34,387 matches
-
după piesă, un film mut, avându-l ca producător pe Isidor Goldenberg, Vasile Gociu cu imaginea, în distribuție apărând: Romald Bulfinsky (Manasse), Maria Ciucurescu (Ester), Iosef Kamen (Zelig Șor), Ion Constantiniu (Emil Horn), Pèpè Georgescu (Nissim Kohanovici), George Aurelian (Matei Frunză), Alexandru Finți (Lazăr), Dorina Demetrescu (Lelia), ș.a. O parte din secvențele din filmul "Manasse" au fost filmate în orașul Fălticeni, oraș în care a locuit eroul principal al piesei lui Ronetti-Roman, Manasse Cohen.
Manasse () [Corola-website/Science/303336_a_304665]
-
ul "(Roșa canina)" este o specie de plantă nativă în Europa, nord-vestul Africii și în vestul Asiei. Este un arbust cu frunze căzătoare, cu o înălțime care variază între 1 și 5 metri. Tulpina este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pâl, dar există și plante cu flori
Măceș () [Corola-website/Science/303363_a_304692]
-
o specie de plantă nativă în Europa, nord-vestul Africii și în vestul Asiei. Este un arbust cu frunze căzătoare, cu o înălțime care variază între 1 și 5 metri. Tulpina este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pâl, dar există și plante cu flori albe sau roz închis. Au un diametru de 4-6 cm și sunt formate din cinci petale. Fructul, numit măceașa, are o formă elipsoidă
Măceș () [Corola-website/Science/303363_a_304692]
-
Rădăcina este un organ vegetativ al plantelor superioare. Majoritatea rădăcinilor se caracterizează prin faptul că se dezvoltă în sol, are geotropism pozitiv (este orientată către centrul pământului), nu are pigmenți asimilatori, nu prezintă muguri sau frunze pe suprafața sa, nu are noduri și nici internoduri. Însă de asemenea sunt și rădăcini aeriene care se diferențiază prin faptul că se dezvoltă în direcție independentă față de centrul pământului, (se cațără pe suporturi), absoarbe apa din aer, și îi
Rădăcină () [Corola-website/Science/303370_a_304699]
-
în "ortostihuri" (șiruri longitudinale). În funcție de raportul care există între rădăcina principală și radicele, se disting mai multe forme de rădăcini: Rădăcinile normale își au originea în radicula embrionului, dar există și "rădăcini adventive", care se formează pe tulpini, ramuri sau frunze. Ele se pot dezvolta pe tulpini aeriene (iederă), pe tulpini subterane (rizomi, bulbi), la nivelul nodului de înfrățire (graminee), pe ramuri (" Ficus") sau pe frunze ("Bryonia"). Însă rădăcinile pot fi împărțite și în următoarele feluri: - Aeriene Rădăcinile sunt structuri vegetale
Rădăcină () [Corola-website/Science/303370_a_304699]
-
în radicula embrionului, dar există și "rădăcini adventive", care se formează pe tulpini, ramuri sau frunze. Ele se pot dezvolta pe tulpini aeriene (iederă), pe tulpini subterane (rizomi, bulbi), la nivelul nodului de înfrățire (graminee), pe ramuri (" Ficus") sau pe frunze ("Bryonia"). Însă rădăcinile pot fi împărțite și în următoarele feluri: - Aeriene Rădăcinile sunt structuri vegetale subterane sau aeriene compuse în principal din scoarță (la exterior) și din țesut parenchimatic (la interior). Rădăcinile groase seamănă cu structura ramurilor plantelor lemnoase, întrucât
Rădăcină () [Corola-website/Science/303370_a_304699]
-
lemnoase. La exterior se remarcă scoarța, perii absorbanți. Perii absorbanți preiau apa și sărurile minerale din sol pe care le transferă către celulele din interior. Aceste substanțe nutritive ajung în vasele lemnoase de unde sunt purtate către restul structurilor plantei, până la frunze. Aici au loc procese biochimice complexe în urma cărora rezultă compuși nutritivi care sunt transportați prin vasele liberiene către celelalte structuri morfologice ale plantei, a căror creștere și dezvoltare depinde de aceștia. Toate rădăcinile au o creștere primară sau o creștere
