3,339 matches
-
pe umere, Însă el fuge; Pare că-l sfâșie guri însetabile, Hainele-i suge; Baba p-o cavală iute ca fulgerul Trece-nainte, Slabă și palidă, pletele-i fâlfâie Pe oseminte; Barba îi tremură, dinții se cleatină, Muge ca taur. Geme ca tunetul, bate cavalele Ca un balaur. O, ce de hohote! râseră demonii, Iadul tot rîse! Însă pe creștetul munților zorile Zilei venise. Popularitatea lui Bolintineanu au făcut-o Bătăliile românilor, compuneri în genere mecanice, părând adesea niște parodii, oratorice
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o producție întinsă și aridă, ba chiar ridiculă, în maniera lui Bolintineanu, aceste emoționante versuri pe vechea temă a caducității civilizațiilor: Patruzeci de secoli trec pe dinainte Și fieștecare își recheamă-n minte Imperii, popoare, care nu mai sânt Care gem uitate în negrul mormânt, Sau care lăsară numai al lor nume Din zgomotul mare ce făcură-n lume! Unde este Roma, unde e Atena? Unde e Palmira, unde Cartagena? Unde este Tirul, unde e Sidonul? Unde Ecbatana, unde Babilonul? Unde
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nimini nu m-aude acuma în tăcere, Căci nimini nu mă vede, și asta am dorit! Suflați și voi acuma, o, vânturi furioase, Prin munții cei gigantici, prin văile adânci; Suflați pe mări întinse, și undele spumoase Făceți-le să geamă spărgîndu-se de stânci. Precursor al lui Bacovia, Radu Ionescu introduce primul în elegiile sale clavirul răsunător, la care cântă fecioara în delir, invocând umbra iubitului mort: Subt mîna-mi tremurândă când pianul lin suspină Și tristele-i accente din sînu-i zbor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
badinaj de erudit frecventator de saloane, o divagație amabilă, în tradiția Fontenelle, în jurul ideii de vânătoare, debutând într-o pură manieră clasică. Erudiția digestibilă era încă foarte la modă din epoca preromantică. Text plin de exclamații și exaltări, aparat critic gemând de citate greco-latine, iată maniera. Winkelmann, Barthélemy sunt astfel de erudiți lirici. Ceva mai târziu afectarea conversației libere apare ca un dispreț pentru haosul fanteziei romantice. Erudit, rafinat om de gust fără imaginație, Odobescu era făcut pentru acest joc comparabil
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
când afară "ninge prăpădind", iubita se așează la pian și cântă un marș funebru, după care faptă cade în delir. Atunci poetul face un gest straniu: plângând resfiră pletele iubitei. O altă femeie brună, în mantie neagră, cântă la clavir, gemând, marșul funebru al lui Chopin, între făclii, într-un salon gol. Apoi apare în salon o blondă goală, care ia o scripcă neagră și-ncepe a cânta lugubrul cântec. A doua poză (în această poezie deloc simplă) este retorica întoarsă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și e remarcabilă încercarea de folclor în stil ermetic, cu o întîlnire absurdă de mitologii și geografii disparate, într-un cântec amestecat și himeric: Și parcă mă cheamă, Nimic nu înțelege... De crengi atârnând, Și aș vrea ca să mor Avesalomi gemând Ca Romulus Rege, Cu plete-ncîlcite... Uitat, legendar... De spaimă mă prind Cuprins de-o furtună Priviri rătăcite, Pierdut să dispar, Și mintea, de zgomot, Prin codrii Bacăului... BARBU NEMȚEANU, D. IACOBESCU, M. SĂULESCU, LUCA I. CARAGIALE Barbu Nemțeanu (1887-1919) transporta
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Teroarea de mări negre, zăpezi și vânt aspru e ovidiană: Gazetele din Urbe au avut dreptate Scriind că astăzi apele vor fi-nghețate. Ieri, toată noaptea, cu tridentul său, Neptun Le-a frământat și răscolit ca un nebun. O! cum gemeau, prin vânt, plângând cu aspră voce Năvarnica Lycorias și Phyllodoce, Cum alergau de colo-colo despletite Prin valurile de furtună biciuite! Brumele flamande se prefac în cețuri cimeriene, bălțile dunărene în ape infernale, Mureșul în Styx: Dar Mureșul e-n vale
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ca și "coaja nucilor crude", în suflet cu urși hibernanți, el își cântă ereditatea aprigă: Străbunii mei vânjoși, cu tulnice și ghioage, Pe aici și-or fi păscut cirezile blajine, Cioporul de mioare bălane, herghelia, Pe-aici, pe unde azi gem grelele tractoare. Mai cu seamă el este un poet al ierburilor tari de bărăgan pe care le evoacă în toate tonurile și al vieții aspre cîmpenești: Da: am crescut cu macii și strugurii pe câmp. Da: mai păstrez, ca iarba
