33,891 matches
-
Elena Firănescu și Victoria Costescu-Duca (canto). Pe 18 decembrie 1947 debutează la Radio București cu orchestra de muzică populară dirijată de Nicu Stănescu (va colabora cu Radiodifuziunea Română timp de 30 de ani). Între 1951-1953 devine solistă-vocală la Ansamblul de cântece și dansuri al Capitalei. Între 1953-1954 cânta la Teatrul de Estradă „Constantin Tănase” din București. Între 1954-1956 ajunge solistă-vocală la Orchestra de muzică populară a Ansamblului „Ciocârlia” din București, activând sub bagheta dirijorului Victor Predescu. Între 1955-1986 activează ca profesoară
Mia Barbu () [Corola-website/Science/335364_a_336693]
-
bagheta dirijorului Victor Predescu. Între 1955-1986 activează ca profesoară de canto popular la Școala de Muzică nr. 1 din București, actualul Liceu de muzică „Dinu Lipatti”. În 1972 publică volumul „150 de Romanțe” iar în 1974 „Îndrumări metodice pentru predarea cântecului popular”. A susținut numeroase concerte de muzică populară și romanțe, transmisii de radio și televiziune și a compus piese de muzică populară și romanțe pe versuri proprii sau ale altor textieri. A fost membră în juriul de creație a Festivalului
Mia Barbu () [Corola-website/Science/335364_a_336693]
-
d. 1947) și Ion Pleșa zis Rugină (n. 1882 - d. 1947). Grigore Murgu a fost cel mai apreciat lăutari din Tismana, mai mult decât Rugină. Ei au cântat împreună toată viața. Inițial, alături de cei doi a cântat basistul Gheorghe Maghera-Costree. Cântecul „La Tismana-ntr-o grădină” era cunoscut de toți sub denumirea de „Sârba de la Tismana” sau „Sârba lui Rugină”.. În anii 1929-1930, Grigore Murgu și Ion Pleșa-Rugină împreună cu rapsodul Petre Geagu zis Cătăroiu au cântat în București, la cârciuma lui Marcu Căciularu
Lăutarii de pe Valea Tismanei () [Corola-website/Science/335339_a_336668]
-
de primă mână, care a cântat și în Orchestra de muzică populară „Taraful Gorjului”. Din formație au mai făcut parte solistele Jenica Tantan (n. 1923 - d. 1965) și Chiva Tantan (n. 1922). Ea a fost cea care și-a acompaniat cântecele, pentru prima dată la Tismana, cu chitara. Din taraf au mai făcut parte: Ion Murgu zis Nelu (braci), fiul lui Grigore Murgu, Vasile Bisericosu (braci) și Nicolae Geagu zis Păpușoi (bas). Renumit a fost și taraful lui Nicolae Cazacu (n.
