3,500 matches
-
al Academiei de Științe Agricole și Silvice, a contribuit la întemeierea și consolidarea învățământului superior agronomic la Iași. S-a născut la 26 august 1900, în comuna Perebicăuți, județul Hotin, dintr-o familie de săteni modești, de la care a moștenit blândețea sufletească, noblețea spirituală, cinstea și capacitatea de muncă plină de pasiune specifică locuitorilor mediului din care provenea. Studiile liceale le-a urmat la Bolgrad, județul Cetatea Albă, pe care le absolvă în anul 1920. Între anii 1922-1926 frecventează, concomitent, Secțiile
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
cu barb), se apropie purtând În brațele ce p)reau s) nu-i ajung) câteva volume în octavo, dup) aspect lucr)ri talmudice. E plin de voie bun), are dinți frumoși și nasul roșu și Își declar) scopul vizitei cu blândețe și În detaliu. În spatele lui, doi tineri, o fâț) și un b)iat. Se vedea cât de colo c) se iubesc: Își lipeau capetele unul de cel)lalt În așteptarea eliber)rii permiselor de intrare. Funcționarul din spatele biroului cere s
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
f)cut declarații prin care s) recunoasc) drepturile unei entit)ți palestiniene. Guvernul Rabin a Început nu demult s) le acorde drepturi palestinienilor - sau, cel putin, a l)sat s) se Înțeleag) c) ar face anumite concesii. Sunt dojenit cu blândețe de Israel Galili, ministru f)r) portofoliu În actualul guvern, pentru c) nu cunosc politica guvernului fâț) de arabi. Am Incercat s) aflu care este aceast) politic), Îi spun. Când am ajuns la Ierusalim, am f)cut rost de o
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
târziu și-a făcut studiile de Filologie la București, unde l-a cunoscut pe tata. Îmi Închipui că frumusețea ei l-a atras, dar și firea poetică, melancolică. Era În ea un amestec de caracter tipic grecesc cu o neașteptată blândețe și chiar cu o fragilitate excesivă În fața vieții. Melancolia care o cuprindea adesea, slăbind-o, o recunosc, din păcate, și În mine. Între ramura greacă și cea ardeleană, petrecându-mi vacanțele jumătate la Tulcea (ca să mă apropii de colonia și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
părinte, la fel ca și În teatru, ca să Înveți, trebuie mai Întâi să dez-Înveți, În primul rând toate șabloanele mecanice despre educație și despre raporturile dintre părinte și copii. În relația mea cu ei mi-au fost de ajutor calmul, blândețea, observația atentă, dar În special Încrederea. Un copil, ca și un actor, are nevoie de Încrederea ta, vrea să simtă că va primi sprijinul tău În orice ar face, că ești cu el și te bucuri când reușește, iar dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
desenul În 1907 sau 1908, fusese și profesorul de desen al mamei. Venise din Rusia la Începutul anilor nouăzeci În calitate de corespondent străin și ilustrator al revistei londoneze Graphic. Se zvonea că viața Îi fusese Întunecată de oarecari nefericiri În căsătorie. Blândețea melancolică a firii compensa la el precaritatea talentului. Purta o manta lungă și pe vreme rea, iar pe vreme mai bună nu se despărțea de acel gen de pardesiu din lână maron-verzuie, numit loden. Eram captivat de modul În care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
făcând paradă că acționau pe furiș. Aveam o pușcă de vânătoare și un automat belgian și ne străduiam să ignorăm decretul conform căruia orice persoană ce deținea ilegal arme de foc era executată pe loc. Soarta ne-a tratat cu blândețe; nu s-a Întâmplat altceva mai grav decât șocul pe care l-am suferit În miezul unei nopți de ianuarie, când o siluetă de tâlhar Înveșmântată În piele și blană, s-a furișat printre noi - dar s-a dovedit a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ploaia și tusea seacă a străinului. Bătrânul își face cruce, smerit, se ridică greoi, bătrânește: e un călugăr înalt, uscat, gârbovit, cu barbă albă, într-o rasă neagră, ponosită, peticită, legată cu o funie. Fii bine venit străine! spune cu blândețe bătrânul, privindu-l cu doi ochi vioi ce ard ca tăciunii. M-am rătăcit... hârâie vocea răgușită, spartă a străinului... Pot să... să...? Bătrânul aprinde o lumânare: Stai! Cu dragă inimă! Stai! îl îmbie bătrânul, inimos, aprinzând încă o lumânare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spada, o pune pe masă lângă o carte mare, groasă, cu coperte roase, ferecate. Îl scutură un fior, dinții îi clănțăne mărunt-mărunt. Se sprijină de speteaza unui scaun. Șuierul vântului, freamătul pădurii, tună... Ești bolnav, sângerat... îl căinează bătrânul cu blândețe și îl ia de mână, grijuliu, așezându-l pe laviță, lângă vatră. Te doftoricesc eu! Oamenii mă cercetează nu numai pentru suflet... Zic ei că-s mai dihai vraci decât pustnic, adaugă și râde vinovat. Pacatele mele, ți-o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
