KorAP: Find »[drukola/base=colț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...131 132 133 ...1085 >

27,125 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795

tăcerii. Tocmai picase un musafir, pare-se nepoftit, un coleg de-al Ninei, profesor de sport, fost handbalist. Își făcuse bietul om intrarea foarte jovial, fusese primit călduros. Bine ai venit, scumpete, îl întâmpină Nina și-l instalase pe un colț al canapelei. Salut, spartane, îi spuse și Alexe de la biroul lui impozant. Porecla era cu siguranță malițioasă, ca și toate celelalte porecle găsite cu ușurință de soții Alexe. Oaspetele cu toracele inundat de grăsime, cu mușchii feței atârnând flasci, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
fierbinți îi sfredeleau mușchii, tegumentele i se contractară de parcă i s-ar fi făcut foarte frig. Privi furiș către Nina. Cu pleoapele plecate, femeia întorcea alene paginile colorate ale almanahului. O simțea caldă, catifelată, așa cum ședea ea acolo pitulată în colțul canapelei, cu cotul delicat sprijinit de marginea din piele. Și din nou furnicături de-a lungul brațului. Într-o zi am să paralizez, presupuse. Alexe măsura imperturbabil odaia, milimetru cu milimetru. Tăcerea se înălțase ca un zid înalt, necruțător, opac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
deget maroniu în sus, zâmbi chiar. A, gângania drăgălașă, ghici el și-i făcu un semn larg cu mâna. Hai poftește, poftește! Primirea de zile mari îi insuflă un și mai mare curaj. Nina îi mângâia brațele împingând-o către colțul canapelei. Era îmbrăcată cu un tricou decolorat pus peste sânii goi și un pantalon subțire, supraelastic, mulat. Carmina observă, fără să vrea, că avea coapsele frumoase deși cam plinuțe. Poate se mai îngrășase, cine știe. Nina se urcă pe canapea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
intelectual, că este îmbrăcată după ultimul jurnal de modă parizian. Avea o fustă foarte largă în carouri, până la jumătatea pulpei, o îmbrăca aproape zilnic, de vreo câțiva ani, pentru că era foarte practică. Bineînțeles, frigiderul era extrem de cochet, așezat acolo în colțul holului, și cuierul cumpărat de ocazie, capitonat cu vinilin și plin de haine, căciuli, eșarfe, era fără îndoială de un gust desăvârșit. Toate aceste impresii, schimbate între ei cu cea mai mare seriozitate, o amuțiră. Derutată le arătă drumul către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
erori evidente în tălmăcirea evenimentelor viitoare, încrederea mea oarbă s-a zdruncinat, am început să apelez din ce în ce mai rar la practicile oculte, până când am ajuns, într-un târziu, să mă debarasez de carte. Acum zace de mai mulți ani într-un colț al bibliotecii, nici nu mai știu pe unde-i, n-am mai văzut-o de multă vreme. Pur și simplu am avut o tresărire când am văzut-o aici, la tine. Și, uite, acum mă gândesc că nu-mi mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
grele, frecând țesăturile, icnind de efort, ținând rufele între genunchi și pereții căzii atunci când le storcea în timp ce pielea mâinilor se irita de detergent și obrazul căpăta o coloratură vineție, apoasă, o, nu, era absurd, pe Nina o vedea stând pe colțul din stânga al canapelei, cu picioarele încrucișate sub ea, în tricou albastru pus peste sânii goi și foarfecul mare, bine ascuțit din mâna ei, să clămpănească la intervale egale, secerând liniștea odăii, o vedea cum face decupaje cu multă măiestrie, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
mai de care cu amabilități, îi atribuiau calități, însușiri nemaipomenite. Nu, categoric, nu, el nu era un biet țigan zugrav care-și câștiga cinstit banii, nu, era un artist, un maestru neîntrecut în arta lui. Uluit, sărmanul om dădea din colț în colț, parcă apărându-se, fără să se poată dumiri ce se întâmplase cu făptura lui într-un răstimp așa de scurt. Dar soții Alexe nu-i dădeau timp să-și revină, să se dumirească, se repezeau cu noi complimente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
care cu amabilități, îi atribuiau calități, însușiri nemaipomenite. Nu, categoric, nu, el nu era un biet țigan zugrav care-și câștiga cinstit banii, nu, era un artist, un maestru neîntrecut în arta lui. Uluit, sărmanul om dădea din colț în colț, parcă apărându-se, fără să se poată dumiri ce se întâmplase cu făptura lui într-un răstimp așa de scurt. Dar soții Alexe nu-i dădeau timp să-și revină, să se dumirească, se repezeau cu noi complimente, se dovedeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
