5,174 matches
-
mai înfricoșătoare decât cele de vreme rea. De-abia așteptam să treacă nopțile cu lună și să înceapă ploile. Ploile lungi și apăsătoare care alungau câinii prin cuști și, în sfârșit, nu se mai auzeau lătrături decât rar, când câinii tresăreau prin somn sau cineva făcea zgomot pe stradă. Acum dresorii erau la modă. Foarte curând ei au ajuns să stăpânească orașul. Mergeau pe stradă cu biciul în mână, chipurile ca să țină câinii la respect, dar se vedea destul de clar din
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pus ca de obicei bara de fier care bloca ușa, apoi, terorizată de o bănuială tulbure, am controlat, ca niciodată, peste tot, și pe sub pat și prin toate cotloanele. Eram pe punctul să mă liniștesc când a sunat telefonul. Am tresărit, cu speranța că mă suna el. Am ridicat receptorul, dar n-a zis nimeni nimic. Am auzit totuși zgomotul unui telefon care s-a închis. A doua zi a sunat din nou. De asemenea nimic. Aceeași tăcere și același zgomot
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mișcând trestiile, îi voi trezi pe îmblînzitori și voi atrage atenția asupra mea. Am stat de aceea neclintit multă vreme ascultând și eu vântul. Amorțisem când, de undeva din spatele colibei, s-a auzit un scheunat de câine. Atunci îmblînzitorii au tresărit și și-au reluat cântecul. Una dintre cobre se dovedi recalcitrantă și, după câteva încercări zadarnice de a o zgândări cu bățul, îmblînzitorul, furios, o lovi cu putere și îi zdrobi capul. Scoase apoi un fel de strigăt șuierat și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
s-a lăsat însă noaptea și a început vântul, m-a cuprins o neliniște. O teamă. Așa din senin, așteptând să adorm. Cum să vă explic? Înlăuntrul așteptării începe să foiască uneori ceva. Auzi un sunet care te face să tresari și deodată vezi cum din așteptare se ridică un cap care se leagănă și se lățește, scoțând limba și apropiindu-se de tine. Atunci recunoști cobra. Era, poate, un semn că devenisem și mai vulnerabil. Uneori vulnerabilitatea, domnilor, îți arată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să le răspund? ― Că nici el nu mai știe cine este. Cândva, a fost profesor de istorie. ― Îți dai seama, îmi replică ea, ce-ar fi gândit despre mine? Că-mi bat joc. Așa vor fi liniștiți până mâine. Am tresărit surprins. ― Mâine le telefonezi din nou? ― Trebuie. S-ar îngrijora, spuse ea perfect calmă. În lipsă de altceva, am bâiguit ceva total idiot: ― Ai dreptate... Măcar ei să stea liniștiți... Mă aștept să judecați acest joc cu zâmbetul îngăduitor pe
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vreodată despre așa ceva? Ți-a dat vreun amănunt din care să fi reieșit că a avut vreodată sănătatea zdruncinată? ― Nu, nu mi-a spus nimic... Și mă privi ușor iritată, parcă, de întrebarea mea. ― Dar dumneata? De data asta a tresărit. ― Nu înțeleg. ― Dumneata, am continuat prefăcîndu-mă că n-am observat nimic, ai avut antecedente din care s-ar putea trage concluzia că ai sănătatea zdruncinată? Mi s-a părut că-mi va da o replică mânioasă. Dar s-a stăpânit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu vă reproșez nimic. Vreau doar să vă arăt că mereu am visat binele și toate mi-au ieșit pe dos... Dealtminteri, știu că mărturisirile prea sincere par scandaloase. Mulți s-au învățat cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase, tresar când le spui prea direct ce ai de spus. Nu le convine. Preferă să audă totul ca prin vată. Atunci rămân liberi să reacționeze cum vor, inclusiv să se comporte ca și când n-ar fi auzit... Dar eu însumi n-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
puteam vedea. Mangusta adormise în brațele lui. Nu îndrăzneam să mă mișc și, dealtfel, nici nu știu dacă aș fi reușit s-o fac. Ascultam și eu vântul. Într-un timp, am auzit un schelălăit de câine. Atunci îmblînzitorul a tresărit și, scuturîndu-se din toropeala care-l copleșise, a ridicat torța și a zis poruncitor: "Luați-l!" Doi inși pe care nu-i văzusem până atunci, unul înalt și uscat, altul bondoc și cu fruntea teșită, s-au apropiat și m-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
