3,319 matches
-
ajunge să mă deteste. Thaw era un adolescent nefericit, pradă unei fantazări fasciste. LV. Primul tău roman, Lanark (1981), preschimbă coșmarul într-o copleșitoare bucurie de a trăi, distopia într-o lume cât se poate de atrăgătoare. Aveai intenția să șochezi sau să încânți publicul ? Lucru extrem de rar, ți-au reușit amândouă deodată, de fapt. AG. O istorie lungă nu-l poate antrena pe cititor dacă nu are cotituri surprinzătoare. E un procedeu des întâlnit la Shakespeare, Dickens și Dostoievski. Raymond
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
autorii de romane polițiste, în caz că acțiunea devine previzibilă, să pună un necunoscut înarmat să dea buzna în încăpere. Evident, dacă pentru majoritatea lectorilor surpriza e ieftină, aceștia se vor opri din citit. Când scriam fragmentele pornografice din 1982 Janine, mă șocam pe mine însumi cu bună știință. Cu toate că îl consider cel mai bun roman al meu, nu-l mai pot reciti am redevenit la fel de demodat cum eram înainte să-l imaginez. LV. Punctul de pornire al intensității în romanele tale este
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ea, fiindcă, în ciuda spaimelor, simt că ar fi o lume mai bună, mai cuprinzătoare decât cele pe care ni le oferim unii altora în mod obișnuit. Nu vreau chiar deloc să-mi alin cititorii, dar nici nu țin să-i șochez cu premeditare. Aș vrea să devină mai umani, să înțeleagă ce ar putea spune zidurile. LV. Istoria ta proprie pare extrem de interesantă, dar n-o dezvălui. Dai în schimb fotografii vechi, amintiri în alb-negru. Te ferești cu bună știință să
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
previzibilă: După ce ai vizitat România, după ce ai întâlnit acea rudă româncă de care vorbești undeva, ce valoare afectivă are această țară pentru tine? GS. Am vizitat prima oară România în 1993. A fost o experiență întunecată și confuză. M-au șocat condițiile de viață, spaimele și demoralizarea oamenilor, haosul fizic. Erau acolo spaime cunoscute. Voiam să fug. Rezultatul a fost poemul Transylvana. E un poem presărat cu orori, în parte comice, în parte lirice. Am revenit în 1997, prin British Council
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
curtezane care au marcat viața suveranilor, nobililor, bancherilor, oamenilor de cultură, au pigmentat societatea mondenă, politică și artistică a timpului. Au atras, au cucerit, au fascinat și au sedus prin frumusețe, senzualitate, eleganță, inteligență, arta conversației, arta amorului rafinat. Au șocat prin frivolitate, extravaganță, opulență, risipă, cruzime. Au creat pasiuni trecătoare și stabile. Puternice, în slăbiciunea lor, curtezanele și-au construit situații privilegiate pentru ele și pentru urmașii lor, au influențat decizii politice. Capabile de iubire, dăruire, curaj, sacrificiu, jertfă, dar
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
drept urmare, a fost închis. Arestată a fost și soția lui, Marie Rose, într-o mânăstire carmelită, unde a avut o idilă cu tânărul general Lazare Hoche, erou popular. Alexandre a fost judecat și condamnat la moarte prin ghilotinare, ceea ce a șocat-o pe Marie Rose. În 9-10 Thermidor (27-28 iulie) 1794, prin răsturnarea guvernului iacobin și ghilotinarea liderului Maximilien Roberspierre, ea a fost eliberată datorită intervențiilor lui Paul Barras și ale lui Jean Tallien. Frumoasa creolă Marie Rose de Beauharnais, cu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
parte a costumelor, de aceea este considerată și inițiatoarea stripteasului. Margareth Gertruide și-a luat pseudonimul oriental Mata Hari / Ochiul Zilei. A avut succes pe scenele din Paris, Madrid, Barcelona, Lisabona, Haga, Viena, Berlin, Monte Carlo. Aparițiile ei pe scenă șocau pe unii și încântau pe alții prin noutatea provocatoare. La Scala din Milano, în 1911-1912, a avut un succes răsunător. Între timp dădea interviuri pentru a se face cunoscută, își broda biografia cu fapte inventate. Nu a rezistat însă concurenței
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
fost supus atenției publicului, este imposibil să i se estimeze valoarea. Aristotel citează exemplul unor piese, astăzi pierdute, care, construite conform regulilor, au căzut la reprezentație. Unele contradicții în aranjamentul faptelor, care ar fi putut trece neobservate la lectură, au șocat. Aristotel este foarte conștient, pentru că a experimentat acest lucru, că o piesă conformă, în scris, canoanelor ideale, nu-l impresionează obligatoriu pe spectator. Aristotel pare, pe de altă parte, să disprețuiască arta scenei, care nu este, pentru el, decât o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
