3,457 matches
-
-o cu indiferență, avea același chip ca și cel pe lângă care tocmai trecuse. Polițistul cel nou, purtând trăsăturile celuilalt, îi arătă scaunul. Rada nu înțelesese de ce, ca să fie fotografiată, trebuia să se așeze pe taburet. Fața înainte, mâinile pe genunchi. Bărbia sus. Acum, capul într-o parte, într-o parte, am spus, tâmpito, nu te uita la aparat. De altfel, doar atunci îi ceruseră să privească înainte, lumina adunată într-un fel de umbrelă argintie, care se îndrepta spre fața ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de oboseala trupului pe care trebuiau să-l acopere. Pantofii, vechi și crăpați, fuseseră dați cu cremă de ghete din gros, dar căldura subțiase vopseaua și o spărsese urmând crăpăturile căputei. Mâna, care îi tremura ușor, și-o ridică spre bărbie ca să-i astâmpere tremurul. Buza de sus era suptă, subțiată după gingia lipsită de dinți, iar buza de jos, umedă, ca a unuia care își caută cuvintele. Și asta fu tot ce găsi să spună : — Sărut mâna... Rada îl salută
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu mai era lângă ea, unii îl țineau de brațe, îmbrâncindu-l, în timp ce alții îl loveau din spate cu bâtele. Mai văzu doar cum se frânge în genunchi, dar ei continuau să-l târască și nu știai de ce îi căzuse bărbia în piept, dacă într-un gest disperat de apărare ori pentru că nu mai era în stare să-și țină capul pe umeri. Strigă după el, dar simți în același timp primele lovituri pe spate, încât cei care o loviseră crezură
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Iadeș își mută privirile de la el la fată și înapoi. Lucică scoase din buzunar o batistă care purta aceleași semne ale bolii. Să moară mama, se dumiri Iadeș. De-aia vă iubiți voi așa ? — Și de-aia, răspunse Lucică, ștergând bărbia Magdalenei, dacă tot își scosese batista. Iadeș privi fără să înțeleagă. S-ar mai fi apropiat cu un pas, să se uite mai bine, dar n-avea curaj. Și cum e ? se interesă. Am vrut să spun, vă mai înveseliți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
crezut că o fac din milă pentru Lucică și Magdalena, care se țineau îmbrățișați, aproape de foc, să se încălzească. Lucică întorcea, din când în când, capul spre fată, îi săruta tâmpla și cobora buzele spre gura ei. Magdalena își ștergea bărbia sângerie și își trăgea, cu sfioșenie, capul într-o parte. Bărbatul nu părea stânjenit de refuz, o mângâia pe părul neted și lung. Slabi, cu membrele alungite și carnea subțiată pe oase, păreau două lebede cu gâturile încolăcite. În spate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
clipe de măreție, căci apoi, încovoiat și cu umerii căzuți, redeveni Ioan al ultimei zile sau Jenică, cum i-a spus, în pruncie, o mătușă care își dădea aere că știe franțuzește și așa i-a rămas numele. Își prinse bărbia în palme, cu ochii îngustați. Atunci îl vedea, ședeau față în față, moțăind amândoi resemnați, el de o parte, norocul de alta. Semănau în multe privințe, norocul nu ajungea nici el cu picioarele la pământ, bălăngănindu-le și nedibuind. Era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
luă de mână. Găsi un loc potrivit de unde, chiar și în întuneric, strada se vedea de la un capăt la altul. Trecu în spatele ei și o înconjură cu brațele, ea nu-și feri sânii mici, dar el își ridică mâna până la bărbie, pe care i-o îndreptă ușor spre stânga, apoi spre dreapta. — Nu vezi nimic deosebit, nu-i așa ? Ciudat cât de mulți oameni trăiesc în orașul ăsta și nu înțeleg... Ei bine, draga mea, strada asta e unică pentru că aici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
carte, mai mergeai la un film... Apoi, brusc : Să nu zici c-ai mâncat, că nu știu ce-ți fac ! Mi-e o foame de nu te văd, spuse Jenică repede, dar fără prea multă convingere. Ea îl apucă de bărbie. Jenică fu nevoit să-și adune privirile de pe jos și să le îndrepte către ochii neîndurători ai maică-sii. — Să nu mănânci toate prostiile alea din conserve, spuse. Taci ! îl avertiză, deși Jenică nu schițase niciun gest de împotrivire. Să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mănâncă pe apucate, ba chiar mai și șterg cu o bucată de pâine prin toate ruginiturile alea, ca să fie siguri că înghit toată otrava. Zâmbi misterios : Ți-am făcut mâncărica ta preferată. Jenică acceptă cu oarecare dificultate, dat fiind că bărbia îi rămăsese proptită între degetele femeii. Avu totuși inspirația să nu spună nimic, căci în fiecare zi mâncarea preferată era alta. — Hai, spuse ea, bătându-l ușor pe obraz. Mergi la băiță și spală-te pe mâini și pe față