văzut nimic. Numai că imaginația mea lucra. Îmi închipuiam cum cobrele de calcar începeau să se însuflețească, să se miște, să se întindă spre mine. Uneori câte o picătură de apă îmi sărea în obraz sau pe mâini și atunci tresăream ca mușcat. M-am hotărât să caut ușa peșterii. Poate n-o blocaseră cu drugul de fier. Orbecăind, m-am îndreptat spre perete, retrăgîndu-mă de câte ori mă loveam de vreo stalactită sau vreo stalagmită. În cele din urmă am reușit să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
interesa prezența mea. Avea ochii absenți și la un moment dat am crezut că dormea în picioare. Dar n-am îndrăznit să mă mișc. Mangusta adormise și ea. Într-un timp, am auzit un schelălăit de câine. Atunci îmblînzitorul a tresărit și cu o voce răgușită, rea, m-a întrebat: "Unde-i nebunul?" "Care nebun?" m-am bâlbâit eu. A făcut un gest nervos cu mâna, ca și cum întrebarea mea îl sâcâia. "Nebunul care ne-a fugit de la ospiciul din mlaștină. Vrem
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că nimic nu se schimbase. Șopârlele au fugit și acum printre picioarele noastre când am pătruns înlăuntru; același Christ pictat binecuvânta, pe cupola cu tencuiala cojită, un liliac adormit; și abia când ne-am uitat la altarul de cărămidă am tresărit. Florile erau proaspete. Ceva ne-a atras atenția după aceea în drum spre colibă. O movilă lunguiață acoperită de rugi de mure, asemănătoare cu mușuroaiele imense de care trecusem, dar cu totul izolată. Nu părea să fie ridicată de curând
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
culcat să-și facă digestia... ― Să ne întoarcem, i-am zis Eleonorei. ― Unde? murmură ea. ― În gară... Dar nu ne-am mișcat din loc. Parcă încremenisem acolo, hipnotizați de ochiul dogoritor și orb care ne fixa de peste tot. Deodată am tresărit. Am auzit un cuc. Și-a strigat numele de patruzeci și unu de ori, după care a tăcut. Și iarăși s-au auzit scâncetele ori, poate, chicotele arțarilor... Într-un târziu, mi-am adus aminte de calea ferată. Pe unde
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
auziți îndoindu-mă de asta să știți că mint. Un singur lucru mă încurcă. Am încercat să-mi spun: "Nu exist". Și mi-am dat seama că exist. Vorbesc, deci exist. 29. Mi-am privit figura într-un geam. Am tresărit observând că am un rid adânc pe frunte care coboară pe lângă ochiul drept spre obraz. Când l-am căpătat? Asta mi-a adus aminte de o întîmplare care mă sâcâie acum. Cineva mi-a povestit odată despre un bărbat care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Am simțit licărul luceferilor ei și mi-am spus: iată cei mai frumoși ochi din lume. Nu mă mințeam, așa am simțit în clipa aceea. Am salutat-o. A răspuns înclinînd ușor capul și mi s-a părut că a tresărit puțin. Gestul ei mă puse în încurcătură. E drept, încă nu mă lămurisem ce aveam de gînd: să mă prezint, să-i fac cunoștință sau numai s-ro văd cum arată la față? Până să iau o hotărâre, s-au scurs
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mea. M-am trântit pe pat și nu știu de ce mă simțeam dintr-o dată tare abătut. Îmi părea rău că apărusem fetei aceleia așa de stângaci chiar de la prima vedere? Nu știu. Poate că da. ... Dar ea de ce o fi tresărit așa, dând cu ochii de mine? Chiar încercase să-și ascundă gestul trădător. Ce fel? o impresionasem atât de puternic, sau...? Ce-o fi gândind despre mine? La dracu, aș fi putut să-i fac cunoștință. Hm! nu era urîtă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nu mai spune! exclamă Iliuță. ― E vorba de o fată cum nu se mai află în sistemul solar. ― Dă-i drumul! Cine e individa? întreabă Charlot cu indiferență. ― Închipuiți-vă, o contesă. ― Contesa noastră? făcu Iliuță, gîndindu-se la Mihaela. Am tresărit ca fript gîndindu-mă la nesocotința pe care o făcusem fără vrere pomenind de contesă. ― Nu aceea, guguștiucule... E vorba de una autentică... Ascultați, ici... Le-am turnat la repezeală o poveste pe care de fapt o auzisem de la altcineva, cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
târziu. Sânt unele presimțiri care țâșnesc parcă din străfundul neexplorat al ființei noastre. Ni se par străine ca gândurile altcuiva și de aceea nu le recunoaștem după cum nu ne cunoaștem nici pe noi înșine. Cineva bătu discret în ușă. Am tresărit brusc, ne-am uitat unul la altul, înghețați ca doi hoți prinși asupra faptului. O voce de afară strigă. ― Deschide! Eu sânt Cici. I-am șoptit să nu facă nici o mișcare. Trebuia s-o lăsăm pe Cici să creadă că
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
