3,653 matches
-
două ori și a apucat hartanul. A mâncat ce-a mâncat, până 1-a găsit Aglaia. - Vin', că am rămas fără porc! a strigat cocoșată. Potaia fugise lăsând resturile. Vreo trei zile a stat ascuns. Șeful, de necaz, s-a îmbătat. -La pândit nemâncat. Ce să-i mai tihnească dumicatul? Degeaba trăgea nevasta de el: - Haide, omule, lasă, că n-oi muri dintr-atît! El, de loc, că numai Dumnezeu știuse cum strânsese banii să cumpere porcul. A patra dimineață, hop și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îndurat decât după ce-a rupt prăjina pe el. Aglaia ieșise din bordei și se ruga de bărbat să nu-l ucidă. Degeaba, sângele câinelui înroșise zăpada. - Ce făcui? scuipase gunoierul. Și, de necaz, a plecat la Stere să se îmbete. Altfel, nu făceau nici un rău jigodiile. Mai croiau vreun crac de pantalon, mai murea câte unul otrăvit, și cum venea februarie, dădea strechea în ei... Întâi le apuca un pârjol pe pisici, că sosise săptămâna brânzei. Nunțile pe acoperiș se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
soarta lui. Privi la țigancă. Numai pe ea să nu i-o fi luat cineva, s-o ducă prin pușcării, că moarte de om ar fi făcut... Chemă lăutarii la masă și-i puse să-i cânte la ureche. Se îmbătase. Zicea Zavaidoc: Păi, banii, banii i-aș blestema, Că nu-mi trebuie, oh, mama mea, Dar cine-i are, oh, Cine-i are, maica mea, Trăiește cu nepăsare, Griji n-are, oh, mama mea... Sandu a turnat în pahare, le-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nicule? Să ne mai dea un rând cu întărîtarea sa, că mi s-a făcut foame. Mâna lui puternică a ridicat paharul și -la izbit de podele: - Lăutarii! Să vie lăutarii! Țiganii erau doborâți de oboseală. De trei ori îi îmbătase până acum starostele și nu-i mai slăbea. Cucăiau și caramangiii, cu capetele pe masă, numai lui Bozoncea îi era bine. - Ia zi-mi, Mitică, p-ăla: Aolică, Gică, Gică! a poruncit. 300 Guristul a chemat pe ăilalți aproape și-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
că am treabă în noaptea asta... Codoșul i-a simțit privirea pe el. Îi mirosise starostelui, nu mai era scăpare. Și-a dat groaza-n el. Tremura tot, cu privirile în pământ. Bozoncea îi turna pahar după pahar, să-l îmbete. - Ia, puișorule, ia cu mine... Mitică Ciolan cînta: Foaie verde și-un susai, Inimă de putregai, N-am un cuțit să te tai, Să văd fnuntru ce ai? Anghel a întins vioara și caramangiul i-a umplut-o cu poli
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ține de urât, ziceau. Pe la paisprezece ani erau galbeni și necrescuți. Mușca oftica din pieptul lor. Mai mureau, asta era viața. Dar aveau o zi a lor meșterii, sâmbăta, când puteau să petreacă, să risipească, să cânte și să se îmbete. Erau împărați! La patru lăsau mistriile, se spălau, își îmbrăcau cămășile peticite și se adunau sub schele, așteptând banii pe care-i împărțeau meșterii. Hârtiile albastre foșneau plăcut și miroseau bine. Le împătureau și le ascundeau în buzunare. Treceau pe la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iar a golit cana de lut cu miros de vin până a început să simtă băutura în brațe și în picioare. A chemat lăutarii lângă el. Toată noaptea i-au cântat țambalagiii la ureche. Degeaba. N-a putut să se îmbete. Dimineața avea capul 328 limpede și inima criță. A urcat butoaiele în căruțe, s-a certat cu oamenii, că voiau să mai rămână. Pe drum, când coborau dealurile, și-a spus că de acum se duseseră tinerețele lui. Jos, în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
n-auziți? Descărcară apoi butoaiele și le puseră binișor pe pământ. Proptiră două grinzi groase cu capete de fier în zidul pivniței sub chepeng și începură să răstoarne poloboacele, ținute în frânghii. Vinul suna sub doage și mirosul lui proaspăt îmbată nările negustorului. Butoaiele acelea erau averea lui, sub cercurile de fier clipocea sângele său. Abia târziu, după ce mâncase cu oamenii, Stere își aduse aminte de cele întîmplate. Cântări galbenii și-i numără. Se pierduseră doi... Nu se mai clintea inima
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
banii de nu-i mai aveau. - Prindeți-i, ziceau oamenii legii, că știm noi ce să le facem! Prinde orbul, scoate-i ochii! Pungașii lucrau mînă-n mână cu comisarii. Nu le păsa. Se mai odihneau. Petreceau. De Crăciun s-au îmbătat la o petrecere cu zidarii din Filantropia. Spre ziuă, când băteau bidinăresele cu papucii lor roșii de catifea în cutiile viorilor, de drag ce le era, a plecat Sandu-Mînă-mică cu gazda, o aia cârnă și potcă. Bărbatul era mazgugur de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
