4,199 matches
-
îți venea să-i pupi de entuziasm. Rareori, bărbatul ascuns în disconfortul fetid din hasnaua dedesubt a closetului, mai rezista să nu iasă la iveală, de bună voie și nesilit de nimeni, în aerul geros de afară, pufnind, scuipând și înjurând rușinat și fără adresă. Ptiu, ptiu, ptiu! că tare mai pute, mărturisi, încurcat, Marin Tărniceru, leat din aceeași companie cu Nicanor, într-un rând, pe când ieșea, pe brânci, în hohotele găzarilor, de sub cabina de scânduri. Miroase tot așa de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vremea când aceștia înaintau neabătut spre Berlin, mari meșteri în procesarea, fără alambic, a basamacului. Nicanor intra, în zilele de sâmbătă, în pivnița brumată la gârlici de gerurile lui făurar și, cobâlțăind balercile îngrădite cu mladă galbenă, revenea în casă, înjurând: Mamă, da' tămădăii 'măsei, de ce nu te mai înțărci odată? Ignorând interogativa prezență a lui Nicanor, care revenise din pivnița înghețată și din gerurile de afară, lelea Maranda sărea cu gura la nuroră-sa, Petronia, ocupată să coase horboțele pruncului aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se deoache studenta. Și pe urmă, poți să o vezi! Ba, Nicanor Galan își arătă deschis nemulțumirea că un leghion de împielițați făcea hărmălaie la poartă, bubuind în canaturile de lemn, cu pietre și cu bote groase de corn. Îi înjură, de la început: Tămădăii mamei voastre de grauri, ce v-a lepădat! Republica noastră proletară nu vă dă dreptul să-mi treziți copila !... Dar leghionul de copii zănateci lărmuia neostenit: Pepenoaica, Pepenoaica!... Huideo,măi! La casele voastre, proprietate particulară, că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
scuturat din coama lui, care-i iese de sub casca de miner, în ciuda secretarului de partid Zicând și el: Bade Pamfil, dacă aș tăcea nu ai avea de unde să afli și dumneata o treabă anume... Dar s-a stropșit Pamfil Duran, înjurând, ca mârlanul și zicând: îi fi știind și tu, de ceva de la 'mă-ta.. Ne-am temut atunci, că Cornel Braiu, care-i tinerel, dar curat la inimă și care nu suferă vorbe din acestea de la ușa cortului, o să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
var, și printr-o portiță de fier forjat, cu un rest de sticlă spartă, răzbi pe un fragment de străduță pavată, recunoscând, concomitent, în minte, binefacerile lesnicioaselor drumuri burgheze, ieșite, tot mai frecvent, din contemporaneitate. Tot numai în minte, îl înjură pe Babița-Pelicanul, care-i sărise în cale, umezindu-și buzele cu limba și recuperându-și mereu falca, supraponderală chiar și pentru capul său enorm de hidrocefal. Ăștia fac, aici, în pustiul de dărâmături, frecvente lucrări de debarasare și cunosc locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de la Școala de reeducare! se necăji Mircea, fiindcă, evident, Babița-Pelicanul îi ieșise intenționat înainte, proțăpindu-se, gata de gâlceavă. Tot nu avem alt portar! clămpăni el din falca nepotrivită, pentru însăși alcătuirea sa facială. Agasat, Mircea se pregăti să-l înjure atât de înspăimântător, cu voce tare, încât Babița, intimidat, să i se ferească din cale. Nu izbuti, însă, decât să constate îngrozit, cu o voce gâtuită: Dumnezeule mare, ce vrei să faci cu pistolul acela? Încercă, la iuțeală, să găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în trap. Puștii bucureșteni au zbughit-o, împrăștiindu-se care-ncotro, ca vrăbiile din obor. Eu, cu ochi rătăciți și disperați, l-am căutat din privire pe tata, care moțăia pe o bancă, citind un ziar. Patrula m-a înhățat, înjurând fioros, în urâte vorbe străine, iar eu am început să plâng de spaimă. Plângeam așa de tare, încât tata a venit în fugă, să mă scoată din mâna soldaților eliberatori. Înțelegând că eram copilul lui, m-au lăsat pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
prin zăpadă, în direcția unde bănuia că ar fi halta de la Sans-Souci. Crucindu-se de paraponul nejustificat și de hachița oaspetelui, ce i se păruse blajin, cum se cuvine să fie moldovenii, Bibi Bleotu, abia într-un târziu, se strădui, înjurând furios, să poruncească depistarea șoferului de la jeep, pentru ca să-l expedieze în urma lui Vladimir. Mofturos și sătul de viața asta de rob, în care nu avea și el dreptul, ca tot omul liber, să se îmbete cât trebuie, șoferul acceleră jeep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de poezie, i-o trimiți lui Alex. Ștefănescu, fiindcă pe vremuri era cunoscut ca cel mai harnic consumator de contemporani. Ce contează că n-a mai scris nimic consistent de ani de zile, c-a ieșit cu volume În care Înjură (cât curaj!) autori minori, ori povestește pe șleau (ce temerar!) Întâmplări cu scriitori din Pantheon pe care nu-i mai iubește. Dar așa faci. Trimiți materiale, eventual la Dilema, așteptând să-ți fie acceptate de niște redactori care parcă-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