zăgazuri și să dezrădăcineze pomi? Și iată miracolul se întîmplă. ― Nu, nu vreau să mori, strigă Mihaela, tremurând de spaimă, podidind-o și pe ea plânsul. Iartă-mă! Am să fiu bună cu tine, așa cum nici nu te aștepți. Am tresărit ca în fața unui fenomen supranatural: ― Adevărat, Mihaela, adevărat? Kepetam mereu adevărat, dar îndărătul acestor cuvinte stăruia întrebarea nepusă: va să zică și tu mă iubești? Mihaela plângea cutremurător și n-auzea. O scuturam, îi luam capul în mâini, o întrebam mereu: ― Adevărat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
că pe bordura coperișului... ― Să nu cadă jos, în stradă, pe capul cuiva. ― Îi privește direct și personal. După un timp, s-a furișat pe poarta inimilor noastre ființa unui vals făcută numai din farmec și nostalgie. Mihaela, recunoscând bucata, tresări și se îmbujoră la față de plăcere: ― A, L'invitation à la valse de Weber, cântată de orchestra lui Stokowsky... S-o ascultăm... e minunată!... Într-adevăr, era o minune cântecul, o minune Mihaela, o minune întîmplarea care mi-o aruncase
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
că pleacă și totodată îndoindu-se. I-am povestit tot ce se întîmplase în timpul lipsei mele, cum găsisem bancnota de cinci sute, cum câștigasem la ruletă, cum îmi venise ideea plecării, cum aranjasem cu misitul grec obținerea pașapoartelor. ― Și bagajele? tresări ea. Plecăm fără ele? ― Sânt în cabină! i-am explicat cu superioritatea celui care n-a scăpat din vedere nici cel mai neînsemnat amănunt. Pe Mihaela abia acum o cuprinse o bucurie vecină cu nebunia. Mă îmbrățișa, mă sărută, plânse
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mi s-a dat cu o frenezie care până atunci nu mi se părea că-i este proprie. Dar n-o cunoșteam încă; ființa ei complexă avea nevoie de mult timp pentru a se descoperi în întregime. Se zbuciuma întruna, tresărea cuprinsă de o neliniște apăsătoare, mă îmbrățișa pierdută, ca în preajma unei primejdii. Și deodată o podideau lacrimile. Plângea cu atâta sfâșiere încît m-am speriat: ― Ce-i asta? Ce ți-a venit? Te doare ceva? ― Tu uiți că în revărsatul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de ziar, am pus plicul de o parte ca să sfârșesc mai întîi lectura. Mai mult decât atît: am citit gazeta până la anunțurile comerciale. Uitasem cu desăvârșire de răvaș, când, într-un târziu, am văzut plicul nedesfăcut pe masă. Atunci am tresărit, ca în fața unei descoperiri neașteptate: ― Dacă n-am devorat rândurile ei din prima clipă, când scrisoarea a încăput în mâinile mele, înseamnă... Înseamnă... Am clătinat capul a tristețe, dar mai mult teatral, pentru că, de fapt, mă simțeam inundat de o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
repede chiar dacă s-ar fi refugiat la capătul pământului. Hoinăream, buimac, toată ziua pe străzi, nădăjduind absurd că aș putea s-o întîlnesc din întîmplare. Orice fată pe care o zăream de departe mi se părea că e ea! Șd tresăream cu sufletul la gură. În cele din urmă ini-am dat seama că e pur și simplu stupid ceea ce făceam. Reveneam acasă, frânt de oboseală, în camera mea pustie. Coleșiu cu care îmi împărțeam urâtul (Veverița și Urangutanul erau și ei
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mă dureau ochii. Îmi alegeam atunci alt punct și același joc reîncepea monoton, obsedant, exasperant. ― Nu vrei să te culci? m-a întrebat Alexa, care stătea mută și străină pe alt fotoliu din colțul sufrageriei. Întrebarea m-a făcut să tresar, așa cum faci când primești o excitație puternică din exterior. Uitasem cu totul de prezența ei. Am scuturat din cap negativ. ― Ești destul de obosit, trebuie să te odihnești, a insistat ea. ― Dacă vrei, treci dincolo în dormitor și culcă-te. Doar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
tăcerea și mă întrebă: ― Te duci la birou? ― Cred că nu. Numai de lucru n-aveam poftă. Și când mă gândeam ce vor spune Bogdăneștii, Cici, Veverița și ceilalți prieteni auzind că... Fulgerul unui gând neașteptat m-a făcut să tresar. ― Ziarele! Dac-or afla din ziare? Până acum nu-mi trecuse prin minte o asemenea eventualitate. Zamfira a coborât să-mi aducă repede gazetele de dimineață. Le-am frunzărit în pripă. Nici unul nu dădea în vileag adevărul întreg. Toate anunțau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]