24,608 matches
-
sub pleoape, ca sub o criptă săpată în stâncă, împărțea părticele de nelocuire. Furnicile, primele firimituri de viață contaminate cu singurătate. Pe valea Bârgăului, deasupra mușuroaielor, creșteau cruci. Sub pleoape intimitatea cimitirelor desfăcea brațe, inimi, suflete: Dumnezeule, iartă-mă, în dimineața aceasta nu o să-ți mai reproșez nimic. Am înțeles, un om orb nu poate privi în ochi un Dumnezeu orb, precum o pasăre și un înger nu-și intersectează aripile în același zbor. Of... cum m-am amăgit, Stăpâne, crezând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în același zbor. Of... cum m-am amăgit, Stăpâne, crezând că sunt singurul daltonist din univers, pe când Tu, Tu, pipăiai culorile cu bastonul prin Eden! Cât de naiv am putut fi! În fond, după propria asemănare m-ai modelat. În dimineața aceasta, Doamne, vei face ascultare desăvârșită, așa cum eu, 33 de ani, am pășit pe urmele Tale mâlite de cer înnourat. În dimineața aceasta, cu ochii închiși vei desface noduri, pe când eu, cu ochii închiși, în nevederea ta, Miopule, voi pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
bastonul prin Eden! Cât de naiv am putut fi! În fond, după propria asemănare m-ai modelat. În dimineața aceasta, Doamne, vei face ascultare desăvârșită, așa cum eu, 33 de ani, am pășit pe urmele Tale mâlite de cer înnourat. În dimineața aceasta, cu ochii închiși vei desface noduri, pe când eu, cu ochii închiși, în nevederea ta, Miopule, voi pune masă aici, în fața Ușilor Împărătești și voi chema toți nepoftiții la ospăț. Hai, curaj, dezleagă ce-ai înnodat de catargul acesta rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Toată luna septembrie, asta am făcut. Pe urmă, joaca aceasta, așa cum era ea, aleasă parcă din amărăciune și neobișnuită pentru mine, a încetat, spre părerea mea de rău, iar care este viața mea acum, vă spun îndată. Mă scol de dimineață odată cu soarele și mă duc într-o pădure a mea pe care am pus s-o taie. Rămîn acolo timp de două ceasuri să văd ce s-a lucrat cu o zi înainte și să mai stau puțin de vorbă
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să prevadă totul. Cel dintîi este acela al luării prin surprindere a Cremonei de către principele Eugenio, întreprindere concertată cu toată prudența imaginabilă și executată cu o vitejie infinită. Iată cum acest plan a eșuat: principele a intrat în oraș, spre dimineață, printr-un canal de scurgere a gunoaielor, pe care i l-a dechis un preot înțeles de mai-nainte cu el; ar fi ajuns negreșit să cucerească cetatea, dacă nu s-ar fi întîmplat două lucruri inopinate. Mai întîi, un
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
l-a dechis un preot înțeles de mai-nainte cu el; ar fi ajuns negreșit să cucerească cetatea, dacă nu s-ar fi întîmplat două lucruri inopinate. Mai întîi, un regiment helvet, care trebuia să facă exerciții chiar în acea dimineață, se afla sub arme mai devreme decît era stabilit, și îi ținu piept pînă ce și restul garnizoanei se adună. Apoi, ghidul care trebuia să-l ducă pe principe de la Vaudemont la una din porțile orașului, pe care acesta trebuia
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a unei veri nespus de strălucitoare. Cicatricea din frunte mă incomoda, copcile fuseseră extrase, dar rămăsese o umflătură pe care o cercetam mereu cu degetele. Oglinzi nu aveam la Îndemînă, Însă Începeam să Înțeleg și fără ele. Iar Într-o dimineață, m-am trezit la patru și jumătate, atîta Îmi arăta ceasul meu cu puncte În relief În chip de cifre, discret și fidel, nici o pie dică să-l cercetezi cu degetele pe Întuneric. Sub pleoape Însă, aceeași inundație, o amurgire
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de iarbă, treceam Valea Măriei printr-un vad peste pietre, urcam Dealul Popii și intram În curtea școlii pe poarta din spate, dinspre căminul cultural. Într-o săptămînă totuși, eram recuperat. Toată trupa s-a prezentat la mama Într-o dimineață destul de devreme ca eu să nu fi scăpat deja de unul singur pe alte cărări. M-au flancat bine din dreapta și din stînga și nimeni nu a adus vorba despre pîra mea. Ba mai mult, nici nu s-au mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
