10,875 matches
-
pe care Îl avem despre cărți. Un postulat implicit al culturii noastre este că e necesar să fi citit cartea ca să vorbești cu o oarecare precizie despre ea. Or, din experiența mea, e Întru totul cu putință să Întreținem o conversație pasionantă În legătură cu o carte pe care nu am citit-o, inclusiv, și poate mai ales, cu cineva care nu a citit-o la rândul lui. Pe deasupra, așa cum se va vedea pe parcursul acestui eseu, pentru a vorbi În mod just despre
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
relaționare cu scrisul. Nu putem Într-adevăr să uităm că până și un mare cititor nu are niciodată acces decât la o proporție infimă din cărțile existente. Și este deci În permanență constrâns, În afară de cazul În care Încetează definitiv orice conversație și orice scriere, să-și spună părerea În legătură cu cărți pe care nu le-a citit. Ducând această atitudine la extrem, am obține cazul unui noncititor integral, care nu ar deschide niciodată o carte, dar care totuși nu și-ar interzice
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
vreodată. „Conținutul” cărții mi-e așadar În mare măsură străin. Conținutul, dar nu și situarea ei. Or, conținutul unei cărți e În mare parte situarea ei. Prin asta vreau să spun că nu mă simt deloc nepregătit ca, Într-o conversație, să vorbesc despre Ulise, pentru că sunt În stare să o situez cu o relativă precizie În raport cu celelalte cărți. Știu astfel că este o reluare a Odiseei, că aparține curentului fluxului de conștiință, că acțiunea are loc la Dublin Într-o
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
pentru unii, au jucat chiar un rol important În viață nu ne-au trecut de fapt niciodată prin mâini (deși uneori suntem convinși de contrariu). Dar felul În care ceilalți ne vorbesc sau vorbesc Între ei, În textele sau În conversațiile lor despre acestea ne permite să ne facem o idee despre ce conțin și chiar să formulăm o judecată argumentată asupra lor. * În Numele trandafirului, a cărui acțiune se petrece În Evul Mediu, Umberto Eco istorisește cum un călugăr cu numele
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
ajutor. Cele mai frecvente situații sunt cele oferite de viața de societate, și mai ales de toate Împrejurările mondene În care suntem antrenați să ne exprimăm În fața unui grup. S-ar putea astfel Întâmpla ca, de-a lungul unei seri, conversația să aibă drept subiect o carte pe care nu am citit-o și să fim constrânși - pentru că respectiva carte este considerată ca fiind cunoscută de orice persoană cultivată sau pentru că am făcut greșeala de a zice prea repede că am
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
prea repede că am citit-o - să Încercăm să facem o impresie bună. E vorba despre un moment neplăcut, dar din care e cu putință să ieși basma curată fără efort, cu un strop de delicatețe, schimbând, de exemplu, subiectul conversației. Însă ne putem imagina că situația asta se poate transforma Într-un coșmar și că persoana forțată să vorbească despre despre o carte pe care nu a citit-o este În centrul atenției unui Întreg public care Îi pândește cu
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
că formează ansamblul unei viziuni a lumii organizată Într-un sistem, În care cartea este primită și urmează să Îi fie găsit un loc. Nu este vorba de cartea din alt loc, ci despre fragmentele care se infuzează În orice conversație sau text și vin să se substituie În absența ei. Cei din tribul Tiv vorbesc despre un Hamlet imaginar, fără ca acela al Laurei Bohannan - totuși mai mult ca ei În ce privește piesa lui Shakespeare - să fie mai real, așa cum e prins
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
mai ambigue cu putință, una dintre soluții constând În a vorbi despre altceva decât despre text, mai precis despre autori sau despre următorul volum. O altă posibilitate de care se folosește Gastinel constă În a face În așa fel Încât conversația să nu se poarte decât În cele mai firave zone de scriere comună ale celor două cărți. Așa se Întâmplă, astfel, cu perioada Ocupației care servește drept fundal celor două lucrări, ca și cu cele două personaje copii, Max și
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
