KorAP: Find »[drukola/base=învălui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...131 132 133 ...224 >

5,591 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

mai bună, și se pare că vorbăria aceasta lipsită de sens îi mai reduce din încordare, dar nu are același efect și asupra mea, din nou acea răceală pe șira spinării, larve de gheață se cațără pe vertebrele mele obosite, învăluindu-le într-o îmbrățișare rece. Vrei să arunci o privire în orașul morților, întreabă el, iar eu nu vreau decât să stau într-un loc încălzit, cu o cafea și o prăjitură, însă nu este frumos să îl refuz din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
mai întunecați decât cerul, fiecare mișcându-se în felul său, exact ca oamenii, chiparoșii melancolici, plopii care dansează ca niște tineri emoționați, cu puțin înainte de răsăritul soarelui, întunericul se retrage, mai trage cu ochiul doar dinăuntrul caselor, dindărătul ferestrelor întunecate, învăluind somnul greu al oamenilor ca niște petice negre. Ridic ochii spre est, nori singuratici flutură asemenea unor brațe scufundate în marea de aer palid, pe acoperișuri sunt risipite cu generozitate antenele ca niște cruci tremurânde, dominând regatul acesta adormit din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
ca hipnotizată, în jurul nostru toate ușile sunt închise, părea că toată lumea își deschisese sufletele, dar acest lucru nu mă deranja, ideea de a rămâne singure pe lume, doar eu și ea, îmi aduce o liniște dulce, vorbele ei m-au învăluit deodată într-o pace primordială, atât de profundă, încât moartea părea insignifiantă în comparație cu ea. Privește casa aceasta, spune ea, iar eu mă uit în jurul meu, înconjor cu privirea fotoliile tocite, încărcate de cărți, pereții întunecați, pătați de urmele degetelor noastre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Hava, directoarea, de suspinele sfâșietoare din camere, de neputința mea de a mai fi de ajutor. Un suflu nou mă conduce semafor după semafor, împinge înainte mașina veche, mă simt ca în primele zile ale unei noi iubiri, atunci când dragostea învăluie încă întregul trup asemenea unui scut, respingând toate săgețile. În dimineața aceasta nu sunt singură, ea este aici lângă mine, încercuindu-mă cu trupul ei cald și greu asemenea unui trunchi de copac, cu vocea ei liniștitoare, cu pacea ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
amândoi, îi este clar că ne-a scos din baie, dar nu părem prea apropiați unul de celălalt, asta e sigur, numai foarte curați, săpuniți, lustruiți, dar lipsiți de strălucirea pe care o dă apropierea trupurilor. Ochii ei negri ne învăluie pe amândoi cu o compătimire supraomenească, fără limite, pune fetița pe canapea, construiește un zid în jurul ei, părul ei mângâie trupul micuț al copilei, șuvițe negre și lungi îi cad până pe coapse, astăzi este aproape frumoasă, încă destul de colțuroasă, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
trage după el, culcându-mi membrele unul după celălalt, cu mișcări precise, îmi împrăștie părul în jurul capului, o dorință inocentă pornește din el, ștergându-mi inhibițiile, admirația pe care i-o stârnesc îmi pare exagerată, dar este atât de liniștitoare, învăluită de dulceața unui vis de dimineață, ca o prăjitură învelită în cremă, o dulceață ireală împotriva căreia nu are nici un sens să lupți, pentru că oricum nu este una reală, poți doar să o lingi, până ce crema se va termina, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
puțin tânăr, nici nu observasem cât de adânci îi erau ridurile dintre sprâncenele serioase, dar zâmbetul său este cald și liniștitor, lipindu-se de buzele mele, lasă-mă să te iubesc, șoptește el înăuntrul gurii mele, înăuntrul acelei seri care învăluia încăperea, al întunericului de vară, blând, ușor parfumat, un miros de flori proaspete se rostogolește din el, de prune calde, care tocmai au fost culese din pom, topindu-se în gură asemenea bomboanelor, cu o tristețe dulce îmi scoate hainele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
fericire, surprins de posibilitatea existenței fericirii. Felicitări, Yael, mă aplec și o îmbrățișez, trupul ei emană un miros umed, un miros de viață și fluide, și sânge, și organe interne moi, femeiești, amintindu-mi de mirosul Zoharei, mirosul care îl învăluie acum pe Udi, ea îmi aruncă o privire obosită, s-a întors acasă soțul tău? Iar eu spun, nu, de ce întrebi, și ea zice, doar așa, ești radioasă. Sunt pur și simplu fericită pentru tine, mă grăbesc eu să spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
