3,598 matches
-
m-am decis ca data viitoare să votez cu comuniștii, ce pula mea ! — Nu te-a înjurat ? râde Cristi. — Ba, vai ! Vai ce-a fost la gura lui ! Atât de greu a fost să mă abțin să nu râd în hohote când l-am văzut câte spume face. I-am zis că dacă ies comuniștii, el o să moară de ciudă, că d-aia-i votez, și iar au început toți să râdă. — Ospătar ! Ospătar ! — Da, domnule Fernic. — Ospătar, dă-ne afară
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și cu Mihail Sebastian. Și, ia zi, cât stai pe la noi ? Cam o săptămână, cam așa. — Atât de puțin ? ! Și tu, Boantă ? — Păi, am venit împreună, doar n-om pleca separat. Dar ce, nemernicilor, v-ați luat ? se aude un hohot. D-aia ați venit la Paris, c-am auzit că -n București îi aleargă ăia pe homosexuali ca și pe ovrei ! — Ei, lăsați voi planurile, așa am venit și noi, să stăm câteva zile, câteva săptămâni... N-o să vreți să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
îngălbenită, ochii aproape vineți de cearcăne și o barbă deasă, care puțea. S-a fixat câteva secunde bune și apoi l-a bufnit râsul. „Habar n-aveam cât de urât pot fi, dacă mă chinui puțin“, și-a zis, printre hohote, dar n-a putut râde mult, pentru că l-a apucat tusea. Simțea cum coastele îl strâng și nu-l lasă să respire. Iar plămânii îi erau grei, parcă umpluți cu apă. Și încă mai mirosea a hoit și a băutură
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și ultimele ei minute, sărmanele clipe finale, în gloria pe care am cunoscut-o. Iar când voi termina și eu socotelile aici, voi veni la tine să mai bem, dragul meu Fernic, încă un pahar de vin, amintindu-ne în hohote de râs fiecare lovitură și cădere, iar cu lacrimi în ochi, fiecare pas făcut spre nemurire. Privesc cerul și mi-e dor de tine, de avionul tău cu chitara în carlingă, cu care te uitai la noi de sus, ca
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
vioi Nu știi mâine ce va fi cu noi. Apoi dizeurul cobora de pe scenă pentru a se amesteca printre mese, alături de un violonist, și fura de pe masa unor clienți un pahar de vin, din care lua o înghițitură zdravănă, stârnind hohote de râs și aplauze, apoi îl ridica în aer : „Sus paharul și vinul noi să-l sorbim/ Și să ne unim, veseli toți să fim/ Zi, țigane, din strună, cum știi frumos/ Valsul cel duios și delicios“, iar în timp ce începea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dacă asta ar rezolva ceva, dar nu va rezolva nimic. Dar unui artist, prietene, nu poți să-i ceri să nu mai creeze și să nu mai bucure lumea. Sau s-o îngrozească. Sau s-o facă să râdă în hohote. Orice, dar numai asta nu. Nu e nimic de înțeles sau de demonstrat, nu e încă un vis de bifat pe o listă. E pur și simplu o stare de a fi. — De a fi ce ? De a fi o
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
hol peste câmpurile umplute de cadavre : — O, Doamne ! O, Doamne, ai milă și iartă -ne ! O, Doamne, cade și el în genunchi și începe să-și facă cruce. Doamne, iartă-ne și ai milă de noi ! Iar Cristi plângea în hohote ca un nebun. Capitolul 16 Ultimul concert Toamna lui 1945 - războiul se sfârșește. Berlinul căzuse încă din aprilie. Toate puterile Axei sunt înfrânte de către Aliați. Anii întregi de vărsare de sânge se încheie pe majori- tatea fronturilor din Europa și
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
deodată suportabile în fața acestui masacru în locul în care nu demult fusese templul tangoului lui Cristian Vasile. — Nu vreau să fiu în locul tău, amice, i-a șoptit Fernic, văzându-l în genunchi, pe o alee pustie din Cișmigiu, plân- gând în hohote, după ce văzuse clădirea distrusă a fostului La Fayette și Grand Restaurant, de parcă acolo nimic nu existase vreodată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am murit la timp și nu mi-a fost dat să trăiesc acest dezastru, continuă el, dar Cristi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
încă resturi de oase. Și cine știe, poate maxilarul unuia, care încă mai purta câțiva dinți, fredonase odată în celebrele localuri elegante vreun tango. O liniște de mormânt. Nici urmă de șahiști sau tablagii. Niciun copil care să râdă în hohote, balansându-se periculos în leagăn. Nicio pasăre pe cerul întunecat. Niciun animal și niciun gândac nu mai trăiau acolo. Ce au făcut, Doamne ? ! Ce au făcut ? a zbierat Cristi. — Au făcut ceea ce știu ei cel mai bine, prietene, îi șoptește
