4,446 matches
-
de documente privind activitatea Asociației Scriitorilor din Iași. A îngrijit volume din scrierile lui George Mărgărit și I. M. Marinescu. SCRIERI: Ei, care au scris, Iași, 2001; Abstracționism și sugestie în poezia lui Constantin Mănuță, Iași, 2003. Ediții: George Mărgărit, Vulturii amiezii, Iași, 1970 (în colaborare cu Horia Zilieru); I. M. Marinescu, Străini vestiți în luptele din Roma antică, București, 1983. Repere bibliografice: [Lucian Dumbravă], „Evenimentul”, 2001, 2881 (semnează Constantin Ciopraga, Dan N. Doboș, Grigore Ilisei, Al. Călinescu, Ioan Holban, Dan
DUMBRAVA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286898_a_288227]
-
singurătatea, prea multa noapte, alăturate de nesomn, neodihnă, dincolo de o posibilă apropiere de Lucian Blaga sau Nichita Stănescu, nu semnifică atât o influență livrescă, cât o trăire trecută în cuvânt, în ultimele cuvinte înainte de „ceremonia ceremoniilor”: „să mori / așa cum numai vulturii / își îngroapă singurătatea în aripi.” Antologia La marginea împărăției (1983) cuprinde, pe lângă poeziile din cele două volume anterioare, și câteva postume, definitivate pentru tipar de autor, texte care surprind prin grija pentru formă, rima și ritmul, ignorate până acum, fiind
GRIGORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287355_a_288684]
-
rescris complet în ediția din 1968) un deținut își reîntâlnește torționarul, după terminarea războiului, sub chipul adversarului din cadrul unei gale de box: o antiteză explicită. Preferința pentru nuvela-fabulă nu se pierde în Lupta cu somnul (1968), dimpotrivă, se acutizează: în Vulturul pleșuv morala este că o pasăre ținută prea mult în colivie uită să zboare, în Acvariul, că perioada postbelică pune societatea pe baze noi, unanim dezirabile, iar Orgoliu duce cu sine ideea că originile nu trebuie uitate, cu atât mai
GRIGORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287357_a_288686]
-
Încheiată În sânge. Numai că dacă la Dostoievski moartea este o pedeapsă, la Viel moartea este o lovitură de maestru, o anecdotă (recunoaște la un moment dat naratorul că valoarea filmului rezidă În anecdote), ca În bancurile sadice În care vulturul Îl Întreabă pe iepurașul lansat Împreună cu el de pe un pisc spre un perete de stâncă dacă știe să zboare și, la răspunsul negativ al inocentului iepuraș, ridică arătătorul și exclamă cool! Sleuth este un film hiperconștient de loviturile de teatru
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În august 1915, fiul său, Alexandru, își pierde viața într-un accident de automobil. C. suportă greu lovitura, se izolează, încetează să mai publice. Rămâne în Bucureștiul ocupat de armata germană. O. Goga îl acuză de defetism. O ultimă poezie, Vulturul (o mărturisire de credință), apare în februarie 1918 în „Scena”. La câteva luni C. moare subit, în urma unei congestii cerebrale. C. era un poet deplin format la apariția volumului Balade și idile. Poemele s-au impus prin prospețime, siguranța tonului
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
care apare în 1596 la Napoli. Corelația între caracterul omului și al animalelor e intens subliniată și susținută cu desene convingătoare. Figuri proeminente ale romanilor sculptați sunt reproduse alături de imagini ale animalelor. Servius Sulpicius Galba are figura și caracterul unui vultur, iar Socrate, ale unui cerb. Sunt prezentate desene expresive de om-leu, de om-bou, om-câine. Ulterior, în corelație cu aspectul și caracterul animalelor, de fisionomie s-au ocupat Rubens, Leonardo da Vinci, dar mai ales Charles Le Brun, care creează și
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
