4,790 matches
-
spital? Sau să chem un doctor? Nici vorbă. Vreau o băutură tare și o tonă de aspirină, în această ordine. După care, vreau. —Hugo? Te simți bine? Violet ieșise din starea de leșin fără ajutor și revenea la viață pe canapea. Probabil că nu era corect din partea mea, dar mi se părea că e ca un șarpe care se descolăcește. Sam! zise ea, ridicându-se încet, în capul oaselor. Trebuie să recunosc că nu i se simțea altceva în voce decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
părere că într-o zi va fi și cel mai tânăr dintre președinți. Cariera lui părea destinată să-l conducă din acel birou al Ministerului Turismului la Palatul Prezidențial. Când preotul își încheie explicațiile și se sprijini cu spatele de canapea, doctor David Guzmán căzu câteva clipe pe gânduri și, în cele din urmă, își clătină capul cu un gest afirmativ: Înainte de orice, începu el, vreau să vă mulțumesc că v-ați amintit de mine în momentul în care încercați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
înștiințează mica pasăre din ceas că e oră fixă. Pitpalac-pitpalac! Este șapte..., șoptește meditativ Odette. Ora când nu știi dacă să mai dormi, dacă să te trezești... Eu m-am trezit, îi declară Victor. Amândoi stăteau unul lângă altul pe canapea, îmbrățișați, aproape contopiți, ca o barieră împotriva frigului. Odette, o ființă mică, blajină și firavă, asemeni unei căprioare în brațele ursului; clipea palid, zâmbea palid, dar într-însa pulsa frenetic inima unei tinere fete. Fața osoasă a lui Victor se
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
palid, zâmbea palid, dar într-însa pulsa frenetic inima unei tinere fete. Fața osoasă a lui Victor se îneca în valurile părului ei, doar ochii strident de albaștri distingându-se o comoară pe fundul mării învolburate. Cei doi amorezați, pe canapea, nu se potriveau cu decorul auster al salonului. Fiecare inspira suflul celuilalt cu jind, ținându-l cât mai mult în plămâni. În al lor glob de sticlă, trăiau dependeți unul de celălalt. Grav, o lovitură de tobă ne surprinde: De ce
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
talie și avea câte un șliț pe fiecare latură. De la fereastra apartamentului aflat la ultimul etaj, Amanda a văzut Aston Martinul lui Hugo oprindu-se în fața intrării. Amanda și-a verificat aspectul în oglindă, după care s-a instalat pe canapea. Ce surpriză avea să fie pentru el. Cheia lui Hugo s-a auzit zăngănind în ușă. Amanda și-a întins buzele și și-a dat ochii peste cap ca să scape de orice expresie facială. Ăsta era momentul ei. Ieșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu dimensiuni de tanc... Hugo a deschis ușa. Primul lucru pe care l-a văzut a fost un picior atrăgător încălțat cu un pantof cu toc de o înălțime de desen animat, picior care era ridicat în sus, pe spătarul canapelei. —Draaaaaaagule! a cântat vocea Amandei. Fir-ar al dracului! Hugo a intrat în sufragerie, s-a apropiat de canapea, după care s-a oprit pe loc uluit. Când te-ai întors? Amanda i-a aruncat printre gene o privire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
atrăgător încălțat cu un pantof cu toc de o înălțime de desen animat, picior care era ridicat în sus, pe spătarul canapelei. —Draaaaaaagule! a cântat vocea Amandei. Fir-ar al dracului! Hugo a intrat în sufragerie, s-a apropiat de canapea, după care s-a oprit pe loc uluit. Când te-ai întors? Amanda i-a aruncat printre gene o privire de femeie ușoară. Apoi, jucându-se cu părul cu o mână, și-a coborât-o pe cealaltă de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
te simți? a întrebat-o Jake plin de solicitudine. Alice s-a forțat să zâmbească. —Mai bine, a croncănit ea, respirând mai calm pe măsură ce contracția scădea în intensitate. —Ești sigură? Da. Pot să te ajut cu ceva? —Întinde-te pe canapea și stai calmă. Nu, mă refer la ceva practic, a insistat Alice. Era hotărâtă să nu dea senzația că e preocupată numai de durerile ei. Ar fi fost ceva egoist și, așa cum Jake îi tot repetase, nici el și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cel copleșitor era acela că avea nevoie de o băutură țeapănă. Hugo știa că spitalul Cavendish punea la dispoziție și un bar cu băuturi gratis. Văzuse încă de la sosire salonul enorm de la parter. Hugo își amintea focul pâlpâitor, bârnele aparente, canapelele moi din piele și, indubitabil, atâtea pahare de whisky cu sifon câte reușeai să dai pe gât. Hugo a împăturit ziarul în tăcere și a contemplat scena din fața lui. Amanda clătina din cap în fața laptopului, iar Merlin-Vercingetorix-Ezekiel dormea - ei!- ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de la biserica metodistă din zonă. Cu toate astea, spre dezamăgirea lui, tipa a dat rapid din cap în semn de confirmare. Pieptul asistentei Harris era, într-adevăr, uriaș, dar avea aspectul butucănos și lipsit de forme al unui braț de canapea. Altfel, în ordine descrescătoare, în funcție de cum săreau în ochii privitorului, veneau dinții lați, ochii rotunzi, exoftalmici, părul cenușiu, lins, și obrajii cărnoși și pământii. Singura asemănare a asistentei Harris cu stereotipul din filmele Carry On era faptul că purta uniformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-i prezinte lui Theo o stafidă căreia acesta să-i acorde atenție? Sau un alt fruct uscat? Pe dracu’! Era un părinte înfiorător. Cel mai groaznic. Nefericit, Hugo a mai scos niște cărți despre ritualul hrănirii, s-a aruncat pe canapeaua din plastic negru și s-a pregătit să învețe. Auzind că în secțiunea pentru copii mai intrase cineva, Hugo a ridicat privirea. Spre surprinderea lui, a recunoscut-o pe nouvenită. Inițial, a simțit un puseu de neplăcere. Era Alice. Serioasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nasul. Era nedumerit. Comportamentul femeii nu era deloc în acord cu ceea ce știa despre ea. Oamenii răi nu izbucnesc în lacrimi. Și nici fetele bune, dar îngâmfate. Stai jos, a îndemnat-o el, împingând grăbit restul de cărți către capătul canapelei negre și uzate. Alice și-a dat la o parte o șuviță de păr și l-a privit cu ochi înlăcrimați și jenați. Te rog să mă ierți, a spus Hugo, dar cred că ne-am mai întâlnit. N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lumea să pară, dintr-odată, un loc mai bun și mai luminos. Ce problemă ai exact? l-a întrebat ea. —Îmmm, păi, e dificil să fiu pre... —Vrei să spui că totul e o problemă? Hugo s-a foit pe canapea. Nu-i plăcea să-și mărturisească măsura reală a incompetenței. Mai ales în fața unui om care-i era, în fond, străin și care părea a fi întruchiparea părintelui perfect. Dar acum, că amândoi plânseseră în librăria Waterstone’s, Hugo se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să se descurce folosindu-se de posibilitățile care-i rămăseseră la dispoziție. Trăgând perdelele din sufragerie, Hugo a observat imediat crăpătura din zid. Aproape simultan a văzut pata mare de vin roșu de pe covor. Dar înainte să sară să tragă canapeaua peste pată sau să pună mâna pe mini-ciocanul lui de încredere, care, la vremea lui, mutase nenumărate oglinzi peste defectele din ziduri, Hugo s-a oprit. Din nou s-a trezit întrebându-se, așa cum făcuse și în bungalow-ul Osokozi, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dormitor și a așezat-o în pat. Deși, din fericire, copilul era acum mult prea mare ca să mai încapă în hamac, Alice nu era prea încântată nici de substitutul acestuia: un pat pe care Jake îl obținuse scoțând capacul unei canapele vechi pe care o găsise - unde altundeva? - la groapa de gunoi. Alice frecase cutia respectivă de mai multe ori, dar continua să i se pară, când o mirosea îngrijorată, că emana un iz mucegăit. Totuși Rosa părea fericită, așa că Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
i se pară, când o mirosea îngrijorată, că emana un iz mucegăit. Totuși Rosa părea fericită, așa că Alice s-a dus în baie să-și spele niște piure de legume de pe haine. A încercat să nu se uite la capacul canapelei. Acesta, cu suprafața lui hidoasă, căptușită cu un material plastic de un roz prăfuit, era folosit ca întăritură pentru masa de schimbat scutece, care de-acum era evident că stătea să se prăbușească, iar iminența acestei situații nu putuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de Jake. Alice se enerva de fiecare dată când se uita la capacul ăla și-și imagina câte insecte trăiau probabil sub suprafața lui roz prăfuită. Și nu rezista să nu se gândească și de cât timp o fi zăcut canapeaua la groapa de gunoi înainte ca Jake s-o „găsească“. Ochii lui Alice au căzut pe dulapul din baie. Sau, mai curând, pe fostul set de rafturi de lemn pentru păstrat vinul, care fusese suspendat de zid și acum îndeplinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
