4,381 matches
-
Ascultă ce-ți spun, Charles, cu sînge se plătesc festivalurile tale de artă și mîndria civică... M-am așezat În mașina lui Frank, cu mîinile pe volan, În vreme ce Andersson ridica mîna În semn de salut și urca rampa către lumina după-amiezei tîrzii ce răzbătea de afară. Paula stătea lîngă Jaguar, uitîndu-se la mine prin parbriz și așteptînd să-i răspund. Dar eu mă gîndeam la Frank și la anii copilăriei noastre petrecuți Împreună. Înțelegeam cum de căzuse sub vraja lui Crawford
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ai mei. Și zău că nici nu mă interesează în acest moment! Simt că mă sufoc și că am neapărată nevoie de aer. Ies pe balcon, mă sprijin de balustradă și mi ridic privirea, înfășurată în aerul melancolic al unei după-amiezi de sfârșit de iarnă. îi simt materialitatea sub forma unor trepte nevăzute care urcă, neabătut, spre cer. Zăresc în fața mea un nor mare și alb care trece pe deasupra blocului și se îndepărtează plutind tăcut, cu spatele la mine. Are spinarea unui inorog
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
văzut că se bâl bâie. A continuat să discute cu el ca și cum ar fi fost un om normal. Nimeni nu mai discutase cu el astfel. Toți îl tratau ca pe un idiot. Și el mai abitir decât ceilalți. în acea după-amiază, când ajunseseră acasă, Edi rostise poruncitor: — Să-mi faci portretul ei în seara asta! îmi trebuie neapărat un portret al ei până mâine! Bobo încercase să-i explice că a văzut-o prea puțin pe Clara, că a stat prea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în muțenie și să aștepte, ca pe o izbăvire, plecarea din casa familiei Martin. Desprinderea de sine. O va face după-amiază. De ani de zile, în fiecare vineri după-amiază, Clara își vizita tatăl, de la 3 la 5. 6. Era o după-amiază destul de posomorâtă. Clara luă un taxi până la tatăl ei. Cu toate că îl vizita săptămânal, cartierul în care locuia domnul Martin i se părea în continuare străin și rece. Iar apartamentul de acolo i se păruse dintotdeauna o locuință banală, impersonală ca
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
pantofii pe nisipul umed imediat ce ajunsese la țărm. Dorea să atingă cu tălpile goale pia tra rece cu care se luptau valurile spumegând cu bulbuci. La început, când venise spre țărm, i se păruse că e frig, deși era o după-amiază surprinzător de plăcută, și se înfiorase. Dar de când se așezase pe dig, începuse să se încălzească. Și, în mod ciu dat, căldura nu venea din afară. Un val mai îndrăzneț se năpusti asupra picioarelor ei, încolăcindu-i-se în jurul gleznelor
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
miză serioasă Într-un joc de noroc riscant. Tot ce am putut face până la urmă cu romanul lui a fost să folosesc fragmente din descrierea câmpului de bătaie Într-un pasaj din Magicianul. Însă chiar Înainte să moară, Într-o după-amiază, stăteam lângă el la căminul de bătrâni. Suferea, i se administraseră niște sedative și părea toropit de somn. Deodată a Început să vorbească - o rafală ciudată de propoziții sacadate, urmată de tăcere, apoi iarăși altele și din nou tăcere. Spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Pe urmă se așterne din nou tăcerea. Codrul așteaptă, ca și cum seva lui cea mai de preț ar fi liniștea. Mă Întreb de ce tocmai eu, aparținând unei specii atât de incapabile de liniște, mă aflu aici. Îmi vine În minte o după-amiază recentă pe care am petrecut-o stând de vorbă cu un fotograf vestit, și cât de eminamente franțuzească și lucidă mi s-a părut filosofia artei expusă de el În comparație cu a mea. L-am invidiat puțin, din labirintul propriilor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
cazanul cocoțat pe pirostrii, deasupra focului de sub cireșul cel bătrân, de unde lua uncrop pentru opărit lujeri de ruscuță (să-i dea Dumnezeu putere la inimă Petroniei!) și de vâsc pururea verde (Doamne ferește, să nu damblagească!)