6,391 matches
-
și la băutură. De asta a avut grijă Katanski, care, după ce a dat de mâncare și băutură la toți pe săturate și i-a făcut prizonieri pe toți, a dat ordin să se demonteze mitraliera și să se scoată toate bombele din magazie și a suit În avion trei butoaie de Tokay și o scroafă de trei sute de kilograme. Era bun Katanski ăsta, era aprig și nu știa ce-i aia iertare, fusese judecător În viața civilă și, când un soldat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nimic de-o vreme Încoace, dar deodată era destul de clar că anxietatea ei oribilă se transformase În panică de-a-dreptul. —Dumnezeule! Ce ne facem? De câte ori n-am Încercat să-ți spun că Claudia Planchette era o ghiulea dintr-un tun, o bombă cu ceas și că nu trebuie să avem Încredere În ea? —Taci, se răsti Hardacre la ea. Nu știi despre ce vorbești! Dar Jill nu voia sau nu mai putea să se oprească: Știam că puteam avea Încredere În toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
satisfacție, și, cu cel mai blând glas posibil, adăugă: — Da, domnule dragă, sunt anarhist, anarhist mistic, dar în teorie, să fim bine înțeleși, în teorie. Nu te teme prietene - și zicând acestea, îi puse amabil mâna pe genunchi - nu arunc bombe. Anarhismul meu e pur spiritual. Pentru că eu, prietene dragă, am ideile mele despre aproape orice... — Și dumneavoastră nu sunteți tot anarhistă? - o întrebă Augusto pe mătușă, ca să zică ceva. — Eu? E o absurditate ca nimeni să nu comande. Dacă nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
protestă doña Ermelinda. — Tu? A trecutului! Asta e, repet, femeia viitorului. Evident, nu degeaba m-a auzit disertând zi de zi despre societatea viitoare și femeia de mâine; nu degeaba i-am băgat în cap doctrinele emancipatoare ale anarhismului... fără bombe! Păi eu una cred - zise mătușa indispusă - că fetița asta e în stare să arunce și bombe! — Și chiar și-așa de-ar fi... - insinuă Augusto. — Asta nu! Asta nu! - zise unchiul. — Și ce dacă? — Don Augusto! Don Augusto! — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
disertând zi de zi despre societatea viitoare și femeia de mâine; nu degeaba i-am băgat în cap doctrinele emancipatoare ale anarhismului... fără bombe! Păi eu una cred - zise mătușa indispusă - că fetița asta e în stare să arunce și bombe! — Și chiar și-așa de-ar fi... - insinuă Augusto. — Asta nu! Asta nu! - zise unchiul. — Și ce dacă? — Don Augusto! Don Augusto! — Eu cred - adăugă mătușa - că nu trebuie să renunți la intențiile dumitale din pricina celor petrecute... — Evident că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
eu am fost smuls din casa mea spre a fi azvârlit în surghiunul de pe Fuerteventura exact în aceeași zi, 21 februarie 1924, când în urmă cu cincizeci de ani auzeam căzând lângă casa mea natală din Bilbao una din primele bombe lansate de carliști asupra orașului meu. Și acolo, pe umilul pod de la Arnegui, Jugo de la Raza ar putea observa că sătenii care locuiesc în zona aceea nu mai știu nimic despre Carlos al VII-lea, cel ce a trecut și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
atunci când încerc să îmi amintesc întâmpin dificultăți. Dar uneori, când nu mă străduiesc, când mă joc cu fetele sau când stau în biroul meu gândindu-mă la lucruri ce nu au legătură cu trecutul, se produce o explozie, ca la bombele din avioanele aliaților ce zburau deasupra clopotniței din Westertoren și văd iar lumea așa cum o vedeam în timpul acelor raiduri aeriene: clară, albă și orbitoare. Aud chiar și sirenele și simt mirosul de fum. Acum câteva luni a izbucnit un incendiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de pe chipul ei veșnic de copil. Oamenii mari sunt doar invidioși pe noi pentru că suntem tineri, șoptesc eu, pe când urcăm scările dinspre dormitorul meu spre mansardă. Dar ei sunt mai tineri decât noi sau cel puțin mai inocenți. Afară cad bombe, criminalii mărșăluiesc pe străzi, vagoanele de marfă își duc încărcătura spre est, iar înăuntru, părinții care nu se înțeleg niciodată sunt de acord că Anne și cu mine nu ar trebui să ne petrecem serile împreună, pe întuneric, și Otto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