Lăutarii de pe Valea Tismanei () [Corola-website/Science/335339_a_336668]
-
Petre Geagu zis Cătăroiu (n. 21 aprilie 1903), care a cântat cu taraful Rugină-Murgu atât în Gorj, cât și în București, la diferite restaurante din zona Gării de Nord. Solistele Maria Tănase și Maria Lătărețu i-au apreciat repertoriul și au cules cântece de la el, cântând și împreună la București ori la concertele Orchestrei Taraful Gorjului. În august 1949 i s-au făcut mai multe înregistrări pe fonogramă, de către etnomuzicologul Emilia Comișel, ulterior și pe benzi de magnetofon. De la el s-au cules
Lăutarii de pe Valea Tismanei () [Corola-website/Science/335339_a_336668]
-
În zona folclorică Novaci, cântecele lăutarilor au avut, în prima parte a secolului al XX-lea, o tematică diversă: de la cea păstorească până la cântecul doinit ori cel în ritm de horă, de sârbă sau de învârtită. La începutul secolului al XX-lea lăutarii din Novaci
Lăutarii de pe Valea Gilortului () [Corola-website/Science/335344_a_336673]
-
În zona folclorică Novaci, cântecele lăutarilor au avut, în prima parte a secolului al XX-lea, o tematică diversă: de la cea păstorească până la cântecul doinit ori cel în ritm de horă, de sârbă sau de învârtită. La începutul secolului al XX-lea lăutarii din Novaci au cântat melodii ciobănești, dar și numeroase balade. Printre baladele culese sau înregistrate la Novaci, se numără: „Cântecul lui
Lăutarii de pe Valea Gilortului () [Corola-website/Science/335344_a_336673]
-
până la cântecul doinit ori cel în ritm de horă, de sârbă sau de învârtită. La începutul secolului al XX-lea lăutarii din Novaci au cântat melodii ciobănești, dar și numeroase balade. Printre baladele culese sau înregistrate la Novaci, se numără: „Cântecul lui Mirea”, „Țăranul și ciocoiul”, „Cine mi-e voinic lotrean?”, „Ciobanul care și-a pierdut oile”, „Cântecul lui Manole”, „Milea” sau „Ce faci moșule-n grădină?” (culeasă la 25 iulie 1963 de la lăutarul M. Pobirci pe bandă magnetică, cota 2648
Lăutarii de pe Valea Gilortului () [Corola-website/Science/335344_a_336673]
-
al XX-lea lăutarii din Novaci au cântat melodii ciobănești, dar și numeroase balade. Printre baladele culese sau înregistrate la Novaci, se numără: „Cântecul lui Mirea”, „Țăranul și ciocoiul”, „Cine mi-e voinic lotrean?”, „Ciobanul care și-a pierdut oile”, „Cântecul lui Manole”, „Milea” sau „Ce faci moșule-n grădină?” (culeasă la 25 iulie 1963 de la lăutarul M. Pobirci pe bandă magnetică, cota 2648). La începutul secolului al XX-lea, la Novaci cânta orchestra vioristului Constantin Gâlcă (n. 1886 - d. 1945
Lăutarii de pe Valea Gilortului () [Corola-website/Science/335344_a_336673]
-
viorist virtuoz, fiul lăutăresei Eleonora Dindiri. A știut să cânte și la firul de păr pe cordele viorii melodii ca "Doina Ciobanului", "A oilor - ca la caval" etc. Apreciat solist vocal, știa să cânte mai ales balada „Mihu Haiducu” și cântecul vechi „Spune, spune, mos bătrân”. A evoluat o perioadă în Orchestra „Taraful Gorjului” și a fost primul dirijor al Tarafului „Murmurul Gilortului“, înființat în anul 1954. În perioada 1939-1941 Costică Dindiri și soția sa, Constanța Chirițoiu, au cântat la București
Lăutarii de pe Valea Gilortului () [Corola-website/Science/335344_a_336673]
-
Ștefănești. După anul 1948, în banda Genei au activat fiica sa, Elena zisă Uța (acordeon și voce) și soțul acesteia, Gogă Pițigoi (braci). Cele mai cunoscute melodii ale formației Bârsan au fost: „Sârba de la Cărbunești” (a lui Ion Bârsan) și cântecele: „Viorea, viorea”, „Pe malul Gilortului”, „Toată lumea vrea să mor”, „Păsărică de sub nor”, „Mă suii în deal în cucă” etc. După moartea lui Ion și a Genei Bârsan, ginerele lor Gheorghe Pițigoi zis Gogă (n. 1935 - d. 2010) și-a constituit
Lăutarii de pe Valea Gilortului () [Corola-website/Science/335344_a_336673]
-
Muzica din folclorul vlăscean-teleormănean reprezintă una din muzicile cele mai apreciate și distinse din ansamblul creațiilor tradiționale românești. Doinele, baladele, cântecele de dor, de dragoste, de petrecere au trăsături comune cu toată creația folclorică a Munteniei și Olteniei, unele fiind împrumuturi care circulă neschimbat, dar cele mai multe au căpătat un stil și-un specific aparte. Înrudirea strânsă cu folclorul muzical de dincolo de
