11,260 matches
-
gunoaie risipite în sânge oprindu-i mersul, lighioane scârboase spurcând gândurile și draci cărând idei printr-un creier pustiit... Ce vrăjmaș a biruit spiritul? Și ce substanță de-ntuneric hrănește atâta noapte? Groaza ce se-ntinde la poalele imbecilității înalță aburi de adormire mută și viața tace resemnată, în ceremonialul funebru de-ngropare a spiritului. Un vis de monotonie neagră căruia locașurile de veci sânt prea înguste imensității lui crepusculare. Idioțenia este o groază ce nu poate gândi asupra ei însăși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că atâția alții simt același lucru de la întîia reflexie, iar nu numai pe patul de moarte. Povara viețuirii e suportabilă când te apasă până la înăbușire. Suferința nu e dulce decât sub forma chinului. Priveghindu-ți nimicnicia, eul se volatilizează cu aburii dezolării. Și atunci ce mai rămâne din întîmplarea individualizării tale? O substanță de amărăciune, răspândită într-o țeastă de drac părăsit. Mâhnirea este veghea la nivelul unei inimi de diavol. Nevoia apăsătoare de a te ruga și neputința de a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care n-am fost pregătiți și care ne înspăimîntă, fiindcă nu sîntem obișnuiți decât cu prezența neutră a echilibrului, pe când boala este o forță mărită de vecinătatea nimicului. Tot ce nu-i muzical e aparență, eroare sau păcat. O! dacă aburii muririi s-ar înălța melodic spre cer și-ar îmbrăca în imn sonor o stea încremenită! De n-ar fi melancolia, s-ar întîlni vreodată muzica cu moartea? În clipa-n care vom fi reușit să dizolvăm toată viața într-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Parisului. Aici, piatra ascunde un apus muzical, plin de regrete și dorinți..., iar străzile se întîlnesc spre a-și împărtăși taine ce nu sânt totuși străine unui ochi întristat. Și când azurul împînzit al Parisului pare a-și fi condensat aburii în sonorități, tălăzuirea de motive wagneriene se-ntîlnește undeva cu cerul. Sufletul unei catedrale geme în surmenajul vertical al pietrei. Aș vrea să fiu mângâiat de mâini prin care poți strecura Timpul... ...sau să fiu plâns de ochi smulși dintr-un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ațipirea simțurilor și privegherea cugetului își cristalizează ea aroma visătoare, fără de care n-am mai privi spre noi fără remușcarea de-a nu fi murit în Dumnezeu. Otrava deliciilor amare ale ființării ia glas în iadul muzical al sângelui, din aburii căruia se înalță miresmele ei funebre. Plictiseala care ne așteaptă în viitor ne îngrozește mai mult decât orice groază a clipei de față. Prezentul în sine ne dezvăluie viața plăcut insuportabilă. Nebunia este introducerea speranței în logică. Măreția voluptății purcede
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Sau m-am dezlipit din suferința lui Dumnezeu? În fericirea și nefericirea în dragoste, cerul, de-ar fi de gheață, n-ar putea domoli beția răzvrătită a sângelui. Moartea-l încălzește și mai tare și mirajul viețuirii se-nfiripă din aburii ei funebri. Toate apele au culoarea înecului. În azurul timid al dimineților, paloarea atâtor femei, ce le-ai iubit sau nu, ți se oferă ca un pustiu înflorit gustului mortal de nesfârșire. De ce în umbra lor infinitul ne pare aproape
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un fluviu cu ape tulburi și năvalnice, care să poarte numele meu și care să curgă ca o amenințare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, și focul din mine va evapora această apă? În mine sânt numai aburi și scântei, inundații de foc și incendii de apă. Este în mine atâta confuzie, zăpăceală și haos, încît nu știu cum un suflet omenesc poate să le suporte. Tot ce vreți găsiți în mine, absolut tot. Sânt o ființă rămasă de la începutul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sură, lungă și veche și o fată îmbrăcată sărac. Ne apropiarăm de convoi, ce mergea repede spre cimitiri. Intrarăm, prin crucile și mormintele ninse, lângă o galbenă groapă sapată din nou, astfel încît din fundul ei ieșea încă un ușure abur de căldura pământului, pe când bulgării prinsese brună. O-nmormîntare într-o sară de iarnă. Cioclul își răzimase bărbia unei fețe adânci și posomorâte pe sapa cea lată și plină de lut, luna trecea ca un vis prin norii palizi și reci
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
avea unii de pe urma altora și pe logica științei. Metafora a avut un ecou răsunător, căci ilustrează unul dintre cele mai puternice aspecte ale rupturii dintre societatea de ieri și cea de azi. Mecanizarea rapidă a industriilor simbolizată prin mașina cu aburi și masiva concentrare de bărbați, femei și copii, malaxați de uzină, disciplinați de mașină și exploatați de antreprenori, transformă orașele în adevărate cîmpuri de bătaie: proaspeții sărăciți îi înfruntă pe proaspeții îmbogățiți. În toate țările aceste efecte se traduc prin
