KorAP: Find »[drukola/base=individual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...131 132 133 ...6144 >

153,583 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

într-un rîu, sau eliminarea masivă de gaze toxice în atmosferă, sau vecinul care exersează la saxofon la miezul nopții, sau individul care se urcă beat la volan, eventual și fără permis de conducere etc. În cazul efectelor pozitive, alegerile individuale contribuie la ameliorarea satisfacției restului colectivității. De exemplu, ameliorarea igienei, a stadiului de sănătate sau a nivelului individual de educație. E, într-adevăr, mai agreabil pentru anturaj să se afle în compania unui individ curat, cultivat, care știe să se

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
miezul nopții, sau individul care se urcă beat la volan, eventual și fără permis de conducere etc. În cazul efectelor pozitive, alegerile individuale contribuie la ameliorarea satisfacției restului colectivității. De exemplu, ameliorarea igienei, a stadiului de sănătate sau a nivelului individual de educație. E, într-adevăr, mai agreabil pentru anturaj să se afle în compania unui individ curat, cultivat, care știe să se protejeze împotriva maladiilor contagioase. Ridicarea nivelului de educație a unui individ îi ameliorează productivitatea, deci și contribuția sa

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
număr mult mai mare la cursul său. Dacă întreprinderea poluantă ar ține cont de efectele nocive ale producției sale asupra colectivității, ea ar produce mai puțin sau ar pune la punct mai multe mijloace pentru a reduce poluarea. Astfel, alegerile individuale conduc la o supraproducție de bunuri avînd efecte externe negative și la o subproducție de bunuri avînd efec-te externe pozitive, în raport cu producția optimală pentru colectivitate. Efectele externe pot deci justifica o intervenție a Statului pentru a corecta slăbiciunile pieței. Prin

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
optimală pentru colectivitate. Efectele externe pot deci justifica o intervenție a Statului pentru a corecta slăbiciunile pieței. Prin reglementări diverse și prin fiscalitate, Statul caută astfel să internalizeze efectele externe, adică să reintegreze costurile și avantajele sociale în calculul economic individual. De exemplu, deoarece indivizii (cu excepțiile de rigoare, desigur) ar consuma în mod spontan mai puțină educație și s-ar îngriji mai puțin de sănătate față de cît este considerat optimal pentru societate, s-a introdus școlarizarea obligatorie, vaccinarea obligatorie, s-

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
indivizi ce compun societatea: W1,W2 (U1,U2,...,Un) Frontiera lui Pareto Această funcție operează un clasament între toate repartițiile posibile și se traduce grafic prin curbe de indiferență colectivă, care au aceleași proprietăți tehnice ca și curbele de indiferență individuală studiate. Potrivit figurii, există o infinitate de curbe de indiferență colectivă, de tip W1, W2 sau W3. Statul este însărcinat să caute maximizarea bunăstării colective. În consecință, alegerea publică optimă consistă în a selecționa, din ansamblul de soluții eficace (optimale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de lucrări ulterioare au permis precizarea formei matematice și a conținutului ce trebuie să caracterizeze o asemenea funcție, dacă se dorește, grație acesteia, clasarea tuturor alegerilor posibile și definirea celei care maximizează bunăstarea colectivă, ca medie aritmetică ponderată a satisfacțiilor individuale. Printre contribuțiile aduse în acest sens, o reținem pe cea a lui John Harsatiyi (în 1955), care a enunțat o teoremă despre forma F.B.S., asemănătoare cu cea propusă de Bergson și Samuelson. În ce privește conținutul precis al F.B.S., adică indicii reținuți

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
în acest sens, o reținem pe cea a lui John Harsatiyi (în 1955), care a enunțat o teoremă despre forma F.B.S., asemănătoare cu cea propusă de Bergson și Samuelson. În ce privește conținutul precis al F.B.S., adică indicii reținuți pentru evaluarea satisfacțiilor individuale, reținem teorema esențială demonstrată în mod independent (în 1976) de M.C. Kemp și Y.K. Ng, pe de o parte, și R.P. Parks, pe de alta. Acești autori arată că argumentele funcției W trebuie să fie sau utilități cardinale (și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
dictator. Altfel spus, o F.B.S. nu poate determina alegeri publice coerente și non dictatoriale decît dacă aceste elemente sunt măsurabile și comparabile: ori indivizii sunt capabili să-și cuantifice satisfacția printr-un etalon comun (utilitate cardinală), ori se măsoară satisfacțiile individuale prin cantități de bunuri, de servicii sau alte lucruri. Cu toate acestea, rămîn încă suficiente elemente esențiale pentru a pune în evidență limitele unei abordări în termeni de F.B.S. b) Imposibila definire a unei funcții a bunăstării sociale Dacă F.B.S.

