7,094 matches
-
tâmpirea acestui popor. Aici să fi văzut popi rotunjori la pântec și cu bujorei ca de prunc pe obrăjorii lor unsuroși, cu prapuri ținuți evlavios deasupra capului și cu ochii tânjind după formele apetisante ale femeilor, ce se închinau pe trotuar, cu ochii dați peste cap de evlavie. Se spune, că fiecare va trebui să-și pună o dorință la iepurașul de Paști. Dacă nu știți, vă spun eu ce vrea premierul Boc de la iepurașul de Paști? „Sănătate și un pic
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de nisip pe o plajă, pendularea frenetică a mulțimii fiind poate condiția sa principală de a exista. Încercă după mai multe ezitări să-i îndrepte spatele, scoțându-și în evidență pieptul pipernicit, scuipă printre dinți pe marginea de beton a trotuarului și deși avea chibrituri scoase o țigară și ceru foc de la un oarecare, unul destul de bine făcut, ce trecea încet cu ochii ațintiți spre un punct fix de pe blocul de vizavi. Voia să vadă reacția celuilalt, ceva se strânse în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Parasca de ei că se pricep la oameni și iar alerga mai departe. Se poticni de un bețiv așezat în mijlocul drumului care mormăia împleticit ceva despre un chibrit care nu voia să se aprindă. Se așeză și el pe marginea trotuarului fără să mai ia seama la bețivul care acum tăcuse și-l privea cu ochi tulburi. „Dar dacă n-or să mă creadă”. Crăcană simți neîncrederea străbătându-i ca un cui ființa. Își aminti de cuțit, îl scoase și la
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
pe lună ca să-mi cumpăr cele necesare. Se construia o stradă nouă, largă. Vechea stradă fusese dintotdeauna străjuită de copaci care acum erau scoși cu escavatorul din pământ cu tot cu rădăcini și aruncați în autocamioane mari. Și acolo erau strânși oameni, trotuarul era plin de oameni, trotuarul eraa plin de oameni care nu vorbeau sau vorbeau în șoaptă ca la mort. Într- adevăr atmosfera era de moarte, toți priveau cum fierătania ceea galbenă, care, ca un uriaș cu colți lucioși de oțel
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
cele necesare. Se construia o stradă nouă, largă. Vechea stradă fusese dintotdeauna străjuită de copaci care acum erau scoși cu escavatorul din pământ cu tot cu rădăcini și aruncați în autocamioane mari. Și acolo erau strânși oameni, trotuarul era plin de oameni, trotuarul eraa plin de oameni care nu vorbeau sau vorbeau în șoaptă ca la mort. Într- adevăr atmosfera era de moarte, toți priveau cum fierătania ceea galbenă, care, ca un uriaș cu colți lucioși de oțel prindea copacul aproape de rădăcină apoi
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
în calea mea a apărut un grup de vreo 12 țigani, care mai de care cu o figură ce se dorea mai amenințătoare, cu mustăți până în bărbie, vorbind tare și fără griji. Au venit buluc spre mine, ocupând toată lățimea trotuarului, fără să dea vreun semn că ar dori să- mi facă loc, să trec și eu. M-am dat de pe trotuar, chiar pe partea carosabilă, ca să-i las să treacă. Au trecut fără să se sinchisească de mine, că din
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mai amenințătoare, cu mustăți până în bărbie, vorbind tare și fără griji. Au venit buluc spre mine, ocupând toată lățimea trotuarului, fără să dea vreun semn că ar dori să- mi facă loc, să trec și eu. M-am dat de pe trotuar, chiar pe partea carosabilă, ca să-i las să treacă. Au trecut fără să se sinchisească de mine, că din cauza lor putea să mă lovească vreo mașină. Copii, bătrâni, ologi, femei cu copii în brațe sau în cărucior, trebuiau să
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
carosabilă, ca să-i las să treacă. Au trecut fără să se sinchisească de mine, că din cauza lor putea să mă lovească vreo mașină. Copii, bătrâni, ologi, femei cu copii în brațe sau în cărucior, trebuiau să se dea de pe trotuar, ca să treacă grupul acela de țigani care acum erau extrem de conștienți că legile noastre „moderne” îi protejează ca pe sfintele moaște, de nici măcar țigani nu poți să le mai zici, fără a putea fi declarat rasist și nedemocrat. Ei acum
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
unei sănătoase promisiuni umaniste. Poate nu-mi aminteam aceste două chestii, complet diferite una de alta la prima vedere, dar o întâmplare crudă din ultimele zile mi-au readus în minte acea imagine a țiganilor înaintând ca un tăvălug pe trotuar și toată lumea se dădea din calea lor. Iată ce s-a întâmplat. În liniștita țară Norvegia, în acest regat despre care mulți români nu știu mai nimic, decât că este la capătul lumii, dacă nu cumva un pic dincolo, un