era la curent, așa ziceau ziarele. Avea și o reputație de regizor care pune accentul pe realism. Cât despre verosimilitate, banii nu erau o piedică pentru George Stevens și pentru domnii de la 20th Century Fox. Am citit că atunci când cădeau bombele deasupra anexei secrete din film, domnul Stevens nu lovea camera ca să o facă să tremure, cum făceau majoritatea regizorilor. În schimb, el construise un decor special, așezat pe piloni și arcuri. La momentul potrivit, muncitorii mișcau construcția și îi speriau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
podeaua neterminată și m-am rezemat de traverse, cu picioarele îndoite și capul pe genunchi, cu brațele încrucișate deasupra capului. Era poziția pe care o luam ca să ne protejăm în timpul bombardamentelor. —Hei, amice. Cuvintele îmi ajunseră la ureche prin zgomotul bombelor care îmi explodau în minte. —Ești bine? Îmi dădu mâinile la o parte de pe cap. —Ești bine, amice? Am deschis ochii. Falca vânătă, ochii prea apropiați, capul chel sub cele câteva șuvițe negre de păr pieptănate pe o parte îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pe Werner în Anglia cu un transport pentru copii. Nu e ușor să te desparți de un copil pe care îl iubești. Asta l-a dărâmat. Dar știa că Anglia va fi mai sigură pentru băiat. Și acolo vor fi bombe, dar nu vor fi naziști. Așa că l-a trimis acolo pe Werner. Norocosul de Werner, m-am gândit din nou și eram surprins că invidia putea să persiste atât de mult, chiar și după ce pericolul trecuse. Mi-am amintit când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
deci numărul lui Țvika Kropotkin, Îl trezi din somn, se bâlbâi și se scuză Îndelung, Însă Îl ținu totuși mai bine de douăzeci de minute pe fir perorând despre tacticile stângii, despre modificările ce se Întrevedeau În poziția Statelor Unite și bomba cu explozie Întârziată a fundamentalismului islamic ce ticăia peste tot În jurul lor, până când Țvi Îl Întrerupse: Fima, scuză-mă, nu te supăra, dar trebuie să mă Îmbrac și să fug, Întârzii, am un curs de ținut. Fima Încheie convorbirea așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
folosită acetona la fabricarea explozibililor. Fima luă foc și se repezi la tatăl său: De ce corupi copilul, avem deja destui asasini, de ce trebuie să-i otrăvești sufletul? Dar Dimi Întrerupse cearta cu delicatețe, ca un mediator: Oricum, tot ce face bomba bunicului e să vopsească unghii. Și izbucniră toți trei În râs. Pe peretele din stânga geamului său, la o distanță de un metru și jumătate, Fima zări o pată de var scorojit pe care stătea o șopârlă cenușie, uitându-se ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mai folosească sarea. Și adică de ce nu ar mai folosi-o? Doar cu Dimi ar putea eventual vorbi despre aceste viziuni. În orice caz, mai bine să-i Împuie capul cu profeți, șopârle, frunze de viță și neutroni decât cu bombe făcute din lac de unghii. Într-o clipă, șopârla se desprinse de pe locul ei, se arcui și țâșni ca un fulger Într-un șanț sau În spatele lui. Dispăru. Tăios și neted. Recviemul lui Fauré se termină, iar după el urmară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
clișeu uzat. Te-ai Încurcat rău de tot, amice. Se simți brusc scârbit de subtilitățile sale lingvistice. În timp ce Înghițea felii groase de pâine cu dulceață și termina a doua cafea, Își spuse că după ce toată planeta va fi distrusă de către bombele atomice și cele cu hidrogen, ce importanță va mai avea dacă vor numi asta holocaust, conflict, ziua judecății de apoi sau război sângeros? Baruch avusese deci dreptate când folosise expresii ca: o mână de praf risipită de vânt, o picătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
fii tată de rezervă. Uneori mă gândesc... —Bikini, spuse Fima, costumul de baie a fost numit bikini cu gândul la sfârșitul lumii. Bikini e o insulă micuță din care au fost evacuați toți copiii și care a fost distrusă cu bombe atomice. A fost locul unde au testat terenul pentru sfârșitul lumii. În sudul Oceanului Pacific. Va trebui să căutăm altă insulă. Poate chiar un alt ocean. Și oricum, cum aș putea să fac o colibă din bambus? Nici măcar un raft nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
