35,079 matches
-
estul Germaniei, fără obstacole naturale majore, nu pot fi considerate propice războiului de apărare. Totuși, această teorie se bazează pe mai multe presupuneri, pe fapte și dovezi incomplete. Flota combinată japoneză a atacat baza navală americană de la Pearl Harbor în speranța distrugerii navelor flotei americane din Pacific aflate la ancoră. Deși japonezii erau conștienți că americanii aveau capacitatea de a construi nave care să le înlocuiască pe cele distruse, niponii sperau ca ritmul de înlocuire să fie suficient de scăzut, asfel
Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/303903_a_305232]
-
să le înlocuiască pe cele distruse, niponii sperau ca ritmul de înlocuire să fie suficient de scăzut, asfel încât să fie capabili să distrugă toate rezervele pe rând. La numai câteva zile de la atac, Germania a declarat război Statelor Unite, în speranța că și Japonia va declara război Uniunii Sovietice. Atacul de la Pearl Harbor a pus capăt izolaționismului SUA.
Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/303903_a_305232]
-
Paleologul că poporul în fruntea căruia se află sunt "eleni, așa cum indică naționalitatea și educația lor", în timp ce Laonicus Chalcondyles propunea înlocuirea completă a terminologiei "romane" cu una "greacă". Constantin Paleologul însuși a proclamat în cele din urmă Constantinopolul "refugiul creștinilor, speranța și încântarea tuturor elenilor"". În perioada căderii Romei, majoritatea orientalilor se considerau creștini, și, mai mult decât înainte, se considerau romani. Deși poate nu își apreciau mai mult conducătorii, grecii nu se mai puteau considera aflați sub stăpânire străină, din partea
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
în fața Parlamentului în 1844, „Regatul Greciei nu e Grecia; este doar o mică parte a ei, o mică și săracă parte a Greciei... Sunt două mari centre ale elenismului. Atena este capitala Regatului. Constantinopol este marea capitală, Orașul, visul și speranța tuturor grecilor“.
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
Bartolomeo Diaz numit și Bartolomeu Dias (n. 1450 în Algarve - d. 29. mai 1500 Capul Bunei Speranțe) a fost un navigator și explorator portughez, fiind primul care a descoperit (1487-88) capul sudic al Africii. Sunt puține date cunoscute despre navigatorul portughez. El a fost probabil urmaș al lui Joăo Dias,care împreună cu Gil Eanes a navigat înconjurând
Bartolomeu Diaz () [Corola-website/Science/303949_a_305278]
-
spre sud traversând "Golfo de Săo Tomé" (azi Spencer Bay) ajungând la "Angra Pequena" (Golful Lüderitz), urmează "Cabo da Volta" de unde sunt împinși de un vânt din nord puternic și furtună cele două caravele rămase spre sud spre Capul Bunei Speranțe. Navigând spre est și neîntâlnind uscat (pământ), navighează spre nord descoperind golful "Angra dos Vaqueiros" numită la vederea unei turme de vaci (se presupune că ar fi fost Moselbai). Mai departe, pe parcurs întâlnește Algoa Bai, Kap Padrone (12 martie
Bartolomeu Diaz () [Corola-website/Science/303949_a_305278]
-
fiind sigur de descoperirea drumului căutat de 70 de ani. În cinstea secundului său botează fluviul "Rio Infante". Fiind echipajul lui chinuit de scorbut, membrii acestuia îl silesc să se întoarcă. Pe drumul de întoarcere, ocolește din nou "Capul Bunei Speranțe" denumit de el 'Cabo Tormentoso' Capul Furtunilor ajungând înapoi în Lisabona la sfârșitul lui decembrie 1488, după o călătorie de 16 luni. Datorită secretului călătoriei, multe detalii nu pot fi elucidate. După această călătorie, Diaz participă ca sfătuitor la întocmirea
Bartolomeu Diaz () [Corola-website/Science/303949_a_305278]
-
lui Diaz. Diaz mai ia parte la expediția (1500) condusă de Pedro Alvares Cabral pe drumul maritim între Africa și America de Sud (care va descoperi Brazilia) și moare prin scufundarea corăbiei într-o furtună (29 mai 1500) în apropierea "Capului bunei Speranțe" descoperite de el.