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
le inspectează și le eradică cu orice mijloace posibile, provocând durere. Liberul arbitru definește în acest roman comportamentul eroic. Personajele rămân fără dreptul legitim la memorie, dar nu se ridică împotriva sistemului. Într-o lume în care femeile așteaptă pe trotuare să fie transportate cu roabe și cărucioare de către bărbați, amintirile devin "adieri" de vânt. Una dintre femei se transformă din cauza vântului în ceva bizar: De îndată ce începea să sufle, ea își legăna capul de la dreapta la stânga, pătimaș, narcotică, unduioasă, ca o
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
acele dimensiuni monstruoase. Gâtul i se lungea. Nu mai erau decât gâtul acela, tija aceea, ochii aceia deveniți canioane și vântul" (pp. 99-100). Cu cât femeile păstrează mai multe amintiri, cu atât devin mai grele și nu sunt luate de pe trotuar, însă personajul despre care vorbește naratoarea, în ciuda greutății, nu așteaptă niciodată. Din pricina efortului, bărbații mor de epuizare. Aceasta este scuza naratoarei pentru discursul ținut: "Iată ce am venit să vă spun. Cine se va mai înhăma la cărucioare când ne
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
braț cu o altă fată drăguță, nu poate să nu-și amintească de cea lângă care a trăit cele mai frumoase clipe din viață și pe care a pierdut-o pentru totdeauna. Născut în burg, crescut sub felinar și cu trotuar în fața casei, cu pantofii lustruiți și pantalonii călcați la dungă, cu tradiții și obiceiuri specifice vieții de oraș moștenite de la înaintași, a căror origine citadină mai lungă de cel puțin două veacuri nu putea fi contestată, a fost catapultat pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
trebuia să se transfere din Gara Sud, în Gara Est pentru a lua trenul spre Brașov. Cu această ocazie a văzut pentru prima oară orașul respectiv însă, chiar și atunci era sigur că, deși piciorul său nu călcase încă pe trotuarele, pe străzile sau prin piețele acestuia, el le cunoștea foarte bine, aproape și numele lor. Mai mult decât atât, era convins că a mai fost exact în aceeași situație de mai multe ori, că acest "prim transfer" dintr-o gară
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
au găsit punctul slab. Acesta era în subsolul tehnic al clădirii, într-o sală plină de țevi ruginite, boilere și alte aparate de încălzit deteriorate și aruncate în dezordine. Prin niște ferestre de aerisire, fără plase, se putea coborî de pe trotuar direct în subsol. De ce să nu se procedeze și invers de data aceasta? Numai să nu îi vadă cineva din conducere. După ce s-au strecurat cu multă precauție, nu fără emoții, prin procedeul practicat și cu alte ocazii în șir
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
conducere. După ce s-au strecurat cu multă precauție, nu fără emoții, prin procedeul practicat și cu alte ocazii în șir indian cu cel mai înalt ultimul, după ce au escaladat singura fereastră de aerisire fără gratii, s-au pomenit direct pe trotuarul aproape pustiu, iar peste douăzeci de minute erau deja în Dealul Mitropoliei. Încă de când se aflau la o distanță destul de apreciabilă, au observat mulțimea aproape compactă de credincioși ce ascultau în liniște slujba de Înviere din fața Catedralei. Grupurile de ascultători
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
puncte este linia dreaptă. El a ales-o, parcă intenționat, pe cea întortocheată, cu alte cuvinte: calea cu cele mai multe cotituri, cu cele mai anevoioase serpentine. Precum un melc solitar, ce traversează Bulevardul Magheru ducându-și lent și nesigur pe celălalt trotuar singura avere cochilia, așa și el, tot solitar, cu o întârziere de patru-cinci ani, plus încă o jumătate de oră, își va duce acasă la părinți singura avere o valiză din lemn de brad cu un lacăt uriaș și cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în canal copiii, alături de maturi, săreau în apa adâncă scălămbăindu-se care de care cât mai urât posibil, făcând din aceste schimonoseli adevărate virtuți cu care se mândreau până și în timpul iernii, când adevărați munți de zăpadă acopereau grădinile, străzile și trotuarele. Soarele fierbinte de vară îl orbea cu razele sale puternice care-i cădeau drept în lumina ochilor. Aproape nimic nu vedea în față. Fugea. Fugea de mânca pământul. Fugea în disperare. Fugea în direcția Soarelui de mână cu sora lui
