4,944 matches
-
pune la punct fustița picioarelor lungi! Iar tu, fă-mi un 47 dublu! Perfect! Dă-i și damezei unul simplu! Nu era decât o amărâtă afacere de droguri, încheiată în seara aceea cu închiderea localului. În privința picioarelor lungi, cu plete blonde și cu timbrul normal, neapărat ne-am luat. Pe viață. Sunt fericit că am reușit să mă încui în casă cu ea, dar fericirea n-a durat decât o oră. A sunat telefonul, șeful m-a felicitat și m-a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
treabă 70? Mai există și alte grădini, săli de dans în aer liber în care colonia germană se consacră exercițiilor coregrafice de duminică, precum și consumării unei cantități infinite de pipe și de halbe de bere. Merg acolo o mulțime de blonde fiice ale Germaniei, de unguroaice brune cu purtări energice, de românce cu umeri generoși. Nimeni nu rămâne acasă, afară de matroane și de bătrâni. Balul începe în plină zi și se termină la miezul nopții; diversitatea costumelor le dă acestor reuniuni
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
îndemână și dacă aparține cât de cât rasei lui Hercule. Nu demult, frumoasa preoteasă remarcă, la plimbare, un centaur de la poliție care, după aspectul său robust, îi păru un emul demn de ea. Îl atrage într-un boschet consacrat misterelor blondei zeițe; dar vai! avântul arzător manifestat în ceremoniile cultului este de așa natură, încât nefericitul sacrificator cade fulgerat la picioarele altarului. Preoteasa uluită caută să-l readucă pe nefericitul centaur la viață; zadarnice eforturi! Căzuse pentru totdeauna, victimă a unei
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
apucară de guler și îi bătură măr. Femeile dnei K... o apucară pe Bl... Aceasta e târâtă înnebunită pe peron, și acolo slujitorimea feminină o biciuiește din toate puterile. Doamna K..., palidă de furie, într-o poză magnifică, apucase părul blond al dușmancei sale; cu o mână tremurătoare, o ținu pe Bl... sub nuiele în timpul execuției, până ce aceasta ceru iertare. După această dublă corecție, cei bătuți fură aruncați la poartă. A doua zi, Bl..., furioasă și jurând să se răzbune, o
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
de repaus perfect, luminate de soare. Jan Wolkers, The Kiss d) Apoi, trebuie întîi să descriem paradisul, desigur. După aceea, sutele de rînduri de îngeri sînt înfășurați în straie glorioase de un alb strălucitor. Fiecare dintre ei are părul lung, blond, ușor cîrlionțat și ochi albaștri. Nu există bărbați aici. Ce ciudat că toți îngerii sînt femei". Nu există îngeri obsceni, cu chiloței seducători, jartiere și ciorapi, nemaivorbind de sutiene. Mi-am imaginat întotdeauna un înger drept o femeie care își
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Dimitri Dimitrici Gurov, care petrecuse două săptămîni în Yalta și se obișnuise cu aceste obiceiuri, era, de asemeni, interesat de noi apariții. 3. Într-o zi, stînd pe terasa restaurantului Vernet, a văzut o tînără plimbîndu-se pe promenadă; ea era blondă, nu foarte înaltă și purta o tocă: în spatele ei țopăia un pomeranian. 4. O întîlni apoi de cîteva ori pe zi, în parc și în piață. 5. Întotdeauna era singură, purta aceeași tocă și era urmată de un pomeranian alb
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
din urmă. Prin geam, din stradă, arătau gravi, tăcuți, ai fi zis că erau niște conspiratori care puneau ceva la cale. Deși tineri, i-am văzut bătrâni, într-o străfulgerare. Unul avea o lucire de nebun în ochi, altul gras, blond, privire porcină, al treilea sumbru, posac, buze subțiri, figură care nu prevestea nimic bun... Se înțeleseseră între ei, prin afinități scabroase care îmi scăpau, să mă întîmpine astfel, cu o ranchiună care nu știam de unde vine, fiindcă nu le făcusem
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
îmi făcea patul, îmi punea mâncare în farfurie... Ca s-o văd la joc, luată de acel flăcău cu cizme bine lustruite peste cioarecii lui strânși pe pulpe, (mă întrebam cum dracu îi trăgea pe picioare) mândru, cum să nu, blond ca și ea, cu tundră sură, ce să mai vorbim. Se ținea de el răpită, pierdută în vârtejul dansului, prea strâns lipită de el și cu o expresie de beatitudine pe chipul ei feciorelnic. "Se mărită cu el, e cel
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