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
părea din caleafară de cunoscut celuilalt. Se uitau unul la altul cu o anumită dezamăgire. Ea venea de la obrajii moi, pe care pomeții nu mai reușeau să-i susțină, de la cutele arcuind gura în jos, ca pe o semilună, de la bărbia dublată până la mărul lui Adam, de la părul rărit în creștetul capului, căzând peste urechile clăpăuge. Se frecă îndelung cu săpun, își ascunse fața în căușul palmelor, dar pielea nu i se netezi. Zâmbi cu îngăduință, iar cel din oglindă nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să mă lipăie, să mă muște cu buzele, de parcă ar vrea să-și ia rămas-bun. Mi-e și frică să nu-mi moară vreunul în brațe. Plec pe întuneric, mi-e silă să-i văd așa, cu fața roșie și bărbiile umezite. Mai știi, poate că a rămas vreunul mort între cearșafuri și nici n-am știut. — Boala asta se ia, nu-i așa ? Nu mai vreau să-mi fie milă de alții ori silă. M-am săturat... Vreau un bărbat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cineva care să te bată și să te umilească, ai nevoie de cineva care să te asculte. Ca și ei... Să aibă răbdare cu tine... Ea continua să scâncească, dar se lăsase moale la pieptul lui, încât, atunci când îi ridică bărbia, îi primi sărutul fără împotrivire. De atâta plâns, fața îi era răcoroasă și buzele aveau un gust proaspăt, sălciu, ca apa de ploaie. Se lipi de el și îl încolăci cu brațele și picioarele. Era o îmbrățișare disperată, așa că nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
perete. Întunericul fremăta, apoi se coagulă în mogâldețe care începură să-i danseze în jur. Privi, indiferent, jocul de umbre. Începeau să prindă contur, trăsăturile li se alungeau, când se întorceau una spre alta, le putea vedea profilurile, fruntea teșită, bărbia ascuțită, nasul lacom, adulmecând, ca nevăstuicile. El e, înțelese Maca, ghemuindu-se lângă perete, el și ai lui. Multiplicat, urcând din podea și coborând din tavan. Simți dintr- odată că e închis într-o imensă gură, iar întunericul îl mestecă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la fel de plin precum Marea Chinei de Est și sănătatea la fel de verde precum Munții Sudici. Eunucii se înclină spre Nuharoo și apoi o escortează afară din sală. În încăpere se așterne din nou tăcerea. Stăm în genunchi, iar eu îmi țin bărbia jos. Nimeni nu vorbește și nu se mișcă. Pentru că nu-mi pot da seama ce se întâmplă, mă hotărăsc să trag din nou cu ochiul. Mi se taie răsuflarea în clipa în care ochii mei întâlnesc privirea Marii Împărătese. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
viață e de a servi drept avertisment. N-o să uit niciodată groaza pe care am simțit-o în acea după-amiază, când am văzut-o pe doamna Fei. Capul ei se sprijinea pe marginea borcanului, fața îi era murdară, iar pe bărbie îi picura o substanță verde, lipicioasă. Mama mă apucă de umeri: — Orhideea, promite-mi că vei fi atentă și înțeleaptă. Clatin din cap, în semn că-i voi urma sfatul. Dar miile de frumuseți alese? întreabă Kuei Hsiang. Majestatea Sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o orchestră. Sunetul trompetelor chinezești e atât de puternic, încât mă dor urechile. Un grup de eunuci aleargă în fața mea aruncând pocnitori. Pășesc pe rămășițele lor: hârtie roșie, paie galbene, păstăi verzi și fructe uscate colorate. Încerc să-mi țin bărbia ridicată pentru ca podoaba mea de păr să stea la locul ei. Sunt condusă și ridicată cu grijă în palanchin. Acum chiar că sunt precum un melc. Cu o mișcare care aproape că m-a aruncat de pe locul meu, cărăușii ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pentru ceremoniile religioase. El îi controlează pe eunucii care au grijă de cotețele în care sunt crescuți câinii pechinezi. Se află peste serviciul de întreținere a palatelor, templelor, grădinilor și culturilor de plante medicinale. Stau cu spatele drept și cu bărbia ușor ridicată. Chiar dacă Shim nu face decât să își arate propria-i putere, sunt bucuroasă să fiu informată. Pe lângă situarea curților și școlilor în care sunt educați prinții, îmi spune și despre armurăria imperială care servește drept poliția palatului. — Îndatoririle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