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în negru, apoi l-a confundat cu un hornar rătăcit în timp și spațiu, dar care aduce noroc, apoi, când acesta era gata să-l înșface, și-a dat seama că nu e de glumit. Puțin mai la stânga, chiar pe trotuar, alți doi înalți și drepți, ca două lumânări de nuntă în mâinile unui naș sever, erau atenți la mișcările primului, gata să intervină în caz de necesitate. Pentru a înlătura orice bănuială în legătură cu bunele sale intenții, Bidaru hotărî să-și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
bunele sale intenții, Bidaru hotărî să-și decline identitatea, eventual să se legitimeze pentru-ca în continuare să-și vadă nestingherit de drum. La câteva secunde după, un alt autoturism, mai mic dar mai zvăpăiat, oprise din viteză aproape perpendicular pe trotuar, lăsând cinci-șase metri distanță față de primul. Acesta nu a stins farurile, exact cum trebuia să procedeze în asemenea situații. Din el coborâse cineva, însă, din cauza luminii puternice ce-i cădea drept în ochi și-l orbea, nu putea desluși persoana
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
vremea se schimba în rău văzând cu ochii, pietonii, mai mulți ca de obicei, mișunau de colo-colo îngrijorați și atenți să nu calce prin băltoacele de apă amestecată cu fulgi de zăpadă și noroi, ce se formaseră chiar și pe trotuare. O senzație neplăcută de disconfort puse stăpânire pe el. Nu frigul era vinovat, ci vântul și umezeala care, trecând ca prin ciur prin lenjeria intimă de vară, îl șfichiuia, precum pe un bidiviu lovitura de bici. Nu era însă nici o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de primăveri și veri consecutive, timp în care și pielea i se tăbăcise într-un anumit fel, acumulase suficientă experiență, încât să nu-și facă griji, să mai poată trece, când este cazul, și prin asemenea încercări. Pășea grăbit pe trotuarul larg, în apropierea vitrinelor de care copiii își striveau năsucurile cu gândul la darurile pe care, în noaptea aceasta, Moș Nicolae ar trebui să le strecoare și în ghetuțele lor. Involuntar, fără a se opri din mers, își arunca și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în apropierea frumoasei clădiri a Cercului Militar. Răcoare ca într-o dimineață de iunie, vânt ioc, cerul senin pe care apăruse conturul primelor stele. Frunzele puținilor copaci de pe bulevard încă se țineau agățate cu disperare de crengi, din care motiv, trotuarul era perfect curat. Luminile orașului se aprinse ca la un semnal, aproape toate în același timp. Cu gândul la trecut și la cei șaptezeci de ani ai săi, pășea calm, admirând reclamele luminoase de tot felul, mulțumit că a făcut
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
târau după ei un răstignit. Răstignitul eram eu. La întoarcere, după masa de la restaurant, în toiul nopții, în drum spre bârlogul nostru, în timp ce eu, dus cu sorcova, îi priveam, iar bucureștenii dormeau neîntorși, ei dansau de mama focului pe mijlocul trotuarului până li s-au făcut din nou foame. Ar fi mâncat și ceapă cu măliguță rece, dar de unde să le ia? "[...] 9 octombrie 1962. Cele mai fericite clipe din viața mea s-au consumat în fața Ceasului de la Universitate. Gladiola a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mai mare pentru Bidaru și pentru alți copii dornici de a cunoaște, decât înființarea unei biblioteci publice în centrul orașului, nu cred că exista. Pe bulevardul Nicolae Bălcescu, foarte aproape de locul unde se află acum Complexul Comercial Luceafărul, chiar de pe trotuar, cum deschidea o ușă vopsită cu baiț, greoaie și înaltă, intra direct în una din cele două încăperi alăturate ce comunicau între ele: una pentru împrumut și a doua pentru lectură. Mai mult lungi decât late, ca două săli de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
va trece prin apropiere, căpitanul, îmbrăcat civil în costum și cămașă descheiată la gât, o aștepta ca din întâmplare într-un loc mai ferit de ochii lumii; mai bine spus la umbra unui stejar secular ce ocupa o parte din trotuar. Era liber în ziua respectivă, iar locul, mai bine spus cotlonul, era nimerit. La ora respectivă, rar se întâmpla să treacă cineva prin apropiere. Rămas fără soție, constrâns la abstinență sexuală, căpitanului îi crescuse libidoul. Tocmai voia să o invite
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]