35,463 matches
-
Governo provvisorio della Lombardia" (Guvernul Provizoriu al Lombardiei) la 22 martie 1848 și "Governo provvisorio di Venezia" (Guvernul Provizoriu al Veneției), sau "Repubblica di San Marco", a doua zi. Drapelele adoptate de acestea au marcat legătura cu mișcarea italiană pentru independență și unificare; primul a avut tricolorul italian simplu iar al doilea, avea ca stemă leul înaripat al Sfântului Marcu, de pe drapelul Republicii Venețiene, în canton alb. Acestea au fost păstrate până în 6, respectiv 24 august 1849. În 1849, noua "Repubblica
Drapelul Italiei () [Corola-website/Science/296928_a_298257]
-
format o uniune voluntară, Uniunea Polono-Lituaniană. Aceasta a durat timp de peste două secole, până când puterile vecine au dezmembrat-o sistematic între 1772-1795, Imperiul Rus anexând mare parte din teritoriul Lituaniei. În timp ce Primul Război Mondial se apropia de sfârșit, Actul de Independență a Lituaniei a fost semnat la 16 februarie 1918, declarând înființarea statului suveran Lituania. Începând cu 1940, Lituania a fost ocupată mai întâi de Uniunea Sovietică și apoi de Germania Nazistă. Spre sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
pentru documentele oficiale. În 1385, marele duce Jogaila a acceptat oferta Poloniei de a-i deveni rege. Jogaila s-a angajat în creștinarea treptată a Lituaniei și a creat o uniune personală între Polonia și Lituania. Lituania și-a păstrat independența, fiind una dintre ultimele regiuni păgâne ale Europei care au trecut la creștinism. După două războaie civile, Vytautas cel Mare a devenit mare duce al Lituaniei în 1392. În timpul domniei lui, Lituania a ajuns la apogeul expansiunii teritoriale, a început
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
Kaunas de 65 km2. Large numbers of Lithuanians went to the United States in 1867-1868 after a famine. Renașterea Națională Lituaniană a pus bazele națiunii moderne Lituaniene și unui stat lituanian independent. În timpul Primului Război Mondial, Consiliul Lituaniei ("Lietuvos Taryba") a proclamat independența Lituaniei și reînființarea statului lituanian la 16 februarie 1918. Politica externă a Lituaniei a fost dominată de dispute teritoriale cu Polonia și Germania. Regiunea Vilnius cu orașul Vilnius, capitala istorică a Lituaniei (și capitala proclamată prin Constituție), au fost ocupate
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
mai mulți fiind arestați și deportați în gulagul siberian. Se estimează că Lituania a pierdut 780.000 de locuitori în al Doilea Război Mondial. Politicile de "perestroika" și "glasnost" de la sfârșitul anilor 1980 au permis apariția , o mișcare anticomunistă pentru independență. După o victorie detașată la alegerile pentru , membrii Sąjūdis la 11 martie 1990, prima republică sovietică ce a făcut acest pas. Uniunea Sovietică a încercat să suprime secesiunea, impunând o blocadă economică. Trupele sovietice au atacat , ucigând și rănind alți
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
alți 600 în noaptea de 13 ianuarie 1991. La 31 iulie 1991, trupele paramilitare sovietice au ucis șapte grăniceri lituanieni la frontiera cu Belarus în evenimentele denumite apoi . La 4 februarie 1991, Islanda a devenit prima țară care a recunoscut independența Lituaniei. După , Lituania independentă a căpătat largă recunoaștere internațională și a adera la ONU la 17 septembrie 1991. Ultimele trupe sovietice au părăsit Lituania la 31 august 1993 - mai devreme chiar decât cele din Germania de Est. Căutând legături mai
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
persistă o tendință de încălzire. Lituania a avut în 2002 o secetă care a produs incendii în păduri și turbării. Țara a suferit și un val de căldură în vara lui 2006, împreună cu restul Europei de Nord. De la declararea restaurării independenței la 11 martie 1990, Lituania a păstrat o puternică tradiție democratică. La primele alegeri generale de după independență, la 25 octombrie 1992, 56,75% din totalul alegătorilor au susținut . Au existat dezbateri intense în ce o privește, în special asupra rolului
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
păduri și turbării. Țara a suferit și un val de căldură în vara lui 2006, împreună cu restul Europei de Nord. De la declararea restaurării independenței la 11 martie 1990, Lituania a păstrat o puternică tradiție democratică. La primele alegeri generale de după independență, la 25 octombrie 1992, 56,75% din totalul alegătorilor au susținut . Au existat dezbateri intense în ce o privește, în special asupra rolului președintelui. Un s-a ținut la 23 mai 1992 pentru a verifica opinia publică în chestiune și
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
