4,229 matches
-
trecut o perioadă de timp. După ce faci carantina, tot în carantină ești - stai încordat și cu simțurile atente, pentru că nu știi când îți zboară o rangă în cap, ceva pe cârcă. Chiar dacă râdea cineva cu tine, nu era sigur că glumește. După un an, a văzut lumea că sunt atent, nu mă bat cu nimeni, nu cer la nimeni nimic - dacă cereai îți dădea, ți-o dădea țigara sau ceva, nu zicea nimic, și apoi, după ce o fumai, venea și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
vreau să mă tundă. Am ezitat. Nu m-a tuns. A doua zi m-am tuns eu „mochetă“, ca să nu mai aibă ce. Spaimele legate de el s-au risipit după ce și-a dat acordul publicării interviului, fără obiecții. Am glumit: „Acum pot să vă bag oricâte mortăciuni vreau în biografie.“ El, serios, calm, blând: „Văd că ați învățat repede limbajul de aici. Sper să-l uitați repede după ziduri“. Foloseam codul hoților. Desenatorul ăla Încerc să desenez. Probabil e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cu vreo fată dintr-un loc atât de îndepărtat. — Arată-mi scrisoarea! Doar nu te-aștepți să ți-o dau pe degeaba, nu? Am să ți-o dau dacă-mi înapoiezi banii pe care ți i-am împrumutat luna trecută. — Glumești! Chiar nu cunosc pe nimeni cu numele ăsta. Tomoe și-a dat seama că nu minte, dar a continuat să-l privească bănuitoare. În cele din urmă, și-a vârât mâna în puloverul alb și a scos un plic. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
urmărindu-și atent fratele pe când acesta încerca să descifreze scrisoarea, l-a văzut schimbându-se brusc la față. — Ce s-a întâmplat? Takamori își ridică privirea de pe scrisoare și strigă: — Vai de mine! Vine tipul acela... din Franța. — Ceee? — Nu glumesc. Și unde mai pui că e descendent al împăratului Napoleon. O păsărică de pe acoperișul casei și-a luat zborul ciripind. Nu se mai auzea nici vocea lui Mă-chan. Hai, nu mă mai speria. — Vorbesc serios, spuse Takamori, căzând pe gânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
își trimitea razele strălucitoare pe sacii de ciment. — Așteaptă europencele într-un astfel de loc? Nu-mi vine să cred! E o glumă? întrebă Kanai neliniștit. Se pare că, în sfârșit, începuse să aibă și el o bănuială. — De ce să glumesc cu dumneavoastră? Endō îi vorbea în dialectul Kansai. Femeile sunt chiar aici, în fața dumneavoastră. — ? ? ? — Uită-te la mine. Nu-ți amintești? Nu semăn cu nimeni pe care l-ai cunoscut cândva? Bineînțeles, omul e mort... Un locotenent de marină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston nu-i răspunse. — Te întrebam de ce vii după mine? N-ai chef s-o ștergi? — Nu plec, Endō-san. Zâmbetul prietenos cu care se familiarizase Endō îi flutură pe buzele însângerate și dădu din cap: — Tu și eu... prieteni. — Prieteni? Glumești! Nu mai am ce face cu tine. Du-te dracului! Lasă-mă-n pace! Conform planului, Gaston trebuia să-l ajute doar la demararea acțiunii. Majoritatea japonezilor au o slăbiciune pentru străini și de aceea ei pot servi drept momeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o bună zi, Takamori a fost căutat la Banca F. de un polițist de la secția Marunouchi. Secretara părea puțin îngrijorată când i-a anunțat vizitatorul. — Higaki-san, sper că nu aveți necazuri. — Te rog să nu dai nici o declarație împotriva mea, glumi Takamori. A ghicit imediat că era ceva în legătură cu Gaston. A deschis totuși ușa camerei de oaspeți cu puțină teamă. Polițistul care îi primise pe el și pe Tomoe, când s-au dus la secția de poliție Marunouchi ca să-l ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pumn. Scuipă pe podea. O liniște încurcată, scărpinături în creștete. Meditație. - Din sticlă... se trezește în sfârșit unul. - Ești prost! îl taxează scurt maestrul. Tu vezi, pentru că ești prost, sticla... Repet: din ce e acest pahar? - Din votcă... încearcă să glumească altul. - Ești idiot! cade verdictul necruțător. Își plimbă satisfăcut privirea peste adunare și mai comandă una mică. După ce-o dă pe gât, ahhh, se scutură și-arată din nou neștiutorilor paharul, cu fundul în sus de data aceasta. - Priviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de delirul lui egiptean, nu? Odată, tot la o chestie în hol la Bibliotecă, a început