9,257 matches
-
Pe șosea, un camion căpătase formă și se puteau distinge oamenii care își agitau armele în partea lui înaltă. Se auziră primele împușcături, destul de imprecise, care se confundau cu sunetul furios al claxonului și trosniturile flăcărilor ce se aprinseseră în trunchiurile învecinate. — Lasă-l pe ăla...! strigă el. Lasă-l, că o să te omoare... Dar Kano părea lovit de furia distrugerii și începu să stropească cu benzină ultima lui victimă. Huruitul motorului căpătă intensitate și se puteau auzi deja strigătele mânioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sfârșiseră toate puterile. — Cum de știe toate astea...? José Correcaminos făcu un gest de neputință: — Este huayahuasca cea care vorbește pentru el, pentru că el n-a vorbit niciodată decât limba noastră. — Nu e cu putință! Se sprijini de unul din trunchiurile ce susțineau coliba și îl privi pe cel care dormea. Mai mult decât vorbele, tonul lui a fost cel care l-a tulburat. A avut impresia că Piá este cea care vorbea: era aceeași voce cu care Piá a învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
din istoria marelui fluviu și de pe fața Pământului. Inti Ávila se îndepărtă de căpătâiul fetiței care agoniza, îl lăsă pe misionar să se ocupe în continuare de ea și se așeză pe jos, lângă Sierralta, cu spatele rezemat de un trunchi de copac și cu picioarele atingând rugul. Bătrânul Xudura amesteca în tăcere într-un vas în care fierbea un lichid maro închis, gros și urât mirositor. — Curara? — Cred că da... Dar nu poate fi curara de vânătoare, ci alta: cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Porniră din nou la drum, în adâncul selvei. Se opriră la vreo cinci kilometri, pe râu în sus, pe malurile solitarului San Pedro. La un ordin al lui Kano, războinicii se desfășurară prin apropiere și se întoarseră încărcați cu gigantice trunchiuri de lemn de balsa, atât de ușoare încât un om putea duce fără efort un copac de două ori mai mare decât el. Se lăsa înserarea când, cu ajutorul lianelor, au avut gata o plută puternică cu o capacitate de douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
balot la poalele copacului. — Prea tânăr ca să moară, spuse el. — Prea tânăr, admise José Correcaminos. O porniră la drum, deschizându-și calea prin desișuri și întuneric, zgâriindu-și mâinile în spini și în ramuri, împiedicându-se de rădăcini și de trunchiuri, mormăind înjurături în șoaptă. O jumătate de oră mai târziu ajunseră în luminiș și fură uimiți să constate că nu era lumină în tabără. Nici un zgomot, nici o umbră care să se miște, nici o țigară prost ascunsă. Încercă să și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sărind din piatră în piatră sau peste bolovani... Cină pe plajele de nisip, unde descoperi urme late de broască țestoasă care îl conduseră la cuiburi de ouă proaspete, cu care își pregăti omlete pantagruelice... Dormi atârnat în hamac între două trunchiuri de palmier, protejat de apărătoarea de țânțari cârpită, fără alt acoperiș, decât cerul fără nori, fără alți pereți, decât pădurea de o parte și râul de cealaltă parte. Visă selve fără căldură și țânțari, fără umezeală și lilieci-vampiri, fără anaconde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
afară și văzu cu claritate prora. La Început crezu că e vorba de-un sac cu gunoaie măturat de pe debarcader de reflux. Dar era ciudat de simetric, alungit,, cu două ramuri ce fluturau de-o parte și de cealaltă a trunchiului, aproape ca și când ar fi fost... — O, Dio, șopti ea și scăpă ceașca de cafea În apele de jos, nu departe de forma ciudată ce plutea cu fața În jos În canal. Nino, Nino, strigă, Întorcându-se spre dormitor. E-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
am început să caut ușile pe care trebuiau să le deschidă. Cheia de argint se potrivea la o ușă pe care scria mare „M”. Înăuntru era o grădină fermecată, toată în alb și negru. Florile erau mari și albe, iar trunchiurile negre ale copacilor se conturau frumos sub crengile argintii. Cheia de aramă se potrivea la ușa pe care era desenată litera „A”. Când am deschis-o, am zărit cu uimire o mulțime de cuști goale, ruginite, unele peste altele, iar
Poveste la gura sobei. In: ANTOLOGIE:poezie by Sabina Turcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_696]
-
-l ia pe Theo la trei și jumătate. Cel mai târziu. Și-acum ce oră era? Alice s-a uitat la ceas. Se apropia de cinci și jumătate. Culoarea cerului se schimbase dintr-un albastru apos către un cenușiu-vânăt întunecat. Trunchiurile copacilor se întunecaseră, iar luminile de la toalete se aprinseseră. Două mături erau încrucișate la intrare; Alice s-a gândit că acesta era simbolul antic și universal recunoscut al celor care se apucau să curețe toaletele. Până acum, fusese o după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
