6,732 matches
-
marginea cărților (1926 și 1938). Deși receptiv în tinerețe la fenomenul modern european (îndeosebi la teatrul naturalist și simbolist, la dramaturgia lui Franz Wedekind și a lui August Strindberg), P. este în esență un critic tradiționalist. A nutrit o mare admirație față de N. Iorga, fiind influențat de critica sociologică, biografică, psihologică. E activ mai ales în „Luceafărul”, unde, chiar din primul an de apariție a revistei, popularizează operele scriitorilor din Regat. Admiră poezia populară, în care crede că predomină lirismul, îl
PUSCARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289069_a_290398]
-
amplu articol referitor la teatrul său. Ilustrând orientarea spre formele literaturii tradiționaliste, alte articole sunt consacrate dramaturgiei lui Octavian Goga și a lui Lucian Blaga, acestea fiind în epocă printre puținele studii despre opera teatrală a scriitorilor avuți în vedere. Admirația (nu o dată, cu accente encomiastice) față de Iorga pune în lumină o contradicție dramatică a biografiei lui P. Cel care a aderat la politica Legiunii „Arhanghelul Mihail” (a fost delegat de Corneliu Zelea Codreanu să conducă tratativele cu Iuliu Maniu pentru
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
Cazul meu e un caz particular cu o notă de grotesc tragic. Piedicile care mi s-au pus lucid și hotărât, peste cele obișnuite istorice, adeseori cu alternativa de a alege între lucru și moarte, s-au justificat prin pretinsa admirație pentru romancierul și dramaturgul Camil Petrescu. Un soi de ticăloasă punere sub interdicție. Ceva nerod care se simțea obligat să protejeze, să apere cu orice preț pe «marele scriitor», împotriva capriciilor și «veleităților sale științifice», considerate ca o rătăcire, ca
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
-le conturul retoric-intențional în afara limitelor impuse de categoria lor taxinomică. În sfârșit, E. Lovinescu - ale cărui impresii critice preponderent pozitive sugerate de lectura Ciclului morții vădesc mai curând prevalența spiritului de opoziție de la întrunirile cenaclului Sburătorul împotriva tradiționalismului decât o admirație genuină - este evident contrariat de „descripția analitică”, „obiectivitatea notației” și „prozaismul voit” al versurilor, cărora le reproșează, în subsidiar, tocmai instabilitatea generică, urmare „primejdioasă” a „înlăturării voluntare a oricărui aparat poetic”. Singurul critic de marcă al epocii dintre războaie care
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
a căror subtilitate intenționează să epuizeze toate capcanele destinate a prinde acest prețios vânat spiritual”. Remarcabile sunt comentariile critice despre Mihail Sadoveanu și G. Călinescu. La autorul Țării de dincolo de negură M. examinează vocația acestuia pentru viața naturii, marea lui admirație pentru ceea ce el însuși numea „zidirile creației dintâi, încă mărețe și nestricate”. Observă că la Sadoveanu reprezentările se înscriu „în direcția unei mitologii de factură populară”, spre deosebire de impresiile despre natură ale lui Lucian Blaga din Hronicul și cântecul vârstelor. Alte
MUNTEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288284_a_289613]
-
o suită de însemnări cu valoare de document pentru istoria mișcării socialiste românești. Pentru N., finalitatea instructivă și educativă a literaturii este esențială. Așa se explică inaderența la romantism, privit ca o orientare generatoare de iluzii și artificialitate, dar și admirația față de naturalism, recomandat pentru interesul, important în ordine ideologică, pe care îl acordă mediilor sociale noi (Ce scriem!). Opțiune destul de laxă, de vreme ce „metoda experimentală” este înlocuită de umanitarism și sentimentalism, mod structural al perspectivei din scrierile ei literare. În acest
NADEJDE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288345_a_289674]
-
și la amorul ideal, și la cel matrimonial. În fine, la o distanță bună de timp, N. publică volumul Întâmplarea din pădure (1977), unde adună amintiri nefericite din copilărie, critică nedreptăți ale „vechii orânduiri”, fără a cădea însă într-o admirație obedientă față de noua societate. Se simt influențe din I.Al. Brătescu- Voinești în Mieluțul (Mițu, un copil orfan, pierde un miel și e tratat cu atâta cruzime de stăpâna sa, încât fuge în pădure, unde va fi răpus de sălbăticiuni
NEAMTZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288389_a_289718]
-
Glodeanu, Poetica, 169-184; Hortensia Papadat-Bengescu, DCS, 21-25; Dicț. esențial, 605-610; Ghițulescu, Istoria, 147-150; Sorescu, Lumea, 119-127; Ion Bogdan Lefter, Doi nuveliști: Liviu Rebreanu și Hortensia Papadat-Bengescu, Pitești, 2001; Eugenia Tudor-Anton, Hortensia Papadat-Bengescu, marea europeană, București, 2001; Liana Cozea, Exerciții de admirație și reproș - Hortensia Papadat-Bengescu, Pitești, 2002. F.M.
