5,062 matches
-
O femeie tânără trece pe lângă mine alergând, își ține mâinile în jurul gâtului, fața îi este acoperită de sudoare, încerc să ghicesc dacă are bărbat sau nu, pentru o secundă am impresia că femeile care au bărbați sunt înconjurate de o aură strălucitoare, asemenea unei coroane regale, iar eu, care nici nu mai eram conștientă de prezența acestei coroane, ca și cum devenise parte din mine, îi simt acum ascuțit absența, mi-a fost smulsă din păr, sfâșiindu-mi bucăți întregi de piele. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de a atrage lumea, de a-i face pe cei din jur să-l asculte. Știa să discute cu oamenii, să cântărească dintr-o privire situația, să dea instrucțiuni precise și prețioase pe care ceilalți le luau imediat în considerare. Aura de deasupra capului, asemenea unui nimb de înger, stătea parcă mărturie a existenței lui cu totul speciale. Impunea oricui o teamă respectuoasă. De aceea au fost cu toții șocați când Nagasawa m-a ales pe mine ca prieten, eu care eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
beneficiasem tocmai eu de o asemenea alegere, dar explicația era foarte simplă: nu-l adulam, așa cum făceau alții. Mă interesa mult firea lui ciudată și complexă, dar niciodată nu m-am arătat interesat de rezultatele pe care le obținea, de aura lui, de viața lui și probabil că aceasta era o mare noutate pentru el. În comportament, sărea de la o extremă la alta. Uneori, chiar și față de mine, era extrem de drăguț, iar alteori cumplit de malițios. Putea fi la fel de bine foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
unde a desenat toate figurile... Era și nu era, Închis În nume și scăpând numelui, nu avea Încă alt nume decât „Cine?”, pură dorință de a fi chemat printr-un nume... La Început el a trasat niște semne În acea aură, o văpaie a țâșnit din străfundul său cel mai tainic, ca o ceață fără culoare care să dea formă informului, și abia a pornit ea să se Întindă, că În centrul ei s-a format o izbucnire de flăcări ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
astronomic, cosmologic, fiziologic, ontologic, sau antropognozia, care studiază anatomia omologică, științele divinatorii, fiziologia fluidică, psichurgia, astrologia socială și hermetismul istoriei. Pe urmă sunt matematicile calitative, adică, știți mai bine ca mine, aritmologia... Însă cunoștințele preliminarii ar postula cosmografia invizibilului, magnetism, aure, somnuri, fluiduri, psihometrie și clarviziune, și, În genere, studiul celorlalte cinci simțuri hiperfizice - ca să nu mai vorbim de astrologia horoscopică, aceasta-i deja o degenerare a științei atunci când nu-i efectuată cu precauțiile cuvenite, și apoi fiziognomica, lectura gândirii, arte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
își permite haine grele de omăt... totul pare învăluit în magie. Când toate aceste minuni vor evada, casele se vor freca la ochi după atâta somn, copiii vor continua joaca în iarbă, iar poveștile încărcate de minuni vor capăta o aură aparte. Atunci primăvara cea verde se va încolăci între ramurile naturii, iar noi vom admira începutul unei noi vieți. Cu o rochie din flori, cu pantofi de rândunele, cu o coroniță din bobocei și o caleașcă feerică din iarbă, coboară
Doua fiice ale batranului an. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
și, preț de o clipă nesfârșit de lungă, curtea enormă a țintirimului, cu porțile, cu aleile și cu parcelele sale, cu bisericuța-capelă, cu gropnițele, cu sepulcrele, cu monumentele singuratice, cu movilele, copacii, crucile și mausoleurile, este nimbată darnic de o aură cerească clară, dulce, caldă și sublimă, ca mierea de lotus! Se instaurează o liniște... O încremenire divinatorie... O armonie de dincolo de contingent! Ca un lințoliu ud, din cețuri și din rouă, după uragan. Ca un lințoliu de tăcere imens, alb
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
căzut ochii peste „patul și cartea” din puzzlecturile sale din numărul trecut. Iată o temă în plus, mi-am zis, numai bună de adăugat la poveștile mele antropologice : dorința de „a te băga în pat cu o carte” și toată aura aproape erotică a acestei plăceri în intimitatea spațiului de dormit. Mi-am adus aminte de convingerea lui André Breton că „poezia se face în pat precum amorul”. Apoi, pe firul asocierilor, gîndul m-a dus la acea piesă de mobilier