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
lucruri. Cu toate acestea, rămîn încă suficiente elemente esențiale pentru a pune în evidență limitele unei abordări în termeni de F.B.S. b) Imposibila definire a unei funcții a bunăstării sociale Dacă F.B.S. trebuie să fie o medie ponderată a utilităților individuale, cine va defini ponderea atribuită fiecărui individ și pe baza cărui criteriu? În lipsa unui răspuns obiectiv la această întrebare, teoria eco-nomică rămîne incapabilă să definească o soluție unică și socialmente optimală de îndată ce se pune problema repartiției bunăstării. Teoremele lui Kemp

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
teoretic necesar al F.B.S. este fie imposibil, fie inacceptabil. O F.B.S. democratică este imposibilă, dacă ea presupune indivizi capabili să dea o valoare cifrată nivelului lor de bunăstare. Ea este inacceptabilă dacă nu ține cont decît de elemente cantitative, bunăstarea individuală nedepinzînd decît de acumularea de bunuri și servicii cuantificabile. Dar dacă este imposibil de măsurat și de comparat bunăstarea indivizilor, nici un calcul nu permite efectuarea unui oarecare arbitraj și determinarea soluțiilor la problemele de repartiție. Singură funcția preferințelor unui dictator

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
3: Tranzitivitatea alegerilor colective. Dacă societatea estimează că A>B și B>C, atunci ea estimează de asemenea că A>C. Altfel spus, procedura alegerii colective trebuie să evite paradoxul lui Condorcet (sau efectul Condorcet), enunțat în 1785 astfel: preferințe individuale tranzitive pot antrena alegeri colective nontranzitive, dacă se decide astfel prin votul majorității. Alegerile colective riscă să fie arbitrare și instabile. Arbitrare, de-oarece alegerea depinde de ordinea în care chestiunile sunt supuse la vot, adevărata putere aparținînd atunci celor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
alte preferințe care întrunește majoritatea. Postulatul nr. 4: Nonlimitarea alegerilor previzibile. Nici o chestiune, nici o propunere, nici o soluție nu este, a priori, exclusă de la procedura alegerii colective. Este vorba, în acest caz, de postularea unei libertăți minimale de expresie: toate preferințele individuale pot fi luate în seamă în elaborarea alegerilor colective. Postulatul nr. 5: Independența alegerii de alternativele non pertinente. Aceasta semnifică faptul că alegerea societății între X și Y nu depinde decît de comparația dintre X și Y și nu este

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Arrow, renunțînd la al 5-lea postulat. Potrivit concepției sale, o regulă a alegerilor colective trebuie să respecte patru condiții: primele trei condiții ale lui Arrow (principiul unanimității, nondictaturii, nonlimitării a priori a alegerilor previzibile), plus o condiție de libertate individuală. Această ultimă condiție se exprimă astfel: pentru fiecare individ în societate, există o alegere pentru care preferințele sale sunt decisive, oricare ar fi preferințele restului societății. Este vorba de o condiție de libertate minimală. Concret, aceasta înseamnă că fiecare poate

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
demonstrează că nici o procedură de decizie colectivă ce respectă cele patru condiții nu permite asigurarea alegerilor colective nonciclice. Consecința practică a acestor teoreme ale imposibilității este următoarea: alegeri publice coerente și eficace nu pot fi deduse direct din agregarea preferințelor individuale, și aceasta oricare ar fi procedura de agregare imaginată. Alegerile publice coerente necesită, într-un fel sau altul, un fenomen de putere, capacitatea unui individ (sau a unui grup de indivizi) de a impune alegerile sale, opțiunile sale, colectivității. Această

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
durata lor, procedurile de renegociere etc. Dar ele pot de asemenea tranzita prin mecanisme mai complexe, sau prin asimilarea expresiei preferințelor la un vot, care se cheamă îmbogățit, sau vot plătit, se vor strădui să discearnă care sunt realmente preferințele individuale, pentru a pu-tea deduce mai bine preferințele colective. Nici o piedică nu există ca acestea din urmă să aibă o dimensiune proprie, ce a fost calificată drept tutelară, dar aceasta ne scutește ca, în numele interesului general, să ne străduim să apărăm

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
precară. Spre pildă, în România, abia în 1998 a apărut o Lege a dezvoltării regionale și primele instituții noi relativ autonome în teritoriu, care au această funcțiune de bază. Totuși, puterea decizională a comunităților locale a crescut, ca și liberalizarea individuală de întreprindere, iar în multe țări est-europene rezultatele devin evidente. Epopeea post-industrialismului, a condus și în țările dezvoltate la modificarea atitudinilor individuale și comunitare și, în consecință, a politicilor de dezvoltare regională. Noile tendințe pot fi definite prin cîte-va cuvinte

