca un lătrat, la adresa propriei persoane, care făcu un trecător să Îl privească atent și dezaprobator, evident convins că era beat. Își continuă drumul spre teatru. Bărbatul din ghereta de la intrarea actorilor Îl recunoscu. — N-a venit nimeni din trupă, domnu’ James. Se odihnesc toți după-amiază. — Știu, zise Henry. Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
magazinelor de mobilă, culcușite la parterul versanților formați din blocuri cu câte opt sau zece etaje, Ho diábolos trântea melancolizat câte o tumbă, zburând așa, cu boașele atîrnîndu-i, cu brațele aruncate în cruce, planând iscusit și gâdilând cu muștiucul buzele trecătorilor pe care îi îndrăgea cel mai mult, (- Na, țațo, la piculină. Sărută mumos piculina...) amuzîndu-se că fumează pipa păcii cu cei mai de treabă bucureșteni... Dedesubtul său, încolonate frumos, ca la manifestație, defilau arterele Ștefan cel Mare și Nicolae Titulescu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
semicercul ocolind prin stânga Arcul de Triumf, fu smucită ușor dreapta de volan și avansă de-a lungul șoselei Kiseleff, precum mercurul prin capilarul unui termometru. De pe capotă, neputîndu-și cizela educația, Dulcele Doru și Relu Înmiresmatul lansau gesturi obscene rarilor trecători ce-și plimbau dulăii tărcați prin acest scurt defileu al unor vile mai impozante decât cele ale unor vânzători de sclavi. O dată cu taximetrul înainta și-o maree a abjecției, crimei și marilor semne din soare, stele și lună. Has-Satan mișca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Cu toată istorioara sa, Genel nu dezgheță atmosfera. Deși în miezul zilei, taxiul orbecăia pe străduțe tot mai povârnite, palmate de clădiri ce știuseră trișa timpul, încumetîndu-se să absoarbă, pe traseele lor neînțelese, tot al treilea trecător sau mașină, pentru a-i scoate, după secole de adâncă uitare de sine, taman către sud... între galioanele de zidărie ale zonei Lipscani, jucîndu-și sau ciocănindu-și între ele provele. Ori, hăt departe, făcîndu-i să apară între rubedeniile lor, spitalicești
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Pe cel ce urmase după Pinky, un baschetbalist, Bibi Tănase, chiar îl dilise de tot, îi dăduse din sindromul ei delirant, preferat. Flăcăul ăsta, Bibi, acum plângea din orice, săruta partea dinspre dușumea a clanțelor și se adresa împăciuitor oricărui trecător: - Domn doctor, te implorez, nu mă pisa!... Lasă-mă cubic! Singura diferență dintre ei părea că Bibi umezea toate clanțele, pe când Robin doar ochii ălora pe care îi lăsa moștenitori. Nimic nu-l lăsa să creadă că-i o năzărire
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o ambulanță. Fiona a realizat, dintr-odată, că, de undeva din apropiere, se auzea o persoană care plângea. A ridicat ochii și-a văzut un tânăr - probabil c-avea în jur de douăzeci de ani - care era susținut de câțiva trecători. —Ăla e șoferul, i-a explicat fizioterapeutul care-i urmărise privirea. Amărâtul! A tras de volan ca să evite un puști pe bicicletă și-n loc a lovit-o pe prietena ta. E șocat. Fiona și-a coborât fața lângă urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
plăcută îi paraliză corpul, acaparând cu viteză fiecare celulă, anihilându-i voința, forța. Căzu moale în brațele bărbatului care o ridică ușor și o așeză cu atenție pe bancheta din spate a mașinii. Totul se petrecu atât de repede, încât trecătorii nici nu avură timp să-și dea seama ce se întâmplă. Mașina porni și își continuă drumul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum Karina nu ar fi trecut pe acolo. Să recunoaștem că scena amintește de alte celebre
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
patimă împreună cu artiștii. Mai făcea și câte un pas de dans, apoi își amintea că e pe stradă și că nu e politicos să te manifești astfel oricât de bine te-ai simți, oricât de fericit ai fi. Chicotea când trecători încruntați o priveau ciudat, auzind în spate: „asta nu-i normală!”. Nu era, știa asta, dar se obișnuise atât de mult cu această etichetă încât nu o mai deranja absolut deloc, iar în acel moment chiar o amuza. Îi plăcea
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
îndură să renunțe la două perechi de pantaloni care îi plăceau în mod deosebit, lăsându-le pe raftul alb al dulapului aproape gol. Legă sacul, se încălță și coborî grăbită scările pentru a duce voluminosul bagaj la gunoi. Observă că trecătorii se uitau la ea contrariați, dar îi ignoră declarând că nu-i pasă deloc și că nu o interesează ce are lumea de obiectat la adresa ei. Lăsă sacul lângă pubelă, gândindu-se că în acest fel va fi ferit de