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
convulsivă, nesigură de sine”! Un fel de semn al nebuniei, pur și simplu, deoarece această „realitate” pe care o nega Îl asalta, Îl Îmbrâncea și adeseori Îl ridiculiza din toate părțile și nu rareori el Înainta Într-un culoar de hohote de râs sau de grimase ironice ale celor „adaptați”, cei care se grăbeau să lingușească și chiar să maimuțărească „ceea ce era”, ceea ce „exista”. Târziu, foarte târziu l-a citit și Înțeles pe complicatul și paradoxalul Hegel care afirmă că „numai
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sută de mii de exemplare - fără colaborarea redactorilor ei salariați, totul dirijat de noi Într-o cămăruță de la etajul unu. Când am coborât În ateliere și m-am referit la ministru, inginerul șef și maeștrii din jur au izbucnit În hohote de râs, acoperindu-l pe distinsul eseist cu un cortegiu de Înjurături pitorești. Dar, după ce, a doua zi, i-am adus „șefului” unul dintre romanele mele cu dedicație, respectul față de cultură s-a restabilit și eu am putut decide data
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
die moralität care vrea să spună, mai presus de orice, curaj! Curaj În creație, curaj dârz, neînduplecat, rudă, În ochii unora, dar și ai tăi, adeseori, cu mult hulita nebunie, curaj de a te regăsi pe tine În clocotul și „hohotul” mulțimilor de oriunde și de oricând, acel werde wehr du bist, devino ceea ce ești! Caută-te pe tine Însuți, În ciuda istoriei, societății, mediocrității și fatalismului obsesiv ambiental, crede că ești, dar... numai În acest sens: al regăsirii, al renașterii, al
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
scării sociale și profesionale, „l”-a convocat pur și simplu Încă o dată și În aceeași formă: a exluderii sociale, politice, a „ștampilării” de către oficialitatea opresivă ca „dușman” sau „trădător” sau chiar „bandit”, a unei marginalizări nete, de data aceasta În mijlocul hohotelor de râs ale unor așa-ziși colegi sau autorități Încruntate, care, conștient sau nu, se „răzbunau” astfel, cu „ajutorul” lui, culmea, pe cel care fusese excesiv dăruit de soartă și de naștere. De parcă aș fi „Înțeles” atunci, În anul auto-exluderii
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Supermarfă viața asta. Studenții continuau să mă strige în timp ce mă îndreptam spre Hambarul Roșu, mulțumindu-mi pentru petrecerea la care nici unul nu fusese invitat, dar la care se pare că participaseră cu toții. Așa că zâmbetul meu profesoral a fost urmat de hohotele lor recunoscătoare. Apoi am trecut pe lângă studentul evreu cam stânjenit (David Abromowitz) pe care l-am salutat și de care, trebuie să mărturisesc, îmi cam plăcea. Complimentele referitoare la petrecere nu mai conteneau și le-am răspuns făcând cu mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
privitoare la teza ei am intuit că probabil aș fi putut-o manipula deși emana un aer cu totul opus - l-am localizat în faptul că a căscat după ce mi-a destăinuit titlul lucrării („Destinație inexistentă“), în indiferența studiată, în hohotele calculate, în „plictiseala“ ei - toate acestea simple mecanisme defensive - dar am avut răbdare, fiind atât de priceput în a părea cu adevărat interesat de femeile cu care nu voiam decât să mă culc, încât ajunsesem să joc la perfecție un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu o frecvență care a făcut-o pe Jayne să mute carafa de lângă mine, după ce îmi umplusem ochi paharul. - Și ce voi face când paharul va trebui reîncărcat? Am întrebat cu o voce de robot și toată lumea a pufnit în hohote, deși nu-mi dădusem seama că făcusem o glumă. Am continuat să-l urmăresc pe Mitchell, care se uita la Jayne și o sorbea cu acea privire libidinoasă în timp ce ea îi explica ceva inutil, reacția lui fiind să gâfâie tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care cresc fără tată au mai multe șanse să devină delincvenți în adolescență. Și voila. Iată-mă. Am oftat și am mai tras un fum. Un nor imens se așternea peste lună. Era un cer fără stele. Un cor de hohote a fost urmat de alte glume. După care au revenit la discuția despre copii. - Și acum ia metilfenidat... pronunță Adam fără nici o dificultate - deși încă n-a fost aprobat pentru copiii sub șase ani, după care continuă să vorbească despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