am stat să le găsesc circumstanțe atenuante taximetriștilor. Și de n-ar fi fost vinovați de acest presupus furtișag și tot ar fi meritat răzbunarea Celebrului animal. Cu toții fuseserăm șicanați la un moment dat, ba de un șofer care fuma, Înjura și asculta manele, ba de unul care refuza o cursă prea scurtă. Nu m-am prezentat la Întrunire cu asemenea argumente. Ele au fost oricum folosite mai târziu de prietenii mei ca motivații suplimentare. Eu le oferisem un alt stimulent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Vlaicu, adică În celălalt capăt al orașului, promițând fiecare șoferului o sută de mii În plus dacă ajunge acolo În mai puțin de zece minute. S-au luat la Întrecere, era amuzant să-i vezi claxonându-se unii pe alții, Înjurând. Erau tare porniți, aveau ceva de dovedit. Noi Însă trebuia să urmărim cursa cu un aer nepăsător (superior, dacă ne ieșea), să stăm tolăniți pe banchetă și să vorbim la telefon, să mimăm de fapt, spunând toți același lucru, povestind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-mi explice despre ce era vorba: - L-am așteptat două săptămâni. A zis că vine alaltăieri, mi-a dat telefon că să-l aștept până azi. N-a venit, nenorocitul. Mi-a dat iară telefon și-a Început să mă-njure. El, pe mine! Era vorba de unul care-i datora lui Adelin cincizeci de mii de dolari. Sau cam așa ceva. Nu mai știu pentru ce. Pur și simplu. Iar Adelin avea mare nevoie de banii ăia. Așa zicea el. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
dar mirosul ăsta răzbate. Lumină nu prea, doar o aplice aprinsă În colț, după ușă. Leac mă lasă pe mine să intru primul, Încerc să o fac ținând camera lipită de ochi, dau cu genunchiul Într-un colț de masă, Înjur de durere. Iau camera de la ochi, Îl văd În fine pe Pârvu În celălalt capăt al camerei, așezat În fund pe covor, lângă o canapea. Întors pe jumătate către ușă, Încercând să nu pară prea mirat de venirea noastră sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
oameni pentru echipele de salvare. A murit multă lume... Unde mergem? Pe Griviței. Am înțeles că a fost rasă de pe suprafața pământului. Sunt morți cu miile. Mașina înaintează cu greu. Prin fața lor trece cu viteză nebună o mașină a salvării. Înjurând cu năduf, șoferul camionului o evită în ultimul moment, apoi pornește din nou, hurducăindu-se puternic, atent la gropile bombelor sau mormanele de cărămizi din mijlocul străzii înguste. Pe parbriz se depune un praf cenușiu, grăunțos pe care ștergătoarele încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cruciuliță de aur vizibilă pe pielea măslinie a umărului moartei. Cu coada ochiului caută spre seful său, dar acesta scormonește cu ochi neliniștiți palierul. Rapid, prinde mica bijuterie ascunzând-o imediat în buzunarul său. Nimeni șefu! Paștele și dumnezeii lor! înjură celălalt cu năduf. Au dat-o cotită. Dar pe unde? Pe cerul orașului se încrucișează reflectoarele mânuite febril de către cei de la antiaeriană. O explozie puternică zguduie imobilul. Nu durează mult și lumina se stinge, iar întunericul învăluie etajul într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dreaptă, parcă are bătute niște uriașe cuie acolo. Realizează după culoarea neagră a sângelui că fusese atins în ficat. Nimeni nu mai poate face ceva pentru el. Dacă mai are câteva minute de trăit. Brusc, rafalele încetează. Tipul cu pălărie înjură amarnic și caută în buzunarul hainei după alt încărcător. Mai rapid, partenerul lui, un individ scurt, slăbănog și cu păr lucios de la briantina aplicată din belșug, apucă să-și încarce arma. Dar nu are timp să se bucure de micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mari, pufoși, ce încearcă timid să acopere peisajul mohorât impregnat cu mirosul pestilențial a morții și distrugerii. Câteodată, vântul, ce începe să capete puterea rece a viscolului, aruncă peste cerceveaua ferestrei în spatele căreia el se instalase pulberea albă a omătului. Înjură vremea nesuferită care face să tremure din toate încheieturile, cu toți mușchii corpului încordați, pătruns de frig până în măduva oaselor. Dar nu are ce să facă. Nemișcarea este indispensabilă, altfel poate fi