... După mai multe ore ale după-amiezii, sfâșiată de vaiete scrijelitoare, Nicanor auzi un behăit subțire, ca de mieluț, apoi mamă-sa, baba Maranda, mai aduse, la cazanul de pe pirostrii, o poală de Traista-păcurariului și de Coada-racului (ca prăpădirea de sânge a lehuzei să scadă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pierdute, Nae Calaican îi făcu invitația lui tradițională: Cât o să mai amânăm plecarea, măi Vla-dimire? Tre' să rupem mâța, că nu-i chip! De atunci, timp de câteva săptămâni, se văzură la un whisky și la un kebab, în fiecare după-amiază. Dealtfel, Nae Calaican avea acea virtute rară de a fi dostoievskian fără să fi citit vreo carte care aparține acelui mare romancier al dezastrului sufletesc, marcând unele puncte cu întrebarea: Cum vrei să mergi, măi Vla-dimire, în pelerinaj, să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o etală, înainte de a înțelege că insul acela, cu mușchi reliefați peste tot, ca la un manechin gonflabil de cauciuc, răsărind din infinitele ape ale cleștarului de Murano, lovise cu precizie. Dulce, pavăza Reginei Să fi fost orele două din după-amiaza toropită de soare când, în pajiștea greierilor, prin țârâitul, zumzăitul, zbârnâitul și alte vibrații atât de bogate în sensuri, fiecare vietate află vestea despre neașteptata ștafetă trimisă de neamul cel harnic și ascultător al furnicilor. În timp ce Greierele-dregător despecetluia cu gesturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
urmărea, asta-și doreau trupul căznit și spiritul lui Îndrăzneț. Scria În caietele de școală, era Într-a opta și maculatorul Își merita numele. Scria mult, neobosit, Întins cu burta pe iarbă, Înconjurat de blânde și nevinovate rumegătoare. În fiecare după-amiază, zile Întregi În vacanțe, Leac imagina scene de sex În care domnițele, hangițele și cumetrele Decameronului făceau lucruri pe Boccaccio nu Îndrăznise să le descrie. Cu țărăncuțele lui Rebreanu Îi venea cel mai ușor să-și facă de cap, erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
despre care ea nu bănuia nimic, iar eu nu știam cum s-o stârnesc. Și nici dacă e cazul să. CAPITOLUL XI. ÎN CARE APAR DIN NOU PROBLEME CU BANII - Am ajuns la fundul sacului! ne anunță Florin Într-o după-amiază, pe la Începutul lui august. Anunțul fusese făcut cu un glas stânjenit, dar ferm, de parcă lui Florin i-ar fi părut rău că ne strică distracția, fiindcă vedea și el că În acea după-amiază eram puși pe chef. Un scurt istoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
fundul sacului! ne anunță Florin Într-o după-amiază, pe la Începutul lui august. Anunțul fusese făcut cu un glas stânjenit, dar ferm, de parcă lui Florin i-ar fi părut rău că ne strică distracția, fiindcă vedea și el că În acea după-amiază eram puși pe chef. Un scurt istoric al problemei Gata! Nu mai aveam bani, care va să zică. Eram oare surprinși? Nu prea. Nici unuia dintre noi nu ne merseseră grozav afacerile peste vară: la cafeneaua mea nu mai venea nimeni, toți se buluceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
problemele mele rămânând În continuare aceleași, mă lipisem-Împrietenisem cu noua mea rivală, Andreea. Nu era rău, ea fiind foarte legată de Leac, În care, din nou, Îmi pusesem multe speranțe. Destul Însă despre complicațiile mele erotice. Așadar, eram Într-o după-amiază de Început de august, Împreună cu cei doi. Într-un fel de acțiune C.a. și pe cale să asistăm la o alta. Umblam prin Miclaca, pe lângă blocuri cu interfon, sunam și spuneam: Cică tanti Suzi de la doi are și ea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
trezit acuzat de fals privind identitatea, fals și uz de fals În acte publice. Parcă așa suna Încadrarea. CAPITOLUL XVI. ÎN CARE CELEBRUL ANIMAL ESTE DAT ÎN VILEAG, IAR LEAC SUFERĂ TRATAMENTE INUMANE Lucrurile s-au petrecut astfel. Într-o după-amiază de la Începutul lui februarie 2005, Într-un moment În care la conacul Celebrului animal nu se Întâmpla mai nimic, ne-am trezit la poartă cu un Aro al poliției. Nu era prima oară că ne veneau polițiști În vizită, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
atunci când văd însemnele argintii pe uniforma neagră. Tacticos, cu pumnul mâinii stângi bine proptit în șold, cel care provocase îngrijorarea santinelelor pășește cu atenție pe asfaltul curățat lună. Ocolește cele câteva minuscule pete de zăpadă transformate în bălți de soarele după-amiezii. În mâna dreaptă are o cravașă și, din când în când, bate alene cu ea peste carâmbii cizmele lustruite oglindă. Cu mișcări precise, ireproșabile, gărzile îi prezintă onorul. Le răspunde cu o înclinare scurtă a capului, apoi dispare în interior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