încercasem să îl opresc, aruncând către el pietrele furiei și ale jignirii, cum se transformase într-o clipă în dușmanul meu, în dimineața aceea în grădina hotelului, strangulând pruncul fericirii care tocmai se născuse, dar o nouă înțelegere a lucrurilor învăluie terasa aceasta cufundată în pace, el nu păcătuise, nu va fi pedepsit, pentru că nu păcătuise, nu a mâncat și nu a băut și nici nu s-a întors în camera noastră frumoasă de hotel, în patul acela uriaș plin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

am putea să ne cunoaștem mai bine. Presupun că asta ar trebui să facem, să ne cunoaștem mai bine. La revedere. Am citit și recitit scrisoarea de sute de ori și de câte ori o citeam, simțeam aceeași tristețe profundă care mă învăluia ori de câte ori Naoko mă privea fix în ochi. Nu aveam unde să închid o asemenea senzație, unde să o încui ca să scap de ea. Nu avea nici formă, nici greutate, nici nu mă puteam înf\[ura în ea. Era asemenea vântului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
suburbii, lăsând în urma lor apartamente ieftine, camere pe care întreprinderile le închiriază angajaților, magazine ce nu se lasă mutate și câțiva indivizi ce se cramponează de proprietățile lor, de familiile lor. Totul părea încețoșat și murdar de parcă ar fi fost învăluit în fum provenit de la țevile de eșapament. Am mers pe jos cam zece minute până am ajuns la benzinărie și acolo am luat-o la dreapta, pe o străduță cu magazine. Pe la mijlocul ei am văzut firma librăriei Kobayashi. Îmi era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
simplu. Adică ce fel de curiozitate? Vrei să experimentezi niște flăcări pe pielea ta? — Nu, spuse Midori. Voiam doar să văd cum reacționezi. Nu mi-e frică de moartea în sine. Zău că nu. În cazul de față, m-ar învălui fumul, mi-aș pierde cunoștința și aș muri cât ai zice pe[te. Acest tip de moarte nu mă sperie deloc dacă o compar cu chinurile iadului prin care a trecut mama... și alte rude. Toate rudele mele au murit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
mai împuținează curbele, am respirat ușurat, dar imediat după aceea autobuzul a plonjat într-o pădure deasă de cedri. Copacii bătrâni și falnici nu lăsau să se strecoare printre ei nici măcar o rază de soare, astfel că o umbră mohorâtă învăluia totul în jur. Am simțit brusc vântul rece care pătrundea prin ferestrele deschise ale autobuzului și aveam senzația că umezeala îmi intră în oase. Drumul prin pădurea de cedri, care mergea paralel cu râul, părea nesfârșit, lăsându-mi sentimentul că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
nu-mi dădeam seama de vârsta lor, dar după voce nu păreau foarte tinere. Imediat după ce au dat colțul, au mai apărut patru femei din aceeași direcție și, asemenea grupului de dinainte, au dispărut după același colț. Amurgul părea să învăluie totul. De la fereastra sufrageriei se vedeau copacii și conturul dealurilor. Peste coama lor plutea o dâră de lumină palidă. Naoko și Reiko s-au întors împreună la ora cinci și jumătate. Eu și Naoko ne-am salutat frumos, de parcă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
a deschis sertarul bufetului și a venit cu o lumânare mare. Am aprins-o, am picurat puțină ceară în scrumieră și am pus lumânarea, dreaptă. Reiko și-a aprins o țigară de la flacăra lumânării. Așa cum stăteam toți trei în jurul lumânării, învăluiți în liniștea desăvârșită, aveam impresia că n-am mai rămas decât noi, undeva la capătul lumii. Umbrele nemișcate aruncate de lumina astrului nopții și cele unduitoare ale lumânării se reflectau, ca prinse în mreje, pe pereții albi ai camerei. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
aducă chitara. Fata a închis radioul și a adus o chitară veche. Câinele și-a ridicat capul și a adulmecat instrumentul. — Ăsta nu-i de mâncat, îi spuse Reiko. O briză ușoară, purtând cu ea parfumul florilor și al ierbii, învălui terasa. Coama muntelui din fața noastră părea că atinge cerul. Parcă ar fi o scenă din Sunetul muzicii, i-am spus eu lui Reiko în timp ce-și acorda chitara. — Ce vrei să spui? întrebă ea. Reiko zdrăngăni puțin la chitar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
