4,261 matches
-
i au reprezentat o dinastie medievală din Germania medievală care s-a aflat la conducerea Ducatului de Bavaria de la sfârșitul secolului al IX-lea până la anul 985. Strămoșul familiei lor a fost markgraful Luitpold de Bavaria (d. 907), posibil descendent din familia medievală nobiliară Huosi și probabil a fost în legătură cu Dinastia Carolingiană imperială prin Liutswinda, mama
Luitpoldingi () [Corola-website/Science/325249_a_326578]
-
Ottonienilor originare din Saxonia. El era singurul fiu care i-a supraviețuit ducelui Berthold de Bavaria de Bavaria. Cu toate acestea, dat fiind că era minor la moartea tatălui său din 947, regele german Otto I "cel Mare" a acordat ducatul bavarez propriului său frate, Henric I. Dat fiind că acesta din urmă s-a căsătorit în jur de 937 cu Judith, fiică a fostului duce Arnulf "cel Rău", unchiul lui Henric "cel Tânăr", acesta avea tot dreptul să revendice titlul
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
său de patru ani, Henric "cel Certăreț". Imediat după moartea împăratului Otto I din 973, lucrurile au început să se schimbe: ottonianul Henric al II-lea "cel Certăreț", nefiind mulțumit doar cu stăpânirea asupra Bavariei, a ridicat pretenții și asupra Ducatului de Suabia după moartea cumnatului său, ducele Burchard al III-lea de Suabia, profitând de dificultățile noului împărat, vărul său Otto al II-lea, de a se impune la domnie. Cererile sale au fost respinse, iar împăratul a acordat Suabia
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
-lea în 976 a pornit un marș împotriva Regensburgului, unde ducele Henric "cel Certăreț" a fost depus. În fine, Luitpoldingul Henric "cel Tânăr" a obținut unele compensații, în condițiile în care împăratul a separat Carintia de Bavaria, iar noul creat Ducat de Carintia a revenit lui Henric "cel Tânăr", cuprinzând fosta Marcă de Carintia și Marca de Verona. În ceea ce privește Ducatul de Bavaria, aceasta a revenit Ottonianului Otto I de Suabia, în vreme ce Leopold de Babenberg a fost învestit cu Marca de Austria
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
Luitpoldingul Henric "cel Tânăr" a obținut unele compensații, în condițiile în care împăratul a separat Carintia de Bavaria, iar noul creat Ducat de Carintia a revenit lui Henric "cel Tânăr", cuprinzând fosta Marcă de Carintia și Marca de Verona. În ceea ce privește Ducatul de Bavaria, aceasta a revenit Ottonianului Otto I de Suabia, în vreme ce Leopold de Babenberg a fost învestit cu Marca de Austria. Totuși, în 978 Henric "cel Tânăr" a fost surghiunit, probabil din cauză că se raliase cauzei rebeliunii împotriva împăratului în cadrul Războiului
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
ducelui Boleslav al II-lea de Boemia, răsculații au ocupat orașul bavarez Passau, însă au fost înfrânți de către trupele imperiale. La întrunirea de Paște de la Magdeburg, Otto al II-lea l-a depus pe Henric "cel Tânăr" și a conferit Ducatul de Carintia nepotului său din Dinastia Saliană, Otto de Worms, sub numele de Otto I. Din acel moment, toate ducatele din Germania de Sud — Suabia, Bavaria și Carintia — au trecut în mâinile rudelor împăratului. Slăbit de pe urma înfrângerii suferite în 982
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
La întrunirea de Paște de la Magdeburg, Otto al II-lea l-a depus pe Henric "cel Tânăr" și a conferit Ducatul de Carintia nepotului său din Dinastia Saliană, Otto de Worms, sub numele de Otto I. Din acel moment, toate ducatele din Germania de Sud — Suabia, Bavaria și Carintia — au trecut în mâinile rudelor împăratului. Slăbit de pe urma înfrângerii suferite în 982 în fața Kalbizilor din Sicilia în bătălia de la Stilo și confruntat cu moartea ducelui Otto I de Suabia și Bavaria împăratul
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
și abia după moartea împăratului din același an, împărăteasa-văduvă Theofano, în numele succcesiunii fiului ei minor, Otto al III-lea s-a reconciliat în cele din urmă cu Henric în 985. Henric al III-lea a fost nevoit să renunțe la Ducatul de Bavaria în favoarea lui Henric "cel Certăreț" și încă o dată a primit Carintia la schimb, pe care Otto de Worms a fost nevoit să o cedeze. Atunci cînd a murit fără a avea moștenitori direcți în 989, Henric al III
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