Rădăcină () [Corola-website/Science/303370_a_304699]
-
a fost gazda pentru o partidă din calendarul FIRA. La fel s-a întâmplat, un an mai tarziu, cănd reprezentativă noastră a întâlnit Portugalia în cadrul aceleeași competiții. În toamna lui 1989, la Bârlad, tot că o premieră, purtătorii tricourilor cu frunză de stejar au dat piept cu puternică reprezentativă a statului Șamoa de Vest. Rulmentul Bârlad a dat jucători de bază la echipa reprezentativă a României precum: Gelu Melinte (căpitanul naționalei, la Catnia - 1958), Gheorghe Rășcanu (căpitan al naționalei în perioada
CS Rulmentul Bârlad () [Corola-website/Science/303390_a_304719]
-
familia labiatelor (Lamiaceae). Este o plantă scundă, care nu atinge mai mult de 20-30 centimetri în înălțime. l preferă verile lungi, calde, secetoase, iar iarna supraviețuiește la temperaturi scăzute. Florile cimbrului sunt mici și au o culoare albă sau roz-palid. Frunzele au forma lanceolat-ovală, sunt netede și au un miros specific. Cimbrul se aseamănă întrucâtva la înfățișare cu rozmarinul. Cimbrul își are originile pe țărmurile europene ale Mării Mediterane. În trecut, cimbrul se denumea și lămâiță, respectiv lămâioară și era deosebit de
Cimbru () [Corola-website/Science/303410_a_304739]
-
lămâioară și era deosebit de apreciat în Evul Mediu, mai ales în bucătăriile de pe lângă așezămintele monahale. Este întrebuințat în diferite preparate culinare, mai ales în mâncarea de fasole, cea de linte, dar și la prepararea cărnii de porc și de vânat. Frunze și tulpini întregi de cimbru se introduc uneori în borcanele în care se murează varza și castraveții. Se folosește, de asemenea, la prepararea sarmalelor. Cimbrul, atâta timp cât este cultivat într-un loc bine însorit, se mulțumește cu puțin. Crește pe aproape
Cimbru () [Corola-website/Science/303410_a_304739]
-
bine însorit, se mulțumește cu puțin. Crește pe aproape orice tip de sol, rezistă la secetă, dar și la ploi abundente. Este în schimb o plantă sensibilă la buruieni, de aceea plivitul trebuie făcut cât mai des. Cele mai aromate frunze se recoltează atunci când plantele au început să înflorească. Cimbrul nu trebuie confundat cu cimbrișorul (Thymus serpyllum) care, deși înrudit cu cimbrul care crește spontan în România, aparține genului Thymus. Cimbrișorul (Thymus serpyllum) denumit și iarba cucului sau tamâița, e tipic
Cimbru () [Corola-website/Science/303410_a_304739]
-
cu cca 4800 de specii de plante perene entomofile, erbacee și liane, rar arbuști, arbori, unele cu tulpini cărnoase, suculente sau agățătoare și volubile, răspândite mai ales în regiunile subtropicale și tropicale, mai puțin în cele cu climat temperat. Au frunze simple, de obicei opuse, nestipelate, adesea coriacee și sempervirescente. Florile sunt actinomorfe (cu simetrie radiară), hermafrodite (bisexuate), tetra- sau pentamere, gamosepale și gamopetale, grupate în inflorescențe cimoase. Caliciul este gamosepal, adânc, 5 (sau 4) fidat. Corolă este gamopetală, hipocrateriformă, campanulată
Apocynaceae () [Corola-website/Science/303422_a_304751]
-
pot fi fatale). "Asclepias" este toxică pentru vite. Rădăcinile de "Rauvolfia serpentina" conțin rezerpină cu acțiune sedativă și hipotensivă. "Strophanthus" contine glicozide cardiotonice (strofantină) și alte principii active cu importanță în practica medicala. "Nerium" (oleandru) se cultivă ca plantă decorativă; frunzele și scoarța, precum și lemnul acestui gen sunt otrăvitoare; conțin glicozizi cardiotonici. Din "Catharanthus roseus" se obțin medicamente antileucemice: vincristina și vinblastina. Latexul din "Plumeria" este folosit în tratamentul durerilor de dinți. Latexul unor specii din genurile "Landolphia", "Clitandra", "Cryptostegia", "Hancornia
