16,530 matches
-
cu o pricepere medie în a descifra sisteme de informare audiovizuale trebuia să-și dea seama de îngrijorarea bietului jurnalist. Atunci se produse atât de doritul, atât de așteptatul miracol, exact când elicopterul survola coada unei coloane, ultima mașină din coadă începu să întoarcă, urmată imediat de cea care se aflase în fața ei, și apoi alta, și alta, și alta. Reportul scoase un strigăt de entuziasm, Dragi telespectatori, asistăm la un moment cu adevărat istoric, răspunzând cu o exemplară disciplină apelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
chemați să dau declarație, în cele din urmă ați venit dumneavoastră, presupun că din cauza scrisorii, Da, din cauza scrisorii, confirmă, fără alte comentarii, inspectorul, Intrați, intrați. Agentul a fost primul, în unele cazuri ierarhia acționează invers, apoi inspectorul, apoi comisarul, în coada cortegiului. Bărbatul înaintă lipăind din papuci pe coridor, Urmați-mă, veniți pe aici, deschise o ușă care dădea într-un mic living și spuse, Luați loc, vă rog, dacă-mi dați voie, mă duc să încalț niște pantofi, ăsta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
inspectorul, dar cel mai interesant e că istoria asta chiar nu începuse deloc rău, interogatoriul tipului cu scrisoarea, de exemplu, a meritat, a ajuns chiar să fie distractiv, amărâtul care nu știa unde să se bage și a sfârșit cu coada între picioare, dar apoi, nu știu cum, ne-am împotmolit, vreau să spun, ne-am împotmolit noi, domnul comisar trebuie să știe ceva mai mult, având în vedere că i-a putut interoga de două ori pe suspecții direcți, Cine sunt suspecții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
eleganța de bun gust a perioadei respective. Avea un aer foarte sever. Exista un piedestal înalt de lemn alb și tapet verde pe care erau expuse gravuri de Whistler în rame negre simple. Iar perdelele verzi, cu un model cu cozi de păun, atârnate în linii drepte, covorul verde cu un tipar în care niște iepurași albi se zbenguiau printre copaci înfrunziți sugerau influența lui William Morris. Pe polița căminului era expusă faianță de Delft. În vremea aceea trebuie să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fie gata să se întoarcă la Londra fără să se fi întâmplat nimic rău între timp. — Eu, una, n-aș face așa ceva, zise dna MacAndrew. Eu i-aș lăsa toată libertatea pe care o dorește. O să se întoarcă el cu coada între picioare și o să se reinstaleze aici foarte comod. Dna MacAndrew o privi cu răceală pe sora ei: Poate că uneori n-ai fost destul de înțeleaptă cu el. Bărbații sunt niște creaturi ciudate și trebuie să știi cum să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
puteam lua drept bun ceea ce-mi spusese el. Dar se vedea bine că e groaznic de necăjit. Mă rog, ai venit aici ca să-mi vorbești despre asta. Ai face mai bine să-mi spui toată povestea de la cap la coadă. — Azi după-amiază n-am mai putut rezista. M-am dus la Strickland și i-am zis că s-a făcut destul de bine ca să se poată întoarce la el acasă. Aveam nevoie de atelier pentru mine. Cred că Strickland e singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pentru tine“, i-am răspuns. „Ea e dornică, dacă ești și tu. S-o chem?“ A chicotit într-un fel sec și caraghios specific lui. Am chemat-o pe fată. Știa despre ce vorbesc - cățelușa naibii -, am văzut-o cu coada ochiului cum ascultă cu urechile ciulite în timp ce se prefăcea că ar călca o bluză pe care mi-o spălase. A intrat. Râdea, dar vedeam că e puțin intimidată și Strickland a privit-o fără un cuvânt. — Era frumușică? am întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Îl asculta. - Al-Jazari? Cine este? Îl Întrebă Dante. - Știu eu, exclamă artizanul. Al-Jazari, din marea familie persană a unor constructori de automate. Cel mai mare dintre ei. - Automate? - Mașinării care imită viața. Păuni de aur În stare să Își etaleze cozile de lapislazuli. Lei din bronz capabili să ragă la poarta tronurilor de la Răsărit și alte drăcovenii asemenea. Se pare că Împăratul Îi comandase ceva pentru a-și Împodobi curtea, continuă Alberto. Văzuse câteva lucrări ale acestui necredincios la Ierusalim, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sudoare, izbea cu copita În caldarâm. Un bărbat Înarmat era adâncit Într-o discuție agitată cu șeful gărzilor. În jur, alți soldați urmăreau cu interes ce se vorbea. Poetul se apropie de grup, curios. - Ce se petrece? Întrebă, urmărind cu coada ochiului curierul care sărise din nou În șa și dăduse pinteni calului, trecând În galop prin portalul claustrului. - S-a aflat de un incendiu pe drumul spre Pisa. Ceva a ars pe pământurile familiei Cavalcanti. - Ceva? Ce vrei să zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