la mijlocul rândului întâi. Amândoi poartă robele imperiale din mătase galbenă, brodate cu motive reprezentând dragoni și păsări phoenix. Coroana lui are o perlă manciuriană imensă și Încrustații din argint împodobite cu panglici și ciucuri. Curelușa cu care se prinde sub bărbie e din samur. Hsien Feng urmărește reprezentația cu mare interes. Nuharoo stă cu eleganță, însă atenția ei nu e îndreptată spre scenă. Aruncă priviri în jur fără a-și întoarce capul. În dreapta ei se află soacra noastră, Marea Împărăteasă. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
fac plecăciuni repetate. Le explic că am greșit deranjându-le. Îmi cer scuze și promit că nu mă vor mai vedea niciodată, însă femeile sunt hotărâte să mă sfâșie. Una mă trage de păr, alta îmi dă un pumn în bărbie. Le implor să mă ierte, în timp ce încerc să mă trag cu spatele spre poartă. Femeile râd isteric, lovindu-mă, împingându-mă și aruncându-mă de colo-colo. Sunt țintuită la perete. Mai multe mâini puternice mă apucă de gât: simt degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
libelulă, Încrustat cu pietre prețioase și perle strălucește în lumină. Îl pun pe tejghea. — O, cerule! Patroana inspiră adânc și încearcă să nu-și arate surpriza. Acoperindu-și gura cu ambele mâini, ea studiază acul de păr și, ridicându-și bărbia, mă privește cu suspiciune: Ai furat ăsta. — Nu, nu l-am furat, îi răspund calm. L-am moștenit. — Așa este, întărește Fann Sora cea Mare. Cei din familia ei sunt bijutieri de secole. Nu mă îndoiesc că este adevărat, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o cuvertură în plus. Nu întrezăresc nici o scânteie de interes în ochii lui mari și oblici. Abia acum încep să-mi amintesc înfățișarea împăratului din prima zi în care l-am întâlnit, și realizez că e la fel de frumos ca atunci - bărbia rasă, nasul drept, manciurian, gura în formă de barcă, buzele ferme. N-am mai văzut niciodată un bărbat cu trăsături atât de perfecte și o piele atât de delicată. Continuăm să ne fixăm unul pe celălalt cu privirea, și simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
A transformat dormitorul nostru într-un birou unde redactează edicte și scrisori la orice oră. Eu îi pregătesc cerneala și mă asigur că ceaiul lui e fierbinte. E atât de slăbit, încât adoarme în timp ce scrie. Când văd că îi cade bărbia, îi iau pana din mână, ca să nu strice documentul. Uneori însă ajung prea târziu, și atunci găsesc pe hârtia de orez o pată de cerneală care se întinde. Pentru a salva lucrul irosit, iau o foaie curată și copiez cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
va fi încăpățânat. Omul răscolește pietrele și vergelele pe care le-a împrăștiat pe tavă: Cea mai mare calitate a băiatului este aceea că e foarte probabil să-și urmeze visurile. În acest punct, omul face o pauză. Își ridică bărbia spre tavan și își încruntă sprâncenele. Se strânge de nas și clipește. Din orbita-i goală se scutură o crustă gălbuie. Nu mai zice nimic. An-te-hai se trage mai aproape de el: — Iată răsplata pentru sinceritatea ta, îi zice eunucul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ochii lipsiți de viață ai doamnei Jin. Atunci când trebuie să mă uit direct la ea, privesc deasupra sprâncenelor. Fruntea ei lată, plină de riduri, îmi aduce aminte de un tablou cu deșertul Gobi pe care l-am văzut cândva. Sub bărbie îi atârnă pliuri de piele. Pierderea dinților pe partea dreaptă îi face chipul să stea povârnit precum un pepene stricat. Doamna Jin avea o pasiune pentru magnolii. Chiar și bolnavă, purta o rochie brodată cu flori mari, roz de magnolie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
multă vreme lipită de pământ. Când se ridică, un eunuc merge și desface cu grijă buzele doamnei Jin, îi pune în gură o perlă mare, prinsă pe o ață roșie. Apoi îi închide gura, lăsând capătul aței să atârne pe bărbie. Perla e simbolul esenței vieții, și reprezintă puritatea și noblețea. Ața roșie, care va fi legată de către fiul ei, simbolizează dorința lui de a nu se despărți de ea. Prințul Kung leagă ața de primul nasture de la roba mamei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]