să recite, cu glas tunător, din poemele lui Tutankamon traduse de el însuși... Îți închipui ce-a fost... Aș putea încerca și eu, nu? Glumesc... - Ștefane, ce-i cu tine? Nu e flatant, dar arăți ca dracu’, un drac bolnav de ulcer... Ce-i? Să mă bucur că mă vede sau mă-nfurii că mă vede c-arăt jalnic? - Na, o zi mai tâmpită, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a feței era așa de albă, că Îi scotea În evidență pistruii, În timp ce partea dreaptă avea o culoare cenușie. În momentul În care privirile noastre s-au Întâlnit, mi-am ferit-o pe a mea, stânjenit, dar bărbatul de lângă mine glumi cu ea fără să se sinchisească și Îi puse o mână pe fese. Nu Înțelegeam ce vorbeau, probabil din cauză că foloseau un argou necunoscut mie. Pe vremuri am scris și scenarii, am făcut și regie de teatru, cele mai ridicole chestii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ceea ce l-a determinat pe Maestru să-mi ofere multe cadouri. Keiko avea o garderobă impresionantă de rochii, unele mai frumoase ca altele. În seara aceea și-a ales o rochie elegantă de Gaultier, care-i punea În evidență formele. Glumeam spunându-i Maestrului că am vrea să ne agațe o zgardă de gât, legată cu un lanț al cărui capăt să-l țină În timp ce ne scoate la plimbare, dar se părea că nu se simte În largul lui la astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să ne poruncească. În zece porunci a rezolvat totul. După aceea s-a putut retrage liniștit. Poruncile aveau să îmbrîncească pe cel ce trebuia îmbrîncit, să ucidă pe cel ce trebuia ucis, pentru ca lumea să vadă că nu e de glumit cu împărăția cerurilor și că, la nevoie, păcătoșii vor fi minați cu biciul spre mântuire. Dar să las în grija altora împărăția cerurilor și să mă ocup de pustiul meu. Mai ales că, sincer vorbind, eu mă număr printre cei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
așteptare. Să devină ca orice obiect al gării, căci un călător care ar aștepta într-un loc unde nu e nimic de așteptat, care s-ar agita într-un loc unde orice efort e zadarnic, ar strica armonia"... Nu, nu glumesc. Dealtminteri, știu că totul vi se pare bizar. Pustiul nu-l poate înțelege decât cine l-a trăit. Și dacă vă întrebați cum se poate ca unul care se află în situația mea să mai vorbească despre diavoli ironici, înseamnă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
te plictisești, spune-mi. Te las în pace. Vrei să închid acum?" Nu, n-am zis asta, i-am răspuns cam descumpănită. De fapt, ar trebui să înțelegi... Înseamnă că doar te distrezi." Vocea lui deveni dintr-odată aspră. Nu glumi, te rog, pe tema asta." Atunci am fixat, în sfârșit, o întîlnire. M-am dus și am așteptat o jumătate de oră. N-a venit. Când am ajuns acasă, a sunat telefonul. "De ce n-ai venit la întîlnire?", l-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și de-acolo, după un moment de ezitare, dispăru în coridor. S-a întors peste câteva minute. Cred că se aștepta să izbucnesc în rîs: "Ei, ți-a plăcut cum te-am luat în serios? Altă dată să nu mai glumești. Să te-nveți minte". În loc de asta, am ridicat spre ea o privire curioasă. Și, cum nu zicea nimic, am întrebat-o: ― Ei, ai vorbit? A dat din cap afirmativ sperând, probabil, că după aceea o voi lăsa în pace ori
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceiași pași făcând drumul înapoi. Mai grăbiți însă. S-a precipitat din sala de așteptare pe peron, strigând aproape: ― Astea nu sânt glume. ― Nu înțeleg, am zis nedumerit. ― Ei, nu-nțelegi, mă repezi ea. Sânt lucruri cu care nu se glumește. Și cum o priveam mai departe la fel de nedumerit, a continuat: ― E tot atâta apă ca și ieri. De ce trebuia farsa asta de prost gust? Dar eu o luasem la fugă prin sala de așteptare. Am revenit, gâfâind, după un minut
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Aveam acum rezerve de apă pentru mai multe săptămâni și între timp trebuia să plouă. Ne miram singuri cum nu ne gândisem de la început la asta. Era prea simplu, probabil, de aceea. ― Dar ascultă, mă iscodi Eleonora, chiar n-ai glumit? I-am explicat că uitîndu-mă în fântână, mă așteptam să zăresc luna reflectată în apă și am avut un șoc nevăzând nimic. În sfârșit, bine că mă înșelasem. Viața pe peron a reintrat atunci oarecum în normal. Căldura încă era