Apocynaceae () [Corola-website/Science/303422_a_304751]
-
include o varietate de arbori, arbuști și ierburi, cu un total de aproximativ 2.000 de specii grupate în 146 genuri, întâlnite în lumea întreagă. Boraginaceele sunt de obicei palante erbacee anuale și perene, mai rar plante lemnoase, tulpina și frunzele acoperite cu perișori aspri, frunzele stipelate așezate altern cu limbul întreg,fără stipele. Florile bisexuate, cu periant dublu, actinomorfe,rareori zigomorfe pentamere, mai rar tetra-hexa mere, tetraciclice, sunt grupate în inflorescențe cima unipare scorpioida. Caliciul gomosepal, însă sepalele concresc doar
Boraginaceae () [Corola-website/Science/303423_a_304752]
-
arbuști și ierburi, cu un total de aproximativ 2.000 de specii grupate în 146 genuri, întâlnite în lumea întreagă. Boraginaceele sunt de obicei palante erbacee anuale și perene, mai rar plante lemnoase, tulpina și frunzele acoperite cu perișori aspri, frunzele stipelate așezate altern cu limbul întreg,fără stipele. Florile bisexuate, cu periant dublu, actinomorfe,rareori zigomorfe pentamere, mai rar tetra-hexa mere, tetraciclice, sunt grupate în inflorescențe cima unipare scorpioida. Caliciul gomosepal, însă sepalele concresc doar la bază. Corola gamopetala, tubulară
Boraginaceae () [Corola-website/Science/303423_a_304752]
-
Cuprinde numai specii lemnoase (arbori și arbuști), în xilem având tracheide areolate. Sunt răspîndite spontan în regiunea temperată și tropicală a Asiei de Est și a Americii, iar în zonele temperate ale Terrei se cultivă ca ornamentale sau forestiere. Au frunze mari, simple sau lobate, cu numeroase pungi secretoare de uleiuri eterice, alcaloizi etc. Flori sunt mari, terminale sau axilare, solitare, bisexuate, învelite de bractee caduce. Perigonul este, de obicei, petaloid, cu piese egale sau inegale, libere, dispuse ciclic. Staminele sunt
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
inferioritate față de angiospermele evoluate. Polenizarea este entomofilă, iar fructele sunt apocarpice (polifolicule sau polisamaroide), bace sau capsule. Această familie cuprinde cca 200 specii, răspândite în regiuni tropicale și subtropicale, cultivate la noi ca plante omamentale. Magnolia liliiflora Desr. (magnolia) - are frunze întregi, iar fructul este o polifoliculă, fiecare foliculă avînd cîte 1-2 semințe prevăzute cu aril mare, roșietic-portocaliu. Florile sunt purpurii la exterior și albe la interior. Liriodendron tulipifera L. (arborele lalea) - are frunze lobate, în formă de liră, iar fructul
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
plante omamentale. Magnolia liliiflora Desr. (magnolia) - are frunze întregi, iar fructul este o polifoliculă, fiecare foliculă avînd cîte 1-2 semințe prevăzute cu aril mare, roșietic-portocaliu. Florile sunt purpurii la exterior și albe la interior. Liriodendron tulipifera L. (arborele lalea) - are frunze lobate, în formă de liră, iar fructul este uscat (fără aril), polisamaroid, cu samarele unilateral aripate. Sunt plante cu evidente caractere de inferioritate: dispoziția predominant spirociclică sau hemiciclică și numărul nedefinit de elemente reproducătoare, apocarpia. Se caracterizează prin prezența în
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
Cuprinde cca. 45 genuri, cu peste 1900 specii, răspîndite (mai ales în regiunile temperate (la noi cresc 25 genuri, cu peste 100 specii). Sunt plante erbacee (excepție Clematis vitalba L.= curpenul de pădure, care este liană), cu rizomi sau tuberculi. Frunzele sunt variat divizate, rar întregi, dispuse altern (rar opuse, ca la genul Clematis), stipelate sau nestipelate. Florile sunt bisexuate, solitare sau grupate în raceme (rar cime). Florile pot fi actinomorfe (Ranunculus sp.) sau zigomorfe (Aconitum sp.), cu perigon "sepaloid sau
