34,311 matches
-
Iuda Aristobul I l-a urât și s-a temut de el, și când a ajuns rege, l-a aruncat în închisoare. După moartea lui Iuda Aristobul și a încă unui frate, Antigonos I, Alexandru a fost numit în fruntea regatului. El a luat de soție, potrivit legii leviratului, pe văduva lui Iuda Aristobul, Salomeea Alexandra (Shlomtzion), care era sora învățatului Shimon Ben Shatah. Alexandru Ianai a continuat politica războinică a tatălui său. La moartea sa în anul 76 î.Hr., granițele
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
El a luat de soție, potrivit legii leviratului, pe văduva lui Iuda Aristobul, Salomeea Alexandra (Shlomtzion), care era sora învățatului Shimon Ben Shatah. Alexandru Ianai a continuat politica războinică a tatălui său. La moartea sa în anul 76 î.Hr., granițele Regatului Iudeei s-au lărgit cu mult, și includeau teritorii însemnate din Valea Iordanului, pe care le cucerise de la nabateeni, de asemenea zona Golan și Valea Hula, precum si arii suplimentare cuprinzând orașele Geder și Gaza. În campaniile sale militare a cunoscut
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
Gaza. În campaniile sale militare a cunoscut și perioade dificile, când a fost nevoit să recurgă la ajutor din Egipt sau de la mercenari străini. Se apreciază că războaiele lansate de Alexandru Ianai aveau drept obiectiv obținerea unei continuități teritoriale a regatului Iudeei, obținerea controlului asupra unor puncte geografice cheie precum porturi și noduri de căi comerciale, întărirea economică a Iudeei, reașezarea de evrei din zonele dens populate în regiuni de periferie mai rar locuite. Domnia lui s-a caracterizat și prin
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
noduri de căi comerciale, întărirea economică a Iudeei, reașezarea de evrei din zonele dens populate în regiuni de periferie mai rar locuite. Domnia lui s-a caracterizat și prin lichidarea cultelor politeiste și a oricărei manifestări de păgânism pe teritoriul regatului. El s-a străduit să limiteze cât mai mult libertățile polis-urilor grecești din regat și să întărească puterea centrală. Cele dintâi operații militare întreprinse de Alexandru Ianai au fost cele care au dus la controlarea nordului Țării Israelului și
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
în regiuni de periferie mai rar locuite. Domnia lui s-a caracterizat și prin lichidarea cultelor politeiste și a oricărei manifestări de păgânism pe teritoriul regatului. El s-a străduit să limiteze cât mai mult libertățile polis-urilor grecești din regat și să întărească puterea centrală. Cele dintâi operații militare întreprinse de Alexandru Ianai au fost cele care au dus la controlarea nordului Țării Israelului și apoi cucerirea orașului Ptolemais (Acra), port elenizat important, devenit ostil evreilor, și care tulbura dominația
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
și să întărească puterea centrală. Cele dintâi operații militare întreprinse de Alexandru Ianai au fost cele care au dus la controlarea nordului Țării Israelului și apoi cucerirea orașului Ptolemais (Acra), port elenizat important, devenit ostil evreilor, și care tulbura dominația Regatului Iudeu în Galileea. Ianai a asediat Acra în anii 102-103 î.Hr. Aflându-se la strâmtoare, locuitorii asediați au apelat la ajutorul lui Ptolemeu „Lathyrus” (Ptolemeu al IX-lea), fiul detronat al reginei Egiptului, Cleopatra a III-a, și care domnea
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
mari preoți din Ierusalim, care se stabiliseră în Egipt. Ptolomeu Latyros fu nevoit să bată în retragere. Victoria egipteană însă punea acum în pericol independența atât de greu redobândită a Iudeei, care putea fi în acest moment anexată iarăși la regatul egiptean al Lagizilor. Dar tradiția evreiască povestește că cei doi frați evrei învingători care au condus armata egipteană, ar fi convins-o pe Cleopatra să renunțe la ideea anexării Iudeei. În urma cuceririi Acrei Alexandru Ianai a izbutit să-și întindă
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
comercială importantă. Se crede ca a decis astfel pentru a le tăia nabateenilor rivali legătura cu marea și a le strangula comerțul. I se atribuie acestei hotarari si un motiv simbolic: bătălia de la Gaza adusese în urma ei subjugarea Iudeei față de regatele elenistice. Ianai voia acum să șteargă această pată din paginile istoriei și să deschidă o pagină nouă în istoria Iudeei suverane. Anii 95-99 î.Hr. au fost martorii unor noi campanii militare dirijate de această dată contra Moabului tot în scopul
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