am adus aminte că mai avea un exemplar al aceleiași fotografii Într-un plic cu altele, pe care-l ținea În raftul de jos al șifonierului, și am avut noroc: am găsit-o. Uitați-o! - și mi-o Înmînă. În după-amiaza zilei următoare, intram pe poarta cimitirului căutînd printre oamenii care Însoțeau sicriul purtat pe umerii a patru bărbați, pe doamna... O văzui. Mergea În urma sicriului cu Încă două femei alături. Trecui În spatele ei, străin printre cei prezenți. După ce ajunserăm la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
pe doamna... O văzui. Mergea În urma sicriului cu Încă două femei alături. Trecui În spatele ei, străin printre cei prezenți. După ce ajunserăm la marginea gropii, iar sicriul fu pus pe pămînt, Începu slujba, la care asistai descoperit În lumina molatică a după-amiezii. La sfîrșit sicriul fu coborît În mormînt și se fixă crucea În pămîntul afînat. Alături mai era Încă, scorojită, parte putrezită, crucea fiicei, pe care se mai putea citi, vag: I.N.R.I. iar dedesubt, abia vizibil, numai unele litere, rămase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
după-amiaza aceea unică... ... de neînchipuit. „Cine se gîndește la moarte cînd are numai optsprezece ani?” notasem Într-un jurnal ce-l țineam sporadic. Intrasem În casă cu o senzație de gol. Cui să spun? Soții Pavel dormeau, era somnul de după-amiază sau poate nu erau acasă. Luai fotografia lui Keti, pe care o pusesem cu o zi Înainte În ultima carte aflată În partea dreaptă a primului raft al bibliotecii (mai tîrziu aveam s-o păstrez Într-un sertar al biroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
doamnei fosta lui soție, dar și după actul desprinderii de solul natal, ce dovedea mobilitatea care-l caracteriza și pe care o transmisese fiicei sub forma nonconformismului, ca un alt mod al aventurii existențiale. Mă gîndii la Keti... Dar În după-amiaza aceea, cînd umbrele invadară Încăperea, Keti se ivi din nou lîngă mine. - „Răsfoiam cartea aceasta, vorbii, care e ca un album, mă gîndeam că tatăl tău a văzut toate aceste minunății, sînt sigur că le-a văzut... nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Ce om a fost și tatăl tău!” Ea se uită În ochii mei cu mirare de parcă m-ar fi văzut Întîia dată. - „SÎntem În iunie, Îmi spuse, mîine se Împlinesc șapte ani de cînd am murit. M-ai așteptat În după-amiaza acelei zile pînă tîrziu, erai neliniștit și Încă mă așteptai. La ora aceea cu gîndul la tine, dar nevrînd să-ți dau de știre În nici un fel, Închideam ochii asupra acestei lumi cu fruntea lipită de brațul mamei, deschizîndu-mi-i În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cînd eram student În București, pe la mijlocul studenției mele), dar n-am oprit-o, mi-a fost teamă. Se Întîmplă uneori lucruri ciudate și eu n-am oprit-o s-o Întreb și e sigur, foarte sigur că fusese ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși În curte să stropească cimentul Încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur cîțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tresări. O asemenea vorbire nu mai auzise pînă atunci și se Întrebă, aproape Înspăimîntată, dacă-i aparține sau nu. „Nu, nu se poate”, gîndi. Vru să se ridice, să deretice prin cameră, să facă ceva pentru alungarea gîndurilor, dar căldura după-amiezii de vară Îi moleșea, voința că rămase Întinsă, fără vlagă pe canapeaua joasă cu pledul de mătase verde-Închis și două perne multicolore, rezemate de peretele cu tapete florale dominînd În roșu. Tapetele erau de pe vremea părinților, căci locuia În casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
iulie, una din obișnuitele ei sindrofii, În camera de lîngă sufragerie, mobilată printre altele, cu cele două fotolii cu huse vernil cumpărate de curînd și canapeaua joasă cu cuvertură lînoasă pe care stăteau acum comod așezate femeile, trei ale acelei după-amiezi, părînd a ființa dincolo de evenimentele și politica vremii. Se aflau Însă la curent cu Întîmplările cîte erau, cu știrile oficiale și zvonurile circulînd prin oraș, mai ales zvonurile, spre care vădeau o sete nativă mărită aici de fabulația tradițională a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
apropiere și distanțare față de elevele ei, pentru a realiza „o anume - gîndea ea - mitologie a catedrei”. - Iată, ați venit să vorbim...Mă Întrerupse: - Să uitați c-am venit... sau mai bine să v-aduceți aminte, să nu uitați niciodată această după-amiază cînd nu mi-ați putut spune dacă ați iubit vreodată ori nu. Îmi veni să zîmbesc dar mă simții tulburat. Ea se ridică din fotoliu, Îmi Întinse mîna: „Asta e viața, domnule judecător: o lungă tăcere asupra substanței”. Apoi plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]