1966; Iarba verde, acasă, București, 1968; Umbra femeii, București, 1968; Centaur îndrăgostit, București, 1969; Grădina în formă de vis București, 1970; Cântând dintr-un arbore, Iași, 1971; Oracol deschis, București, 1971; Banchetul, Cluj, 1973; Cântarea cântărilor, București, 1973; Horă de vulturi, București, 1974; Heraldica iubirii (1963-1973), București, 1975; Nobila stirpe, București, 1976; Psalmii lui Zamolxe, București, 1976; Temerile lui Orfeu, București, 1978; Hora anotimpurilor, București, 1979; Un spațiu de dor, pref. Petru Poantă, București, 1980; Ca muntele-n amiază, București, 1981
CARNECI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286116_a_287445]
-
în care l-a adus conceptualizarea excesivă, preocuparea deosebită față de construcție, de structurarea etajată a discursului, laolaltă cu pofta de noi spații de istorie și exemplaritate au fost condițiile prime de trecere a poetului la epicul autoscopic ( Unde se odihnesc vulturii, 1987) și la reveria istorică (Valul și stânca, 1989). Cel dintâi este radiografia unei spaime fizice (Cristian Mireanu se crede bolnav irecuperabil), dublată de „tema autorului” și punctată de o suită de fișe bio-psiho-sociale când pitorești, când crude: privirea poetului
CHIFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286194_a_287523]
-
pe detalii, cât și planul larg al narațiunii oferă substanță căutărilor cvasiinițiatice ale personajului. SCRIERI: Sălaș în inimă, București, 1976; Realul eruptiv, București, 1979; O interpretare a purgatoriului, București, 1982; Lamura, București, 1983; Omul nețărmurit, Craiova, 1987; Unde se odihnesc vulturii, București, 1987; Valul și stânca, Craiova, 1989; Povestea țării latine din Est, București, 1994; Maratonul învinșilor, București, 1997; La marginea lui Dumnezeu, București, 1998; Cartograful puterii, București, 2000; Povestirile lui Cesar Leofu, București, 2002; Bastonul de orb, București, 2003. Repere
CHIFU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286194_a_287523]
-
1795, ed. jubiliară, pref. Camil Mureșan, postfețe Ioan Chindriș și Eugen Pavel, Roma, 2000 (în colaborare). Repere bibliografice: Nicolae Balotă, Papiu Ilarian și contemporanii săi, LCF, 1972, 44; V. Curticăpeanu, „Corespondența lui Alexandru Papiu Ilarian”, STD, 1972, 5; Dumitru Micu, Vulturul doborât, AFT, 1972, 7; Mircea Zaciu, Ardelenii, ST, 1972, 10; Virgil Nemoianu, Ilarian printre contemporani, F, 1973, 2; Ion Vlad, Epistolarium transilvănean. „George Bariț și contemporanii săi”, TR, 1975, 25; Mircea Popa, O generație luptătoare, TR, 1981, 33; Georgeta Antonescu
CHINDRIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286197_a_287526]
-
ca autodidact, C.-I. se remarcă prin numeroase traduceri din această limbă. Traduceri: Jan Kochanowski, Trenii, București, 1941 (în colaborare cu T. Gostynski); Ștefan Zeromski, Doctor Judym, București, 1958 (în colaborare cu Iulia Soare); Danuta Bienkowska, Pe urmele cuiburilor de vulturi, București, 1958 (în colaborare cu Constantin Țoiu), De m-ai iubi, București, 1974; Frantisek Behounek, Acțiunea L. Aventuri într-un secol atomic, București, 1962 (în colaborare cu Corvin Gruia); Waclaw Kubacki, Trista Veneție, București, 1974; Mariusz Karpowicz, Arta polonă în
CIOCAN-IVANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286245_a_287574]
-
1993; Împotriva mea, București, 1995; Ceremonia orbirii, București, 1996; Valea Regilor, București, 1996; Nu mă atinge, pref. Gheorghe Grigurcu, postfață Octavian Soviany, București, 1997; Fragmente de ființă, București, 1998; Ultimul zid, București, 1999; Labirintul exilului, pref. Nicolae Balotă, București, 2000; Vulturi de noapte (Sculptorul), Cluj-Napoca, 2001; Elegii nordice, Cluj-Napoca, 2002; Cartea ademenirii, postfață Mircea A. Diaconu, București, 2003. Repere bibliografice: Eugen Istodor, Metaforele toamnei, RL, 1993, 37; Rodica Draghincescu, Constelația imaginii, „Arca”, 1995, 10-12; Dan Silviu Boerescu, În căutarea poeziei, LCF
CHRISTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286220_a_287549]
-
în alegoria lui Cantemir? Lumea din Istoria ieroglifică trăiește și acționează sub spectrul fricii de cel puternic: tiranul are putere absolută și drept de viață și de moarte asupra celorlalți, care se tem de gheara Leului, de clonțul ascuțit al Vulturului și de puterea malefică a Corbului. Mai mult decât atât, ierarhiile sociale se alcătuiesc în funcție de rapacitatea animalelor și păsărilor, cele de pradă ocupând prim-planul, iar victimele treapta cea mai de jos. În plus, nu aș spune că lipsește monstruosul
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
murale. Ceva mai detaliată (deși, în fond, nimic altceva decât o rezumare conștiincioasă a textului biblic) este celebra vedenie a proorocului Daniel, în visul căruia se perindă patru fiare apocaliptice: "Cea dintâi fiară, semănând cu un leu cu aripi de vultur; și deasupra lui șezând Nabucodonosor, regele Babilonului, ținând în mână un sceptru. Fiara a doua, cu înfățișare de urs stând într-o rână, cu trei coaste în gură între dinți; și deasupra ei Darie, regele perșilor, ținând în mână o
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
merită amintit și faptul că iconografia răsăriteană ținea cont și de anumite coduri simbolice cu autoritate verificată. Exemplul cel mai potrivit este al celor patru evangheliști și al simbolurilor lor: omul pentru Matei, leul pentru Marcu, vițelul pentru Luca și vulturul pentru Ioan. Decriptarea acestora o face, cu mai multă răbdare de această dată, și Dionisie din Furna: "Tâlcuirea: cel asemenea cu omul închipuiește întruparea și firea omenească a lui Hristos. Cel asemenea cu leul închipuiește lucrarea și puterea împărătească a
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
asemenea cu omul închipuiește întruparea și firea omenească a lui Hristos. Cel asemenea cu leul închipuiește lucrarea și puterea împărătească a lui Hristos. Cel asemenea cu vițelul ne arată lucrarea cea sfințitoare și preoția lui Hristos. Iar cel asemenea cu vulturul ne arată venirea Sfântului Duh și, în sensul cel mai înalt, dumnezeirea lui Hristos"33. Interesant este că cele mai multe dintre aceste "tâlcuiri" respectă tradiția impusă prin Fiziolog. Este, prin urmare, limpede că acest sistem simbolic era un bun comun, cu
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Șarpele, porumbelul, "stratocamilul" sunt preluate cu întreaga lor interpretare alegorică 69. De asemenea, este cunoscută și reluarea scenei cu inorogul amenințător, din Varlaam și Ioasaf. Dar, dincolo de aceste împrumuturi, există un întreg bestiar în lucrarea de morală creștină (calul, șoimul, vulturul, albina, cucul sunt prezențe simbolice, investite cu sensul normativ din icnografia creștină), cercetat cu minuțiozitate, pentru întâia oară de Maria Magdalena Székely, care conchide, în urma analizei atât a stemelor domnitorului, cât și a ocurențelor zoomorfe din lucrarea sa: "Neagoe Basarab
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
de viață pentru omul creștin, au fost prinse într-un joc inteligent al sensurilor, diferite în funcție de context. Pasărea din stema Țării Românești rămâne acvilă, dar cu cap de corb. Țapul cu corn înfrânge nu berbecul fantastic din Biblie, ci dragonul. Vulturului bicefal i se vede un singur cap. Calul frumos, bun și cu harnașament scump este un animal al puterii. Cucul nu-și clocește ouăle. Albina nu suferă fumul. Tot ea este aceea care culege doar polenul florilor dulci, pentru ca și
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
ocupa abuziv poziția supremă, Strutocamila trebuie să primească o investitură semnificativă: "Strutocamilii, după chipul ce din fire are și din ocrotirea Corbului cea tare, între alalte dihănii și cornul cel de putere să i să dea, căci partea Corbului clironomiia Vulturului are"69. (s.m.) Amănunt important, Inorogul încă nu a intrat în scenă. Dar autorul are deja grjă să îi pregătească apariția, strecurându-i cititorului ideea că, de vreme ce el este unicul purtător al cornului magic, lui și numai lui i se