crescuse într-un orfelinat, sigur, nu voia să se întoarcă acolo. I-am răspuns că ne angajăm, dar ne angajează? - Mergem și vedem. Erau mulți băieți în fața acelei clădiri care dăduse anunțul, dar nu aveau studii și un ins simpatic, blond, foarte tânăr, în costum sport, cu pantaloni care se terminau sub genunchi, cu pantofi cu talpa dublă, ars de soare, ne angaja pe noi doi și încă doi domni bătrâni pentru mine, pe unul îl chema Jumanca, pe celălalt Ionescu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
se jură pe mă-sa pe care n-o cunoștea că nu el mi-o furase. Nu-mi trecu prin minte să-i caut în geamantan, mă scârbii de el și îmi cumpărai de la magazinul din comună alta. În sfârșit blondul inginer sosi într-o bună dimineață și ne luă cu el pe câmp. Nu era nici un șantier, urma să se deschidă. Ne dădu să ducem în spinare niște scule, alți oameni veneau cu țăruși, ajunserăm la câmpie întinsă. Inginerul bătu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
întors, a fost trimis pe front la întoarcerea armelor contra celor care îl instruiseră, un glonț l-a lovit în gât, a început să verse sânge a început sa horcăie și a murit pe linia întîi fără ajutor... un flăcău blond, cu ochi albaștri de basarabean, frumos, împlinit la douăzeci de ani, a cărui soră avea să-l plângă fără să-l înțeleagă, prinsă de isteriile vârstei, după cum mi s-a povestit... Ce să scriu despre generația mea împrăștiată, prinsă de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pentru că venise Încă un partener de joacă pe lângă ceilalți prieteni de pe uliță. Victorița a crescut mare și s-a făcut o domnișoară frumoasă: de Înălțime medie, suplă (suplețe pe care și-o păstrează și astăzi) cu ochi albaștri și păr blond, cam timidă și introvertită. A terminat o școală profesională și a făcut liceul la seral. În București, Întâmplarea a făcut să Întâlnească un fost coleg de la școala generală care terminase un liceu industrial și lucra Într-o uzină. Fiind dintr-
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
și tot o sugea. Femeia grasă, oacheșă, cu țâțele lăsate, stătea pe scaun în fața mea. Avea în dreapta ei o altă femeie, știrbă și îmbătrânită devreme. În față, cu spatele la mine, tot în picioare, ca mine, era o altă femeie blondă, cu un lanț de aur gros la gât. Era o mare veselie. Oricum, nimeni nu le băga în seamă. Bătrânele de lângă ele vorbeau la fel de tare. Lumea toată era o forfotă. Zeci de glasuri adunate într-o singură voce. Nici un secret
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ei fragili, gâtul subțire și cald. — Sunt vechi prieten cu nevastă-sa, revine după un timp vocea afumată. — Doamna aceea distinsă, mai în vârstă decât soțul ? țopăie, declanșat, studentul. Da, scenografa spectacolului. — Cum, asta e madam Hariga ? tresare brusc barba blondă a regizorului, înălțând săgețile albastre ale privirii. — Doamna Hariga-Strihan, subliniază Poetul, sorbind lent din paharul cu vin roșu. S-a trecut de multă vreme la vin roșu, paharele sunt toate roșii. Doar partenera mea își apără cupa cu lichid gălbui
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pot urmări gesturile, să-i aud glasul, gros și fierbinte. „Un August Prostul în acest cotidian mlăștinos și rece a devenit orfanul dumitale, distinsă Doamnă... L-am văzut, da, i-am văzut, pentru o clipă, chipul prelung, fruntea, sprâncenele, buclele blonde, ochii mari, în care tremura lacrima.“ Aude, presupun, răpăitul frenetic al ploii. Nici un gest de surpriză sau consimțire, glacială nepăsare. Compartimentul se încarcă de o ciudată energie obscură, suspiciune și presentimente și neputința de eliberare. „Așa sunt trenurile, doamnă, poartă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de deasupra canapelei, e moale și rece. Obrazul meu e obosit, galben, în lumina zilei care crește. Limpede și rece, dintre ghețurile spre care cobor, fără grabă. Partea a doua August Dacă în după-amiaza aceea de vară tânărul subțiratec și blond s-ar fi găsit la Zürich, acum două secole, cercetarea caracterului și descifrarea destinului său ar fi beneficiat, probabil, de perspicacitatea celebrului pastor, portretist și poet Johann Caspar Lavater. Tânărul suplu, dar nu excesiv de înalt avea mâinile lungi, până la genunchi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