iar apoi, pe neașteptate, răsturnă cele două suporturi din fier pentru torțe, Încercând să Îl lovească pe Dante. Acesta Însă evită lovitura, Încercând la rândul lui să prindă cu țărușul una din gambele călugărului. Totodată, se uita spre ușă cu coada ochiului, temându-se să nu mai vadă apărând și alți adversari. În semiîntuneric, i se păru că zărește o a doua umbră, care Îl pândea. Brusc, se ridică și o apucă Într-acolo. Brandan, Între timp, o zbughise Îndărăt. Silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că aceeași stânjeneală pe care o simțise Paris, se gândi el, atunci când fusese chemat să pună capăt Întrecerii dintre zeițe. De data această, Însă, premiul aflat În joc era răspunsul la o enigmă. Pietra părea și ea atentă, dar, cu coada ochiului, poetul observă că privirea ei, aparent ațintită Înainte, rătăcea prin jur, oprindu-se adesea asupra lui. Femeia acoperită cu vălul Începuse, la rândul ei, să atingă palma celeilalte, cu mișcări la fel de neînțelese. În cele din urmă, tânăra prostituată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
el. O boltă Întunecată, o potecă infinită... - Dar dacă trebuia să rețină ceva nemăsurat? stărui Dante, urmându-și firul ipotezelor. Un cerc continuu, văgăuna secretă nu a Minotaurului, ci a unui Uroboros, marele șarpe al timpului care Își mușcă propria coadă pentru eternitate? Manoello clătină din cap cu Îngâmfare. - Frederic nu a fost, cu siguranță, un maestru al virtuții. Iar noi toți, ca niște odrasle cuminți ale Bisericii ce suntem, Împărtășim Întru-totul această judecată: că el a fost o Întruchipare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În alte poziții, În centrul sălii. O geometrie Îngrozitoare de imagini speculare și de reflexe simulate, Îngrozitoare, ca și când un cosmos nebănuit s-ar fi concretizat În spațiul Încăperii. Simțea cum, de dincolo de suprafețele de sticlă, apăsau diavoli În flăcări, cu cozile lor șerpești vibrând ca niște tentacule, târându-se pe pardoseală, Încolăcindu-se pe candelabre. I se păru că se ridicase În picioare, cu toate că Încă mai simțea relaxarea somnului, și făcuse câțiva pași Încercând să se Îndepărteze, ajungând până la colțul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lumea nu era departe: ca s-o vezi era de ajuns să urci pe deal. Fără îndoială că din cauza asta preferau familiile să se plimbe duminica pe malurile canalului, cu tristețea lui agreabilă, apa calmă fiind vag tulburată uneori de coada vreunui crap mare sau de prova unei barje. Costișa era cortina unei scene, dar nimeni nu avea chef să meargă la spectacol. Fiecare cu lașitățile lui. Dacă n-ar fi existat costișa, am fi primit războiul ca pe o lovitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Grosspeil și Berfuche fuseseră înlocuiți de alți doi jandarmi care păzeau perimetrul și alungau curioșii. M-au salutat. Peștii alunecau printre alge. Din când în când, câte unul se ridica la suprafață să cerceteze aerul, apoi se-ntorcea bătând din coadă pentru a-și lua locul în grup. Iarba strălucea de nenumărate picături de apă. Deja totul se schimbase. Nu mai distingeai forma pe care trupul lui Belle de jour o lăsase pe mal. Nici o urmă. Doi canari își disputau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de capre, nuferi albi și volbură de apă smulse de pe țărmuri. Câteodată, Gachentard imita dansurile femeilor, grațioasele mișcări ale mâinilor, cu degetele arcuite, rotirea ochilor și muzica fluierelor, pe care o recompunea șuierând, în timp ce se prefăcea că ar cânta la coada unei măturici. Îl vedeam adesea pe preot în acest decor, cu brațele pline de flori necunoscute, cu o pălărie colonială și o sutană deschisă la culoare, tivită în partea inferioară cu o broderie de noroi uscat, ocupat să privească ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