Bartolomeu Diaz () [Corola-website/Science/303949_a_305278]
-
Freesia (Ecklon ex Klatt) este un gen de plante erbacee, perene din familia Iridaceae. Speciile acestui gen sunt originare din sudul Africii și importate pentru prima dată în Europa la sfârșitul secolului 19. 12 specii provin din Capul Bunei Speranțe, Africa de Sud și alte două provin din Africa tropicală, una dintre ele având o arie de răspândire la nord de Ecuator, până în Sudan. Denumirea plantei datează din 1886 și a fost atribuită în onoarea medicului german, Heinrich Theodor Freese (1795-1876) de către
Frezie () [Corola-website/Science/303965_a_305294]
-
țărmurile de vest ale Africii - Coasta Fildeșului, Coasta Aurului, Coasta Sclavilor - oglindeau grăitor natura comerțului practicat de ei pe meleagurile africane. În 1488, Bartolomeu Diaz a ajuns la extremitatea sudică a continentului, numită inițial Capul Furtunilor, iar apoi Capul Bunei Speranțe. Portughezul Pero da Covilhao a făcut o călătorie pe ruta Marea Mediterană-Marea Roșie-Africa răsăriteană-Etiopia, care a contribuit la o mai bună cunoaștere de către portughezi a posibilităților de a ajunge de pe țărmurile sudice și estice ale Africii, pe cale maritimă, în India
Perioada marilor descoperiri () [Corola-website/Science/303948_a_305277]
-
adus o prețioasă contribuție la pregătirea expediției lui Vasco da Gama. Expediția condusă de Vasco da Gama a pornit din Portugalia în iulie 1497, cele patru corăbii ale sale navigând de-a lungul coastei vestice a Africii până la Capul Bunei Speranțe, apoi de-a lungul coastei estice a continentului, prin strâmtoarea Mozambic și Oceanul Indian, până ce coasta de vest a Indiei, în portul Calcutta, unde au ajuns în mai 1498. Portughezii au revenit pe aceeași cale, în Portugalia în august 1499. Expediția
Perioada marilor descoperiri () [Corola-website/Science/303948_a_305277]
-
escadra a ajuns în arhipeleagul Filipine, unde cu prilejul unei ciocniri cu localnicii, Magellan a fost ucis în aprilie 1521. Sub conducerea lui Sebastian El Cano, singură caravelă rămasă, Victoria, după ce a străbătut arhipelagurile Indoneziei, Oceanul Indian și, ocolind Capul Bunei Speranțe, oceanul Atlantic, a revenit în Spania în septembrie 1522. Expediția ocolise pământul, străbătând 85 700 km în 1084 de zile, iar din 5 caravele cu circa 250 de oameni, se întorsese numai una, cu 18 oameni. Se săvârșise « fapta cea
Perioada marilor descoperiri () [Corola-website/Science/303948_a_305277]
-
au trecut la cucerirea treptată a imperiului colonial portughez din Asia de sud-est, realizată prin mijloacele maritime și militare ale Companiei Indiilor Orientale. Olandezii au ocupat insule Muaritius, la est de Madagascar și au fondat o baza de aprovizionare la Capul Bunei Speranțe în 1602. Au cucerit coloniile portugheze din Indonezia, ocupând Molucele (1602), Java (1610), Sumatra , Borneo, Celebes, sudul peninsulei Malacca (1641), care le asigura controlul traficului comercial în Asia de S-E. Au stabilit relații comerciale cu India, China și Japonia
Perioada marilor descoperiri () [Corola-website/Science/303948_a_305277]
-
surprindere în Țară Bârsei și, cu ajutorul iobagilor din Tohan și Zărnești, la care s-au adăugat și cei din Bran, au cucerit Castelul Bran - pentru a împiedica pătrunderea turcilor care-l sprijineau pe Barcsai. Populația iobagă a sustinut acțiunea în speranța că vor scăpa de exploatarea orașului Brașov. 1688 - principele Rakocsi ÎI, cu ajutorul iobagilor din Zărnești și Tohan, ocupă Cetatea Branului timp de 4 ani. 1689 - în anul 1689, austriecii, pentru a-și asigura o bază de aprovizionare în războiul cu
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]
-
jumate. Corupția atinsese cote necunoscute până atunci în Rusia, iar criminalitatea avea tensința să scape de sub control. Sistemul de stat pentru ingrijirea sănătății se prăbușea, combustibilul și alimentele se găseau tot mai greu și la prețuri tot mai mari, iar speranța de viață avea o tendințâ descendentă îngrijorătoare. De cele mai multe ori, pentru toate relele era făcut responsabil Elțin. În afara capitalei, masele de ruși erau confuze și dezorganizate. Nu e mai puțin adevărat că și în provincie nemultumiții au încercat să-și
Criza constituțională rusă din 1993 () [Corola-website/Science/304295_a_305624]
-
ei ar ajunge să nu fie foarte semnificativi. Dintre indicatorii prezentați, în practică a fost utilizat numai primul criteriu. Pentru acest criteriu, în cazul unui șir finit de ani, probabilitatea de satisfacere a folosințelor mai poate fi definită ca reprezentând speranța matematică a raportului dintre numărul de ani în care folosințele sunt integral satisfăcute și numărul total de ani ai perioadei finite luate în considerare. În practică, aceasta înseamnă că dacă această speranță matematică este "p" - definită conform formulei (1), - raportul
Probabilitatea de satisfacere a folosințelor în gospodărirea apelor () [Corola-website/Science/304294_a_305623]
-