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
pe terenuri cu exces de umiditate; R. arvensis L. (cornicei) este buruiană segetală, cu fructe spinoase; R. ficaria L. (grîușor) este specie vernală, silvicolă, cu rădăcini îngroșate ca niște mici tuberculi, și cu muguri mici, ovoizi (bulbili), situați la subsuoara frunzelor, prin care planta se poate înmulți vegetativ. Speciile genului Ranunculus sunt toxice în stare verde (excepție fiind R.. ficaria, ale cărei frunze pot fi utilizate primăvara, ca salată verde). Sunt utilizate în medicina populară pentru tratamente antispastice, în bronșite, tuse
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
vernală, silvicolă, cu rădăcini îngroșate ca niște mici tuberculi, și cu muguri mici, ovoizi (bulbili), situați la subsuoara frunzelor, prin care planta se poate înmulți vegetativ. Speciile genului Ranunculus sunt toxice în stare verde (excepție fiind R.. ficaria, ale cărei frunze pot fi utilizate primăvara, ca salată verde). Sunt utilizate în medicina populară pentru tratamente antispastice, în bronșite, tuse convulsivă, iar ca uz extem în reumatism, nevralgii, gută. Genul Anemone prezintă tepale albe sau galbene, iar stilele carpelelor nu se alungesc
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
populară pentru tratamente antispastice, în bronșite, tuse convulsivă, iar ca uz extem în reumatism, nevralgii, gută. Genul Anemone prezintă tepale albe sau galbene, iar stilele carpelelor nu se alungesc la fructificare (ca la genul Pulsatilla). De pe rizom se formează o frunză trisectată, iar la baza florii se află un involucru din trei bractee trisectate. A. nemorosa L. (floarea paștelui) este o specie spontană în păduri de foioase, cu flori albe. A. ranunculoides L. (păștiță) are flori galbene. Plantele conțin o substanță
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
regalis (nemțișor de cîmp) este o buruiană frecventă în culturi, pajiști. Floarea conține o singură carpelă. Florile sunt utilizate în medicina populară sub formă de infuzie sau ca extract hidroalcoolic, în gută, astm bronșic, afecțiuni renale etc. Genul Nigella are frunze penat-divizate, cu segmente liniare. Florile au involucru, sepalele sunt mari, petaloide, iar petalele sunt reduse la nectarine. Carpelele sunt unite cel puțin pe jumătate din lungimea lor. Fructul este o capsulă. Semințele sunt utilizate în industria laptelui, pentru condimentarea brînzeturilor
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
de cîmpie și colinară.Genul Thalictrum (rutișor) prezintă flori cu 4 tepale caduce, iar fructele sunt achene aripate. Polenizarea este anemofilă. Th. minus L. are o răspîndire largă și prezintă importanță în fitofarmacie, avînd efect purgativ. Genul Clematis (curpen) are frunze opuse, iar rostrul achenelor este lanat-păros, alungindu-se mult la fructificare. C. vitalba L. (curpen de pădure) este o liană lungă pînă la 15 m, cu frunze simplu compuse și flori albe. Sucul din frunze este vezicant, fiind utilizat ca
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]
-
largă și prezintă importanță în fitofarmacie, avînd efect purgativ. Genul Clematis (curpen) are frunze opuse, iar rostrul achenelor este lanat-păros, alungindu-se mult la fructificare. C. vitalba L. (curpen de pădure) este o liană lungă pînă la 15 m, cu frunze simplu compuse și flori albe. Sucul din frunze este vezicant, fiind utilizat ca remediu în reumatism și nevralgii. În popor există credința că ar fi ulilă pentru creșterea părului, dar numai după uscare, când planta își pierde din toxicitate. Sunt
Magnoliophyta () [Corola-website/Science/303374_a_304703]