minute după ce desfăcuse jucăria din ambalaj. Dar Theo se pricepea să-i dea drumul la loc bestiei nenorocite. Din fericire, pentru moment animalul părea a fi destul de tăcut. Hugo s-a întors în sufragerie, la Alice. Aceasta stătea pe marginea canapelei, surâzând răbdătoare. Arăta obosită, dar tot încântătoare. Ba chiar mai încântătoare, și-a spus Hugo. Fiindcă motivele pentru care era obosită erau minunate prin ele însele. Așa, a râs Hugo frecându-și mâinile. Ceva de băut. A, și ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se simțise mai puțin comod decât în clipele alea. Ziarista și-a notat ceva. Hugo a văzut că expresia Amandei era încurajatoare, aprobatoare. În următoarele două ore, Hugo a cărat cești de ceai pentru întreaga echipă, în timp ce Amanda stătea pe canapea cu Theo și-i dădea înainte despre abilitățile ei de mamă, editor și gospodină. Cred că ești așa de mândru de ea, a perorat ziarista când Hugo și-a făcut, din nou, apariția cu tava lui. Bărbatul s-a forțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
rămase pe parchet. Strânse din ochi. Ah, Lucia, de-abia aștept să văd cum vei curăța podeaua, stând în genunchi și fâțâind în stânga și în dreapta fundulețul tău bombat... Individul lăsă să cadă impermeabilul pe un fotoliu, apoi se așeză pe canapea, cu mâinile pe genunchi. I se citea groaza pe chip. Ăsta își joacă bine rolul, bombăni... Și-așa devenise ziua monotonă și nici nu mai aveam chef de scris. Îi aduse un pahar cu apă de la bucătărie și, în vreme ce musafirul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și dacă staționează o mașină peste drum de casa mea, într-o după amiază ploioasă parșivă în care te pătrunde umezeala și semeni al dracului de tare cu un burete, asta înseamnă neapărat că poate fi la volanul ei, pe canapelele ei de piele, interlopul acela care are pe mână tatuajul cu Celine Dion și care obișnuiește să-și introducă adversarii în tocătorul de mare capacitate? Când îmi va apărea la ușă polițistul corupt, fluturând o legitimație sau arătând o insignă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
plăcut, de altfel - există momente în care trebuie să lași dracului toate complexele și să recunoști) gâtul, murmură: - Doamne, Dumnezeule, am omorât un om. Am omorât un om și, în loc să sun la poliție și să mă predau, stau aici, pe canapea, pe canapeaua asta ieftină din imitație de piele unde-i place Luciei să facă dragoste, și beau J&B. Termin paharul - al câtelea e oare, dar ce mai contează?, auzi vocea interioară -, apoi merg către frigider, scot două cuburi, le
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
altfel - există momente în care trebuie să lași dracului toate complexele și să recunoști) gâtul, murmură: - Doamne, Dumnezeule, am omorât un om. Am omorât un om și, în loc să sun la poliție și să mă predau, stau aici, pe canapea, pe canapeaua asta ieftină din imitație de piele unde-i place Luciei să facă dragoste, și beau J&B. Termin paharul - al câtelea e oare, dar ce mai contează?, auzi vocea interioară -, apoi merg către frigider, scot două cuburi, le înec în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pledului și îl trase dintr-o singură mișcare, una în care aruncase întreaga tensiune acumulată, întreaga furie și toată nedumerirea sa adunată în cantități incomensurabile. I se păru că geamantanul râdea de el. Trânti ușa debaralei și se prăbuși pe canapea. Vru să bea, dar lichidul i se prelinse pe bărbie. Iar vocea Magicianului îi șopti la urechea stângă: - Tic, tac, tic, tac, tic, tac... Uită-te la ceas. Cele 10 minute se duc ca și cum n-ar fi fost. Vor bate
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
la ceas. Cele 10 minute se duc ca și cum n-ar fi fost. Vor bate la ușa ta, ce le vei spune? Dacă vei fi primul scriitor omorât de unul dintre personajele sale? Tic, tac, tic, tac, tic, tac... Sări de pe canapea și alergă spre laptop. 8 „Vijelia ținea cu tot dinadinsul să dea peste cap toate pronosticurile meteorologilor amăgiți de sateliții plasați pe orbită. Crengile copacilor erau contorsionate de rafalele de vânt și trozneau din toate nodurile, într-un vaiet care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]