luat. A venit primăvara. Înfloriseră caișii, corcodușii, piersicii. Liliacul îmbobocise, zambilele și narcisele răspîndeau un miros plăcut prin grădini. Era o plăcere să treci prin fața curților oamenilor; o curățenie lună, de primăvară. Gardurile vopsite, pomii fructiferi dați cu var pe trunchiuri, vița de vie tăiată și pusă pe araci, aleile curate și delimitate cu pietricele, și ele, la rândul lor, date cu var iar albul lor împreună cu albul pomilor înfloriți dădeau o notă de curățenie dumnezeiască. Era duminică. De la biserică
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
și brun-roșcate. Pe mici porțiuni s-au format uneori cernoziomuri degradate, iar pe luncile râurilor se găsesc aluviuni aduse de ape. Lunca Bârladului și a afluenților lui a fost acoperită de păduri de stejar, frasin, salcie, plop, ulm, ale căror trunchiuri carbonizate încă se mai zăresc în albia râului Bârlad, la circa 3-4 m sub aluviuni. Datorită acestor depuneri, lunca s-a ridicat în ultimii 600-700 de ani cu 2-2,5m, acoperind multe din așezările preistorice și antice, situate la niveluri
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
fiind ornamente secundare. Din punctul de vedere al originii, această diferențiere etno-culturală este normală, întrucât cele două populații provin din medii opuse, iar moștenirea lor este diferită, distinctă de la lumea greco-romană la cea slavă. Întrucât rădăcinile sunt diferite, nefiind un trunchi comun, și creațiile culturale diferă, fapt subliniat prin compararea trăsăturilor vestigiilor arheologice. Între siturile de tip Dridu, din regiunile românești, s-au observat unele diferențe în conținutul culturii materiale din Moldova sau Muntenia, fapt datorat celor două faze de evoluție
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
Întinzînd brațele cruce, În tăcere. Și el parcă amuțise, nu scotea nici unul un sunet, respirațiile doar, tot mai repezi, deveniseră ușor șuierătoare; doi șerpi se priveau față În față - fiecare, pradă. Pomul paradisului nu găzduise doar unul, cel Încolăcit pe trunchi sau pe o ramură, cum era Înfățișat prin picturi, ci o mulțime, pentru că merele nu se terminaseră niciodată; Adam și Eva luaseră cu ei pomul mereu roditor, tîrÎtoarele Îi urmaseră, chiar pătrundeau, deseori, În trupurile urmașelor celor doi; femei - carne
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
mai multe tehnici, dar înlănțuite într-o anume ordine de el gândită și aplicată zilnic. În principal, complexul cuprindea mișcări specifice pentru relaxarea mușchilor membrelor superioare și inferioare, a gâtului și a mijlocului, apoi alergare pe loc, genuflexiuni, mișcări de trunchi, exerciții de respirație, relaxare totală, o altă alergare prelungită, respirație etc. Orice tânăr care l-ar fi văzut ar fi devenit invidios. Eugen executa mișcările cu Tainicele cărări ale iubirii multă lejeritate și corectitudine într-un deplin acord cu fondul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mă visez zburînd deasupra nucului. Pe cît de mult funcționa acest nuc ca simbol al unei frustrări, pe atît de mult în visele mele el devenea aerodromul meu intim. exercițiile mele de zbor începeau, aproape invariabil, de la baza nucului, de la trunchiul său pe care abia îl puteau înconjura trei oameni înlănțuiți. acea curte lungă plină cu iarbă era perfectă pentru lansarea mea, și în cursul tuturor acestor tentative eram ajutat în efortul meu de a mă ridica în aer de energia
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și din crăpăturile dintre fațada casei și trotuar ieșeau îndrăzneț buruienile. Un grilaj înalt și greoi de fier, ruginit și căzut puțin pe spate, dovedea, pe dreapta, existența unei curți, în care se zărea prin întuneric atâta frunziș și atâtea trunchiuri, încît întinderea ei, deocamdată, nu se putea calcula, impresia trecătorului fiind totuși de pădure fără fund. Grilajul avusese o poartă mare cu două aripi, legată acum cu un lanț. O portiță mai mică numai era deschisă, și pe aceea, luîndu-și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
depărtare. Caii nechezară. - Uite, colo, pe marginea pârâului, am o grădinărie, zisePascalopol, arătând cu biciușca. Nu se zărea însă nici un pârâu și nici măcar vreo salcie. Abia mai încolo, câțiva pomi rămuroși se iviră izolați la distanțe incalculabile, pierduți ca niște trunchiuri moarte pe valurile mării. O roată bizară începea sa se contureze pe cer ca un curcubeu de cenușă, și, alături de ea, un om călare pe un cal uriaș. Pascalopol părăsi drumul de căruță, pe care, din cauza unor nămoliri mai vechi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