treabă, pentru că acel mediu lugubru și opresiv era fundalul omniprezent al lucrării.” Singura posibilitate a lui Gastinel e să rămână la generalități despre cei doi copii sau la fundalul comun celor două cărți. Într-adevăr, În rarele momente În care conversația devenea mai puțin vagă, Începeau să se iște neînțelegerile Între prezentator și Dochin, iar Gastinel era atunci forțat să intervină, lansând niște expresii confuze În care ambele părți s-ar fi putut recunoscut: „O să vă faceți dușmani. Cu atât mai
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
-i el Însuși toastul pacifist potrivit. Scena care ne interesează aici, cea cu privire la rolul cărților necitite În declanșarea unei relații amoroase, se petrece tocmai În contextul perfecționării cotidiene. După numeroase zile de repetiții, Phil reușește să Închege cu Rita o conversație care o face pe deplin satisfăcută, căci interlocutorul pronunță treptat toate frazele pe care și le-ar fi dori să le audă Într-o lume ideală a unei relații armonioase. Așa poate el să-i mărturisească visul său de a
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
care Îl relatează Ce mică-i lumea!, Înfățișează un dialog ușor banal. Unul dintre membrii acelui mediu, Robin Dempsey, conversează de-a lungul mai multor capitole cu un calculator Împrumutat, calculator atât de avansat Încât este capabil să Întrețină o conversație normală. Astfel că mașina care răspunde la numele de Eliza, deci de sex feminin, devine Încet-Încet confidenta lui preferată. Gasindu-și În sfârșit pe cineva căruia să i se confeseze, mizând pe discreție, Dempsey Îi poate mărturisi Elizei toată furia
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
că i se face părul măciucă, deoarece e de o factură cu totul deosebită de tot ce a propus ELIZA până acum: nu e o cerere, nu e o Întrebare, nu e o afirmație În legătură cu un lucru menționat anterior pe parcursul conversației lor, ci o opinie clar exprimată. Cum poate ELIZA să aibă opinii personale? De unde știe ea despre catedra UNESCO ceva ce nu știe nici Robin, sau ceva ce nu i-a spus el? Până la urmă, Încet, șovăitor, bate pe taste
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
miza jocului, nu o carte, ci o situație complexă a discursului, În care cartea este mai puțin un obiect, ci o consecință. Într-adevăr, cartea nu rămâne insensibilă la ceea ce se spune despre ea, ci se modifică, inclusiv În timpul unei conversații. Această mobilitate a textului este cea de-a doua mare stare de nesiguranță a spațiului ambiguu al bibliotecii virtuale. Se adaugă celei pe care tocmai am studiat-o - cea cu privire la cunoașterea reală a cărților de către persoanele care vorbesc despre ele
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
o grupare de intelectuali care conduc o editură și o tipografie și descoperă rapid adevărul, foarte Îndepărtat de iluziile sale, despre acel mediu În care se face literatura și arta. Această stare de fapt i se Înfățișează brutal În timpul unei conversații cu unul dintre noii săi prieteni, jurnalistul Lousteau. Acesta, ajuns la fundul sacului, este forțat să-și vândă mai multe cărți unui librar, Barbet. Or, unele nu au nici măcar paginile tăiate, deși Lousteau Îi promisese unui director de ziar că
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
vălurile de pe ochi, descoperea adevăruri literara pe care nici nu le bănuise. - Tot ce-mi spui tu e drept și adevărat! exclamă el. - Păi, altfel, parcă ai putea să ataci cartea lui Nathan?” A fost deci de ajuns o scurtă conversație cu Lousteau pentru ca Lucien să-și schimbe opinia despre cartea lui Nathan, și asta fără ca măcar să o fi analizat din nou. Deci nu cartea este cea care interesează - pentru că Lucien nu poate ști ce ar fi crezut citind-o din
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Lucien să-și schimbe opinia despre cartea lui Nathan, și asta fără ca măcar să o fi analizat din nou. Deci nu cartea este cea care interesează - pentru că Lucien nu poate ști ce ar fi crezut citind-o din nou -, ci jocul conversațiilor ținute În societate despre ea. Iar această nouă opinie a devenit Într-o asemenea măsură a sa, Încât nu mai reușește să o modifice, iar atunci când Lousteau Îi propune să scrie un al doilea articol elogiator, preferă să renunțe, fiind
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
și exclude o altă perspectivă, cititorul are, de fapt, de-a face cu o perspectivă mixtă asupra lumii. În fapt, naratorul nu este un animal incult, ci o pisică Înzestrată cu aptitudini de gen, ca acelea de a purta o conversație și chiar de a citi. Însă pisica-narator nu Își uită originea și rămâne fidelă speciei feline. Întreține o relație strânsă cu alte două pisici din noul său cartier, cu pisica Mike și motanul Kuro. Acesta din urmă e stăpân pe