că așa-i lumea, nu? Foarte curând cele două femei au început să discute de-ale lor, ca două vechi prietene. Gazda i-a arătat niște fețe de masă, cu flori mari, cusute cu arnici, cu feston și broderie în colțuri, erau apretate, stăteau ca o tablă. La masă oaspetele discuta despre necazurile lui de la serviciu, ținea paharul de vin între palme, să se mai încălzească. Nu-i prea plăcea muțenia gazdei dar ce să facă? Strâns ca ariciul în scaunul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Toată primăvara trecu presărată de fel de fel de discuții. De Elena nu mai pomenea nimeni, nici măcar o vorbă, ca și cum nici n-ar fi existat. Doar mama mai cosea pe olandină fețe de masă, le festona pe margine, le făcea colțuri rotunde, le spăla cu atenție, le apreta cu făină, le călca, deveneau ca tăblia. Într-o zi, într-o seară, într-o dimineață, cine știe când, fața de masă dispărea în casa Elenei, pe furiș, fără nici un comentariu: Am fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
părea potrivnic, dorea să se înalțe la ambiții pe care nu le avea și-și zgândărea interesul pentru ceva anume, căuta în gol. Simțea în stomac presiune, sfârșeală... Pe la soții Alexe trecea tot mai rar. Între timp fusese înlocuită. Pe colțul din stânga canapelei, găsi într-una din zile o fată, Marga, proaspătă absolventă a facultății de filologie, repartizată acolo în orașul lor. Era lenoasă ca o pisică, avea o carne foarte albă, pufoasă, abundentă, vorbea puțin și rar, graseia, de cele mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
afundându-i pe ceilalți în mocirlă ai șansa de a rămâne deasupra, neîntinat? Ultimele trei vizite făcute de Carmina în casa profesorilor Alexe fuseseră la ore cu totul diferite și de fiecare dată o găsise pe Marga prezentă acolo, în colțul din stânga canapelei, instalată comod, cu fundul ei durduliu adâncit în iarba de mare, mereu descălțată la piciorul stâng, cu mâinile împreunate sub piept, foarte atentă la replicile lui Alexe, gata să îngâne, împreună cu Nina, frazele tip, insinuări incriminatorii, minimalizări. Chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Purtarea lui Alexe irita, stârnea orgolii, când discuția ajungea către o tensiune paroxistică, Alexe se tempera dintr-odată, își controla sarcasmele, se retrăgea puțin câte puțin de pe poziții, cu bună știință, ceda, accepta pe ici pe colo spusele celuilalt. Din colțul ei Nina savura această înfrângere simulată, ochii ei aruncau fulgere vesele, își freca palmele de mulțumire, mai strecura câte o șopârlă, aparent imparțială, de dragul diversiunii, de obicei oaspetele o lua de bună, se agăța ca înecatul de fraza ei care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
să se impună, că în tot cazul, o dezbatere în contradictoriu are un rol pozitiv. În momentul în care plecau de la Alexe oamenii erau mulțumiți de ei dar acasă, în liniște, cuvintele profesorului reveneau cu o insistență supărătoare, își arătau colții adevăratele valențe și se înverșunau, reluau ideea de la început, o dezvoltau mintal, găseau replici care s-ar fi potrivit excelent în contextul discuției. Alexe rămânea pentru ei un cui, un punct sensibil era mult mai lesne să-l ocolești decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
că de fapt tânărul angajat nu mai era chiar așa de tânăr, avea 34 de ani și acest amănunt îl descumpăni. Când reveni în secție era pauza de masă. Îl căută din priviri pe Urâciosul, îl descoperi retras într-un colț, se așeză lângă el. Ascultă, îi zise, tu ce vrei de fapt de la viață? Urâciosul devora foarte preocupat o conservă de legume, o ataca meticulos de pe margini, arăta foarte ordonat și curat, cu spatele drept, cu figura placidă. Eu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Înmărmurită, Carmina simți în ea o străfulgerare. Totul părea de-o limpezime extraordinară, piesă cu piesă, întreg angrenajul gândirii profesorului ședea la vedere îngrozitor de simplu, de-a dreptul insultător, descifrabil și pentru un orb. Și ea, cea care ascultase pe la colțuri vorbele profesorului de sport, încărcate de amărăciunea propriei neputințe ori spusele binevoitoare, ironice, pline de tăgadă ale inginerului Marcu. Era ca un fel de explozie, o iluminare bruscă, era copleșită, da, da, copleșită. Încurajat de lipsa obstacolelor ce ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