opt spițe, iar pe partea reversă - o ancoră. Fariseii, care vedeau în Sanhedrin și în reprezentanții poporului părtași deplini la putere, au fost mânioși în fața devierii regelui de la hotărârea Sfatului poporului din vremea lui Shimon Makabi, care statea la temelia regatului. Se povestește că atunci când Ianai a sosit la Adunarea Sanhedrinului, cu ocazia judecării unui rob de-al său, a refuzat să compară în fața acesteia. Sanhedrinul nu a îndrăznit să-l înfrunte. În cele din urmă s-a adoptat sentința cunoscută
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
urmă grozăvie este menționată nu numai de Josephus, ci și de un manuscris de la Marea Moartă. Chiar dacă cifrele sunt considerate mult exagerate de cercetătorii din vremea noastră, ele dovedesc gravitatea problemelor cu care era confruntată în acea perioadă societatea din regatul iudeu. În fața represiunii din partea monarhului, fariseii, sau poate cei mai fanatici dintre ei, nu se dăduseră înapoi de la a apela la ajutorul Siriei seleucide de sub conducerea lui Demetrios al III-lea. Ulterior, dându-și seama de greșeală, s-au alăturat
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
în primul rând cu regina Cleopatra a III-a, care i-a venit în ajutor în timpul asediului Acrei. Din acest motiv s-a ferit de a lovi Ascalonul, vecina Gazei, deoarece acest polis era aliatul Egiptului. Alexandru Ianai a condus regatul Iudeei ca un războinic, și în acest fel și-a sfârșit și domnia, în timpul asediului uneia din cetătile de la răsărit de Iordan.În ultimii ani a încercat să vindece adversitățile ivite între el și popor și i-a lăsat soției
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
de a-i împăciui pe fariseii. După câte se vede, a înțeles că un rege nu poate stăpâni poporul prin foc și sabie și sprijinindu-se pe o miliție de mercenari. După moartea sa în anul 76 î.Hr. puterea în regat s-a divizat între trei factori: văduva, regina Salomeea Alexandra, care a moștenit coroana, fiul lor mai mare Hyrcanos al II-lea, care a devenit mare preot și fiul cel tânăr, Iuda Aristobulos al II-lea care a preluat comanda
Alexandru Ianai () [Corola-website/Science/330002_a_331331]
-
al regelui Faisal I al Irakului, și al reginei Aliya bint Ali, vărul primar și în acelaș timp cumnatul regelui Ghazi I al Irakului. Familia sa a fugit din Hidjaz, când Abd al Aziz Ibn Saud, emirul Nedjdului a cucerit regatul tatălui său și i-a luat titlul. Abd al-Ilah a studiat vreme de trei ani la Colegiul Victoria din Alexandria, în Egipt. Când în Irak regele Ghazi I, a murit într un accident de automobil, Abd al-Ilah, în vârstă de
Abd al-Ilah () [Corola-website/Science/330014_a_331343]
-
a părăsit Basarabia și Bucovina, arhivele comunale fiind mutate în grabă, după cum stă mărturie cartea de memorii a Aniței Nandriș. Foarte mulți români conștienți de cruzimea regimului stalinist au preferat să-și părăsească avuțiile, refugiindu-se în grabă în Vechiul regat. La fel și familia Cudla, au încărcat o parte din avuții în cărută și au mers la Cernăuți, apoi spre graniță, însă în cele din urmă au hotărât să rămână, întrucât soțul nu a putut să-și abandoneze întreaga agoniseală
Anița Nandriș () [Corola-website/Science/330012_a_331341]
-
și, deși acest lucru duce și la eliberarea spiritelor războinicilor uciși în acea bătălie, nu le permite să meargă la cei cinci zei. Pentru aceasta este nevoie de ajutorul spiritului Ijadei și a cinci dintre cei mai importanți oameni din regat - câte unul pentru fiecare zeu. În final, Ingrey se căsătorește cu Ijada și primește de la spirite împuternicirea de a deveni noul rege sfânt, o funcție pe care o va păstra doar în mod onorific. Aprecierile criticii asupra romanului au fost
Vânătoarea sfântă () [Corola-website/Science/330456_a_331785]
-
(sau dobrogean) este vorbirea tradițională, azi dispărută, a populației românești vechi din Dobrogea înainte de alipirea acesteia la Regatul României în 1878. Acest grai avea, conform studiilor lui George Vâlsan și ale altor lingviști, puternice influențe grecești și turcești, dar deasemenea ardelenești și moldovenești, din cauza „mocanilor” ardeleni și românilor din Bugeac instalați cu turmele lor în Dobrogea în decursul
Graiul dician () [Corola-website/Science/330499_a_331828]
-
parte și trupe de pecenegi (cumani sau uzi după alte opinii) și români (ipoteză recentă) de cealaltă parte. Lupta a avut loc lângă actuala localitate Chiraleș, județul Bistrița-Năsăud, România și reprezintă actul final al unui raid întreprins în Transilvania, Bihor (Regatul Ungariei) de către pecenegi (sau/și cumani, uzi, români) în calitate de invadatori. Aceștia, odată ajunși în zona actualului oraș Oradea, s-au întors cu o pradă bogată, dar au fost atacați și învinși la Chiraleș de către trupele maghiare. Pentru spațiul transilvănean, bătălia