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
dezvăluie atunci că a inventat În Întregime tot ce a zis despre del Sartro și că Îi face plăcere adesea să scornească povești și să se distreze pe seama naivității oamenilor: Estetul nu Își mai Încăpea În piele de bucurie. Ascultam conversația pe verandă și nu m-am putut abține să nu-mi imaginez ce urma să scrie În ziua aceea stăpânul meu În Jurnalul lui. Singura plăcere a acestui estet era de a-i păcăli pe oameni născocind o poveste oarecare
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
am observat trăsăturile specifice ale acestui mod de expresie și individualitatea oricăruia care ar interveni. Dacă fiecare vorbește despre o carte ecran, e bine să nu distrugem spațiul comun și să le lăsăm celorlalți, apropo de cărțile-fantomă care traversează prin conversațiile noastre, ca și nouă, șansa de a nu citi și de a visa. În aceste condiții, nu este exclus să ne gândim că nu am inventat nimic atunci când am decis mai Înainte să salvez de la incendiu biblioteca din Numele trandafirului
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
să ne Învinovățim În momentul În care le transformăm. Fără această eliberare de interdicții este imposibil să fii atent la acest obiect de o mobilitate infinită care este textul literar, cu atât mai mobil cu cât face parte dintr-o conversație sau dintr-o dezbatere scrisă și este Însuflețit de subiectivitatea fiecărui cititor și de dialogul său cu ceilalți. O atenție care implică dezvoltarea unei sensibilități deosebite, pentru toate posibilitățile pentru care devine germen În aceste cazuri. Dar, În egală măsură
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
belșug, satisfacții, fericire: „Ubi bene, ibi patria” - unde-i bine, acolo e patria; patria este oriunde este bine.) Preferăm să se vorbească rău despre noi, decât să nu se vorbească deloc. Într-adevăr, preferăm să fim invidiați, decât ignorați.) „Cele mai multe conversații se fac din concesia reciprocă de a vorbi despre sine Însuși.” (N. Iorga) Lumea/țara piere și baba se piaptănă. (Egocentrismul firii unora este atât de pregnant, Încât Îi face să fie preocupați de persoana lor chiar și În momente
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
care prețuiesc vorbele de duh, casa Îți rămâne „necălcată”.) Este greu celor cu exigențe, cu pretenții prea mari să realizeze distracțiile: „Ne plictisim cu mulți oameni și nu ne amuzăm cu alți câțiva decât din vanitate” (Vauvenargues). Hazul e sarea conversației, dar nu și hrana. (Observația celui dominat doar de tendința de a produce haz cu orice preț va avea, de regulă, soarta unei replici afectate, lipsită de bun-gust. Glumele trebuie să fie, prin urmare, ca „sarea În bucate”, adică să
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
tace merge-n pace. (Un alt proverb este și mai expresiv: „Gura tăcută nu umblă bătută”. și invers: „Cine vorbește tot ce dorește aude tot ce nu dorește”. Așadar „Ascultă cu urechile, vezi cu ochii, dar taci cu gura”.) „În conversație nu aduce vorba la tot pasul, cu rost sau fără rost, de isprăvile și Întâmplările tale; căci plăcerea pe care o ai tu de a povesti nu o au și cei dimprejur de a te asculta.” (Epictet) Câinele care latră
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
dintr-un interes ascuns: acela de a-i ajuta să-și precizeze anumite lucruri, cărora În forul lor interior nu reușesc să le dea o Înțelegere clară. Μ Nu este Înțelept să păstrăm un timp prea Îndelungat tăcerea Într-o conversație la care participă mai multe persoane: atunci când, În sfârșit, vom vorbi și noi, curiozitatea tuturor va fi atât de mare, Încât ne vom simți obligați să spunem un lucru cel puțin interesant, dacă nu chiar deosebit. Dar este posibil ca
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
posibil ca tocmai aceste mari așteptări ale interlocutorilor În raport cu noi să devină Însuși factorul de emoționare care să ne facă să eșuăm În intervenție. Μ Oamenii sunt În general Într-atât de dornici - din vanitate - să se impună Într-o conversație, să arate câte știu și câte pot, Încât pe drept cuvânt se afirmă că ne simțim mai aproape unii de alții atunci când tăcem, decât atunci când vorbim. Μ Unii oameni vorbesc, În mod intenționat, În termeni vagi pentru a deruta sau
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]