KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...131 132 133 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

de costisitor. Ce altceva am putea face? —Sylvie, am o idee și mai bună. Vopsea Farrow și Ball Pink - sunt obsedat de ea. Este cea mai rafinată vopsea roz din Anglia, ar arăta atât de Chatsworth aici. Nu o să ne apucăm să punem tapet În camera aceasta. Decorațiunea va fi chiar priveliștea. Ia uită-te la ea! Milton avea, desigur, perfectă dreptate. Am traversat camera și am deschis glasvandurile, care dau În trei Încântătoare balconașe ornamentale. De acolo, tot ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
ceva cât se poate de civilizat. Era grozav să fii În pat, să mănânci mâncare chinezească având pe tine un neglijeu din mătase de cea mai bună calitate și să nu te bată nimeni la cap. Înainte ca Hunter să apuce să-mi dea telefon, am adormit. Mai mult ca sigur că a simțit că nu trebuie să mă deranjeze, căci atunci când m-am trezit În dimineața aceea de sâmbată el Încă nu mă sunase. Imediat după ce m-am sculat, l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
la treaba asta. În plus, Lauren avea dreptate: nu puteam face nimic dacă nu eram sigură. —OK, hai că eu ies, am spus, ridicându-mă. — Te sun eu mai Încolo, zise Lauren, pe un ton atoateștiutor. Dar să nu te apuci să-i spui ceva lui Hunter pe tema asta. —Bun sfat. Mulțumesc, am spus. Când am intrat din nou În magazin, mulțimea Începea să se risipească. Pe neașteptate, cineva m-a bătut pe umăr. —Sylvie? Sylvie? M-am Întors. Lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
era acolo, pășind spre mine, făcându-mi cu mâna. Înainte să mă pot gândi la altceva, Sophia mă săruta de bun găsit, spunând: Nu pot să cred că nu vii și tu cu noi. Hunter mi-a promis că o să apuc să stau mai mult cu tine. Sunt așa de obosită... sunt terminată. Hunter e un tiran că mă obligă să merg la Frankfurt așa, doar pentru că vorbesc limba germană. E oribil acolo, oribil. Apropo, Nina și-a ales ceva? I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
cu puțin timp În urmă, că sunt nebunește Îndrăgostită de el? —De cine? am Întrebat-o, căci nu mai puteam nici pe departe să țin pasul cu ceea ce se Întâmpla În viața sexuală a lui Lauren. —De Giles, spuse ea, apucându-mă strâns de mână. Brusc, expresia feței deveni neobișnuit de vulnerabilă și de dulce. — Păi, chiar sunt. Sylvie, Îl iubesc la nebunie. Exact așa cum am prevăzut. —Deja? i-am spus, cu Îndoială. Nu mai e nici o speranță. Nu o să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
În camera de lucru. M-am așezat la biroul lui Hunter și am aprins lampa. Îmi lăsasem laptopul la serviciu, așa că am deschis calculatorul lui Hunter, pe care Îl foloseam ocazional atunci când eram acasă. Eram cât pe-aci să mă apuc să scriu un email, când am observat un fișier În calculatorul lui pe care nu-l mai văzusem Înainte: sub el era scris „sjphillipssketch.jpeg“. S.J. Phillips, mi-am spus. Nu era ăsta numele magazinului de bijuterii pe care-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
doar era acolo cu Pierre din Întâmplare. La urma urmei, pe Pierre Îl invitasem eu Însămi. Aproape imediat, Sophia dispăru cu Pierre În dormitorul pentru oaspeți. Nimeni nu i-a mai văzut din nou la față toată noaptea. Nu am apucat nici măcar să mă salut cu ea, ceea ce a fost o ușurare. Ziua de Crăciun În Megève este ca decupată din Crăiasa zăpezii. Ninsoarea abundentă căzută peste noapte făcea ca orășelul să arate de parcă fusese scufundat În cremă Chantilly, biserica oferind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Întâmpla și i-am zis: „Nu te mai uita la sânii mei! Încetează!“ apoi, nu știu, mi s-a părut că era oarecum adorabil faptul că Îl interesau atât de mult sânii mei - la urma urmei, el nu a prea apucat să vadă sâni Încă, iar o secundă mai târziu era pe mine, la propriu, acolo pe terasă. A ejaculat după cinci minute și apoi a căzut lat de epuizare. Am considerat asta un compliment, de fapt. Eu Întotdeauna obișnuiam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