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
până în sud spre zona Sibiului; aceste modificări teritoriale sunt marcate de mutarea sistemelor fortificate de tipul prisăcilor și a porților de frontieră, mai spre est. Sub conducerea pecenegului Osul (sau Oslu), triburile pecenege din Moldova și Transilvania au intrat în Regatul Ungariei (zona Transilvania, Sălaj, Bihor). Invadatorii forțează "Poarta Meseșului", distrug întăriturile și ajung la cetatea "Biharea" pe care o asediază. Este atacată și provincia Nirului („Nyírség”). Prada de război conține și prizonieri printre care fiica episcopului din Oradea. La întoarcerea
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
conține și prizonieri printre care fiica episcopului din Oradea. La întoarcerea spre baza de plecare, invadatorii sunt atacați la Chiraleș de armata regelui maghiar Solomon. Transilvania nu era ocupată în întregime la acea dată și Chiraleș era foarte aproape de limita regatului ungar. Lângă această localitate se afla cetatea întărită Șirioara care a fost probabil distrusă printr-un puternic incendiu în urma acestei campanii. Alertați de un spion care a urmărit pregătirile de război ale trupelor regelui la Oradea, invadatorii consideră că pot
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
a-și recăpata tronul, Solomon s-a căsătorit cu o prințesă cumană și a promis posesiunile sale din Transilvania în schimbul ajutorului militar cuman. Cumanii l-au ajutat inițiind mai multe expediții în Transilvania dar Solomon nu și-a mai recăpătat regatul. În 1070 românii, pecenegii și rutenii au participat la o expediție împotriva regelui Boleslav al Cracoviei. În 1085 Solomon cere și primește ajutorul cumanilor, românilor și rutenilor; sub comanda lui Kutesk aceștia fac un nou raid în Ungaria, bătălia finală
Bătălia de la Chiraleș () [Corola-website/Science/330497_a_331826]
-
a rezista în fața invaziei daneze condusă de Knut cel Mare. A luptat în cinci bătălii împotriva danezilor, încheiând cu înfrângerea împotriva lui Knut la data de 18 octombrie, în Bătălia de la Assandun, după care au fost de acord să împartă regatul, Edmund luând regatul Wessex și Knut restul teritoriilor. Edmund a murit la scurt timp după aceea, pe 30 noiembrie, iar Knut a devenit regele întregului regat al Angliei. Edmund a fost al treilea din cei șase fii ai regelui Ethelred
Edmund al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/331033_a_332362]
-
invaziei daneze condusă de Knut cel Mare. A luptat în cinci bătălii împotriva danezilor, încheiând cu înfrângerea împotriva lui Knut la data de 18 octombrie, în Bătălia de la Assandun, după care au fost de acord să împartă regatul, Edmund luând regatul Wessex și Knut restul teritoriilor. Edmund a murit la scurt timp după aceea, pe 30 noiembrie, iar Knut a devenit regele întregului regat al Angliei. Edmund a fost al treilea din cei șase fii ai regelui Ethelred, conceput cu prima
Edmund al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/331033_a_332362]
-
18 octombrie, în Bătălia de la Assandun, după care au fost de acord să împartă regatul, Edmund luând regatul Wessex și Knut restul teritoriilor. Edmund a murit la scurt timp după aceea, pe 30 noiembrie, iar Knut a devenit regele întregului regat al Angliei. Edmund a fost al treilea din cei șase fii ai regelui Ethelred, conceput cu prima sa soție, Ælfgifu, care a fost, probabil, fiica Contelui Thored de Northumbria. Mama sa a murit în jurul anului 1000, după care tatăl său
Edmund al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/331033_a_332362]
-
între țările lor. Edmund a primit Wessex în timp ce Knut a luat Mercia și Northumbria. La scurt timp după aceea, la 30 noiembrie 1016, regele Eduard a murit, probabil în Londra. Knut era acum capabil să preia controlul în calitate de rege al regatului Angliei. Eduard a fost îngropat la Abația Glastonbury în Somerset. Edmund a avut doi copii cu Ealdgyth: Eduard Exilatul și Edmund. Potrivit lui John din Worcester, Knut i-a trimis regelui Scoției pentru a fi uciși, însă regele i-a trimis
Edmund al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/331033_a_332362]
-
Picția. Domnia lui Kenneth a avut un grad sporit de reglementare a nordului în zonele periferice din Scoția modernă. Au fost stabilite regiunile Shetland, Orkney, Caithness, Sutherland, Insulele de Vest și Insula Man, și o parte din Ross. Legăturile dintre regatul lui Kenneth și Irlanda s-au slăbit, iar cele cu sudul Angliei aproape se rupseseră. În fața acestui lucru, Kenneth și succesorii săi au fost obligați să-și consolideze poziția în împărăția lor, iar unirea dintre Picți și Gaeli, care progresa
Kenneth I al Scoției () [Corola-website/Science/331037_a_332366]