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
teritoriu, care au această funcțiune de bază. Totuși, puterea decizională a comunităților locale a crescut, ca și liberalizarea individuală de întreprindere, iar în multe țări est-europene rezultatele devin evidente. Epopeea post-industrialismului, a condus și în țările dezvoltate la modificarea atitudinilor individuale și comunitare și, în consecință, a politicilor de dezvoltare regională. Noile tendințe pot fi definite prin cîte-va cuvinte cheie: descentralizare, autoajutorare și democrație participativă și ele marchează sfîrșitul epocii "Statului providențial". Producția și consumul de masă sunt depășite. Globalizarea economică

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
situație. De ase-menea, ei introduc inovația în sistem, permițînd salturi de productivitate. Ne aflăm aici în prezența unui act de credință în capacitatea societăților umane de a se autodepăși, dacă lasă loc liber dinamicii ce autorizează distribuția inegală a capacităților individuale. Orice reglementare excesivă va înăbuși inițiativele chiar la sursa progresului economic și social. Regăsim aici ideea "mîinii invizibile" despre care vorbea Adam Smith. Interesul colectiv nu este niciodată mai bine apărat ca atunci cînd fiecare își urmărește interesul său personal

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
care el vedea unul dintre principalii determinanți ai crizei de la începutul anilor 1930. În fapt, dincolo de opoziția fundamentală a tezelor lui Hayek și Keynes, ambele înregistrează efecte perverse. Această noțiune a fost definită ca fiind rezultatul neintenționat al unor decizii individuale raționale. L-am constatat în cazul reglării indirecte, care constituie, într-o anumită măsură, un efect pervers pozitiv. Dar există și efecte negative. Odată cu chestiunea indivizibilităților și externalităților, am întîlnit deja situații în care producția anumitor bunuri, calificate drept colective

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
colective, nu putea fi asigurată prin inițiativa privată și reglarea indirectă a concurenței. Odată cu noțiunea de efecte perverse, principiul însuși al raționalității actorilor întîmpină un obstacol major: contrar a ceea ce presupunea A. Smith referitor la manifestarea "mîinii invizibile", agregarea deciziilor individuale coerente nu conduc în mod obligatoriu, sau nu întotdeauna, la rezultate colective favorabile. Fără a utiliza termenul de "efect pervers", Keynes reia aceste constatări la sfîrșitul Teoriei generale. El explică faptul că obiectivul său nu este de a condamna capitalismul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
termenul de "efect pervers", Keynes reia aceste constatări la sfîrșitul Teoriei generale. El explică faptul că obiectivul său nu este de a condamna capitalismul, ci de a arăta de ce Statul trebuie să intervină cu scopul de a evita ca alegerile individuale singure să conducă la o situație globală suboptimală. Fără a relua în ansamblul său logica Teoriei generale, să reținem punctul în care Keynes a crezut că poate decela o deficiență globală, și nu doar locală, a pieței. Mai întîi, în ce privește

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
economice. Or, Școala Reglaționistă nu poate fi redusă la această perspectivă, chiar dacă există o tentație în acest sens. Marx nu este singurul inspirator al acestui curent de gîndire. Keynes și luarea de către el în calcul a efectelor macroeconomice ale alegerilor individuale constituie de ase-menea o referință cheie, ca și curentul instituționalist. Acesta din urmă s-a dezvoltat, în principal în S.U.A. ca o reacție împotriva abordării prea restrictive a demersului marginalist. El comportă un aspect pozitiv datorită faptului că se străduie

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
împotriva abordării prea restrictive a demersului marginalist. El comportă un aspect pozitiv datorită faptului că se străduie să lărgească analiza economică, s-o deschidă spre forme de raționalitate ce depășesc simplul calcul al lui homo oeconomicus și abordarea sa strict individuală. Grupurile sociale și organizațiile sunt și ele lua-te în seamă ca entități particulare. Din această perspectivă, Statul reprezintă o instituție cheie. Rezultă de aici un demers normatic ce încearcă să justifice intervenția Statului pentru a corija efectele negative ale

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
încercăm să descoperim evoluția conținutului exigenței echității ce fondează serviciul public. Concepțiilor tradiționale statutul prefigura situația tuturor salariaților, prețul identic era un semn al egalității li se substituie alte logici: statutul poate fi justificat și evoluează în numele eficienței globale și individuale și diferențierea tarifelor poate fi la originea unor transferuri mai pertinente. La aceste două mutații majore trebuie să adăugăm o a treia: noua economie a rețelelor, ce ne arată că și în cazul unor randamente crescătoare, monopolul nu este neapărat

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
anumite zone, al căror dinamism introduce în declin alte regiuni învecinate. O societate terțiară este, deci, contrar opiniei curen-te, ca și societatea industrială la începutul secolului al XIX-lea, o societate cu tendințe inegalitare din punctual de vedere al repartiției individuale a veniturilor, ca și din punctual de vedere al repartiției regionale a producției de avuție. Internaționalizarea economiilor este, într-o primă analiză, un mijloc de a lupta împotriva inegalităților din interiorul unei națiuni. Într-adevăr, specializarea, sau diviziunea internațională a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]