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
epistola Ex Ponto, II, V: din aceasta însă nu se poate schița profilul politic al destinatarului, aspect care ne intereseză în mod deosebit în acest moment. Se observă numai că, deși nu este decât foarte puțin familiar cu poetul, a gemut când a auzit vestea exilării lui Ovidiu 184: acest lucru indică o anumită participare, dacă nu la durerea poetului, cel puțin la cauza exilului său. Era legat de studii comune cu principele căruia Germania îi dă numele și, din câte
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cu extazul. Există În versuri o veritabilă euforie a dulcelui. Amorul este un „izvor dulce de Întristare”, rîurile curg „dulce” răcoritor, soarele revarsă o „lumină dulce tot cu senin”, păstor iubește o păstoriță „cu chip prea dulce, prea drăgălaș”, pămîntul geme În somn „dulce”, primăvara este o „dulce ivire”, iar priveliștea tinerimii Înrolate sub steag este de asemenea tot dulce: „ce privire dulce mie!” Tema dulcelui cheamă, În poezia lui CÎrlova, pe aceea a plăcerii sau a plăcutului. Ea ne conduce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poetul vorbește de o taină care nu va fi dezvăluită niciodată, rămînÎnd scrisă cu litere de flăcări În inima zdrobită a poetului (imagine cît se poate de banală), dar: „E scrisă Într-o limbă aici necunoscută Pe inima-mi ce geme și care-n veci e mută, Și singur numai mie mi-e dat a o citi”, aplicație care tulbură, iarăși, alegoria, Întunecă retorismul propozițiilor anterioare. O „limbă necunoscută”, citită numai de poet, ascuzînd o taină pe care poetul acesta vorbăreț
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu mai sînt purtate atunci cu bucurie, robul se revoltă și zguduie, ca leul, gratiile temniței: „Eu lanțurile mele le zgudui cu mînie, Ca robul ce se luptă cu-n jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniții tărie, Și geme furios.” Este figura contestației, dublată de figura dorinței (eminesciene) de repaos. În limbajul lui Gr. Alexandrescu, asta Înseamnă a gusta pacea. Amorul este, acum, o sursă de nefericire: privirea Întinde curse, lanțuri, desfătarea naște amărăciune. SÎnt patimi mai nobile, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
senzația de plăcere, poetul nu uită să alăture lucirii un atribut de preț: grațios, aflat, cum se știe, pe treapta de sus a ierarhiei poetice a lui Bolintineanu. Lucirea grațioasă indică starea maximă de Încîntare a privirii: „Unda se despică, geme cu turbare; Valurile aspre cresc și se topesc; Niște late cercuri se răsfrîng pe mare Și la focul lunii grațios lucesc.” Mai toate imaginile mării sînt imagini ale privirii: transparența, strălucirea, forfotul colorat de sub apă, mozaicul cîrdului de pești, „splendida
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe umere, Însă el fuge; Pare că-l sfîșie guri Însetabile. Hainele-i suge; Baba p-o cavală iute cu fulgerul Trece-nainte, Slabă și palidă, pletele-i fîlfîie Pe osăminte; Barba Îi tremură, dinții se cleatină. Muge ca taur; Geme ca tunetul, bate cavalele Ca un balaur.” Cavalcada se repetă În Peștera Muștelor aproape cu aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
legioane de diavoli trec cu „turbilioane de flăcări infernale”, călare pe cavale cu perii vîlvoiați. Mii de spaime sar, la semnul babei, și defăimează pe tiranul Mihnea. Naiba Însuși, cu cap de taur, gheară de strigoi și coadă de balaur, geme cu turbare și participă la acțiunea de pedepsire a tiranului. În alte poeme, morții țin discursuri, corbii croncănesc, albele iele joacă pe morminte. Fratele cel mic, Îndepărtat de tron prin otrăvire, participă la orgiile turbate ale domnitorului. Dochia iese noaptea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai substanțial nocturn aflăm În Noaptea Sfîntului Andrii din ciclul Mărgăritarele. Descoperim un Bolintineanu mai puțin nebun, un Eminescu fără metafizică: vîntul suflă turbat, stejarul se despică, luna se Îngălbenește, bufnițele țipă, lupii urlă cu ochii ațintiți la lună, cîmpul geme, arama rece din turn bate miezul nopții... Strigoimea, sub ochiul marelui Satan, Încinge o horă lingă turnul creștinesc. Din morminte ies sufletele blestemate: „Acum, iată, pe mormînturi, Clătinați, bătuți de vînturi, Toți strigoii s-au lăsat. Așezați Într-un rond
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