simplu a urlat la mine că îi violez intimitatea... și acum, ultima oară când m-am uitat, fișierele și mesajele nu mai erau acolo... Și chiar atunci când se părea că își recăpătase luciditatea, Nadine își pierdu cumpătul și izbucni în hohote de plâns. Cred că încă mă ținea de încheietura mâinii. Mi-am amintit fața plânsă a lui Ashton din seara trecută și cum Nadine se scuza mereu ca să meargă să vadă ce e cu el. Cine mai fusese ținta acceselor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de paranoia? Încerca să mă atragă în teoria ei dementă pe care n-avea cum s-o dovedească. Am încercat s-o liniștesc pretinzând că înțeleg. - Deci Ashton le trimetea băieților mesaje în Neverland, corect? - Corect. Își stăpânii un nou hohot de plâns. Băieții pierduți. Ochii ei mă implorau, iar expresia feței se transformă într-una de ușurare, cineva o credea acum. - Nadine, i-ai spus asta și lui Mitchell? Am întrebat asta pe un ton împăciuitor dar de-acum eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mașina crem 450 SL rulând pe benzile unei autostrăzi străjuite de portocali și lămâi, gonind spre o rampă de ieșire nu foarte departe de acolo, Sherman Oaks, și cândva în noaptea dinspre zorii zilei de 4 noiembrie am izbucnit în hohote de râs neîncrezătoare față de zgomotele care tunau în capul meu, continuând să vorbesc singur, însă eram un om care încerca să aibă o conversație rațională cu cineva pe punctul de a-și pierde mințile și atunci am strigat nu te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
colț al subconștientului care încă nu fusese anihilat de șocul casetei video. În dreapta jos a monitorului, numerele digitale: 2.38 A.M. Ochii mei zvâcniră instinctiv spre cealaltă extremă a monitorului. 8/10/92. Noaptea în care murise tata. Doar sunetele hohotelor de plâns m-au scos din întunericul încremenit care înghițise totul, instantaneu. Eram într-o altă dimensiune acum. Tremurând, mi-am îndreptat din nou atenția asupra monitorului, incapabil să mă desprind de-acolo. Se agăță de masca de la chiuvetă, continuând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
superficial cu mâna atunci când chestionă lacuna mea, gest care îmi scuza cumva lipsa de atenție, cauzată de programul încărcat și statutul special, de inconsecvența vieții unui scriitor faimos. Fără să-mi fie foarte clar de ce, am izbucnit amândoi într-un hohot de râs care m-a relaxat pe moment. Părea obișnuită cu astfel de interpelări - corpul profesoral al facultății fiind compus și din alți inconsecvenți care nu-și aminteau numele unor studenți. M-am simțit dubios, realizând că mă apropiam de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în fund. - Of, încerc, zise Jayne, inspirând, fața ei inundată de părere de rău. Dar nu-mi dă voie să-l ignor. Pentru că Domnul Vedetă are nevoie de toată atenția și n-o poate da nimănui. Își înăbuși un alt hohot de plâns, după care își îndreptă din nou furia direct asupra mea. Nu poți să dai un pas înapoi din nici o situație, ca s-o poți recepta dintr-o altă perspectivă decât a ta. Tu ești, Bret, cel total egoist
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
hohotind. Plângea atât de tare că se îneca. Vibram amândoi, cu ochii strâns închiși. Ceva se topea între noi - stăvilarul se eroda. În momentul acesta, credeam eu, avea loc o tentativă de iertare din partea sa. Robby continuă să plângă până când hohotele se calmară, apoi se trase, roșu la față, epuizat. Dar plânsul îl potopi din nou, forțându-l să se aplece înainte, fața în palme, furios pe lacrimile lui, când am încercat să-l consolez. Își luă fața dintre palme după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un joc, Bret. - Nu voi... - Jocul se cheamă: Ghici Cine-i Următorul? - Nu ești viu. Apoi brusc și foarte dulce, vocea începu să fredoneze un cântec pe care l-am recunoscut - The sunny Side of the Street - înainte ca un hohot să curme linia melodică, iar convorbirea se întrerupse. Când am pus telefonul jos pe birou am observat o sticlă care nu fusese acolo când intrasem în cameră, o sticlă de vodcă. N-a fost nevoie ca scriitorul să-mi spună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]