de Rheinfelden a murit. Berthold de Zähringen și-a manifestat pretențiile asupra moștenirii familiei Rheinfelden din Burgundia, însă titlurile respective au trecut pe seama fratelui mai tânăr al lui Berthold I, Otto de Wetter(au)-Rheinfelden. De asemenea, el a revendicat Ducatul de Suabia. Susșinut de Welfi și de Papalitate, el a fost ales duce în opoziție cu Frederic în 1092. În același an, a fost ales și duce de Carintia și markgraf de Verona (ca și tatăl său), fapt la care
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
de Zähringen), duce de Carintia și markgraf de Verona. Pe linie maternă, Berthold descindea probabil din familia Hohenstaufenilor, care erau conți de Ortenau, Thurgau, Breisgau și Baar. Regele Henric al III-lea al Germaniei i-a promis susținătorului său Berthold Ducatul de Suabia. Cu toate acestea, văduva lui Henric, Agnes de Poitou a acordat ducatul în fief lui Rudolf de Rheinfelden în 1057. Drept compensație pentru renunțarea la revendicarea Suabiei, Berthold a primit titlurile pentru Ducatul Carintia și Marca de Verona
Berthold al II-lea de Carintia () [Corola-website/Science/325273_a_326602]
-
probabil din familia Hohenstaufenilor, care erau conți de Ortenau, Thurgau, Breisgau și Baar. Regele Henric al III-lea al Germaniei i-a promis susținătorului său Berthold Ducatul de Suabia. Cu toate acestea, văduva lui Henric, Agnes de Poitou a acordat ducatul în fief lui Rudolf de Rheinfelden în 1057. Drept compensație pentru renunțarea la revendicarea Suabiei, Berthold a primit titlurile pentru Ducatul Carintia și Marca de Verona. Cu toate acestea, Berthold nu a fost niciodată acceptat ca stăpân în aceste provincii
Berthold al II-lea de Carintia () [Corola-website/Science/325273_a_326602]
-
a promis susținătorului său Berthold Ducatul de Suabia. Cu toate acestea, văduva lui Henric, Agnes de Poitou a acordat ducatul în fief lui Rudolf de Rheinfelden în 1057. Drept compensație pentru renunțarea la revendicarea Suabiei, Berthold a primit titlurile pentru Ducatul Carintia și Marca de Verona. Cu toate acestea, Berthold nu a fost niciodată acceptat ca stăpân în aceste provincii. Ca urmare a ostilității sale față de împăratul Henric al IV-lea și a acordării sprijinului pentru ducele Frederic I de Suabia
Berthold al II-lea de Carintia () [Corola-website/Science/325273_a_326602]
-
timpurii ar fi fost Ahalolfingerii. Pe de altă parte, strănepotul contelui Bertholds, ducele Berthold I de Zähringen (d. 1078), numit conte de Zähringen, a fost înrudit cu familia Hohenstaufen. Împăratul Henric al III-lea promisese rudei sale Berthold de Zähringen Ducatul de Suabia, însă promisiunea nu a fost îndeplinită, dat fiind că, după moartea lui Henric, împărăteasa-văduvă Agnes de Poitou l-a numit în 1057 în această poziție pe contele Rudolf de Rheinfelden. Drept compensație, Berthold a devenit duce de Carintia
Zähringen () [Corola-website/Science/325274_a_326603]
-
ca "rector" al Regatului imperial de Arles (Regatul Burgundia). Această funcție i-a fost confirmată în 1152 și deținută de ducii din familia Zähringen până la 1218, drept pentru care ei auf sot uneori numiți ca "duci de Burgundia", cu toate că exsitentul ducat de Burgundia nu era fief imperial, ci francez. Ducele Berthold al IV-lea de Zähringen (d. 1186), care i-a succedat tatălui său Conrad, a petrecut cea mai mare vreme în Italia, însoțindu-l pe împăratul Frederic I "Barbarossa". Fiul
Zähringen () [Corola-website/Science/325274_a_326603]
-
a fost unul dintre ducatele din Germania medievală din perioada de constituire a Sfântului Imperiu roman de națiune germană în secolul al X-lea, parte a fostei Austrasia a francilor. Spre deosebire de celelalte regiuni ale francilor, Franconia nu a evoluat către o entitate politică stabilă. Primul
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
său duce a fost ales de către regele Germaniei în 911, iar fratele său, care i-a succedat ca duce, a murit în 939, pe când se răscula împotriva regelui următor. Regele nu a mai numit un nou duce de Franconia, iar ducatul a fost fragment în mai multe comitate și episcopii, subordonate direct regelui Germaniei. În partea apuseană a Franconiei, numită Franconia renană se aflau mai multe comitate care aparțineau dinastiei saliene. Membrii săi au fost uneori menționați ca fiind duci de
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
Rudolf al II-lea de Burgundia (oponentul regelui Ugo de Arles), după ce Rudolf renunșțase la toate pretențiile asupra tronului italian. Campania lui Eberhard în Italia a eșuat însă. În 935, el a fost desemnat de către tatăl său ca moștenitor în Ducatul de Bavaria, fără a aveaînsă consimțământul baronilor. Cam în aceeași perioadă, Eberhard s-a căsătorit cu Liutgarda. La moartea tatălui său, Eberhard i-a preluat succesiunea, însă imediat după aceea a intrat în conflict cu regele Otto I "cel Mare