numai pielea pe el. Era ușor și în coșciug. Îl ducea Paraschiv ca pe un fulg. Ăl bătrân plângea la capul lui: - Nu mai ești nici tu, Ciupitule, te-ai dus după Stăpînu, unde-o fi... 356 Iar s-au îmbătat, și codoșul și-a spus în gînd: Acum nu mai e de mine. Trebuie să plec. Să mă las de meserie. S-a spart gașca... Și 1-a luat pe Paraschiv după el, să mai vadă o dată locurile pe unde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nici la măreția tutorelui său (Pericle) și nici la cea a mentorului spiritual (Socrate). Mult prea risipitor cu darurile oferite de zei, extravagant, egocentric, de o ambiție nesăbuită, Alcibiade rămâne În amintirea atenienilor drept bărbatul „cel mai neînfrânat și arogant”, „Îmbătat de putere”, „Îngâmfat de laudele ce i le aduceau nu puțini dintre cei puternici”1. De unde atunci faima sa peste veacuri? De unde fascinația exercitată cu precădere asupra lui Byron sau Baudelaire? Probabil că datorită firii sale de o nemaiîntâlnită suplețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
stofă de Milet, la parfumuri și podoabe. Se spală În apa rece a râurilor de munte, Își lasă părul să crească, mănâncă „vestita fiertură neagră”, vorbește puțin și aspru. În timp ce În Tracia, spre a le face pe plac gazdelor, se Îmbată mereu. Pentru ca În Asia Mică sau la curtea persană să trăiască În fast și splendoare. Tot atâtea măști pentru un suflet ce nu se va lăsa prins vreodată În capcana cuiva. Decât, poate, În cea Întinsă, fără să vrea, de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
revelație pentru tinerii din vremea mea. Cunoașteți bizara ei idee: ultimul vlăstar al unei vechi familii se Închide Într-o casă pe care și-a construit-o În Împrejurimile Parisului și aici se dedică cultivării extreme a senzațiilor sale. Se Îmbată de parfumuri pe care le-a ales În mod bizar și le-a clasat; Își compune simfonii de lichioruri. Sau adună obiecte curioase, flori rarisime, de care se entuziasmează și se plictisește. Dar, prin această carte, Huysmans a făcut cunoscuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
atunci În București: ciclismul. Ne vine destul de greu a ni-l imagina pe autorul rondelurilor călare pe velociped, alături de un discipol de la Literatorul, mai tânărul C. Cantilli, În tricou, pantaloni scurți și jambiere. Vremea Crailor tc "Vremea Crailor " Macedonski se Îmbată așadar pentru ultima oară, alinându-și durerea, cu mirosul parfumului de trandafiri vărsat pe o batistă, Într-o noapte de noiembrie a anului 1920, Înconjurat de copii și soție, alături de el În clipa morții. De ce să nu ne Închipuim că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
XIX-lea, care părăsește Parisul și se retrage În Italia; Jean Cocteau, copilul genial și precoce al avangardei franceze, Îndrăgostit neconsolat de strălucitorul Raymond Radiguet, cel dispărut atât de devreme. Sau ofițerii englezi Francis Hall, William Jesse și R. Gronow, Îmbătați la Începutul veacului al XIX-lea de farmecul saloanelor franțuzești, ținându-și jurnale ori simple carnete cu Însemnări despre ce va să Însemne stilul dandy; Thomas-Henry Lister, autorul de romane fashionable, Între care, inspirat de Brummell, cunoscutul Granby; Paul Gaschon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
timpuriu) Împlinește profeția lui Tiresias. Refuzând dragostea nimfei Echo, dar (spun câteva legende beoțiene) nepăsător deopotrivă la farmecele Înfocatului Amenias, cauzând moartea acestora, Narcis e condamnat să nu se mai poată desprinde de imaginea oglindită În unda apei. Se privește Îmbătat de iubire și, povestește Ovidiu, i se adresează dublului său ca și cum acesta ar fi aievea, Îl mângâie, ar vrea să Îl poată lua În brațe. Cum Însă? Desprinzându-se de propriu-i trup, prin moarte. Un automortret. Nu e singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