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
destul de sever. Ai întîlnit-o vreodată? ― Nu. ― Ai stat de vorbă cu ea la telefon? ― Nu. ― Atunci ți s-a vorbit despre ea? ― Da. ― Cine ți-a vorbit? Eleonora mă privi atent, ca și cum vroia să se convingă de faptul că nu glumeam. Am întrebat-o a doua oară, mai apăsat: ― Răspunde, cine ți-a vorbit? ― Soțul ei. ― Vorbește mai tare. ― Soțul ei, repetă ea. ― Și ce ți-a zis? ― Că vrea să-l omoare. ― Atât ți-a spus? ― Nu, o întreagă poveste
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
singurul gest de compasiune ce i s-a arătat. Dimineața, un chirurg chemat să vadă maxilarul zdrobit al lui Robespierre i-a extras doi sau trei dinți și i-a înfășurat capul cu un bandaj. "E îmbrobodit ca o călugăriță", glumi cineva. Cu un ultim rest de demnitate, Robespierre și-a ridicat atunci ciorapii, a coborât de pe masă și s-a așezat într-un fotoliu, cerând prin gesturi apă și pânză. Saint-Just stătea în picioare în cadrul ferestrei. Spre ora nouă au
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu mă zorești. Am rămas stupefiat. Ce însemna asta? ― Profesore, m-a apostrofat văzând că nu plecam. Lasă-mă să deliberez. N-ai voie să influențezi curtea. Mă întrebam dacă-și bătea joc de mine. Mi-am adus aminte cum glumise într-o zi: "Profesore, mi-a spus, imaginează-ți că sala de așteptare e o sală de bal, că orchestra e gata să atace valsul și tocmai atunci se apropie un valet care-ți șoptește la ureche: Trenul a sosit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ar crește iepuri în alte scopuri, iar Actorul și-ar băga odată mințile-n cap decât să lălăie, aiurea, toată ziua! Acum, ne-am trezit că avem și-un Erou! Nu mai vede bine?! Se poate și nu e de glumit cu așa ceva. Dar sunt atâția oameni care nu mai văd cum trebuie și care nu fac atâta caz de beteșugul lor. Cât a văzut normal, de ce nu și-a pus ceva parale deoparte? Nu are decât o singură mână - se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cu miere, ojă roșie. Mai mult actriță decât asistentă, dansatoare de cabaret, jucătoare de baschet, contabilă S.A. Ladorna, menajeră hotel 5*****, director de bancă, stewardesă, curvă de lux, poetă. Ana, dacă mai greșești o singură dată, te pun în zid, glumea doctorul făcându-i cu ochiul. Biroul era mic: trei scaune, un ficus în două frunze, o oglindă ciobită, o reproducere după Luchian (florile miroseau a diazepam), un registru de consultații cu marginile flendurite, un portdocument, trusa de rechizite, un cuier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
șters de pe listă; Tolea i-a spart inima cu o șurubelniță, în scara blocului; domn' Ierimia a stabilit că baronul suferea de claustrofobie, "a murit de anxietate în lift". Gata, tac, domnule căpitan! Aveți dreptate, cu ăsta nu-i de glumit. Hei, părinte, aruncă dracului boanda de pe tine, puți ca un aurolac! Până la Bistrița borăsc și laptele supt de la mama. Aduceți, bă, o găleată de apă de la iaz să turnăm peste el! Cum spuneți dumneavoastră. Iertați-mă. Cum spuneți dumneavoastră. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
plac prezicătorii. De ce? Uriașul plecase de la barele celulei și se rezema de peretele de sub fereastră. - Faci mișto? zise. În ochi îi apăru o umbră dezagreabilă și veni din nou la bare. - M-ai căpiat destul pe ziua de astăzi. - Nu glumesc. Zău, nu știu. - Sunt niște nemernici, zise brusc Jurig. Pot să prevadă viitorul și sunt fără milă. - Acesta nu pare deloc urât, admise Gosseyn. - Sunt cu toții niște scârbe! explodă Jurig. Se opri și o înghiți.) Fac din oameni niște sclavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Am un motiv foarte special pentru a cere crearea unui stat universal. Gosseyn își aminti cu neplăcere că mai auzise asta. Încremeni. - Cu prețul a o sută de miliarde de morți. zise. Nu, mulțumesc. - Presupun că ești un non-A, glumi celălalt. Nu avea rost să nege. Discipolul avea cunoștință de existența lui Venus, de amplasarea ei și putea foarte ușor să ordone distrugerea ei oricând. - Sunt non-A, recunoscu Gosseyn. Discipolul spuse: - Și dacă ți-aș spune că aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]