dormitoare, două băi și omor deosebit de grav. „Recepție?“ zice în stație. — Faci ca de obicei, zice Helen, apoi scrie adresa pe o bucată de hârtie, pe care i-o întinde. Nu trebuie să rezolvi nimic. Să nu cumva să te apuci să arzi frunze de salvie și să exorcizezi cine știe ce rahaturi. Mona ia hârtia și întreabă: — Deci să văd doar despre ce energii e vorba? Helen scutură din mână și zice: — Nu mă interesează câtuși de puțin să găsească mai știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
recent, vă puteți constitui ca parte civilă într-o acțiune juridică colectivă“, zice anunțul. După care dă un număr de telefon unde puteți suna, dar degeaba. Pielea de pe gâtul lui dom’ sergent atârnă într-un asemenea hal, încât, dacă-l apuci de ea, când îi dai drumul, rămâne atârnând. Ca să și-o așeze la loc, ar trebui să se uite în oglindă. Și puhoaiele de oameni sosesc în continuare în oraș. Oamenii se roagă în genunchi să fie încă o dată martorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o să câștigi doar cu o groază de note înalte. Aici nu e vorba despre calitate, ci despre volum. Nu e vorba despre muzică, ci despre cine iese învingător. Sfidezi concurența cu bașii. Zgâlțâi ferestrele. Lași baltă linia melodică și te apuci sa zbieri versurile. Vorbești urât și te înfigi în fiecare cuvânt mai deocheat. Acum îi domini pe toți. De fapt este un joc de putere. În baia întunecoasă, stând pe veceu, râcâi banda adezivă de pe pachet, iar înăuntru dau de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pipăind hârtia velină, palpând straturile de forme dure și neregulate. Podeaua de sub tălpile mele - chiar și scaunul veceului - se cutremură din cauza muzicii de alături. Îți vine să le spui tuturor celor care au pierdut un copil în leagăn să se apuce de un hobby. Este uimitor cât de simplu e să o rupi cu trecutul. Oricât de nemiloasă ar fi viața, poți să mergi mai departe. Înveți să brodezi. Faci o veioză de sticlă colorată. Duc formele în bucătărie; pe lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ziua aceea, și nu ți-ar trebui mai mult timp decât ți-ar lua ca să-ți faci un nod perfect la cravată. O știu foarte bine. Asta-i viața mea. Nu e de-ajuns să te muți. Trebuie să te apuci de un hobby. Să te pierzi în muncă. Să-ți schimbi numele. Până la urmă o să recompui piesele disparate. Să pui ordine în haos. Ceea ce o să faci de fiecare dată când piciorul ți s-a vindecat cât de cât și când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ca să-i ajute pe pacienții muribunzi. Lucra într-un spital enorm, pentru bolnavi cronici în vârstă. Oameni care zăceau acolo în așteptarea morții. Renunțând la morfină, tânăra a inventat ceea ce a numit tratamentul cu apă. Pentru a-i curma suferințele, apuci pur și simplu nasul pacientului, astupându-i nările. Îi presezi limba și-i torni apă pe gât. Moartea este o tortură lentă, dar bătrânii sunt găsiți de fiecare dată morți cu apă în plămâni. Tânăra spunea că e un înger

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
toți oamenii din clădire. Capitolul 12 Nash stă la bar pe Third Avenue și mănâncă sos de ceapă cu mâna. Își înfige în gură două degete lucioase și le suge până face găuri în obraji. Își trage degetele și mai apucă niște ceapă dintr-o cutie de plastic. Îl întreb dacă asta e masa lui de dimineață. Dacă mă întrebi ceva, zice, să vad banii mai întâi. Și-și bagă degetele în gură. De partea celaltă a lui Nash stă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cu drogurile, îi zic. În clădirea mea sunt o grămadă de drogați. Îl întreb dacă a mai murit cineva pe-acolo. Se-ntâmplă cumva să fi murit mai mulți inși azi-noapte în clădirea Loomis Place? Și tipul cu favoriți o apucă zdravăn pe gagică de păr și o dă mai încolo. Cu mâna cealaltă scoate un telefon din buzunarul interior și-i deschide clapeta, zicând: „Alo!“. Pe toți or să-i găsească fără nici o cauză aparentă a morții, zic. Nash învârte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
salt un picior peste baricadă, apoi pe celălalt, și-mi văd de drum. O femeie cu un walkie-talkie mi se pune în cale, cu o mână întinsă în față, ca să mă oprească. În secunda în care e gata să mă apuce de braț, dă ochii peste cap și deschide gura. Un fir de salivă i se scurge pe la colțul buzelor inerte; cade în drumul meu, in timp de din walkie-talkie se aude: „Jeanie? Jean? Pauză“. În minte încă-mi mai răsună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