culcare la Putna o să mă satur de somn... O mie de ani... până la Judecata de Apoi, o să mă tot odihnesc. Și cel mai zbuciumat râu ce coboară de la munte, învolburat, își află odihna cufundându-se în mare"... Daniil stăruie, cu blândețe: Te chinui... Te zbați ca marea de maluri... Nu vezi? Ești frânt... Ești bolnav ... Ai trebuință de hodină... De pace... De... Ștefan izbucnește cu patimă agitându-se de colo-colo, șchiopătând, târșindu-și piciorul, dă ocol chiliei, răstoarnă un scăunel, calcă peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
singuri... Pentru câte sacrificii am făcut, parcă n-am meritat aiastă vitregă și nedreaptă soartă... Dacă nu ne trădau! se dezlănțuie Ștefan. Dacă nu ne părăseau! Dar... dar singuri!... Singuri!... Am făcut ce-am putut!... Pace ție, spune Daniil cu blândețe. Dar, Ștefan, obsedat, nu-l vede, nu-l aude. De trei zile și trei nopți rătăcesc nebun, bat munții, îmi zdrobesc genunchii pe stânci, gonesc încolțit de gânduri! Mă dau de ceasul morții! Încerc să înțeleg: cum a fost cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
atât de adânc în mine. Căpitanul nu părăsește cârma în furtună: se duce la fund odată cu corabia sa. Să... să fac ceva! Dar ce?! Să aflu o cale. O cărare. O potecă măcar... Te-ai rătăcit olecuță, spune Daniil cu blândețe. Te-o lumina Dumnezeu. O să-ți găsești calea... Ștefan rămâne cu ochii pironiți în gol... Respiră adânc și începe: "Neatârnarea", gândul aista drag inimii mele stăruie în mine din Sâmbăta aceea Luminată, când am fost uns pe Direptate de-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
luminiță... Nici o mână întinsă... Singur!... Părăsit!... Trădat!... Ștefan se sufocă, nu-i mai ajunge aerul. Își desface larg cămașa. Se sprijină de speteaza scaunului. Plânge țara... Și eu... eu ce fac?! Daniil îi pune mâna pe umăr, îi vorbește cu blândețe, dar cu convingere: În aceste clipe grele, ai trebuință de credință în tine! Nu ești omul să te dai bătut! Te vei ridica! N-ai teamă! Te vei ridica! Roata istoriei se-nvârte! Să crezi! Să crezi Ștefane! Ștefan se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mei, "Strălucitele pașale ale Împărăției?" Plăcutu-le-a lor păsatul moldovenesc?! Zac în temniță, tremură și-și blastămă cumplita soartă ce i-a aruncat în lanțurile robiei. Să se mângâie, să se mângâie. Curând-curând își vor afla odihna, îi asigură Ștefan cu blândețe. Cad la picioarele Măriei tale și se milogesc de îndurare... Îndurare?! se încruntă Ștefan ridicând glasul. Au uitat ce cumplit mi-au măcelărit țara?! Au pricinuit multă moarte și multă pagubă! Să plătească! Totul se plătește! Pașalele plătesc strașnică răscumpărare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Te afionează, dormi fără vise. Dar o iau! țipă ea isteric. O iau! Beau cu sticla! Degeaba! Tot vin! O bărdacă de licoare aș bea! Să mă afioneze de tot! Să nu mă mai trezesc! Maria! o dojenește el cu blândețe. Maria se agită frângându-și mâinile: Da! Da! Să dorm! Să nu mă mai trezesc! Fugeam... începe ea, zbuciumată, cutremurată, să povestească coșmarul. Fugeam... Parcă aveam plumb în picioare... Și bașbuzucii veneau, veneau!... Am căzut. Erau deasupra mea! Rânjeau! Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ascuns într-o pivniță, m-au îngrijit... Două luni n-am știut de mine. Nu vorbeam, numai țipam. Și, totuși, animalul din mine n-a vrut să moară... Ceva, totuși, a murit în mine atuncea: sufletul... Țamblac o mângâie cu blândețe, cu o nesfârșită milă și bunătate: Sărăcuța de tine, ți-a fost dat să atingi hotarul ultim al suferinței omenești... Poate... poate, numai Patimile, Răstignirea... Dar a trecut! Aparține trecutului... Trecutul? îngână ea chinuită. Trecutul e în mine. E viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Taica e acum un biet pribeag prin Transilvania, își șterge Voichița o lacrimă strivită în colțul pleoapei. Se zice c-ar fi bolnav. Ce