admire pe Îndelete”2. Parcă ar fi rânduri scrise În veacul al XIX-lea, la Londra, nu În plin clasicism francez. Cu nimic mai diferiți ar fi Într-adevăr, dar numai la o primă vedere, Narcișii veacului romantic. Toți sunt Îmbătați de propriul reflex În oglindă, toți Își compun cu mare grijă „poza” pe care vor s-o ofere apoi privirii celorlalți. „Recurența figurii dandy-ului, urmașul domnișorilor eleganți din secolul al XVII-lea, exprimă această pretenție a subiectului de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Pentru dandy totul devine, În consecință, spectacol, mise en scène, deghizament, mască, joc al suprafețelor. Verbul său nu mai are forța lui „être”, ci devine „paraître”. Nu „a fi”, ci doar „a părea”. În numele acestui program, dandy-ul, unic demiurg, Îmbătat de orgoliu luciferic, Își construiește propria viață ca operă de artă. Iată câteva formulări memorabile: „El trăiește poezia pe care nu o poate scrie. Ceilalți scriu poezia pe care nu Îndrăznesc să o trăiască”; „Prima Îndatorire În viață este să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
rimă, chiar dacă nici d’Orsay și nici Macedonski nu se sinucid, ci doar mor lent. În timp ce contele cere să i se aducă un pianist spre a se stinge În acorduri de Chopin, Macedonski Își dă duhul Într-un paradis olfactiv, Îmbătat de parfumul adoratelor roze. Cea mai radicală formulare (În scris) a demnității pe care un dandy autentic trebuie să o dovedească În fața Îmbătrânirii și a morții i se datorează lui Barbey d’Aurevilly: „Dacă nu știi să Îți porți nobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sunt decât o gimnastică menită să Întărească voința și să disciplineze sufletul. La drept vorbind, nu greșeam prea tare când consideram dandysmul un soi de religie. Cea mai aspră lege mănăstirească, porunca neînduplecată a Bătrânului din munți care, după ce-i Îmbată, le cere discipolilor săi să-și ia viața, nu era mai despotică și nici mai respectată decât doctrina aceasta a eleganței și a originalității care impune, la rându-i, ambițioșilor și umililor ei discipoli, oameni adesea plini de ardoare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
domnul Brummell ar fi catadicsit să i se adreseze. Căci, În această primă etapă a vieții sale, el se mai amesteca Încă prin mulțimea dansatorilor de la baluri, unde cele mai frumoase mâini zăceau așteptând-o pe a sa. Mai târziu, Îmbătat de poziția extraordinară pe care o cucerise, a renunțat la rolul de dansator, prea vulgar pentru el. Rămânea doar câteva minute, la Începutul balului; Îl scruta dintr-o privire, Îl judeca printr-un cuvânt și dispărea, aplicând astfel faimosul principiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
acestea nu mai au pentru noi savoare sau au prea multă. Ceea ce e un mod de a le face inexistente. Se simte aici ceva din influența aspră a geniului brut de care dau dovadă englezii, popor care boxează și se Îmbată, dar care nu-i câtuși de puțin grosolan acolo unde noi, francezii, Încetăm să fim delicați. Să reflectăm la următorul lucru: ceea ce se numește În mod exclusiv esprit În productele gândirii, ținând mai ales de limbă, moravuri, de viață socială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
al prințului cu acea elegantă răceală pe care o purta ca pe o armură și Îl făcea de neatins 1. Între toate cluburile din Anglia, tocmai la „Watier” nebunia jocului Îi cuprinsese pe toți. Deja aici avuseseră loc scandaluri Înfiorătoare. Îmbătați cu porto, acești blazați, devorați de spleen, veneau la club În fiecare noapte să-și Înece sila nesfârșită de viață și să-și ațâțe sângele de normanzi - acest sânge care nu clocotește decât dacă pradă sau câștigă ceva - lăsând În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
apăsând butonul de închidere, încă nesigur pe degetele sale, jonglând cu telefonul și cu țigara. Zice să ne întâlnim cu toții, mâine, ca să spunem ce s-a întâmplat. Zece fix. —O să fiu acolo. Și acum, zise Sally cu hotărâre, să ne îmbătăm. *** M-am târât până acasă câteva ore mai târziu, obosită moartă, și am dat peste o mașină de poliție parcată în fața studioului meu. Când mă îndreptai spre ea, prea încet și cu prea mare grijă ca să dau impresia că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o alinare de moment în altă parte, dacă la asta te referi, zisei eu cu grație. Presupun că vrei să zici n-ar trebui să încerc să te seduc când îți faci apariția să țipi la mine pentru că m-am îmbătat în mijlocul zilei. — Da, când oi fi căsătorit. —Căsătorit! Hawkins, ce ipocrit ești! Adică vrei să spui că e bine să facem sex atunci când nu ești decât logodit? Hawkins avea un aer de pișicher. — Nu e așa de rău, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]