când masina sa de patrulă a trecut peste o mină. Sergentul Arūnas Jarmalavičius a fost rănit mortal în timpul unui atac asupra taberei Echipei sale de Reconstrucție Provincială din Afganistan. Politica Națională de Apărare a Lituaniei are drept scop garantarea păstrării independenței și suveranității statului, a integrității teritoriului său, apelor teritoriale, spațiului aerian și ordinii constituționale. În momentul de față principalele obiective strategice sunt acela de a-și apăra interesele țării și acela de a menține forțe armate care ar fi gata
Lituania () [Corola-website/Science/296909_a_298238]
-
9% în Letonia și 25,5% în Estonia), dintre care unii nu au cetățenie. Letonia a fost în istorie predominant țară protestantă luterană, cu excepția regiunii Latgalia din sud-est, tradițional predominant romano-catolică. Republica Letonia a fost proclamată la 18 noiembrie 1918. Independența sa "de facto" a fost întreruptă însă la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial. În 1940, țara a fost forțat încorporată în Uniunea Sovietică, invadată și ocupată de Germania Nazistă în 1941, și apoi reocupată de sovietici în 1944
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
apoi reocupată de sovietici în 1944 pentru a forma RSS Letonă pentru următorii cincizeci de ani. Revoluția Cântată, proces pașnic început în 1987, a cerut eliberarea popoarelor baltice de sub dominație sovietică. Ea s-a terminat prin Declarația de Restaurare a Independenței Republicii Letonia la 4 mai 1990, restaurând independența de facto la 21 august 1991. Letonia este stat membru al NATO, al Uniunii Europene, al ONU, al Consiliului Europei, CBSS, FMI, NB8, NIB, OSCE, OMC și OCDE. Pentru 2013, Letonia a
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
forma RSS Letonă pentru următorii cincizeci de ani. Revoluția Cântată, proces pașnic început în 1987, a cerut eliberarea popoarelor baltice de sub dominație sovietică. Ea s-a terminat prin Declarația de Restaurare a Independenței Republicii Letonia la 4 mai 1990, restaurând independența de facto la 21 august 1991. Letonia este stat membru al NATO, al Uniunii Europene, al ONU, al Consiliului Europei, CBSS, FMI, NB8, NIB, OSCE, OMC și OCDE. Pentru 2013, Letonia a fost clasată pe locul 48 după Indicele Dezvoltării
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
Revoluția Rusă din 1917, urmat de Tratatul de la Brest-Litovsk între Rusia Sovietică și Germania din martie 1918, și apoi de armistițiul Aliat cu Germania de la 11 noiembrie 1918. La 18 noiembrie 1918, la Riga, Sfatul Poporului din Letonia a proclamat independența noii țări, Kărlis Ulmanis devenind șeful guvernului provizoriu. Războiul de Independență care a urmat a făcut parte dintr-o perioadă de haos generalizat cu numeroase războaie civile și de frontieră în Europa de Est și cea Centrală. Până în primăvara lui 1919, existau
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
Sovietică și Germania din martie 1918, și apoi de armistițiul Aliat cu Germania de la 11 noiembrie 1918. La 18 noiembrie 1918, la Riga, Sfatul Poporului din Letonia a proclamat independența noii țări, Kărlis Ulmanis devenind șeful guvernului provizoriu. Războiul de Independență care a urmat a făcut parte dintr-o perioadă de haos generalizat cu numeroase războaie civile și de frontieră în Europa de Est și cea Centrală. Până în primăvara lui 1919, existau trei guverne—al lui Ulmanis; guvernul sovietic leton condus de Pēteris
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
a anilor 1980, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a început să introducă în Uniunea Sovietică reforme politice și economice, denumite glasnost și perestroika. În vara lui 1987, au avut loc la Riga primele mari demonstrații în fața Monumentului Libertății—un simbol al independenței. În vara lui 1988, unei mișcări naționale, coagulate în Frontul Popular al Letoniei, i s-a opus Interfront. RSS Letonă, alățuri de celelalte republici baltice, a primit autonomie sporită, iar în 1988, vechiul drapel interbelic al Letoniei a fost din
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
Candidații Frontului Popular din Letonia, mișcare pro-independență, au câștigat o majoritate de două treimi în Sovietul Suprem al Republicii în alegerile democratice din martie 1990. La 4 mai 1990, Sovietul Suprem al RSS Letone a adoptat Declarația de Restaurare a Independenței Republicii Letonia, și RSS Letonă a primit numele de Republica Letonia. Puterea centrală din Moscova continua însă să considere Letonia republică sovietică în 1990 și 1991. În ianuarie 1991, forțele politice și militare sovietice au încercat, fără succes, să răstoarne
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
centrală din Riga și înființând un Comitet de Salvare Națională pentru a uzurpa funcțiile guvernului. În perioada de tranziție, Moscova a menținut multe autorități sovietice centrale în Letonia. Cu toate acestea, 73% din locuitorii Letoniei au confirmat susținerea puternică pentru independență la 3 martie 1991, într-un referendum consultativ. Frontul Popular din Letonia a susținut că toți locuitorii permanenți vor fi eligibili pentru cetățenie. Cetățenia universală pentru toți rezidenții nu a fost însă adoptată imediat. Cetățenia a fost acordată la început