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
N. D. Ionescu, Florian Cristescu, Apostolescu și alții care au cules și publicat materiale de folclor din această zonă. Repertoriul lăutarilor vlăsceni-teleormăneni este unul foarte variat, cu creații epice inedite și deosebite, cu o lirică încărcată de motive clasice, cu cântece și melodii de joc cerute de toate categoriile sociale la care sunt chemați. Majoritatea pieselor pe care le interpretează sunt vocale sau vocal-instrumentale. Melodiile de joc sunt absolut toate instrumentale, în această zonă nefiind obișnuit să se cânte și cu
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
sunt absolut toate instrumentale, în această zonă nefiind obișnuit să se cânte și cu vocea în timpul dansului, precum în Oltenia. În afara jocurilor, melodii instrumentale mai sunt câteva ce aparțin ritualului nupțial. Piesele vocale și vocal-instrumentale au text românesc, cu excepția unor cântece care au, parțial sau total, text țigănesc. Ca text, unele piese aparțin genului epic, altele celui liric. Ca origine, piesele cu text românesc sunt fie țărănești, fie orășenești sau creații ale mahalalelor bucureștene. Aceeași diversitate se poate constata și la
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
fie țărănești, fie orășenești sau creații ale mahalalelor bucureștene. Aceeași diversitate se poate constata și la jocuri: pe lângă cele de origine țărănească, se întâlnesc numeroase creații orășenești sau chiar lăutărești; altele venite prin școală, ori împrumutate de la alte popoare. La cântecele cu text românesc se pot alătura și romanțele, deși au origine cultă. Epica populară este deosebit de bine reprezentată în această zonă. Atât repertoriul baladelor cât și al narațiunilor epice este bogat și variat. Balada este foarte răspândită mai ales în
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
și variat. Balada este foarte răspândită mai ales în partea de sud a județelor, în satele așezate pe marginea Dunării. Aceste spații mai păstrează și astăzi, într-o mică măsură ce-i drept, un folclor curat și divers. Balada sau cântecul bătrânesc, cum este numită adesea în mediul rural din Muntenia și Moldova, este genul cel mai spectaculos și mai deosebit din zona Vlașca-Teleorman, căruia i s-a acordat și cea mai mare atenție în folcloristică românească. Baladele culese și înregistrate
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
bogată. Ca gen în care se reflectă felul de gândire, de simțire și năzuințele maselor țărănești ajunse pe o anumită treaptă de dezvoltare social-economică, când se schimbă aceste condiții, balada își schimbă și ea conținutul și stilul. O dată cu această evoluției, cântecul bătrânesc a evoluat și el. Aici se constată mai ales odată cu apariția modernității, balada căpătând o formă fixă și un ritm măsurat. Acestea sunt caracteristice celor apărute în secolele XIX și XX, cu excepția unora care au adoptat melodii de doină
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
și eliberarea țăranilor de sub tirania boierilor „caimacami” (Ioan Manu, Emanoil Băleanu și Ioan Al. Filipide). Textul piesei este unul de „jurnal oral” (specie care a evoluat din baladă, cu textul comprimat), însă din punct de vedere muzical având trăsături de cântec liric, culegătorul piesei (etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu) a numit-o „doină”. Doinele de înstrăinare, a căror tematică poate fi urmărită pe documente începând din secolul al XVIII-lea, își au originea în sentimentul singurătății, care poate pune stăpânire pe om în
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
pot enumera: depărtarea de părinți și de frați, dușmănia celor din jur, singurătatea și suferințele orfanului, răutatea mamei vitrege, tratamentul inuman al stăpânului sau al celor mai puternici, necazurile dragostei etc. Deoarece nu există un text fix, interpretul introduce în cântecul său toate versurile în care se vorbește de singurătate, înstrăinare pe care le cunoaște. Din punct de vedere muzical, cântecele de înstrăinare prezintă, în afară de forma liberă și de caracterul recitativ, unele melisme mai ample amplasate pe ultima silabă a versului