Sidoniei, ei, bine, Fana a fost de la bun început o mediocră liniștită, nu-i auzeai nici gura. Era muncitoare în felul ei, singuratică, suportând cu greu indiferența mamei și atmosfera neprietenoasă din casa lor, mulțumită dacă era lăsată într-un colț să respire, să respire și atâta tot, fără să mai audă chemările, Fana, du-te după borș, Fana, dă o fugă și adu pâine, Fana, cumpără-mi ziarul, stai la rând la pui, spală vasele alea, alege fasolea, șterge mozaicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
așa de nefericită, mă bătea soarele în cap al dracului, îmi închipuiam ce dezastru trebuie să fie toamna când tot câmpul mustește sub apă. Cum mergeam așa, ca orbul acela, am privit nu știu cum înainte și am văzut-o: apăruse după colțul casei, îmbrăcată cu o rochie înflorată foarte largă, lungă până la jumătatea pulpei, cu un șal subțire pe umeri, cu pălărie cu boruri mari din pânză albă, trăgând de mână un copil, odrasla ăluia, o fetiță de vreo trei anișori, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
de scandinav, taciturn, ascunzând în interiorul său o ploaie de mistere, lăsându-se ca din joacă sedus, da, da, existase o asemenea perioadă când luase dezgustul ce i se citea pe chip drept superioritate, drept blazon, când un zâmbet apărut în colțul gurii era rapid despicat în patru și când i se părea că descoperă în el tot atâtea înțelesuri. Cum se mai încălzise singură la pălălaia focului aprins de ea, cum înflorea și se acoperea de victorii inexistente și cum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
nu și-a făurit prea mari iluzii. Aproape îi părea rău că-i oferă fetei un fruct înșelător. În ziua în care urma să-și viziteze părinții împreună cu Ovidiu și Sidonia, imediat după ce se machie, Carmina se îndreptă direct către colțul de bibliotecă, unde ținea dicționarul, trase cartea mare pe genunchi și căută la litera "L", foarte preocupată și concentrată, urmări cu degetul, cuvântul "lichea". Îl descoperi și citi de câteva ori: om de nimic, lipsit de demnitate, netrebnic, secătură... Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
aș putea spune același lucru despre camera mea care a suferit modificări odată cu mine, îmi este, ca să zic așa contemporană, pe când aici e altfel, tu ai plecat de doi ani, nu, și de atunci nu s-a mai clintit nici un colț al perdelei, aici a fost închis un timp trecut. Nu ți s-a întâmplat să pleci pentru o zi, două și la întoarcere să ți se pară că e mai multă lumină, că absența ta a creat un spațiu gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
doi complici și dintr-odată a observat că-i fuge pământul de sub picioare și și-a ascuțit simțurile ca să poată percepe dintr-o vorbă, dintr-un schimb de priviri, ce se întâmpla. A văzut-o pe Sidonia, surâzând victorioasă, cu colțurile buzelor răsucite în sus, afișând un aer de copilă, oftând teatral: Așa o fi cum spui, măi băiete. L-a văzut pe Ovidiu legănându-se pe balansoar, cu genunchii prinși între palmele împreunate, întărind: Chiar așa și este, maman. I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
exact pe cele necesare, ca după câteva miimi de secundă, pe ecranul conștientului să apară definiția, răspunsul la întrebarea formulată, rezolvarea problemei. Altădată, când se instaura tăcerea, Carmina ar fi intrat în panică, acum se simțea atât de bine pe colțul bine-cunoscut al canapelei, având în fața ochilor rafturile burdușite cu cărți, pe Alexe și pe Nina, ei și obiectele din camera lor erau niște realități de care putea fi absolut sigură, îi avea în fața ochilor îi știa de mult timp, profesorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
interese cărora nu mă împotrivesc, în zadar încerc să-mi găsesc drumul, nu am nici o cale a mea. Își aminti că afară e toamnă, că zăcea pe jos noian de frunze, duse de vânt din loc în loc, îngrămădite într-un colț sau fixate pe plasa de sârmă a unui gard, frunze pe capota unei mașini al cărei proprietar e bolnav, frunze pe stradă, pe pervazuri, prin canale, sub bănci, în stația de taxi, peste tot frunze, frunze întregi sau terciuite, frunze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
acoperiseră cu țepi, ca la arici, nu mai aveau loc unul de celălalt, mereu se ciocneau prin apartament, și se respingeau fără să scoată o vorbă, fugeau unul de altul dar, ca un făcut, se întâlneau în cele mai neașteptate colțuri, în balcon, la frigider, în baie, în hol, la bucătărie. Sidonia bâzâia cu aspiratorul, îți suflecase mânecile și-și atârnase un șorț de bucătărie. Era foarte înciudată că femeia care venea de obicei s-o ajute la treabă, acum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]