luat de soț pe ucigașul Tatălui ei, trebuia să-și dea seama că nu este un subiect pentru un Poem în toată puterea cuvântului, pentru că fiind istoric, și prin urmare adevărat, dar nu verosimil, cu atât mai mult cu cât șochează rațiunea și bunele moravuri, nu putea să-l schimbe, nici să-l facă potrivit cu cerințele Poemului dramatic." Chapelain împărtășește acest punct de vedere, declarând, în numele Academiei, că "autorul trebuie totdeauna să prefere verosimilul adevărului. Mărturisim, adaugă el, că adevărul din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
figureze spațiul ce-i desparte. Când peretele este scos, se presupune că scena este transportată altundeva pentru ca alte personaje, care nu împart aceleași locuri, să poată interveni în discuție la rândul lor. Un astfel de procedeu nu poate decât să șocheze, prin neverosimilul lui, gustul clasic. Se poate vedea de aici cât de ridicol a fost în Thisbé a lui Théophile un perete înălțat pe scena teatrului, prin care ea vorbea cu Piram, și care dispărea când se retrăgeau ei pentru ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în loc să intre în obiceiul comun de bună cuviință ca cei care ocupă scena să meargă să-i găsească pe cei care sunt în cabinetul lor pentru a le vorbi, aceștia să poată veni să-i găsească pe scenă, fără să șocheze buna cuviință, pentru a păstra unitatea de loc și legătura între scene." Este soluția adoptată de Corneille în Polyeucte. Acțiunea se petrece într-o anticameră comună cu apartamentul lui Felix și cel al fiicei sale, procedeu care acordă verosimilitate atât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se impune clasicismul, asemenea acte nu mai pot avea loc decât în afara scenei. În Aviz către cititor care precede Oedip, piesa lui din 1659, Corneille explică faptul că s-a îndepărtat de modelele sale, Sofocle și Seneca, pentru a nu șoca publicul. Această elocventă și curioasă descriere a modului în care nefericitul prinț își scoate ochii, și spectacolul acestor ochi scoși care ocupă în întregime al cincilea act la acești neasemuiți originali, ar ofensa delicatețea doamnelor noastre, care formează cea mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care îi plictisește. Chiar dacă Clasicii noștri au încercat de bine de rău să-i apere moralitatea, fără îndoială pentru a-i îmbuna pe docți, ca și pe Părinții Bisericii, ei au adus totuși în scenă capodopere de imortalitate care șochează sensibilitatea spectatorului din secolul al XVIII-lea. Iată ce scrie Corneille, fidel în această privință lui Aristotel, în dedicația la Medeea în 1639: "Nu trebuie luat în considerare de ce comportamentele sunt sau nu pline de virtuți, ci dacă sunt asemănătoare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
an, cu iluzia cea de pe urmă de "a schimba" imediat ceva." 4.3.2. Moralitatea râsului Singurul lucru îndreptat de Goldoni, în tabloul despre timpul său pe care-l prezintă spectatorului, sunt detaliile susceptibile să-l întristeze sau să-i șocheze simțul moral. Astfel se explică el asupra acestui lucru în Autorul către cititor, textul prefață pentru Gâlcevile din Chioggia. "Unii vor spune poate că autorii de comedie trebuie să imite efectiv natura, însă cea frumoasă și nu cea vulgară și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Unii vor spune poate că autorii de comedie trebuie să imite efectiv natura, însă cea frumoasă și nu cea vulgară și imperfectă. Eu spun, dimpotrivă, că totul poate constitui materie pentru comedie, în afara imperfecțiunilor care întristează și a viciilor care șochează. Un om care vorbește repede și înghite cuvintele vorbind are o imperfecțiune ciudată, care devine comică, când este folosită cu măsură, ca acel balbuziente (bâlbâitul) și acel tartaglia (cel care bâiguie). Nu același lucru s-ar întâmpla cu un șchiop
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
foarte prost primite, uneori huiduite, de partizanii Clasicismului, înspăimântați de scena cu beția lui Cassio, considerată grosolană, de apariția, în mai multe rânduri, a termenului "batistă"77, considerat de o vulgaritate nelalocul ei. Uciderea Desdemonei, strangulată sub ochii spectatorului, a șocat o mare parte a publicului. Iată ce scrie Vigny cu privire la acest lucru: "Puteți să credeți voi, englezii! Voi care știți ce cuvinte sunt spuse în tragediile lui Shakespeare, că muzei tragice franceze sau Melpomenei i-au trebuit nouăzeci și opt