cu mâna la tâmplă. Lăsa impresia că verifică, cu degetele, fiecare cuvânt în parte și că vrea să se asigure că tot ce citește îi intră în cap. Picăturile de ploaie începur\ s\ se aud\ pe acoperiș. Lumina lămpii o învăluia pe Naoko, plutind în jurul ei asemenea unor particule minuscule de pudră. După lunga discuție pe care o avusesem cu Reiko, tinerețea lui Naoko m-a frapat pur și simplu. — Scuză-ne că am întârziat, spuse Reiko, mângâind-o pe cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
a șoptit la ureche: — Nu știu de ce, dar nu pot să adorm. Nici eu, am zis. Am pus cartea la o parte, am stins lanterna, am luat-o în brațe și am sărutat-o. Bezna nopții și sunetul ploii ne învăluiau. — Ce-ar zice Reiko dacă ne-ar vedea? — Nu te-ngrijora, doarme tun. Și când doarme, apoi doarme, nu glumă. Naoko m-a întrebat apoi: — Mai vii să mă vezi? — Vin. — Chiar dacă eu nu pot face nimic pentru tine? Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
toamnă, aproape insesizabilă, diferită de ploaia torențială de cu o seară în urmă. Îți dădeai seama că plouă doar pentru că vedeai încrețiturile de pe suprafața b\lților și auzeai pic\turile clipocind pe streșini. Când m-am trezit, o ceață lăptoasă învăluia peisajul, dar de îndată ce a răsărit soarele, aceasta s-a risipit în b\taia brizei, iar munții și dealurile din împrejurimi mi s-au arătat în toată splendoarea lor. Am luat micul dejun împreună cu fetele, ca în dimineața precedent\ și apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
dintre noi suntem foarte serioase. Nu toate fetele umblă după băieți cu mașini sport. — Înțeleg, am zis. — Watanabe are o iubită spuse Nagasawa, dar nu vrea să ne spună nimic. Când vine vorba de ea, tace chitic și totul este învăluit în cel mai adânc mister. — E adevărat? m-a întrebat Hatsumi. — Da, numai că nu e vorba de nici un mister. Situația este puțin cam complicată și îmi este greu să vorbesc despre ea. — Amor ilicit? {tii că mie poți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
o răsfoiesc pe îndelete, chiar într-o librărie, în tăcerea nopții. Pe unul dintre rafturile din bucătărie am zărit o sticlă prăfuită, cu coniac. Mi-am turnat puțin în ceșcuța de cafea și am băut. O căldură plăcută mi-a învăluit tot corpul, dar somnul nu mi se lipea de gene. Am intrat la Midori în cameră înainte de ora trei să văd ce face. Dormea profund. Fusese probabil foarte obosită. Neoanele magazinelor de peste drum aruncau în cameră o lumină albă, asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
pe care tu-l poți face între timp este să te rogi pentru sănătatea ei și să-i trimiți în continuare scrisori. Reiko Ishida. După ce-am terminat de citit scrisoarea, am rămas pe verandă, cu privirile ațintite pe grădina învăluită în prospețimea primăverii. Un cireș bătrân își etala florile în toată splendoarea lor. Briza ușoară conferea tuturor lucrurilor un contur estompat. Pescăruș a apărut și el de pe undeva și după ce a zgâriat de câteva ori scândurile verandei, s-a culcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
din pricina brizei aproape imperceptibile. De ce era bolnav un astfel de trup? mă întrebam eu. De ce nu o lăsau mugurii aceia în pace pe Naoko? Am intrat în casă, am tras perdelele, dar n-am scăpat nici acolo de miresmele primăverii. Învăluiseră totul în jur, dar eu nu eram capabil să simt decât miros de putrefacție și am început să urăsc primăvara, presimțind că ea nu-mi va aduce nimic bun. Uram durerea surdă ce o stârnise în sufletul meu. Nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
mea. Am petrecut apoi trei zile ciudate, cu senzația că nu fac altceva decât să mă plimb pe fundul mării. Nu prea auzeam ce mi se spunea și nici lumea nu părea să înțeleagă ce zic eu. Trupul meu părea învăluit într-o membrană ce mă izola complet de tot ce se afla în jurul meu. Nu-i puteam atinge, dar nici ei nu mă puteau atinge. Mă simțeam neputincios, dar atâta vreme cât rămâneam în starea aceea, și ei erau neputincioși în fața mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
orezul și l-a pus la fiert, în timp ce eu am tras furtunul aragazului pe verandă și pregăteam toate cele necesare ca să mâncăm acolo. După ce am terminat cu pregătirile, Reiko și-a scos chitara din cutie, ne-am așezat pe veranda învăluită în lumina înserării și ea a început să-și încerce parcă instrumentul, cu o fugă de Bach. Unele porțiuni le-a cântat mai rar, altele mai repede, sau detașat, sau sentimental și părea evident încântată de sunetele pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]