râpe. Apa se întindea neagră, liniștită, sprijinindu-se în fund pe un pâlc de sălcii și, la margini, pe păpuriș tăiat asemeni unei perii. O bună parte din suprafața apei era presărată cu cotoare retezate de trestii și chiar cu trunchiuri de copaci, de unde se vedea că apa se întinsese cu mult peste albia ei veche. Părea că aici fusese o stațiune preistorică pe palafite, din care nu mai rămăsese decât pilonii. O spumă groasă, băloasă ruina toată fața apei verzi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să prindă din urmă mișcarea unui dans prea dogorâtor, dichisindu-și cu degetele înmuiate în capsula unui flaconaș vrăfuit cu ceară și esență de smac, marginile rebele ale mustăților sau ale zecilor de frizuri încercate, topind prin răsuciri savante ale trunchiului faldurile de prisos ale togii, pelerinei sau bleizerului în care, drapîndu-se, străbătu o întreagă istorie punctuală a deghizărilor, transformând pe rând petecul de țărână ascuns sub parmalâcul cu boltă al șirei mărăcinilor în cabinet de machior, manichiurist, peruchier sau croitor
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
eugenii lefterite de prin coșurile de gunoi. Destinate, de cele mai multe ori, să fie pierdute așa, doar de amorul artei. - Da, bă... Ce e?... Ce e?!... Ți-ai pierdut eugenia? se auzi, de sub un soi de sălaș natural, întocmit din boscheți, trunchiuri de copaci și ciulini, șoapta unui bărbat negricios, la care, într-adevăr, se remarca doar albul ochilor, mirosul și pălăriuța semănând cu un clop. Plus superioritatea liniștită a celui ce nu scobea, ca alții prin gunoaie, ci trăia din pomenile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ale altor asasinate. Chiar și cei plătiți pentru asta cu greu mai pot ține cont câte sânt Din nou în Cotroceni, pentru prima dată-n Floreasca, apoi într-o pivniță de pe ulicioara Scarogea, colț cu Susurul Rahovei, se descoperă un trunchi uman, două perechi de mâini retezate imediat de sub umeri și un sân. Ciopîrțitorul face risipă de sâni. Încă un sân în centru, la Scala, o jumătate de sân pe un maidan din mahalaua Tabaci și, bineînțeles, nici măcar nu-s de la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
un braț, făcea cu degetul turul nării, pocnea cu grație nesfârșită cartilagiile unui picior. Pe la ora 12 după-amiaza, joia, vinerea și sâmbăta, surghiunitul își sălta pernele din puf de gâscă pe tăblia de căpătâi a patului, își potrivea peste ele trunchiul corconit, până la piept, în plapumă și începea să se zgâiască, în lungul străzii, după prichindeii claselor I-IV - hoarde pârjolitoare și insolente, care, pe la ceasul acesta, îl vizitau întorcîndu-se de la școală. Gâgâlicii îl năpădeau ca furnicile, i se cățărau pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
piept. Gabi cel Norocos și Relu Înmiresmatul, luptând, îl obligau să-și mențină brațele în prelungirea trupului. Pe când, cu răsuflare hârjâită de dragon misterios, Fiorosul Marcel își desfăcuse, generos precum o umbrelă, maxilarele, nesolidarizate de nici un cartilaj. Aspirând în măruntaie trunchiul cilindric al scundului propagandist, din care, o secundă înainte de ultima îmbucătură, rămăsese afară doar frizura albită, bogată, tunsă scurt, plus limba ascuțită a cravatei, care i se ridicase și îi spânzura peste creștet. În sfârșit, în cel de-al treilea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu priviri rătăcite. Tăietorii le trecură lanțurile lor scurte și reci peste grumaji și le traseră în țarcurile de beton, scoțând cuțitele. Strigătele se amestecară cu înjurăturile și parlagiii tăiară scurt. Boii cădeau. Cu mișcări iscusite, oamenii despărțeau capetele de trunchiuri și trăgeau pieile. Ultimul animal pe care-l tăiase Marin Pisică era roșcat, cu un păr scurt și încrețit. Căzuse la picioarele lui și se mai zbătea puțin, mustrîndu-l parcă cu privirea lui moartă. - Țin-te, nea Marine! îi strigă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pline. Hoții au făcut un foc de vreascuri și au așteptat. Pe la patru după masă, zăpada albăstrise. Soarele șters, depărtat și rece, se rostogolea peste coroanele despuiate ale fagilor. În pădurea Munteniei venea o noapte sură și înfricoșătoare. Vântul lovea trunchiurile subțiri și drepte. I-a 159 luat o frică pe pungași! Se uita Horea împrejur, se uita Oacă. Nu erau obișnuiți. Parcă tot mai bine era în mahalalele lor, la golitul buzunarelor! Pe cerul lucios și verde răsăriseră stelele. Auziră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]