6,712 matches
-
cult negru, care este reținut sub acuzația de sacrificiu uman pe un altar improvizat la el acasă, au fost convocați astăzi la poliție pentru interogatoriu. Regele autoproclamat al Ordinului Islamic este Robert Harris, de patruzeci și patru de ani, de pe Bulevardul Dubois, numărul 1429. Victima, pe care acesta recunoaște că a lovit-o cu un levier și a Împuns-o În inimă cu un cuțit de argint, a fost James J. Smith, de patruzeci de ani, un negru care locuia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
sedan. Mai Încolo, la Chrysler, se fac tancuri. Marii industriași au găsit, În sfârșit, un remediu pentru stagnarea economică: războiul. Motor City, care n-a fost Încă poreclit Motown, a devenit pentru o vreme „Arsenalul Democrației“. Iar În pensiunea de pe Bulevardul Cadillac Tessie Zizmo Își face unghiile de la picioare și aude sunetul unui clarinet. Marele hit al lui Artie Shaw, Begin the Beguine, plutește În aerul umed. Face veverițele de pe firele de telefon să Înțepenească, ridicându-și atente capetele ca să asculte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Sfintei Cruci din Pomfret, Connecticut. Întors acasă În vacanța de vară, Îi acordase foarte multă atenție lui Tessie Zizmo. În 1933 Biserica Adormirii Maicii Domnului se mutase din amplasamentul modest de pe strada Hart. Acum congregația avea o biserică adevărată, pe bulevardul Vernor, care dădea În Beniteau. Biserica era făcută din cărămidă galbenă. Purta pe creștet trei cupole gri, ca niște scufii, și avea și un subsol unde oamenii puteau să discute și să Îi apropie. În timpul orei de cafea Michael Antoniou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
clipă, dădu din cap, Îndârjit În suspiciunea lui: ― Ce șmecheri! Te primesc gratis. După aia trebuie să plătești tot restul vieții. În 1960 congregația ortodoxă din estul Detroitului avea deja alt loc de Închinăciune. Adormirea Maicii Domnului se mutase de pe bulevardul Vernor Într-o locație nouă, pe Charlevoix. Ridicarea bisericii de pe Charlevoix fusese un eveniment de mare senzație. După Începuturile umile din parterul de pe strada Hart după domiciliul respectabil, deși În nici un caz impozant, de pe strada perpendiculară pe Beniteau, Adormirea Maicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
-n Smirna! Uită-te la mavros! Dau foc la tot, ca turcii! Comparația era greu de respins. În Smirna oamenii Își căraseră mobila pe malul mării; și la televizor, acum, oamenii cărau mobilă. Bărbații scoteau din magazine canapele nou-nouțe. Pe bulevarde navigau frigidere și aragazuri și mașini de spălat vase. Și, exact ca În Smirna, cu toții păreau să-și fi Împachetat toate hainele. Femeile purtau blănuri de nurcă, În ciuda căldurii de iulie. Bărbații probau costume noi și În același timp alergau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
străzi. Când am trecut prin centru, am recunoscut Spiritul Detroitului, statuia făcută de Marshall Fredericks, din fața clădirii prefecturii. Cu câțiva ani În urmă, un ușchit pictase o dâră de pași roșii de mărimea statuii, care duceau de cealaltă parte a bulevardului Woodward, la un rendez-vous cu statuia unei femei goale, aflată În fața Băncii Naționale din Detroit. Urmele de pași Încă se mai vedeau vag când am pedalat eu pe lângă ele. Tancul a cotit-o pe strada Bush și eu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
remediu. În ziua mutării am plecat cu două mașini. Tessie, Încercând să-și Înfrâneze lacrimile, i-a luat pe Lefty și pe Desdemona În furgoneta familiei. Milton ne-a dus pe mine și pe Capitolul Unsprezece În noul Fleetwood. Pe bulevardul Jefferson rămăseseră Încă urmele revoltelor, după cum rămăseseră și Întrebările mele fără răspuns. ― Dar Boston Tea Party? l-am provocat eu pe tata de pe bancheta din spate. Coloniștii au furat tot ceaiul ăla și l-au aruncat În port. Și aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fratele și pe tatăl meu afară din orașul distrus de război. Am traversat canalul subțire care, ca un șanț de fortificații, despărțea Detroitul de Grosse Pointe. Și apoi, Înainte să avem timp să observăm schimbările, am ajuns la casa de pe Bulevardul Middlesex. Mai Întâi am observat copacii. Două sălcii plângătoare imense, ca niște mamuți blănoși, de fiecare parte a proprietății. Lujerii lor atârnau deasupra aleii de la intrare ca periile de la o spălătorie de mașini. Deasupra era cerul de toamnă. Întrezărindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