stupefiat, persoana pietonului. Cum izbutise să-l definească atât de exact, fără să-l cunoască ? „După felul cum întoarce capul“, ar fi răspuns modestul Johann Caspar. După-amiaza senină și toridă aparținea, însă, altor vremuri. Tânărul cu chip prelung și bucle blonde nu se afla la Zürich, ci pe peronul gării Eforie. Copilul unui veac rupt, aglomerat și grăbit. Din trenul pe care îl aștepta, n-ar fi putut coborî vestitul fizionomist elvețian, cu atât mai puțin bătrânul Aristot. Aștepta de aproape
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
A.P. renunță să alerge după coleg. Rămâne printre ultimii în sală, coboară, portarul îl salută, complice, îi strecoară 10 lei, cotizația pentru ora de absență ilegală. Coboară străduța, se rotește, împreună cu bucla trotuarului, până în dreptul reclamei colorate. Capul de bufniță blondă al casieriței. Își lunecă palma mică sub a sa. Cinefilul trece, ezitant, pragul sălii. O magazie înaltă, aproape goală, vreo zece spectatori. Abia are timp să se așeze, lumina se stinge. Spectatorii se ridică, plictisiți. Film fără intrigă și final
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
deasupra buzelor livide ale inginerului Vornicu. Se ridică la intervale imprevizibile, întorcându-se spre Lungană, apoi spre veșteda Veturia, ținute sub supraveghere, să nu piardă timpul cu palavre și dichiseli. Momentul cenușiu al zilei îl apropie brusc de vecinul cel blond. Lucian întreabă scurt dacă n-ar putea renunța pentru o zi, două la desenatoarea care lucra pentru dânsul. Da, pentru două zile ar fi posibil. Bineînțeles, dacă e nevoie, răspunde A.P. Un început de dialog ? ! Fără urmări. Nici o vorbă în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări, surprins, sub privirea supraveghetoarei, o tânără blondă, delicată, chip de copil pastelat și lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări, surprins, sub privirea supraveghetoarei, o tânără blondă, delicată, chip de copil pastelat și lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ziua își dezvăluie, din nou, pentru o fracțiune, înfățișările, forțele obscure, care așteaptă miraculoasa atingere, gândul care recheamă și ordonează. ...Aproape ora cinci după-amiază, vineri. Amețit de greutatea zilei toride, se apropie de ușa de sticlă a bibliotecii publice. Palid, blond, cu părul netuns, prelins în lungi bucle albicioase peste urechi și peste frunte. Nasul puternic, cu nările delicate subțiri. Se văd acum și ochii, treziți dintr-odată, mărindu-și apele într-un lucios oțel albastru. Trei pași, stâng, drept, stângul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
moarte. Îi era rușine însă amintindu-și că i-au trebuit doi ani de război ca să ajungă acolo de unde a pornit împotriva sfaturilor doamnei Bologa, ale protopopului și ale tuturor, afară de Marta... La gât purta un medalion cu o buclă blondă și chipul unui căpșor fermecător. I le-a dat când a fost acasă, în concediu, șoptindu-i "eroule", cum de altfel îi zicea și în scrisori. "Marta e vina tuturor...", încercă să-și zică în taină, ca o scuză față de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Am fost prieteni și... ― Nimic, nimic, murmură Apostol, fără să întoarcă ochii. Varga trebui să-și oprească noile întrebări. Veni doctorul, Însoțit de o soră de caritate drăguță și zăcută de vărsat. ― Iată salonul minunilor cerești! strigă doctorul, mic și blond, frecîndu-și mâinile, radios și jovial. Pe cât văd, am să vă dau pașaport, curînd-curînd, domnilor! în orice caz, ar fi nimerit să începeți a face mai multă mișcare, barem prin seră, dacă nu prin parc. Afară e încă iarnă, ce-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
năvăli în cancelarie căpitanul Klapka strigînd: ― Bologa! Fericitule!... Ai sosit din concediu?... De mult?... A, fericitule!... Dar barem ești sănătos acuma? Îmbrățișă zgomotos pe Apostol, copleșindu-l cu întrebări. Era puțin slăbit la față, numai bărbuța de milițian părea mai blondă, mai rară și mai neîngrijită. După câteva minute, Bologa îl pofti dincolo, să vorbească mai în tihnă. Acolo găsiră pe Ilona, care nu mai lăsa pe Petre nici să intre în odaie, geloasă și dornică să-și servească ea singură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]