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că imaginația spectatorului își închipuie că trece timpul necesar pentru evenimentele reprezentate pe scenă, nu înseamnă că iluzia spectatorului merge până acolo încât să creadă tot acest timp scurs în realitate. Fapt este că spectatorul, furat de acțiune, nu este șocat de nimic, nici nu se gândește la timpul scurs. Spectatorul dumitale parizian îl vede la ora șapte fix pe Agamemnon trezindu-l pe Arcas; el este martorul sosirii Ifigeniei; o vede condusă la altar, unde o așteaptă iezuiticul Chalcas; el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cea Nouă acatist se păstrează forma canonică - succesiunea a trei feluri de imnuri, ca și aceea a „icosurilor” și „condacelor”, în număr de douăsprezece -, dar se recurge și la poliritmie (dactilicul alternează cu trohaicul), la imagistica de o abundență extraordinară, șocând deseori prin noutate sau prin îndrăzneala autohtonizării. Mult mai substanțial este efortul de a fuziona tradiționalismul și modernismul în Pregătiri pentru călătoria din urmă. Năzuind să fie un îndreptar de edificare creștină, cartea e structurată - sugestia unei arhitecturi precise venea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
Rinocerii lui Ionescu și personajele care se desprindeau din ceața confuziei erau similare. Absurdul, pe care românii nu Îl au Înscris În inteligența lor (zadarnic vom căuta gustul pentru absurd la țăranul român), acest element nu a putut decât să șocheze, să acționeze ca o puternică traumă. (3) În acest cadru psihologic (al absurdului transformat În realitate) s-a insinuat firesc frica, mai Întâi o frică dispersată, ca notele organizând rețeaua unui leitmotiv al unei simfonii, apoi frica fizică, brută. Psihologia
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
Fata noastră era studentă la medicină. Băieții i-au scos hainele în laborator și au bătut-o. A plecat în America. I-e rușine să se întoarcă. Așa că ne-am pierdut amîndoi copiii". Harriet se uită neajutorată la Guy, care, șocat de atrocitățile rasiste, se făcuse palid. Spuse brusc că o intervenție sovietică va face dreptate. Această remarcă de stînga nu a fost apreciată. Cumnatul lui Drucker i-a acuzat pe ruși că subminează și ruinează comerțul european. Guy a explicat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
corpul studențesc român să publice jurnalul literar "Luceafărul", în care și-a făcut un nume tînărul Octavian Goga. În 1903, după detronarea regelui Alexandru Obrenovici, Iorga a plecat la Belgrad și, deși era un prieten statornic al sîrbilor, a fost șocat de violența loviturii de stat139. Anul 1904 a fost important pentru moldoveanul Iorga, el marcînd cea de a 400-a comemorare a morții domnitorului Ștefan cel Mare. A călătorit în Bucovina aflată sub dominația austriacă și a stat de vorbă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pentru întreținerea copilului. Toate acestea constituiau "bomba zilei" pentru ziarele pariziene. Urînd din inimă tot ce era german sau prusac, acestea publicau editoriale sub titlul Madame De Hohenzollern, neezitînd să menționeze orice amănunt sordid 194. Pe vremea aceea, asemenea lucruri șocau, astăzi situația s-a schimbat. În ciuda înfățișării, a farmecului și a inteligenței sale, Carol era un om bolnav. Boala de care suferea el era atît de natură psihică cît și fizică și patologică (sexuală). Dat fiind că era bolnav, Carol
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pe Lucian Blaga, care scria o poezie cosmică și filosofică, aflat permanent în căutarea răspunsurilor la marile probleme ale omenirii. Iorga le găsise deja în sămănătorism. Nu putea să nu se opună abstracțiilor lui Blaga 111. Iorga a fost foarte șocat de descrierea realistă a unui sat din Transilvania făcută de Liviu Rebreanu în romanul Ion, subliniind faptul că Rebreanu prezenta viața țăranilor ardeleni..., dar "sub forma zugrăvirii cenușii, a celor mai de jos reziduuri ale spiritului uman". Rebreanu prezintă "circa
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
într-o permanentă fuziune dintre tradițional și modern. Arghezi apela la un realism îndrăzneț, detaliind promiscuitatea și mizeria cîtorva aspecte ale vieții românești de la periferia societății acelei vremi. El a introdus în literatura română estetica urîtului (inter alia), l-a șocat pe Iorga descriind două pisici făcînd dragoste într-un copac). Înțelegem ostilitatea resimțită de Iorga, dat fiind "realismul (său) naționalist", față de arta lui Arghezi. Dacă existaseră vreodată "curente nesănătoase", acestea erau! Tudor Arghezi a fondat, în 1928, o publicație literară
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lui Giurescu, Dinu Giurescu, își amintea, într-o discuție purtată cu autorul, că, după ce I. D. Ștefănescu (profesor de istoria artelor) se întorsese dintr-o vizită, în timpul căreia fusese primit de Regele Albert, îi spusese că suveranul își amintise cît de șocat fusese de faptul că, atunci cînd îl vizitase Iorga, acesta avusese o izbucnire vulcanică și insultătoare la adresa lui Giurescu 155 Etude d'Historiographie (sub îngrijirea lui Lucian Boia), Université de Bucarest, București, 1985. Interwar Romanian Historiography in Transition, Paul E. Michelson
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]