coastelor mele. Până atunci, cugetai întunecat, vom crăpa ca ploșnițele, înăbușiți de gaze, contaminați de ciumă. În orașele cu hecatombe de cadavre, moartea obosită, dominând din înălțimea stârvurilor împuțite, va rânji, trecând prin coasă caravanele de șobolani înspăimântați de uraganul bombelor aruncate din înalt, ca să rămână mărturiile de asasinat ale omului în patru labe. Omul vertical se va naște după mine și va trăi mii de ani, chiar dacă va fi ucis de pietrele nebunilor. - Cer cuvântul! interveni atunci avortonul de pe tribuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Îi este adresat. Încremenește atât de brusc, Încât Minnie, care pregătește tava cu micul dejun pentru dl James, observă. — Ce s-a-ntâmplat, Burgess? Burgess se uită la plicul care stă pe masa din lemn de brad ca la o bombă nedetonată. Minnie se apropie și vede despre ce este vorba. — Ah, Burgess! exclamă ea. E ordinul de demobilizare! Deschide-l! — Poate e, poate nu e, spune el. Joan, care stă lângă rafturile cu ustensile de bucătărie, vine să se uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Skagerrak și nu mai era bun decât ca navă-școală pentru cadeți - sau de zgomotele gradate ale avioanelor care erau numite Stukas din cauză că, de sus de tot deasupra câmpului de luptă, ele se prăvăleau lateral și, zburând în picaj, își lansau bombele în ultima clipă asupra țintelor - prinde contur întrebarea: de ce oare mai trebuie rememorată copilăria cu sfârșitul ei atât de ferm datat, de vreme ce tot ceea ce mi s-a întâmplat, de la primul și apoi de la al doilea rând de dinți, cu începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și în împrejurimi a izbucnit războiul - apărătorii polonezi de pe Westerplatte tocmai capitulaseră după șapte zile de rezistență -, eu am adunat, în suburbia Neufahrwasser de lângă port, în care se putea ajunge destul de repede prin Saspe, Brösen, o mână de schije de bombe și de grenade pe care acel băiat, care se pare că eram eu, le-a schimbat, într-o perioadă în care războiul părea a consta numai din comunicate speciale la radio, pe poze colorate din cutiile de țigări, pe cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mărimea unui ou de porumbel... Aceluia care și-a păstrat în amintire, palpabile, acul de păr al mamei ori batista tatei înnodată la cele patru colțuri în arșița verii sau valoarea de schimb a fiecărei schije de grenadă sau de bombă zimțate diferit - aceluia îi vin în minte întâmplări - fie și numai ca pretext amuzant - în care lucrurile se petrec mai convingător decât în viață. Pozele pe care, copil fiind și mai apoi adolescent, nu am fost prea leneș ca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și memoria ca birou de obiecte pierdute în jumătăți de fraze: „Nu, pescărușii nu sunt pescăruși, ci“. La finalul poeziei, în care teritoriul meu este delimitat de Sfântul Duh și de fotografia lui Hitler și care evocă, prin schije de bombe și flăcăruile de la gura armelor, începutul războiului, s-au pierdut în nisip și anii copilăriei. Doar Marea Baltică murmură mai departe în germană, în polonă: „Blubb, piff, șșș...“ Războiul număra puține zile atunci când un văr de-al mamei mele, unchiul Franz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lui povestește, preț de cinci sute de pagini, despre bărbați care-și caută un sprijin în viață sau fericirea și care, după sfârșitul Primului Război Mondial, se plictisesc prin cafenele, despre revoluția proletară și contrarevoluție și, în treacăt, despre anarhiști care pun bombe. În principal, însă, e vorba despre un dezrădăcinat sărac, dar ambițios, care părăsește orașul de pe malurile Dunării, cutreieră lumea și se întoarce acasă cu o femeie bogată, pentru ca acolo, în Budapesta, să se lase pradă unui amor înșelător, difuz. Romanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cărămidă ar trebui să mi se întipărească în minte. În afară de asta, îmi rămâneau locurile de lectură, preferat fiind cel din podul ale cărui despărțituri fuseseră între timp eliberate de vechituri, inclusiv de canapeaua scâlciată, fiindcă acestea erau considerate combustibil pentru bombele incendiare. Sub olanele intacte se afla o încăpere goală, măturată, în așteptarea lucrurilor ce aveau să vină. De aceea erau înșirate acolo găleți cu apă; în plus, la îndemână, unelte de stins focul și un cazan plin cu nisip. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
detaliile. Atunci când, în martie ‘58, l-am întrebat de această biserică pe un bătrân rămas acolo ca un fel de vestigiu și care se prezenta ca „încă german“, am auzit că, în timp ce orașul se dezintegra, mai întâi sub ploaia de bombe, apoi sub grindina de grenade și când Sankt Johann ardea între casele în flăcări de pe Häkerși Johannisstraße, între Neunaugenși Petersiliengasse, mai mult de o sută de bărbați, femei și copii care-și căutaseră refugiu în biserică muriseră asfixiați sau, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]