a folosințelor mai poate fi definită ca reprezentând speranța matematică a raportului dintre numărul de ani în care folosințele sunt integral satisfăcute și numărul total de ani ai perioadei finite luate în considerare. În practică, aceasta înseamnă că dacă această speranță matematică este "p" - definită conform formulei (1), - raportul efectiv dintre anii cu necesarul de apă integral satisfăcut și numărul total de ani: poate fi mai mare sau mai mic decât speranța matematică "p", abaterile având posibilitatea de a fi cu
Probabilitatea de satisfacere a folosințelor în gospodărirea apelor () [Corola-website/Science/304294_a_305623]
-
în considerare. În practică, aceasta înseamnă că dacă această speranță matematică este "p" - definită conform formulei (1), - raportul efectiv dintre anii cu necesarul de apă integral satisfăcut și numărul total de ani: poate fi mai mare sau mai mic decât speranța matematică "p", abaterile având posibilitatea de a fi cu atât mai mari cu cât durata de calcul este mai mică. Calculele de gospodărire a apelor se efectuează pornindu-se de la datele hidrologice, iar în cazul necesarului de apă al folosințelor
Probabilitatea de satisfacere a folosințelor în gospodărirea apelor () [Corola-website/Science/304294_a_305623]
-
polonezilor și alte acțiuni militare împotriva puterilor care au divizat țara. Eforturile militare de după împărțire s-au bazat la început pe alianțele polonezilor cu Franța post-revoluționară. Legiunile poloneze ale lui Henryk Dąbrowski au luptat în campaniile franceze din afara Poloniei, în speranța că implicarea lor și contribuția adusă vor avea ca urmare eliberarea patriei lor polone. Imnul național al Poloniei Mazurka lui Dąbrowski a fost compus ca laudă pentru acțiunile acestuia de către Józef Wybicki în 1797. Ducatul Varșoviei, un stat polonez mic
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
lui Piłsudski staționate în Galiția s-au transformat în Legiunile Poloneze și, ca parte a armatei austro-ungare, au luptat pe Frontul de Est împotriva Rusiei. Primul Război Mondial și turbulențele politice care frământau Europa în 1914 au oferit poporului polonez speranța recâștigării independenței. La izbucnirea războiului, polonezii s-au văzut recrutați în armatele Germaniei, Austriei și Rusiei, și obligați să lupte unii împotriva altora într-un război care nu era al lor. Deși numeroși polonezi simpatizau cu Franța și Regatul Unit
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
a lui Piłsudski și un efort național considerabil. Armatele rusești au fost despărțite, înfrânte și respinse, ceea ce l-a forțat pe Lenin și pe conducerea sovietică să abandoneze pentru moment obiectivul strategic de a face joncțiunea cu tovarășii socialiști germani (speranța lui Lenin de a genera susținere pentru Armata Roșie în Polonia deja nu avea șanse să se materializeze). Ocuparea Vilniusului (Wilno) de către Piłsudski în octombrie 1920 a stricat relațiile polono-lituaniene pentru tot restul perioadei interbelice. Federația est-europeană de state dorită
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
curtenitor al lui George și rafinamentul educației sale regale o tulburau pe tânăra principesă, Elisabeta continuă să fie indecisă. Într-un fragment de jurnal, ea își nota în secret: „"Am 26 de ani și mă simt aproape bătrână, obosită de speranțe și așteptarea unei iluzii ce nu mai sosește!"” La presiunile familiei regale, Elisabeta acceptă căsătoria cu prințul George al Greciei. Pe 13 octombrie 1920, Regina Maria scria în jurnalul său: „"O zi aproape tragică, cu mult consum emoțional. Lisabeta, în
Regina Elisabeta a Greciei () [Corola-website/Science/304364_a_305693]
-
aeriene și două divizii ale armatei. Însă Elazar era de părere că trebuiau lansate atacuri la scală mare contra forțelor siriene. Meir știa că Israel nu se putea baza, în privința furnizării de arme, pe țările europene și că singura ei speranța erau Statele Unite. Temându-se că S.U.A. ar putea avea rezerve, în caz că Israelul va fi acela care va începe ostilitățile, Meir s-a opus începerii atacului și a informat Washingtonul asupra deciziei ei. Apoi secretarul S.U.A. Henry Kissinger i-a spus
Golda Meir () [Corola-website/Science/304410_a_305739]
-
filozofice. După terminarea războiului, Miller s-a retras din armată în 1815, întorcându-se acasă la Poultney, apoi mutându-se la Low Hampton. Biografii lui descriu deprimarea pe care i-a cauzat-o această credință de liber-cugetător lipsită de orice speranță și care nu oferea vieții nici un sens. A început să conștientizeze tot mai mult că este un muritor, iar moartea tatălui și a sorei lui au accentuat această obsesie. Ca urmare, Miller s-a apucat serios de studiul Scripturii, ceea ce
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
din nou de credința baptistă a părinților lui, prețuind tot mai mult Biblia și să luând poziție publică împotriva deismului. Miller descrie cum amintirea imaginii lui Iisus din Evanghelie l-a salvat din disperarea deistă și l-a întors la speranța creștină care se găsește în Cuvântul lui Dumnezeu. William Miller a început un studiu tot mai profund și mai amplu al Bibliei, atât pentru nevoile lui spirituale, cât și pentru a putea răspunde provocărilor lansate de prietenii săi deiști, fiind
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]