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
un spor de clarificare la întrebările: Cum gestionăm o resursă? În ce măsură poate fi exploatată? Pentru cât timp poate fi exploatată? 2.1. Entropia ca noțiune termodinamică Un memoriu prezentat în anul 1824 de Sadi Carnot - preocupat de eficiența mașinilor cu abur - rămâne în istoria științei, deoarece autorul se îndepărtează de la gândirea mecanicistă dominantă până atunci, prin explicarea unui proces bine cunoscut, și anume: „căldura se deplasează de la sine, de la corpurile mai calde spre cele mai reci”. În accepția lui S. Carnot
Abordarea entropică a valorificării resurselor naturale. De la principii la strategie by Florina Bran; Carmen Valentina Rădulescu; Gheorghe Manea; Ildikó Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/212_a_182]
-
schimbările în calitatea energiei, schimbări care au loc într-un proces termodinamic. Într-un asemenea proces, energia poate fi găsită în două ipostaze: energie liberă sau disponibilă și energie legată sau nedisponibilă. Prima formă pune în mișcare un motor cu abur, după care se transformă în energie legată, inertă. Are loc o degradare calitativă inexorabilă a energiei în timp, constatare care duce la ideea epuizării în timp a sursei de energie liberă (dacă aceasta provine dintr-o sursă neregenerabilă de energie
Abordarea entropică a valorificării resurselor naturale. De la principii la strategie by Florina Bran; Carmen Valentina Rădulescu; Gheorghe Manea; Ildikó Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/212_a_182]
-
rufele din scrinuri, Cu brazi ce-și trec lumina În cerc ca niște unde Ecourile, butii pleznind de-atîtea vinuri, Sau aurora clopot de var În căni cu lapte, Culori, zvonuri clătite cu-odihna În cerdac, Umed și bun pămîntul cu aburii În șoapte, Tristețe sfărîmată sub crengi ca un gîndac. (Schützhaus) Imaginea despre acest volum n-ar fi cît de cît completă dacă n-am reține și un număr de „definiții” ale poeziei, conturate pregnant În versuri memorabile, și care se
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
semn transfigurator se Înscrie și mai vechiul discurs umanitarist al poetului, rezolvat acum În viziunea unei omeniri fericite, a unei vîrste edenice recuperate: Zi liniștită. Zi luminoasă, Cu semănăturile strălucind lîngă soarele de aramă, Cu Împărțirea dreaptă a bucatelor, LÎngă aburii desfăcuți Între fînețe și vînturile de argint. Iată-te, tu, omule bun, Argat sau cîntăreț cu uneltele amiezii, CÎinii latră bucuroși plopii Îți ies Înainte Din vocea ta bunăziua urcă limpede. (Bunăziua urcă limpede). Poemul lui Voronca nu e străin
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Marea Își Încinge fața-i Încrețită Într-un brîu de aur dulce o privi”... O sugestie de corespondență cosmică aflăm În Începutul și sfîrșitul unui poem În XV părți (O noapte de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter, soarele se scufundă În materia azurată, parfumurile uscatului se Îmbină cu acelea ale mării. Efectul este Îmbătarea simțurilor, nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori - ............................................................... Gerul dă aripi de vultur cailor În spumegare Ce se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năpraznic, vin, Îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu!” Nota dominantă a acestui spațiu deschis este exuberanța. În locul vuietului Înfricoșător al crivățului se aude acum clinchetul clopoțeilor. Natura
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
falnic, e dulce, voios, rolul lui este să dea lumină și căldură, două dintre condițiile fecundității. Toate imaginile din Pastelurile primăverii și verii nuanțează această pregătire pentru facere. O vastă figură a fecundității se profilează: lumina devine caldă, cîmpia scoate aburi, pîraiele se umflă, mugurii se desfac, lunca „clocotește” de seve regeneratoare. Elementele materiale nu-și pierd, În acest obscur proces al creației, strălucirea și limpiditatea: pîraiele sînt „cristaline”, aerul e „viu și proaspăt”, „valuri limpide de aer” trec deasupra luncii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Se prefigurează, Întîi, În Pasteluri un poet al matinalului: „Ziori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură, În curînd și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind rouă dimineții de pe cîmpul Înverzit.” (Dimineața) „Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. RÎul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce În raza dimineții mișcă solzii lui de aur.” (Malul Șiretului) „VÎnătorul pleacă grabnic la a ziorilor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atașament, o asumare revelatoare. Din cîteva detalii (aerul viu și proaspăt, valurile limpide din văzduh, nourii ușori, albi) am putea la rigoare deduce un simț al volatilității, lîngă acela, mai substanțial liric, al transparenței și al strălucirii. Materia respiră prin aburii calzi ce se pierd În văzduh. Lumina plutește peste pămîntul reîntinerit, rouă se evaporă, peste lucruri calde, Încă o dată, „un rîu falnic de lumină”. Matinalul din natură (primăvara Însăși fiind o dimineață a naturii) este văzut de Alecsandri ca o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Se scutură și porni înainte. Dar îi păru rău și se întoarse. Alese câteva flori legate cu ață, în schimbul a ceva mărunțiș, apoi puse buchețelul în buzunarul de la piept. Nu mai întâlni pe nimeni până când mirosul de ulei ars și aburii îl vestiră că ajunsese în zona industrială. Era un alt fel de zid, mai înalt de un stat de om, vopsit într-o culoare nedefinită peste prefabricatele care nu aveau nimic din demnitatea pietrei, dar mai lung, atât de lung
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
streșini, cum grinzile se dezmorțesc precum pereții inimii. Cum gângăniile își desfac pânzele prin cotloane, iar țevile se umplu de gâlgâielile ce vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă, tăcerea ar fi și mai bogată, sporită de aburii ce ies prin porii chepengurilor ori ai canaturilor. Și, pentru că asta nu e destul, bărbatul își dezghioacă trupul chircit, se ridică alene și, cu mișcări precise, își îmbracă surtucul peticit, își trage o bentiță care să-i țină părul moale
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu sunt proiecțiile mele, ci ale altei lumi, care își are demonii ei, chiar dacă nu și iluminările. Văd noaptea cum unii pândesc, cum ascultă ce vorbește orașul în somn, cum pun cioburi de oglindă în dreptul nărilor, pentru a desluși, prin aburii respirației, visele oamenilor. Și, mai ales, aud vocile. Ele nu strigă, ai crede că sunt niște scurgeri vâscoase prin conducte sau zumzăieli de prin firele de înaltă tensiune. Dar sunt voci omenești, chiar dacă nu pornesc din piepturi omenești și nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe cotorul cărții, ca să rămână deschisă în locul nimerit. Își văzu apoi de treburi, spălă farfuriile în ligheanul cu apă fiartă de pe plită, le clăti și le aranjă în dulap. La urmă se așeză să tricoteze. Era liniște, focul amorțea, îmboldind aburii ridicați din lighean să îmblânzească aerul uscat. Melania fredona încetișor, rostogolind, din când în când, ghemul, ca să-l deșire. Iar el citea și, pentru ca lectura să fie pe îndelete, îmbucătățea cuvintele din vârful buzelor. Când ajungea în josul paginii din dreapta, se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e decât Sfântul Andrei, mâine e abia 1 De cembrie... Jandarmii roboteau împrejurul mașinii, de fapt un fel de camion. Dădură prelata la o parte, să coboare cei dinăuntru. Se vedeau, în remorcă, niște cazane care răspândeau în aerul rece aburi rotunzi. — Miroase a fasole, dibui orbul, care simțea toate încrețiturile aerului, ca liliecii. — Eu simt mai degrabă miros de prăjeală, adăugă șchiopul. Cârnați... Aromele se împletiră și începură să urce dealul, pe deasupra capetelor. Spinările se neteziră, capetele se întoarseră. — Se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
broboane. — Și nici măcar nu e așa cald, vorbi către sine. — Lângă mormanele astea e întotdeauna mai cald, spuse Iadeș, care se întinsese pe jos, sprijinindu-și capul pe traista colțuroasă. Dacă te uiți așa, într-o dungă, vezi cum ies aburii... — Cum faci să te uiți într-o dungă ? întrebă Chisăliță. — Te uiți fix, ca lupii, cu ochii mici. Dacă stai așa, vezi dintr-odată multe lucruri care înainte nici nu ziceai... — Care-i prostul ? îi întrerupse Pârnaie, căutând totuși de-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Deodată însă, peste diagonalele scânteietoare ale cuțitului, veni șuierul ascuțit al ară tării, care își vârî degetele în gură și suflă în ele năprasnic. Șuieratul rău-prevestitor sugera că în afară de el ar mai fi putut fi careva primprejur. Pârnaie ciuli urechile. Aburii care mocneau se îndesiră. Cioburile începură să sclipească, de parcă ținuseră minte soarele care trecuse de partea cealaltă, și se înmulțeau, ca strivite sub tălpi. Se iscă din senin un vânt ce agită bălăriile. Și atunci, dindărătul grohotișurilor, dezlipindu-se din brazdele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]