descoperit. Și nimeni nu îndrăgește prea mult lunetiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Doamne să nu rătăcim drumul! Și să nu dăm peste mine!". Amândouă situațiile ar fi catastrofale pentru ei. Se oprește o clipă, pentru o scurtă orientare. Reflectorul se aprinde iar. Oamenii se trântesc în zăpadă, dar acum nimeni nu-l înjură. Dacă mai sunt zece metri până la el. Lumina crudă încearcă să pătrundă perdeaua deasă a fulgilor ce dansează haotic. Se stinge brusc. Oamenii se ridică, înaintează ușor aplecați. Instinctiv, grăbesc cu toții pasul. Un salt. Încă unul. Distanța se micșorează cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ce plescăie ușor a lehamite. Își dorește să fie departe de toate aceste mizerii și complicații, în fața șemineului din bibliotecă, cu un pahar de conic într-o mână și un trabuc în cealaltă, având alături pe Bubi, ogarul lui credincios. Înjură cu năduf în sinea lui, aducându-și aminte de entuziasmul care a cuprins vechea aristocrație germană odată cu venirea la putere a lui Hitler. La fel ca toți ceilalți și el crezuse că noul cancelar va fi liderul carismatic așteptat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
trântește un subofițer neamț la pământ. Baioneta sclipește o dată, de două ori. Mâțu se preface că se ferește de lovitura inamicului și îl pocnește cu patul armei în gură. Turbat de furie, Iovuț folosește arma ca o ghioagă. Strigă și înjură cu glas neomenesc. Ofensiva a reușit. Frontul dușman este dat peste cap. De pe platou, coloane de foc se înalță spre cer în timp ce rotocoale răzlețe de fum negru se adună și se risipesc în bătaia bezmetică a vântului. Ard cu vâlvătăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
minut contează. Sublocotenent Novăceanu, pregătește oamenii. Formația de marș este aceeași. Dă-i bice, iute! Iovuț se ridică fără chef de pe trunchiul prăbușit al unui copac unde stătuse până atunci, scuturându-și turul pantalonilor de zăpadă. Scuipă chiștocul țigării și înjură cu năduf în timp ce își îndeasă mai bine căciula pe cap: Cum măsa-n cur a picat măgăreața asta pe noi? Ofițerul politic ne iubește tare, spune Romulus ironic, în timp ce coase cu degete înțepenite de ger un nasture la cojocul scurt, până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de fum și flăcări galben-roșiatice. Marius tușește, cu cerul gurii zgâriat de varul mărunțit. Mai mult pe pipăite, înaintează de-a lungul holului. Se împiedică de echipamentul abandonat și împrăștiat peste tot. Cade greoi. Simte o durere sfâșietoare în coaste. Înjură amarnic. Deasupra capului său, gloanțele zăngăne și ricoșează pe laturile unui dulap metalic. Se întoarce brusc pe burtă și durerea tocmai amorțită țâșnește fulgerător la suprafață. Își descarcă automatul către niște siluete întunecate. Trage orbește, fără speranța să nimerească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
echipamentul. În acel moment, a răsunat prima rafală. Apoi alta, mai lungă, care-i rupe efectiv în bucăți. Siguri de ei, din spatele trapelor deschise, tanchiștii își fac semne unul altora în căutarea altor victime. Iovuț pune în bătaie o pușcă-mitralieră. Înjură birjărește, cu glas tare care aproape se suprapune peste zgomotul luptei. Chiar și numai suflul unei explozii poate să pulverizeze restul de zid în spatele căruia se adăpostise, dar el continuă încăpățânat să tragă. În zgomotul motoarelor turate la maximum, mitralierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu se poate, Îmi spuneam, ca ea să nu fi simțit puterea acestui gînd. Ne Îmbrățișarăm. CÎnd fu Încredințat că eram singuri, spuse simplu: - Lung a fost arestat. De asta am venit. - Lung? - Da. A vorbit de rău colectivizarea; a Înjurat, nu știu exact ce-a spus, a fost nemulțumit de ceva și președintele colectivei sau altcineva l-a pîrÎt. De asta am venit la dumneavoastră... - Și unde e acum? unde l-au dus? - Tocmai asta e: nu știm; l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mai multe generații. Dar și luptele și arțagurile, idiosincraziile, orgoliile, intoleranțele fac parte din ecuația literaturii. Așa că nu mi-am pierdut firea și sper să nu mi-o pierd nici de aici înainte. Chiar dacă timp de 18 ani am fost înjurat pe toate drumurile. Asta-i situația! Cât despre "reconsiderările estetice", ce să zic? Sunt normale, sunt necesare. Fac parte din modul de funcționare a literaturii. - Ați fost coleg cu Nichita Stănescu la Liceul ,,Sfinții Petru și Pavel" (astăzi Colegiul ,,I. L
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]