din partea autorităților de ocupație care se rugau la Dumnezeu ca România să reziste sub presiunea puhoiului roșu pentru ca și gra nița Regatului lui Horthy să fie cruțată de pericol. Premi li tarilor li s-a cerut ca, pentru o anume dimineață, să-și pregătească o traistă cu cele trebuincioase vieții de zi cu zi și o cergă de Învelit. Vor veni jandarmii și-i vor Însoți la tren și În tren pînă la destinație. — Ați Înțeles tot? — Da. — Aveți Întrebări? — Nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
numa’ apă!“ De pe Coasta Dalmată pînă În portul New York, memoria mea e purtată de o succesiune de imagini, nu de șiruri de evenimente: un vapor mare și galben Încărcat cu mulțime de oameni la Fiume, păsări albe Însoțindu-l de dimineața pînă la asfințit, dar rărindu-se de la o vreme și dispărînd de tot, lacrimile Floarei, rămasă În lipsa lor fără nici o legătură cu pămîntul... O furtună pornită În plină zi, Înghițind soa rele și prelungindu-se toată noaptea, vaporul clătinîndu-se a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu prune și cu ce fructe s-or mai fi aflat prin livadă, mîngîind și sorbind crinii și oleandrii Înfloriți. De casa și de curtea lui Geiger se leagă cea mai veche amintire de care pot fi sigur. Era o dimineață de iarnă fără zăpadă. Pe nepusă masă, se hotărăște ca eu și cu mama Floare să mergem În vizită la tanti Neli. Pesemne că nu-mi convenea să merg, de aceea țin minte anume insistențele de a fi evacuat de la
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
fost pățîtă una ca asta! — Ba drept așe ai pățît că, ia, fă bine și șezi aci la căl dură, lîngă cuptor, că ți-oi spune ce mi s-o arătat odată și mie!... Și-i povesti cum Într-o dimineață, tot așa, Înainte de a scoate pîinea din cuptor, făcuse șapte plăcinte mari, fără umplutură, să aibă bărbatul de pus din ele În straiță Înainte de a scoate ea pîinea, că omul tocmai se gătea s-o pornească la coasă. Plăcintele aburinde
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
demult și că scriu rușii În locul lui ca să nu-i necăjească prea tare pe cei de acasă. S-a gîndit la viața ei printre străini, cu bani, dar fără bărbat, fără copii ală turi de ea, fără părinți. Într-o dimineață, și-a făcut baga jele și s-a Îmbarcat pe un vas de pe marele lac din nordul ora șului Chicago. A schimbat de mai multe ori vaporul spre Europa și s-a regăsit la Fiume. Pe la hanurile cunoscute a aflat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe drumul spre casă. După cîteva pahare de votcă, pe rus Îl luase somnul și sforăia sub blănuri. Pomean se ținea cu băgare de seamă la pasul cailor ca nu cumva să piardă șirul urmelor pe care veniseră În aceeași dimineață. I se păru Într-o clipită că neaua prinde a bate În albăstrui și simți că ceva se petrece În aer. Ridicînd privirea, zări pe cer o rază verde, Îndată Încă una, urmate de o izvorîre de lumină Întinzîndu-se cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe la vestigiile antice din Con stan ța și parcă la Mozaic, Nicole a zărit o piatră tombală cu un epitaf curios În elină, tradus alături. Mi l-a citit și l-am Înregistrat pe o casetă. Întors la București, În dimineața de luni, 25 august, pe la șase și jumătate, căutam de zor caseta. O strecurasem Între celelalte pline de tot felul de notițe și nu mai dădeam de ea. Nici azi nu Înțeleg de ce mă muncea dorința recitirii epitafului tocmai atunci
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ani fără șovăire cumpăna dreptății. Faptele mele vor ști să vorbească și fără mine. Căci ajungînd la vîrsta de 50 de ani, cum Îi este rînduit omului, am murit. Călătorule, salutare!“ ZÎnele lui Zarathustra Valeriu Ruba s-a petrecut În dimineața de luni, 25 august 1997. Maria Costin s-a stins În prima zi a Săptămînii Mari, luni, 13 aprilie 1998. Floarea Nodului și a Pomeanului s-a topit În martie 1964, bănuiesc că tot Într-o zi de luni. Și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În cele din urmă, mai rămăsese unul singur: e drept că era cel mai mic, dar avea o aureolă albastră, strălucitoare și era așa de trandafiriu și pufos încât, dacă nu te uitai bine, credeai că răsare soarele într-o dimineață la mare... și nu-l mai vedeai. Exact ! Aveți dreptate ! Era chiar Îngerul vacanțelor de vară ! Porumbelul-mesager stătea răbdător lângă el și-și netezea penele aurii, așteptându-l. În cele din urmă, trist, trist de tot, a așternut lucrarea scrisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