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
inuman al stăpânului sau al celor mai puternici, necazurile dragostei etc. Deoarece nu există un text fix, interpretul introduce în cântecul său toate versurile în care se vorbește de singurătate, înstrăinare pe care le cunoaște. Din punct de vedere muzical, cântecele de înstrăinare prezintă, în afară de forma liberă și de caracterul recitativ, unele melisme mai ample amplasate pe ultima silabă a versului și pe interjecții, precum și frecvente inflexiuni în moduri cromatice. În zona vlăscean-teleormăneană se întâlnește un tip aparte de cântec, numit
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
muzical, cântecele de înstrăinare prezintă, în afară de forma liberă și de caracterul recitativ, unele melisme mai ample amplasate pe ultima silabă a versului și pe interjecții, precum și frecvente inflexiuni în moduri cromatice. În zona vlăscean-teleormăneană se întâlnește un tip aparte de cântec, numit în mod curent „de dragoste” sau, mai simplu, „dragoste”, a căror tematică literară este dragostea propriu-zisă, cu o puternică tentă carnală. Acestea au constituit un interes deosebit pentru cercetătorii folcloriști și etnomuzicologi, născând astfel și interpretări și viziuni diferite
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
sau, mai simplu, „dragoste”, a căror tematică literară este dragostea propriu-zisă, cu o puternică tentă carnală. Acestea au constituit un interes deosebit pentru cercetătorii folcloriști și etnomuzicologi, născând astfel și interpretări și viziuni diferite asupra lor. După unii specialiști aceste cântece sunt creații de sine stătătoare, înrudite cu toate genurile (cântecul propriu-zis, doina și cântarea epică), însă majoritatea consideră „dragostea” ca fiind o specie particulară de doină. Conform etnomuzicologului Tiberiu Alexandru, „dragostea” este un tip aparte de doină, de obârșie lăutărească
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
propriu-zisă, cu o puternică tentă carnală. Acestea au constituit un interes deosebit pentru cercetătorii folcloriști și etnomuzicologi, născând astfel și interpretări și viziuni diferite asupra lor. După unii specialiști aceste cântece sunt creații de sine stătătoare, înrudite cu toate genurile (cântecul propriu-zis, doina și cântarea epică), însă majoritatea consideră „dragostea” ca fiind o specie particulară de doină. Conform etnomuzicologului Tiberiu Alexandru, „dragostea” este un tip aparte de doină, de obârșie lăutărească. Din punctul său de vedere, acest tip local s-a
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
punctul său de vedere, acest tip local s-a dezvoltat din formule tipice de doină, împletite cu numeroase elemente muzicale orientale. O opinie asemănătoare are și etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu (care a efectuat cercetări mai ales în localitatea Clejani), considerând aceste cântece ca o subspecie a doinei. Pe cealaltă parte, etnomuzicologul Speranța Rădulescu consideră „dragostea” ca fiind un gen liric care se situează între cântecul propriu-zis, doină și cântarea epică, fiind însă mai dinamic decât toate trei, cu un profil melodic distinct
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
asemănătoare are și etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu (care a efectuat cercetări mai ales în localitatea Clejani), considerând aceste cântece ca o subspecie a doinei. Pe cealaltă parte, etnomuzicologul Speranța Rădulescu consideră „dragostea” ca fiind un gen liric care se situează între cântecul propriu-zis, doină și cântarea epică, fiind însă mai dinamic decât toate trei, cu un profil melodic distinct întâlnit numai în Muntenia și Oltenia. Din punct de vedere muzical, „dragostele” se bazează pe îmbinarea a diferite formule recitative, dar cele mai multe constă
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]