oamenii. — Cum adică? zice. Adică îi omoară. Ești sigură, zic, că n-ai văzut-o niciodată pe Helen Boyle cu o carte care se chema Versuri și poezii din lumea-ntreagă? Mâna deschisă a Monei Sabbat cade pe birou și apucă sendvișul învelit în folie. Mușcă un dumicat, cu privirea ațintită la radioul cu ceas. — Adineauri, la radio, zice Mona, așa ceva ați făcut? Dau din cap că da. — Ați obligat-o pe doamna doctor să se reîncarneze? O rog s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-l ține în mână îi scapă de sub control. Simt căldura pe buze și fumul în ochi. Barmanul strigă: — Alo! Ia potoliți-vă acolo! Și Nash apropie șervețelul în făcări de hârtia cerată și farfuria de carton de pe masă. Și-l apuc de încheietură, de manșeta halatului mânjită cu muștar și de pielea flască și moale, și-i spun bine, zic, potolește-te, bine? Îi zic că trebuie să-mi promită că n-o să spună niciodată. Și, ținând între noi făclia care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
O explozie răsună de sus. O femeie imploră să nu fie violată. Nu e ceva real. E doar un film. În cultura noastră se tot strigă „Lupul!“. Oamenii ăștia obsedați de dramă... Alergici la calm... Cu unghiile ei negre, Mona apucă paharul gol de vin, cu buza mânjită de rujul roz al lui Helen, și se duce desculță în bucătărie, îmbrăcată într-un halat de baie alb, flaușat. Se aude soneria. Mona se întoarce, traversând salonul. Așezând un alt pahar de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
crede că știi un descântec. Pula i se termină în stalactita roz pe care o formează prepuțul ridat. Vârful e perforat de un inel de argint. Și Helen îmi aruncă o privire, zâmbind, dar cu dinții încleștați. Puștiul ăsta, Stridie, apucă poalele halatului flaușat al Monei și zice: — Mamă, da’ ce de haine ai pe tine! Se apleacă peste oală și o sărută. — Noi practicăm nuditatea rituală, zice Mona, cu ochii în podea. Roșește și face un semn cu oala, zicând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ca un pin lovit de trăsnet, blond, cu vârfurile despicate, sculat în toate părțile. Are un corp tânăr, cu membre care par segmentate - musculoase, dar subțiri la încheieturi, la genunchi, coate și talie. Helen îi întinde mâna și Stridie o apucă, zicând: — Inel cu peridot... Stă în picioare, gol și tânăr, și ridică mâna lui Helen până în dreptul feței. Stă în picioare, bronzat și musculos, și-și plimbă privirea de la inel, de-a lungul brațului, până îi întâlnește ochii și zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
că noi avem cele mai bune oferte pentru instrumente rituale în segmentul mediu. Următoarea ofrandă pentru Zeiță o beau eu. Și următoarea o dă pe gât Helen. Stridie dă roată camerei. Se întoarce ca să zică: — Știai că porcii nici nu apucă să moară înainte să fie opăriți cu apă la șaizeci de grade? Ofranda asta eu o iau. Vinul are gust de tămâie cu aromă de iasomie. Vinul are gust de sânge de animal. Helen se duce cu paharul gol în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sâni, cu o grămadă de amulete, pandantive și talismane. Înveșmântată în nestemate. O fetiță care se fandosește. Desculță. Are vârsta pe care ar avea-o și fata mea, dacă ar mai trăi. Helen se întoarce în cameră, clătinându-se. Își apucă limba între două degete, apoi face turul încăperii, stingând conurile de tămâie cu degetele umede. Se reazemă de consola șemineului și-și ridică paharul de vin la buzele roz. Se uită la Stridie, care-mi tot dă târcoale. Are vârsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Întotdeauna cu un pas în urmă. După ce s-a întâmplat deja. Prima apariție a Mântuitorului de pe Șosea a fost semnalată de o echipă de muncitori care ridicau un câine mort la câțiva kilometri de locul unde ne aflăm. Înainte să apuce să-l bage cu lopata în sac, o mașină închiriată a tras pe dreapta în refugiul din spatele lor. Înăntru erau un bărbat și o femeie; bărbatul era la volan. Femeia a rămas în mașină; bărbatul a sărit jos și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]