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
să oprească prosopul care aluneca pe lângă corp. Acesta era la locul lui, nu și bărbatul. „- Oh, Doamne! Am ieșit afară înfășurată în prosop.” Karina era șocată de ipostaza penibilă în care se afla. Înțelegea acum de ce fusese privită ciudat de trecători, iar ea ignorase acele semne care ar fi trebuit să-i dea de gândit, să o alarmeze. Înțelegea, prea târziu de data asta, că nu trebuia să ignore semnele, mai ales cele vizibile. Alergă până în casă, închise ușa și se
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Avea nevoie de o oarecare intimitate pentru a citi scrisoarea, testându-și astfel sentimentele. Ajunse greu în parcul de la periferia orașului, autobuzul strecurându-se anevoios printre mașinile grăbite să ajungă la destinație. Dar în sfârșit ajunse. Prin parc doar câțiva trecători grăbiți. Puțini. Era liniște, liniștea aceea de care avea nevoie pentru a-și auzi gândurile. Se așeză pe o bancă retrasă, sub o boltă de trandafiri albi. Parfumul lor o opri din orice activitate pentru câteva clipe. Își răsfăță nările
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
orice activitate pentru câteva clipe. Își răsfăță nările și-și umplu plămânii cu mirosul amețitor. Repetă de mai multe ori acțiunea, nesățioasă, dornică să o inunde aroma relaxantă. Avea nevoie de aerul acela proaspăt, parfumat. Locul era ferit de ochii trecătorilor indiscreți. Nu erau mulți, dar erau. Avea tot ceea ce căutase, tot ce avea nevoie. Soarele își reluase locul pe cer, alungând norii cu ușurință. Karina era ferită de razele lui care încercau să se furișeze prin desișul florilor și frunzelor
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Un semn? Și totuși fusese împrăștiată de vânt. Mereu cineva distrugea tot ce era frumos. Pe lac plutea un covor verde de frunze de nufăr. În mijlocul lui se afla o floare albă, stingheră. Singurătate. Dar frumusețea ei era admirată de trecătorii care se opreau pentru a o imortaliza în fotografii. Asemeni ei erau și unii oameni. Se retrăgeau într-o singurătate absolută, erau discreți, dar creațiile lor reușeau să atragă atenția, să fie admirate, apreciate. Erau fericiți? Această recunoaștere a meritelor
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
plăcută îi paraliză corpul acaparând cu viteză fiecare celulă, anihilându-i voința, forța. Căzu moale în brațele bărbatului care o ridică ușor și o așeză cu atenție pe bancheta din spate a mașinii. Totul se petrecu atât de repede, încât trecătorii nici nu avură timp să-și dea seama ce se întâmplă. Mașina porni și își continuă drumul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum Karina nici nu ar fi trecut pe acolo. Karina tuși de câteva ori, iritată de
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
doar noi suntem cei care avem dreptul asupra lor... Au și ele dreptul lor asupra noastră, a mai adăugat cu un zâmbet ironic. Apoi a salutat cu o Înclinare a capului și sa pierdut ușor, fără a lua În seamă trecătorii care alergau spre țipetele unei femei din apropiere. Am tresărit și m-am ridicat tulburat, Îndreptându-mă Împleticit către mulțimea care se adunase deja lângă fântâna arteziană de la capătul aleii. Acolo, o mamă țipa disperată privindu și copilul care zăcea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În care să-și poată dezmorți aripile. Negru Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu Îl poartă. Cântarea cântărilor Traversa una din marile piețe când auzi, ca dintr-o trezire, concertul dezlânat și monstruos al orașului. Forfota trecătorilor, tânguitul motoarelor, țipetele claxoanelor și clănțănitul roților de tramvai Îl asaltară dintr-o dată ca o muzică străină, de alămuri răgușite, dezacordate. Se opri cu palmele strivite pe urechi și regretă faptul că ieșise, că se aventurase prea departe. Se simțea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
barmanul, care mi-a zâmbit complice (tâmpitule!) și am ieșit. Trotuarele erau ude. Câțiva stropi ne mângâiară obrajii. Lola mă luă de braț și se ghemui lângă umărul meu. Parfumul ei tulburător mi se Înșuruba În creier. În toată ființa. Trecătorii păreau foarte urâți. Urâți și, mai ales, lipsiți de noroc. Mișunau prinși În lațul nevoilor de zi cu zi, care-i făceau atât ne neimportanți, de caraghioși, de proști. Doamne, cum de puteau fi atât de proști! Hotelul se ivi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]