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
1974: Al. Filipașcu. În articolul său din 1969, Relații despre fauna Moldovei din sec. XVII-XVIII în "Istoria ieroglifică" de Dimitrie Cantemir, autorul identifică Brehnacea cu acvila țipătoare sau cu acvila de munte. În orie caz, cu o acvilă: "Înainte de toate, vulturul (Gyp fulvus) "penele sure ca de vultur" (II, 241), cu rol de monarh peste toate celelalte păsări, este cunoscut ca mâncător de cadavre ("... mai niciodată ciolan proaspăt ciocniia sau sânge cald gusta") (II, 185), ospăț la care pot fi văzuți
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
1969, Relații despre fauna Moldovei din sec. XVII-XVIII în "Istoria ieroglifică" de Dimitrie Cantemir, autorul identifică Brehnacea cu acvila țipătoare sau cu acvila de munte. În orie caz, cu o acvilă: "Înainte de toate, vulturul (Gyp fulvus) "penele sure ca de vultur" (II, 241), cu rol de monarh peste toate celelalte păsări, este cunoscut ca mâncător de cadavre ("... mai niciodată ciolan proaspăt ciocniia sau sânge cald gusta") (II, 185), ospăț la care pot fi văzuți alături corbul și vulpea (care de "stârvurile
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
ca mâncător de cadavre ("... mai niciodată ciolan proaspăt ciocniia sau sânge cald gusta") (II, 185), ospăț la care pot fi văzuți alături corbul și vulpea (care de "stârvurile împuțite nesăturate sunt") (I, 57, 59-60, 87). Cantemir cunoaște glasul piuit caracteristic vulturilor. Neamul acvilelor este reprezentat prin pajoră (pajură acvilă-de-câmp Aquila heliaca) cu penele "pestrițe" poate pentru penele deschise de pe umeri și albul din coadă și care, după Cantemir, se hrănește cu șerpi; toate acvilele preferând carnea prospătă hoitului. (I, 250) Brehnacea
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
peste toți câmpii". Aceste indicații ca și calitatea de iepurar a brehnacei ne îndeamnă să recunoaștem unele trăsături specifice acvilei-de-munte (Aquila chrysäetos)."4 După cum se observă, Al. Filipașcu insistă, deloc întâmplător, pe o diferență esențială între cele două păsări răpitoare: vulturul se hrănește cu stârvuri, în timp ce acvila nu. De aici, după cum vom vedea, și direcții simbolice diferite. Problema este că în limba română cele două specii distincte și, mai important încă, cele două simboluri care adesea intră în antiteză, suferă de
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
vom vedea, și direcții simbolice diferite. Problema este că în limba română cele două specii distincte și, mai important încă, cele două simboluri care adesea intră în antiteză, suferă de un nefericit fenomen de sinonimie: pentru cercetătorul român, acvila și vulturul sunt același lucru. Or, dacă din perspectivă ornitologică lucrurile sunt simplu de clarificat, din perspectiva simbolică iau naștere confuzii mult mai grave. De pildă, toate dicționarele de simboluri pe care le-am consultat în traducere românească persistă în această eroare
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
și comentată a Fiziologului grecesc, Arnaud Zucker explică această confuzie printr-o eroare de traducere: "Termenul ebraic neser desemnează de fapt toate păsările care sfâșie carnea cu ciocul, iar cuvântul grec aetos care îl traduce se aplică acvilelor ca și vulturilor, cele două familii de păsări de pradă confundate în acest caz. Un verset neotestamentar (Luca, 17, 37) atestă această confuzie. Iisus le dă acest răspuns misterios discipolilor care îl întreabă despre momentul venirii Fiului lui Dumnezeu, la Judecata de apoi
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]