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a-și asigura permanența. Că voi trece în altceva, infinit mai complex. Altfel este absurd, și nu văd un loc pentru absurd în proiectul lumii. Miliardele de galaxii, câmpurile imperceptibile, în fine, lumea asta care îmi înconjoară craniul ca o aură nu ar putea exista dacă n-ar trebui ca eu s-o cunosc în întregime, s-o posed, să fiu ea. Azi-noapte, ghemuit sub plapumă, am avut un fel de viziune. Abia mă născusem dintr-o burtă prelungă, sângerie, nespus
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mi-au plăcut foarte mult. Pentru asta îi suportam pe mucoșii în scutece croite din imprimeuri, cu botoșei mânjiți, care țineau sa mă tragă de codițe și să mă necăjească în toate felurile. Cel mai des mergeam însă la tanti Aura. Drumurile până acolo și tot ce se întîmpla când mergeam la mătușa mea erau pentru mine niște aventuri ciudate, explorarea unei alte lumi. Lucrurile cele mai importante din viața mea s-au întîmplat acolo, la marginea aceea de București. Acolo
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
știe ce ins, la sfârșitul cine știe cărei petreceri, dar nu atunci am devenit femeie, căci eram deja de mult, psihic vorbind. Se întîmpla ca în vreo dimineață mama să intre în camera mea și să-mi spună că mergem la tanti Aura. Săream în sus de bucurie, mă îmbrăcam repede cu rochița de oraș, îmi trăgeam șosete albe, trei sferturi, și-o îmbrăcam și pe Zizi cu o rochie de catifea verde deschis, cu ape, care-o prindea foarte bine. Pe dedesubt
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
galbene și turtite, cu cercevele verzi la ferestre și cu acoperișuri maro, pe lângă centre de butelii unde era mereu coadă și centre de sifoane dominate de-o uriașă roată albastră în mișcare, intram, în fine, pe strada unde stătea tanti Aura. Era o stradă lungă și dreaptă, cu garduri de lemn și fațade scunde de-o parte și de alta. Dacă treceam vara de-a lungul ei, o recunoșteam întotdeauna după mulțimea zmeelor de hârtie încîlcite în firele de telegraf dintre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
decât orice alt câine pe care l-am văzut vreodată. Chombe lătra atât de tare, încît, în timp ce noi înaintam pe cărarea pavată cu cărămizi printre care se iveau flori-de-piatră pastelate, înainte să ajungem la intrare, ușa se deschidea și tanti Aura, cu mânecile suflecate, în halat de casă, cu un zâmbet larg, de bucurie exagerată, ne poftea înăuntru. Un culoar lung și întotdeauna cenușiu și friguros ne conducea în sufragerie. În timp ce mama și mătușa stăteau de vorbă, eu mă uitam la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
după mine, în curte. Chombe, șchiopătând țeapăn, mirosind a câine plouat, se învîrtea pe lângă noi, cu limba roșie scoasă printre colți. Călcam cu grijă printre straturile de legume și ajungeam la camion. De când știu eu casa și curtea lui tanti Aura, camionul acela vopsit în albastru, fără roți, zăcea acolo, în mijlocul micii grădini de zarzavaturi, scorojit ca vai de el, cu tabla îndoită. Pe capota cabinei dormea de obicei, încolăcită, Gigi, ultima reprezentantă a unei dinastii de pisici numite cu numele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
într-un film alb-negru în care nu se întîmplă niciodată nimic, că timpul nu mai curge și că viața reală e doar un limb al morții. Sentimentul ăsta îl am și eu de când am fost în REM. Mergând la tanti Aura o dată la două-trei luni, cunoscusem câteva fetițe de-o vârstă cu mine de pe strada aceea. Când auzeau că am venit (avea grijă Marcelino să dea o raită prin curțile lor și să le spună), apăreau la poartă, câte două-trei, iar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Când ne plictiseam, le lăsam acolo și mergeam în spatele casei, unde dădea ușa de la bucătărie. Acolo se afla o platformă de ciment, lustruită bine, cu latura de vreo trei metri, poate mai mult, unde vara, pentru că acoperișul ținea umbră, tanti Aura scotea o masă cu picioare în formă de X pe care se juca remy sau se mânca. Dar noi ne apucam să desenăm acolo, cu cretă colorată, șotroane complicate, labirintice, unele în forma clasică de om cu mâinile întinse în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