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
Popular din Letonia a susținut că toți locuitorii permanenți vor fi eligibili pentru cetățenie. Cetățenia universală pentru toți rezidenții nu a fost însă adoptată imediat. Cetățenia a fost acordată la început doar celor ce fuseseră cetățeni letoni la data pierderii independenței în 1940 și urmașilor lor, în timp ce veneticii veniți în timpul ocupației și urmașii lor fără legături de familie cu vechea populație au căpătat statut de imigranți. Ca urmare, majoritatea celor ce nu erau etnici letoni nu au primit cetățenie, întrucât nici
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
de naturalizare și primiseră cetățenie letonă. Rămân însă 290.660 de persoane fără cetățenie, reprezentând 14,1% din populație, care nu au drept de vot în Letonia. Republica Letonia a declarat sfârșitul perioadei de tranziție și și-a restaurat deplina independență la 21 august 1991, în urma încercării eșuate de lovitură de stat de la Moscova. Saeima, parlamentul Letoniei, a fost ales din nou în 1993. Rusia și-a încheiat prezența militară terminând retragerea trupelor în 1994 și închizând stația radar Skrunda-1 în
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
Riga. Mulți rusofoni s-au opus legilor limbii și cetățeniei. Cetățenia nu a fost extinsă automat și foștilor cetățeni sovietici stabiliți în timpul ocupației, sau persoanelor descendente ale acestora care nu aveau strămoși băștinași. Totuși, copiii născuți pe teritoriul țării după independență primesc automat cetățenia. Circa 72% din cetățenii letoni sunt etnici letoni, iar 20% sunt ruși; mai puțin de 1% din rezidenții fără cetățenie sunt letoni, iar 71% sunt ruși. Guvernul a denaționalizat proprietățile private confiscate de sovietici, retrocedându-le sau
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
populară, în special cântecele din anii 1980. La acea dată, cântecele ironizau adesea caracteristici ale vieții sovietice și încercau să păstreze identitatea letonă. Ele au contribuit la coagularea protestelor împotriva URSS și au făcut ca popularitatea poeziei să crească. După independență, teatrul, scenografia, muzica corală și cea clasică au devenit cele mai importante ramuri ale culturii letone. În iulie 2014, Riga a găzduit a opta ediție a Jocurilor Corale Mondiale, găzduind peste 27.000 de coriști din peste 450 de coruri
Letonia () [Corola-website/Science/296900_a_298229]
-
Asia, Africa, America de Nord și de Sud sau Australia. La sfârșitul sec. al 19-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără pomul de Crăciun, împodobit și scânteietor. In 1776, prin intermediul soldaților germani care participau alături de englezi la războiul de independență, tradiția pomului de Craciun ajunge și în Statele Unite, iar în anul 1880 cucerește și Casa Albă. La noi obiceiul a pătruns odată cu influența germană, când primii studenți români au inceput să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena
Tradiții românești () [Corola-website/Science/296922_a_298251]
-
că victoria era aproape; însă, după câteva lupte acerbe, ofensiva germană a fost stopată. Pierderile germane între 21 martie și 5 aprilie 1918 au fost de 270.000 de oameni. Diviziile americane, cu care Pershing intenționa să formeze o forță independența, au fost alocate armatelor franceze și engleze (28 martie). La conferința Doullens a fost creat un comandament suprem al Antantei, iar mareșalul Douglas Haig a cedat controlul forțelor sale lui Ferdinand Foch, numit comandant-șef al forțelor Aliaților. După Operațiunea
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
împreună cu idealurile Revoluției Franceze și ale au început să pătrundă în lumea greacă prin intermediul diasporei mercantile. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, , primul revoluționar care și-a închipuit un stat grec independent, a publicat o serie de documente legate de independența Greciei, inclusiv un imn național și, la Viena, prima hartă detaliată a Greciei, dar a fost ucis de agenți otomani în 1798. În 1814, a fost înființată o societate secretă denumită Filiki Eteria („Societatea Prietenilor”) cu scopul eliberării Greciei. Eteria
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
au soldat cu distrugerea flotei turco-egiptene. O a fost trimisă pentru a supraveghea evacuarea armatei egiptene din Pelopones, în timp ce grecii au ocupat o parte din Grecia Centrală până în 1828. Ca urmare a anilor de negocieri, prin , în 1830, a fost recunoscută independența unui stat grecesc incipient. În 1827, Ioannis Kapodistrias, din Corfu, a fost ales ca primul guvernator al noii republici. În urma asasinării lui în 1831, Marile Puteri au instaurat o monarhie sub domnia lui Otto, din originară din Bavaria. În 1843
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]