PAPADAT-BENGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
domină ciclurile din Frigul și frica. Poemele afirmă nădejdea creștină, susținută de „bucuria întrebării”, care caută să descifreze secretul pietății și al fervorii create în jurul divinității, iubirea și ardoarea în a celebra „mormântul gol”. Autorul „amalgamului entuziast” prezent în culegerea Admirații ortodoxe (2003) știe că metafizica poetică echilibrată duce mult mai direct spre întâlnirea cu divinul decât versurile ce repetă canoane teologale sau dau frâu liber fantasmelor lirice sanctoide. Poemele glisează înspre exercițiul spiritual, intră treptat într-un ritm de evlavie
PINTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
valoare, LCF, 1985, 2; Gabriel Țepelea, Un eminescolog și o importantă arhivă, RL, 1985, 2; Mircea Anghelescu, „Lazăr Leon Asachi în cultura românească”, T, 1985, 3; Gheorghe Bulgăr, „Lazăr Leon Asachi în cultura românească”, ST, 1985, 12; Mihai Ungheanu, Exactitatea admirației, București, 1985, 203-210; George Munteanu, Un scriitor necunoscut: Lazăr Leon Asachi, RL, 1986, 11; [Antonie Plămădeală], MA, 1986, 6 (număr omagial); I. D. Lăudat, Amintirea unui scriitor: Lazăr Leon Asachi, CL, 1986, 8; Al. Graur, Un precursor: Lazăr Asachi, RL, 1986
PLAMADEALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288842_a_290171]
-
mai multe cărți de școală. Împreună cu Florian Aaron și G. Hill elaborează un Vocabular franțezo- românesc, (I-II, 1840-1841). Din perioada studiilor în străinătate, cât și în legătură cu unele probleme de învățământ, a rămas de la el o interesantă corespondență. Înregistrând cu admirație realizările tehnicii, le descrie cu precizie și pătrundere, fără stupefacția altor călători români care l-au precedat. Priceput în tehnică, P. este el însuși om cu idei și inițiative. Și-a brevetat, de altfel, o invenție, măruntă dar ingenioasă, numită
POENARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288863_a_290192]
-
o tentă cronicărească. Sunt, pe alocuri, și izbucniri vehemente, de mânie, care dau o anumită tensiune acestor epistole. În 1871, în forul academic, P. dă citire discursului de recepție Giorgiu Lazăr și școala română. E o schiță biografică alcătuită cu admirație și pietate pentru marele său înaintaș. Unele date, cum sunt acelea care privesc evenimentele de la 1821, au și implicații autobiografice. SCRIERI: Giorgiu Lazăr și școala română, București, 1871; [Discursuri pedagogice], în A. Vasculescu, Petrache Poenaru - organizatorul școalei române, București, f.a.
POENARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288863_a_290192]
-
în Academia Română ca membră de onoare, cu motivația: „Între cine cântă mediocru în românește după inspirații total străine și cine aduce genial acordurile misterioase ale sufletului nostru într-una din cele mai mari literaturi ale lumii, este de preferat cu admirație acesta”. A debutat la 1 februarie 1898, sub numele Anne de Brancovan, în „Revue de Paris”, cu un grupaj de sapte poeme, Litanies. A mai colaborat la „Revue hébdomadaire”, „Revue des deux mondes”, „Renaissance latine”, „Mercure de France”, „Paris Midi
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
scheme care funcționează apoi în mod automat, notăm că, la nivelul propunerilor lor terapeutice, este vorba despre înlocuirea acestor modalități de gândire eronate cu soluții alternative care, de această dată, țin de logica formală. Ne putem întreba de unde provine această admirație exagerată a terapeuților care practică terapiile comportamentale pentru abordările cognitive, oricare ar fi, de altfel, variantele la care se referă aceștia. Este sigur că primii comportamentaliști, atenți doar la conduitele motrice observabile la animalele de laborator, au redescoperit că se
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
nivelul emoțional de la începutul terapiei. Ea nu mai vede utilitatea de a mai experimenta examinarea dovezilor evidente care i se pare prea laborioasă. In unele situații cu o încărcătură emoțională mai redusă, ea răspunde întrebărilor „din memorie”, lucru care provoacă admirația celorlalți pacienți. In același timp, Martine își urmărește obiectivele comportamentale. Tabel 9. Activități Frecvență Rezultate Să calc rufe Să fac cumpărături cu soțul meu și cu fiica mea Să spăl rufe Să duc lavetele la subsol Să merg pe jos
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mister: / În taina-nfăptuită, însuși e o taină...”. Tradiționalismul unor astfel de versuri este contabalansat de importante accente moderniste, în care experiența poeticilor simboliste, cu exotismul și risipa lor de imagini, joacă un rol central. Poetul îl va fi citit cu admirație pe Ion Minulescu: „Văzduhu-i plin de vrajă și cântece s-aud / Reminiscențe, poate, din înfloritul Sud / Cu crocodilii leneși și cu flamingii roz / Și faraonii pașnici mânjiți cu chinoroz”. Odată cu volumul Petreceri (1977), care cuprinde poeme scrise începând cu 1951
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
Capetan Odyssea ș.a. Impresia de monotonie e alungată, în parte, de accentele umoristice (mai ales în descrierea exoticilor „capetani”). O oarecare pornire spre superficialitate și frivolitate devine evidentă, chiar dacă P. tinde să o contracareze prin secvențe, mai mult declarative, privind admirația pentru valori mai înalte, precum curajul. Abordarea unor destine ieșite din comun se regăsește și în cărțile care se adresează în special adolescenților: Cartea minunilor (1943), Insula mărgăritarelor (1943), S. O. S. Expediția pe Everest în primejdie! (1943). De această
PAPATANASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288677_a_290006]
-
ș.a. Chiar figurile socotite minore, ca Dan Faur, Moldov ș.a., sunt fixate în formule memorabile. O pagină relatează despre apariția volumului Jurnal de sex al lui Geo Bogza, refăcând atmosfera acelui moment tensionat, în care autorul stârnește concomitent o mare admirație și o dezaprobare violentă. Parcurgerea întregii etape avangardiste a scrisului lui Sașa Pană atrage atenția asupra unei relative neconcordanțe între, pe de o parte, intențiile programatice bătăioase, mărturisite peste tot, căutând cu obstinație expresia adecvată, și, pe de alta, o
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
a textului e scris în stil și metru popular. Luându-și drept model lirica populară sau versurile lui Anton Pann și I. Tincovici, P. creează imagini de o accentuată plasticitate, ce poartă fie amprenta trăirii dramatice, fie a emoției și admirației, ca în ciclul închinat naturii. Macabeii, de pildă, sunt asemănați eroilor neamului, care își apără limba și credința. Poezia naturii (Viersul de primăvară și Cântarea lui Avel) are o cromatică puternică, atestând un artist în profundă comuniune cu ritmurile firii
PATRUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288717_a_290046]
-
cu Alecu Russo. Bun cunoscător al limbii române (a trăit în acest spațiu cultural vreme de cincisprezece ani), K. s-a încumetat să facă traduceri din literatura română în limba germană. Poeziile populare publicate de V. Alecsandri i-au stârnit admirația, astfel încât trece la transpunerea parțială a culegerii de balade a poetului român, apărută în 1852-1853, și, în 1857, publică la Berlin volumul Rumänische Volkspoesie. Tălmăcitorul îi dedică volumul lui V. Alecsandri, din ale cărui colecții transpusese douăzeci și șase de
KOTZEBUE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287722_a_289051]
-
atunci audiența cărților publicate la Sibiu, București, Iași sau Brașov ar crește, iar discursul public al Bisericii ar descoperi, în exilul litomaniei, cu totul alte priorități. Cronicile ar întocmi mai mult decât niște bibliografii, devenind un culoar pentru exercițiile de admirație, vigilență sau recunoaștere. Lectura cu voce tare ar dicta atitudini, descoperind vocații, dând trecătorilor prin Areopag un imbold către adevăr și poate chiar o trusă metafizică de salvare. Ce anume găsim la antipozii publicisticii teologice din România de astăzi? Avem
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
iezuitului Baltasar Gracián (El oráculo manual y arte de prudencia, 1647). Ca manifest al libertății politice, eseul este un agent subversiv în regimurile totalitare. Pentru ideologiile încolonării și ale marșului forțat, dubitația echivalează cu sabotajul. Când este protejat de patologiile admirației de sine sau ale megalomaniei, eseul construiește punți între discipline și ridică în chip fericit semne de întrebare tocmai acolo unde spațiul public suferă de inflația certitudinilor. Aparent facil, eseul e o construcție literară bazată mai întâi pe curaj și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trebuie căutat din aproape în aproape și pare să fie evocat de spectacolul inculturării valorilor lumii postmoderne în mediul românesc. Să ne amintim că anii ’90 ai României postcomuniste au fost dominați de o persistentă febră a politicului și de admirația necondiționată pentru proiectul Europei comunitare (citit prin sita ignoranței bunăvoitoare). Patapievici a fost cronicarul necruțător al rătăcirilor românești din acele vremuri. Era solidar cu nenumărați cetățeni care încă mai revendicau pe străzi principii fundamentale: libertatea individuală, adevărul istoric, lustrația. Erupția
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un aer sapiențial existența, hic et nunc, a excepționalului. Ca români, am știut întotdeauna să proslăvim posteritatea. În perimetrul nostru, moartea convertește atâtea figuri triste ale istoriei în efigii perene. Doar pentru că nu ne angajează, discursul funebru devine encomiastic. Poarta admirației noastre este deschisă, aproape grotesc, spre cimitir. La noi, orice demers etic pare a fi compensator, orice cuvânt laudativ, o specie a necrologului. Dar „vremea s-a scurtat acum” (I Corinteni 7, 29). Să privim spre câteva modele vii. Viul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o viziune participativă despre adevăr va oferi regulile dialogului între teologie și cultura modernității, neînțelegerea dintre îndoielnici și mărturisitori nu va mai fi drapată cu ipocrizie, dar nici declarată o fatalitate. Creștinii nu vor câștiga respectul de sine și nici admirația tăcută a arhitecților secularizării dacă nu vor lua în serios chemarea la mărturisirea plenară a unui adevăr neștirbit. „Căci întru El v-ați îmbogățit deplin întru toate, în tot cuvântul și în toată cunoștința” (I Corinteni 1, 5). Desfășurată în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]