stea despărțite. Țigăncușa, Garoafa, le drăcuia printre dinți, fiindcă uneori gemenele veneau de dimineață la poarta ei și începeau să strige "Garoafa-scroafa" până ieșea afară toată șatra, cu spume la gură de furie, în rest însă, când treceau pe la tanti Aura sau când ne jucam pe câmp, privind la băieții care scoteau din găuri gărgăuni cu cîte-o bilă de pâine la capătul unui fir, fetițele se înțelegeau bine. Toate însă o invidiau pe Puia, fata unui ospătar, pe care n-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
deux-pièces-ul șofraniu pe care-l purtam. Atunci m-am smuls urlând de lângă sicriu și-am lăsat în mâna ființei teribile taiorul sfâșiat. M-am trezit în cearceafurile ude și am aprins lumina. Dar Ester, în vremea când mergeam la tanti Aura, era o fată vioaie și foarte deșteaptă, care citea tot timpul cărți groase, prăjindu-se la soare în remorca vechiului camion. Cu cât se bronza mai mult, cu-atît se umplea mai tare de pistrui. Avea pistrui pe tot corpul, pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
golf plin de iole, sau o păpușă mică și delicată de plastic cu păr adevărat. Îți dai seama că, față de monotonia de-acasă, unde n-aveam nici o prietenă, unde rătăceam singură prin casa aia ca un cavou, drumurile până la tanti Aura și zilele petrecute acolo mi se păreau niște evenimente miraculoase. Grădina, camionul, Gigi și Chombe, Marcel și fetele, câmpul nesfârșit și cerul arcuit deasupra, albastru și plin de o turmă de norișori, făceau ca acele zile să se detașeze pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
plin de o turmă de norișori, făceau ca acele zile să se detașeze pe fundalul vieții-mele ca niște perle răzlețe. O dată la o lună, o dată la două luni, timp de câțiva ani, mama îmi spunea dimineața că mergem la tanti Aura. Înainte să încep povestea propriu-zisă, înainte să-ți vorbesc despre alungiți și despre jocul nostru și despre vise, vreau să-ți mai spun câte ceva despre încă un loc din grădină. Câteodată, când mergeam la tanti Aura, se-întîmpla ca fetele să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că mergem la tanti Aura. Înainte să încep povestea propriu-zisă, înainte să-ți vorbesc despre alungiți și despre jocul nostru și despre vise, vreau să-ți mai spun câte ceva despre încă un loc din grădină. Câteodată, când mergeam la tanti Aura, se-întîmpla ca fetele să vină mai târziu, Marcel să fie la fotbal, pe stradă, grădina să fie plină de soare și tăcută. Stăteam o vreme singură în cabina camionului, cu Zizi și Gigi (o puturoasă ce nu s-a văzut
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rătăcit prin casă într-o stare de năuceală și reverie flămândă, căci tata, mereu pe la spital, nu era în stare să se ocupe de mine, dar într-o dimineață foarte rece am plecat amândoi (și cu Zizi trei) la tanti Aura. De data asta mătușa ne aștepta, fusese la spital unde mama, încă între viață și moarte după operație, apucase totuși s-o roage să mă țină o vreme la dumneaei. Așa că tata ducea într-o sacoșă tot felul de schimburi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de schimburi de-ale mele, împăturite în grabă, ca vai de lume. La Rond am schimbat tramvaiul luând între timp o cutie plată de menține și încă una de bomboane Vinga, pentru văru-meu, și pe la zece am ajuns la tanti Aura. Nu știu ce se întîmplase de nu prea ne mai duseserăm pe-acolo în ultimul timp. De fapt, ultima oară fusesem toamna trecută, înainte să înceapă școala. Aveam acum aproape doisprezece ani și când am ieșit în curte, de mână cu Marcelino
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
seama că le veneam exact până la brâu. Am fugit înăuntru, cu groază, căci cei doi se opriseră în fața porții și priveau pe deasupra ei. Chombe lătra înecîndu-se și chelălăind. Am intrat în casă și m-am aruncat în brațele lui tanti Aura, care s-a dus să deschidă. Eu am fugit în camera mea, unde aveam să dorm întreaga săptămână, și care era despărțită de sufragerie printr-o ușă cu glasvand. În penumbra din cameră, mi-am lipit urechea de geamul rece
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
întreaga săptămână, și care era despărțită de sufragerie printr-o ușă cu glasvand. În penumbra din cameră, mi-am lipit urechea de geamul rece și îngust al ușii, cu flori și arabescuri în relief, de parcă ar fi fost înghețat. Tanti Aura îi poftise în cameră pe alungiți (cum aveam sa aflu că îi numeau vecinii și cum aveam să le spun și eu) și conversa cu ei țipând și întrerupîndu-i veselă, cum îi era obiceiul. Politețea pentru ea consta probabil într-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]