folos aș putea să trag procedând astfel. Prin urmare, decid ca visele mele să rămână acolo unde au ele loc, în mintea mea. Am ajuns repede acasă și m-am despărțit de Alexandru la colțul străzii, el luând-o pe Bulevardul Principal, eu pe aleea ce este îngrădită de lalele și de sălcii plângătoare. Nu e nici un miracol faptul că mediul e toxic și totuși sălciile și lalelele împodobesc câteva alei din oraș. Plantele sunt plămânii planetei, dar nici ele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că tirul s-ar fi oprit numai la noi, cei din curtea interioară. Presupun că ar fi trecut și la cei de pe culoarele ce duceau în fața liceului, și nu s-ar fi sfiit să facă câteva victime nici pe trotuarul bulevardului. Guvernul ar fi adus trupe adiționale din teritoriu, ar fi înconjurat orașul, impunând starea de asediu, i-ar fi căutat pe cei care au fost martori și care știau cât de cât ce se întâmplase și i-ar fi redus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pentru a păși în întunericul dominat de cerul portocaliu și gerul pătrunzător de afară. Se uitară în jur, dar nu recunoscură mare lucru. S-au dus în strada principală și se uitară de jur împrejur. Vedeau la un capăt al bulevardului luminile inconfundabile ale hypermarket-ului și, la celălalt, sigla imensă a sediului local al Gardienilor. Deci erau la vreo zece minute de Gara Minoră. Ieșiseră bine. Își traseră sufletul un minut, două, discutară un plan de acțiune și îl puseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mai agale și trăsăturile feței nu mai erau atît de accentuate. De cele mai multe ori, zîmbetul lui vag exprima mulțumirea, firește, dar și parcă o ironie tristă. — Poartă șalul alb... Străbătînd zilnic, la aceleași ore, aleile parcului și malurile rîului Allier, bulevardele Împînzite de plante, străzile Înțesate de lume sau pustii, descoperiseră cîteva chipuri, siluete, care făceau deja parte din universul lor. Oare nu toți executau aceleași gesturi la aceleași ore ale zilei, și nu doar În jurul izvoarelor pentru a bea veșnicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
soarta. GÎndul ăsta Îl enerva și totodată Îl neliniștea, pentru că nu se simțea un om În vîrstă, nici măcar ca unul care Îmbătrînea. Totuși, tinerețea nu-l Împiedica pe doctorul Rian să locuiască Într-o reședință particulară din cărămidă roz, pe bulevardul Statelor Unite, și, dacă decorul amintea puțin de anul 1900, era totuși luxos, cu scări din marmură, covoare, mobile lustruite, cameristă purtînd bonetă cu broderii. — Presupun că părinții nu mai trăiesc? De ce boală a murit tatăl? Medicul nota răspunsurile pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
simțea șovăielnic, ca și cum n-ar fi fost sigur pe picioarele lui. Nu era de ajuns să-l Îngrijoreze de-a binelea, dar era ceva neplăcut. Noroc că totul dura doar cîteva minute. O dată, Îl apucase tocmai cînd voia să traverseze bulevardul Palatului de Justiție și așteptase să-și revină. — Înțeleg... Înțeleg... Ce Înțelegea? Că era bolnav? Că fuma și bea prea mult? Că, la vîrsta lui, era timpul să țină regim? Maigret nu se simțea copleșit. ZÎmbea — același zîmbet pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
am putut să-i pun Întrebări doamnei Vireveau decît după descoperirea crimei și cînd Întreaga stradă era agitată. Nu știu dacă are tot atîta imaginație cît gust pentru bijuteriile false, dar pretinde că, ajungînd la colțul străzii, adică la intersecția bulevardului La Salle cu strada Bourbonnais, aproape că s-a ciocnit de un bărbat. Nu putuse să-l vadă apropiindu-se, și jură că individul a tresărit, apoi a dus mîna la față, ca și cum n-ar fi vrut să fie recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
și de douăzeci, precum și mărunțiș și un abonament la teatrul de la Grand Casino. — Casa fusese cumpărată de mult timp? — De nouă ani. Atunci venea de la Nisa, unde a locuit un timp. — Lucra acolo? — Nu. Avea o locuință destul de modestă, lîngă bulevardul Albert I, și părea că trăiește din rente. — Călătorea? — Ieșiri de două-trei zile, aproape În fiecare lună. — Se știe unde se ducea? — Nu scotea o vorbă despre aceste călătorii. — Și aici? În primii doi ani, n-a Închiriat la nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de taxi, și, de atunci, am avut mulți alții. Nu cred că Hélène era genul ăsta de femeie, sau știa să se ascundă foarte bine. — Pe ce adresă Îi scriați? — După cîte Îmi amintesc, la Început, la un hotel de pe