rău poate să-i mai facă Marelui Ștefan Vodă? Maria pune mâinile pe creștetul Voichiței cu blândețe: O să-l rog, Voichițo... O să-l rog... Voichița cade în genunchi, îi sărută mâinile cu înflăcărare: Cât de bună ești, Mărită Doamnă! O să fac tot ce-mi stă în putință, spune Maria și o ridică. O să-l rog... Alexandru se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o ia de mână: De îndată ce Mangopul va fi al meu, mă voi însoți cu Voichița! declară solemn Alexandru. Voichița își caută de lucru cu un coșuleț, cu niște feși, cu bandaje... Dacă doriți voi aceasta, spune Maria cu drag, cu blândețe, să vă ajute Dumnezeu. Intră Sora. Doamna Maria, nerăbdătoare, o întreabă din ochi: I-ai spus? N-am apucat, șoptește Sora stânjenită. Aseară, a sosit sol de la Sfântul Papă de la Roma. În odaia lui Ștefan a ars lumânarea toată noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și câte încă... Pentru un văr de sânge, mi-a dat destulă bătaie de cap "părintele" aista al Domniei tale. Pe tatăl meu, iartă-l, bâiguie ea, gata să izbucnească în plâns. Iaca, ți-i dor, grăiește Ștefan domolit, cu blândețe chiar. Te-nțeleg... Și pe mine, în pribegie, mă pălea un dor nebun. Acu, ce ți-i Țara Românească, ce ți-i Țara Moldovei? Am bătut-o cu piciorul în anii pribegiei și am văzut aceiași oameni, muntenii tot un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
N-ai timp! Alergi! Alergi! Moldova și iar Moldova! Caut să te înțeleg. Și nu e simplu. Fiecare avem partea noastră de vină. Tu... tu n-ai de unde să știi... să știi... Îmi pare rău, Maria, spune Ștefan domol, cu blândețe. Iartă-mă, dacă poți să mă ierți. Câte am eu pe cap... Și nu mai plânge. Păcat de ochii tăi frumoși. Să lăsăm timpul... Poate, cu timpul... Poate... dacă... Cu bine, Maria... Se înclină, îi sărută mâna întinsă care parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își mușcă buzele să n-o podidească plânsul -Ște... Ștefane , Măria ta!... Ai grijă!... Ai grijă! N-ai teamă, o mângâie Ștefan. Am "Îngerul" cu mine. O să fie bine. Tu să fii cuminte. Ai grijă de tine, îi spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei și o sărută în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aștepte dreptate pe "Lumea Cealaltă"? Nădăjduiesc să fac dreptate, ca nimeni să nu mai tremure în dosul ușilor ferecate. Când am venit în Moldova, am găsit o țară tâlhărită, chinuită, ticăloșită... Cu ce crezi c-am făcut rânduială? Cu duhul blândeții? Cu busuiocul milosteniei? Nu! Cu nemila! Cu biciul! Cu biciul nemiloasei pravile! Și de nu s-a putut altfel... și cu săcurea! "Unde-i lege, nu-i tocmeală"! Și Iisus a pus mâna pe bici... Buruienile cresc repede și înăbușe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
O arvună, ceva... De unde?! răbufnește Juga exasperat. Mi-am sângerat buricele degetelor zgrepțănând haznaua. Că n-o fi lada ceea fermecată, din care să tot iei și de fund să nu mai dai! Mai caută, iubitule, îl îndeamnă Ștefan cu blândețe. Mai zgreapțănă, mai scormone. Cine caută, găsește." Domnia ta nu cetești Sfânta Scriptură? Tocmai c-o cetesc, replică Juga, și de acolo am învățat că "De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere". Pot să mă dau și-n tur și-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își șterge lacrimile și spune cu violență: Și Doamna?! Buna, Mărita Doamnă?! Doamna Țării!?... Ștefan lovit în plin, tace. Vezi?! Taci! De ce taci?! Vorbește! Spune ceva! Ce-ai putea spune?!... Vezi?! Trebuie să plec! Trebuie! Voichițo, încearcă el moale, cu blândețe. Da, am furat! strigă ea aprig. Am furat ceva... ceva ce aparține Doamnei!... Eu nu aparțin nimănui! rostește Ștefan sec. Domnul aparține țării! Cât despre "Doamnă"... Unirea noastră a fost o chestiune politicească. "Chestiune politicească?"... îl îngână Voichița. Din partea "Domnului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce mi-a mai rămas, îmi voi afla, poate, odihna... Lui... lui i-ai spus? Nu... nu încă, șoptește ea. Maria... Mai gândește-te... Nu lua hotărâri pripite... Lasă timpul să hotărască... Lasă timpul... Am obosit, unchiule, spune Maria cu blândețe, cu o mare oboseală în glas. Ce-a fost viața pentru mine decât un lung șir de suferințe?... Ștefan e ca o furtună: mă răvășește! E prea mult pentru mine. Nu mai pot suporta viața asta de teamă, de zbucium
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]