butelcuțe, capele, bonete, crinoline și festoane. Are pretenția să doarmă În odaie osebită și să primească, În libertate, pe cine vrea. „Sătănița din iad” vrea să aranjeze grădina după stilul nou: „Aici alee umbrite, nepătrunse nici de soare Unde turturice geme și suspină pîn’ce moare. Acolo de sub o stîncă o Încîntătoare Izvorînd de cristal apă, focul inimii alină Și lîngă care o grotă umbra sa făgăduiște, Unde amorul șade cu degetul la guriță semn că tace și păzește.” Același poem
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
slobod Un arc sunt tot și saltu-i gata, dar Mă trage-n jos piciorul meu din glod, Atârnă greu călcâiul meu murdar (Ă) Zăresc o clipă mare peste vreme, Elanuri noi Îmi cântă sub arcuș, E pasul zvelt, sub bucurie geme Și mor guzganii râncezi În culcuș. Ciocan și secere pe inimi cruce, se coace țara nouă, purpurie, Crești mândru semn, Înalt muncitorește, Să-mi fii tu lege dreaptă chezășie”. (Geo DUMITRESCU. - Socialism. În: Flacăra, nr. 16 (68), 23 apr.) „Le
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
cucoanele ce se plictisesc În garsonierele din blocuri. Adulterul și crima, trădarea și renegarea, aventurile erotice și exaltarea instinctelor animalice - iată cercul Înlăuntrul căruia se Învârteau - În zeci și zeci de variante - subiectele romanelor lui Octav Dessila & Co. Vitrinele librăriilor gemeau de traduceri din autori de aceeași speță ai apusului „civilizat” (Ă). Scriitori Într-adevăr valoroși erau persecutați. Sahia murise de tuberculoză, cărțile lui Mihail Sadoveanu erau arse În piețele publice, iar Alexandru Toma era Împiedicat să publice. Din adâncul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pătură“, care aduce cu un ghem uriaș de șerpi vii. Treaba continuă așa multă vreme: cele două palancuri se ridică și coboară simultan, cașalotul și cabestanul se învîrtesc, marinarii cîntă, domnii din „cămara de grăsime“ înfășoară ghemul, secunzii „trasează“, corabia geme și toți înjură din cînd în cînd, ca să se mai răcorească în acest frecuș general. Capitolul LXVII PĂTURA Am acordat o atenție destul de mare pielii balenei, un subiect oarecum delicat. Am purtat pe mare discuții în contradictoriu cu unii vînători
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
erau fixate cablurile și lanțurile, făcu imposibilă desprinderea lor. între timp, corabia stătea aplecată într-o rînă. Ca să ajungi în celălalt capăt al punții, trebuia să depui eforturi deosebite, ca și cum ai fi mers pe acoperișul înclinat al unei case. Corabia gemea și icnea. Din pricina acestei poziții nefirești multe din incrustațiile de fildeș ale parapetelor și cabinelor căzură din locurile lor. în zadar am încercat, cu drugi și cu piroane, să desfacem lanțurile de pe babale - parcă încremeniseră; iar între timp balena se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
rîsete barbare, ce țîșneau din ei ca flăcările din cuptor, în vreme ce harponiștii umblau de colo pînă colo prin fața lor, gesticulînd ca niște apucați, cu furcile și polonicele lor uriașe; între timp, vîntul urla, talazurile săreau, iar corabia plonja printre ele, gemînd, dar împingîndu-și mereu înainte iadul roșu prin tenebrele mării și ale nopții, mestecînd în botu-i disprețuitor oasele albe ale balenei și scuipînd cu ciudă în toate părțile, de jur-împrejur. Cufundată în bezna aceea neagră, cu încărcătura-i de sălbatici și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ambarcațiune dispărută, în toiul sezonului de vînătoare? Ia uită-te, Flask, ce palid e tipul! Palid pînă-n albul ochilor! Nu, nu cred că hainele, ci altceva trebuie să fie la mijloc... Ă Propriul meu fecior se află în ambarcațiunea aceea! gemu căpitanul. Pentru numele lui Dumnezeu, te rog, te conjur! adăugă el, adresîndu-se lui Ahab, care îi ascultase cu destulă răceală rugămintea, închiriază-mi pe timp de patruzeci și opt de ore nava dumitale - îți plătesc bine pentru asta - dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Cine-i omul lipsit de suflet care rîde în fața unei epave? Omule, omule, dacă nu te-aș ști viteaz ca focul - și la fel de necugetat ca el - aș jura că ești un laș! în fața unei epave nu se cuvine nici să gemi, nici să rîzi. Ă Da, domnule, zise Starbuck, venind și el mai aproape - e o priveliște solemnă, de rău augur. Ă Augur? augur? Aduceți un dicționar! Dacă zeii vor să le vorbească deschis și cinstit oamenilor, să le vorbească pe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]