bulevardul Clichy, dar i-am uitat numele. Schimba destul de des hotelul. Pe urmă a avut un apartament pe strada Notre-Dame-de-Lorette, nu mai știu la ce număr. — CÎnd ați plecat și dumneavoastră la Paris, n-ați vizitat-o? — Ba da, acolo, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Lange. Este adevărat că atrăgea atenția datorită gabaritului și a bijuteriilor false, dar nu era În stare să asasineze pe cineva, mai ales fără motiv. Soțul ei fusese florar și, pînă cînd se prăpădise, ea Îl ajutase În prăvălia de pe bulevardul Batignolles, după care se retrăsese Într-un mic apartament din strada Lamarck. — N-am ce să-i reproșez, spunea ea despre Hélène Lange, doar că nu era prea vorbăreață. Soții Maleski urmau cura la Vichy de patru ani. În primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Ai fi putut avea Întîlnire cu Lecoeur. — N-am nici o Întîlnire. Și, ca să-i dovedească, au făcut marele tur, Începînd cu parcul copiilor, trecînd apoi pe lîngă jucătorii de bile, după care urmase plaja și, dincolo de podul Bellerive, ajunseră pe bulevard pînă la Yacht Club, unde se uitară la amatorii de schi nautic. Ba chiar merseră și mai departe, spre clădirile noi care, cu douăsprezece etaje, se ridicau albe spre cer, formînd un oraș la marginea orașului. De cealaltă parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
spune nimic? Cunoscuse mulți Bébert, P'tit Louis și Grand Jules În cursul carierei sale. — Metroul... Întoarse capul spre soția lui, ca și cum i-ar fi cerut să confirme, și era mai ilar ca niciodată. — M-ați arestat prima dată pe bulevardul Capucinilor, Într-o zi de defilare. Nu știu ce șef de stat defila Între gărzile municipale călare. A doua oară, la ieșirea din metrou În stația Bastilia. Erați pe urmele mele de ceva timp. Dar e mult de atunci... Eram tînăr. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
o tînără care și-a spus numele. Madeleine Dubois. Și ghiciți cu ce se ocupă? Maigret nu zise nimic. — E telefonistă În schimbul de noapte la Hotelul Gării. Colegul meu de la Vichy i-a răspuns că voi fi la biroul de pe bulevardul Victoria pe la ora două. A Întrebat-o dacă nu putea să-i spună lui, dar ea a preferat să stea de vorbă cu mine personal. Așa că o aștept la două. — Voi veni. Nu-și făcu siesta, În schimb descoperi vila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
și le-am ales pe cele din centru, mai apropiate de principalele hoteluri. — Ați arestat pe cineva? — Nu Încă. Îl aștept pe comisar, care e pe drum. Am dat-o-n bară din cauza mea. Stăteam În apropierea unei cabine pe bulevardul Kennedy. Acolo erau câțiva copaci și nu-mi era greu să mă ascund. — Un bărbat a intrat să telefoneze? — Da. Un bărbat Înalt, corpolent, ale cărui semnalmente se potriveau cu ale omului nostru. Părea circumspect. S-a uitat În jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
camera 105 de la etajul unu, un dormitor mare și un salon. E primul an când vin la Vichy, dar Îl cunoșteau pe proprietar, care are și un hotel la La Baule... E vorba de Louis Pélardeau, industriaș, domiciliat la Paris, bulevardul Suchet. — A venit la cură? — Da. Am Întrebat dacă avea o voce deosebită și mi s-a spus că e astmatic. Doctorul Rian Îi tratează pe amândoi. Doamna Pélardeau urmează și ea cura? — Da. Nu par să aibă copii. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
aranjă blocnotesul și creionul, murmurând parcă doar pentru el: — Răspunsurile la Întrebări nu vor fi Înregistrate, pentru că nu e un interogatoriu oficial. Bărbatul Înclină capul În semn de Încuviințare. — Vă numiți Louis Pélardeau și sunteți industriaș. Locuiți la Paris, pe bulevardul Suchet. — Exact. Presupun că sunteți căsătorit? — Da. — Aveți copii? Bărbatul avu o ezitare, apoi spuse, cu o amărăciune ciudată: — Nu. Ați venit aici la cură? — Da. — E prima dată când veniți la Vichy? — Mi s-a mai Întâmplat să trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
apoi la Strasbourg. — Prin urmre, conduceți o afacere importantă? — Da. Parcă s-ar fi scuzat. — Aveți sediul la Paris? — Sediul social. Avem Însă birouri mai moderne la Rouen și la Strasbourg, dar am ținut să păstrez vechiul sediu social de pe bulevardul Voltaire. Pentru el, toate acestea erau de domeniul trecutului. Peste câteva minute, În seara aceea, În timp ce un comisionar cu fireturi aurii lua ascensorul și urca cu un bilet În mână, o Întreagă parte a vieții sale Înceta să mai existe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]