uneori, ca o recompensă, îmi este dat să-l zăresc în sclipirile vinului pe care îl beau. Toată noaptea, soldatul care se afla în stânga patului lui Clămence, ascuns vederii mele de cearșaful întins, a bâiguit o poveste fără cap și coadă. Câteodată o spunea încet, fredonând-o, alteori se ambala. Vocea îi rămânea însă mereu egală. Nu am prea înțeles cui i se adresa, unui prieten, unei rude, unei iubiri trecătoare sau lui însuși. Vorbea despre toate - despre război, bineînțeles, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
o sută de mii de brațe și nouă fețe. Câtă vreme tânăra actriță i-a tot citat din cronică, grădinăreasa o ascultase atent, își ridicase capul frumos, de orientală aproape, cu părul lung (doar câteva fire albe pe ici-pe colo), coada în care-l stăpânea arăta mai bine frumusețea feței măslinii, fără riduri, dinții albi, regulați, frumusețe de perle și acum, la 50 de ani. Neli a ascultat cronica și n-a prea înțeles, doar că de Maestru e de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
vorbele devin muzică, despre vocea umană și cum devine ea muzică, Maestrul jura, în spectacol, că va fi al unei singure femei, că-i va fi el fidel acesteia, că nici o altă frumusețe nu-l va cuceri, poate să fie coadă la ușa lui, el nu. Toate femeile îl credeau și, de aia, îl iubeau mai mult, și mai mult. Aceste jurăminte îi aduseseră un succes enorm de casă. În țara aceasta minunată, în care telenovelele fac atâta succes la mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
frig. Mi-am scos haina în mașină, pentru că era nevoie, fusta se ridicase până la coapse, sânii îmi tresăreau. Trebuia să mă văd toată: delicată, fragilă, neajutorată. O tânără femeie care avea nevoie de el. M-a ascultat atent, vedeam cu coada ochiului că mă privea din când în când mirat, ca și cum nu m-ar fi văzut până atunci, ce-o fi gândit el când i-am spus că îl iubesc?, te iubesc de-atâta timp, bărbate!, eu vorbeam și el își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Ce doriți, dom’ profesor, întreabă respectuos chelnerița, se vede că îl știe de mult. — Rita? — Grătar, cartofi, salată. — Idem, adică la fel, râde el. Adu-ne și două beri. Rămân singuri și se lasă tăcere. Studenții de pe la mese trag cu coada ochiului la proful lor de actorie, la fata de alături, pariu că la anul e studentă la noi?, șoptește unul, mai taci naibii din gură, îl oprește altul, nu vezi ce bucățică e?... — Să-ți spun un banc, îi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cufundai până la pământ. Peste câțiva ani acesta avea să fie marele decor al lui Amory, leagănul multor crize emoționale. Acum, au discutat o vreme despre partidele de săniuș. Întotdeauna există un grup de timizi, a comentat el, care șed la coada saniei, legănându-se, șușotind și Împingându-se unul pe altul jos. Pe urmă mai este și o nebună de fată căreia nu-i stau ochii În cap - a produs o imitație teribilă - și care vorbește cumva dur cu Însoțitoarea. — Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din nas la Tezaurul de Aur și să fiu un pișicher de Princeton. Dar la ce bun să te hotărăști? l-a Întrebat Kerry. Mai bine să plutești ca mine. Eu am să intru În conul de glorie planând pe cozile fracului lui Burne. Nu pot pluti. Vreau ceva care să mă intereseze. Vreau să trag sfori, fie și pentru alții, să fiu director la Princetonian sau președintele lui Triangle. Trebuie să fiu admirat., Kerry. — Prea mult te preocupă propria-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din urmă. El considera că este imposibil să studiezi secțiunile conice: ceva din respectabilitatea lor calmă și provocatoare, respirând sfidător În sălile cu miros stătut În care muncea domnul Rooney, le deforma ecuațiile, transformându-le În anagrame fără cap și coadă. În noaptea de dinaintea examenului a făcut un ultim efort, cu proverbialul prosop Înmuiat În apă rece, și, resemnat, s-a prezentat la examen, Întrebându-se Însă, nefericit, de ce primăvara Își pierduse toată culoarea și toată animația. Cumva, prin trădarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lumea de rele. Mai mult, nu-și refuză un păhărel dacă simte nevoia. — Evident că vede lucrurile greșit. — Ai stat de vorbă cu el mai recent? — Nu. — Atunci nu ți-ai putut forma o părere. Discuția s-a terminat În coadă de pește, dar Amory a observat, cu acuitate sporită, că sentimentele inspirate de Burne modificaseră campusul. — E ciudat, i-a spus Amory Într-o seară lui Tom după ce Începuseră să discute subiectul Într-un mod mai amiabil, că aceia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]