Eberhard de Bavaria () [Corola-website/Science/325282_a_326611]
-
ianuarie 917, Burchard a preluat toate pământurile acestuia și a fost recunoscut unanim drept duce. În 919, regele Rudolf al II-lea al Burgundiei a ocupat comitatul de Zürich și a invadat regiunea Konstanz, pe atunci centrul și practic capitala Ducatului de Suabia. Cu toate acestea, la Winterthur Rudolf a fost înfrânt de către Burchard, care astfel a consolidat puterea ducatului și l-a silit pe regele burgund să renunțe la pretențiile sale teritoriale. În același an, el l-a recunoscut pe
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
al II-lea al Burgundiei a ocupat comitatul de Zürich și a invadat regiunea Konstanz, pe atunci centrul și practic capitala Ducatului de Suabia. Cu toate acestea, la Winterthur Rudolf a fost înfrânt de către Burchard, care astfel a consolidat puterea ducatului și l-a silit pe regele burgund să renunțe la pretențiile sale teritoriale. În același an, el l-a recunoscut pe noul rege ales al Germaniei, Henric "Păsărarul", pe atunci duce de Saxonia. În schimb, Henric i-a acordat lui
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
teritoriale. În același an, el l-a recunoscut pe noul rege ales al Germaniei, Henric "Păsărarul", pe atunci duce de Saxonia. În schimb, Henric i-a acordat lui Burchard drepturile de taxare și de învestitură a episcopilor și abaților din Ducatul de Suabia. În 922, Burchard și-a căsătorit fiica, Bertha cu fostul inamic, Rudolf de Burgundia și a încheiat cu acestă o pace pe trei ani. Mai mult decât atât, el l-a însoțit pe Rudolf în campania acestuia în
Burchard al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325290_a_326619]
-
până la moarte. Burchard era fiul ducelui Burchard al II-lea de Swabia cu Regilinda. Fiind la o vârstă fragedă în momentul asasinării tatălui său din 926, el a fost trimis în Saxonia pentru a i se asigura siguranța după trecerea ducatului sub conducerea ducelui Herman I din dinastia Conradinilor. În Saxonia, el s-a căsătorit cu o membră a familiei Immedingerilor. Din această căsătorie vor rezulta doi fii: Theodoric, conte de Wettin, și Burchard, conte de Liesgau. O a doua căsătorie
Burchard al III-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325288_a_326617]
-
Italia, împotriva regelui Berengar al II-lea al Italiei. Într-o confruntare de pe valea Padului din 25 iunie, Burchard a fost victorios asupra magnaților locali longobarzi și a readus Italia sub controlul Ottonian, astfel încât chiar și principatele din sudul Italiei (Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento) s-au supus până în 972. În 973, Burchard s-a stins din viață și a fost înmormântat în capela Sfântului Erasmus din mănăstirea din insula Reichenau din Lacul Konstanz. El a fost succedat ca
Burchard al III-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325288_a_326617]
-
al II-lea al Italiei. Într-o confruntare de pe valea Padului din 25 iunie, Burchard a fost victorios asupra magnaților locali longobarzi și a readus Italia sub controlul Ottonian, astfel încât chiar și principatele din sudul Italiei (Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento) s-au supus până în 972. În 973, Burchard s-a stins din viață și a fost înmormântat în capela Sfântului Erasmus din mănăstirea din insula Reichenau din Lacul Konstanz. El a fost succedat ca duce de către Otto I
Burchard al III-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325288_a_326617]
-
aruncat în închisoare. În ciuda faptului că i-a acordat sprijin lui Conrad împotriva fiului ei, Gisela nu își dorea ca Ernest să fie umilit; ca urmare, el s-a menținut în poziția ducală, după ce se pare că Gisela a guvernat ducatul câtă vreme el a fost închis. În 1028, fiul lui Conrad, Henric a fost încoronat ca rege, sub numele de Henric al III-lea. În acel moment, ca urmare a cererilor Giselei, Ernest a fost eliberat, deși nu i s-
Ernest al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325295_a_326624]
-
privea pe prietenul său Werner de Kyburg, a condus la căderea lui definitivă. La numai câteva luni după aceea, în timp ce luptau împotriva episcopului de Konstanz, atât Ernest cât și Werner au fost uciși. Ernest a fost înmormântat în Konstanz, iar Ducatul de Suabia a trecut în mâinile fratelui său mai tânăr, Herman al IV-lea.
Ernest al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325295_a_326624]