peste râu un pâlc de sălcii crescut pe malul apei. Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau verde-aurie, în faptul dimineții și, pe măsură ce treceam mai des pe pod, pâlcul de sălcii și ceața aceea păreau mai aproape, tot mai aproape, ca și când ar fi mers cu noi. Sau ne-ar fi chemat acolo. Se întâmpla tot mai des, în mijlocul zilei, indiferent ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vorbește, așa, cu nimeni. Se ridicase în picioare și-și ridicase și glasul: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu!" Apoi, a dispărut pentru o clipă, topindu-se în lumina dimineții. Mi s-a făcut teamă, fiindcă rămăsesem agățat în cutele hainei Lui. Când m-am uitat în jos, eram împreună cu El pe aripa templului. Mi s-a tăiat răsuflarea de frumusețe. Iar El era acolo, chiar pe margine, drept ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
prin pustiul de cenușă, înnopta prin clădiri goale care nu mai serveau nimănui, se învelea cu pânzele lungi și grele ale reclamelor care rămăseseră agățate ici și colo, iar în zori pornea mai departe sub cerul cenușiu... Dar într-o dimineață, nu i-a venit să-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici, un altul colo... parcă erau niște semne puse, așa, ca o cărăruie în pustiu... A înțeles. A urmat cărarea. Când a ajuns la peșteră, l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
curețe, apoi se făcu strălucitoare că zăpada, apoi lumina ei urcă în trupul bărbatului și, așa, învăluiți amândoi în lumină, stătură o clipă și ajunse până la mine miros de ploaie și iarbă curată, de rouă și flori, mirosul soarelui de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit de celelalte două și masa era gata, lustruită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
nu televizor. Dacă e singur cu el însuși, omul se mai și gândește, ba chiar se mai și roagă... are timp pentru toate. Sigur, timp o să fie de mâine înainte, doar de asta-i vacanță. Și am adormit. Părea o dimineață plină de soare: printre frunze, razele făceau ochiuri de lumină pe geam. Se anunța o zi senină. Aerul era proaspăt și rece după ploaia de astă-noapte. Ce liniște ! Am să ies să mulțumesc vecinilor, să-mi văd cunoștințele, prietenii... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cealaltă, dar somnul nu venea. Am stat cât am stat, m-am foit în așternut și pe urmă, nu știu cum, mi-am zis c-ar fi bine să mă scol. Știam de la văru-meu că venise cineva în satul nostru și că dimineața stătea întotdeauna pe malul mării. Singur. Ce-ar fi să mă duc să-l văd ? Umbla vorba că face minuni. Și câte nu se mai spuneau de el! Ba ca ar fi rege, dar atunci de ce umblă așa, cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
el... Zis și făcut. Nu era departe casa noastră de mal. Printre tufișurile verzi crescute cine știe cum pe nisip, m-am apropiat încet-încet. Ia te uită ! Am noroc ! Chiar era acolo ! Stătea singur, pe mal. Se uita cum răsare soarele. Ceața dimineții ascundea munții de cealaltă parte a mării (așa-i spuneam toți : "mare", dar de fapt nu-i decât un lac), așa că, până departe, ți se părea că e doar apă, cer și soarele care se ridica, roz-auriu-albăstrui... din apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de fapt nu-i decât un lac), așa că, până departe, ți se părea că e doar apă, cer și soarele care se ridica, roz-auriu-albăstrui... din apă și cer... Tot auriu, ca și soarele, era părul lui. Unduia ușor în briza dimineții, buclele se desfăceau, lunecau pe umerii veșmântului, se adunau la loc... Stătea nemișcat. Nu știu ce mă așteptam să văd, dar rămăsesem și eu acolo, uitându-mă la el, spre soare, parcă prin el... Era liniște. Se potolise și vântul, nici valurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]