8,706 matches
-
Octavian Paler, Mircea Dinescu, Nicolae Manolescu, Nichita Stănescu, Gabriel Dimisianu, George Arion). Observator atent al lumii înconjurătoare, el caută să desprindă semnificația mai adâncă a evenimentelor prezentate, de multe ori revelatorii pentru specificul național, și totodată se autoportretizează indirect ca ins bonom și simpatic, capricios și naiv, impulsiv și indolent. În volumul Ceva care seamănă cu literatura (2003; Premiul Asociației Scriitorilor din București) criticul regrupează paginile publicate timp de doi ani la „Ziarul de duminică”, în cadrul unei insolite campanii purtate împotriva
STEFANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289910_a_291239]
-
crime), plagiat după un autor italian. I s-au acordat Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1968, 1983) și Premiul Uniunii Scriitorilor (1972, 1981). În chip nu tocmai ironic, Ș. ar putea fi socotit o variantă fericită a personajului său predilect, insul superior programat, dar care își vede la un moment dat destinul înscris pe o curbă descendentă. Cultivând o proză în genul lui Al. Ivasiuc și Nicolae Breban, Ș. rămâne o figură de rang secund, neputând specula până la capăt tematica și
STEFANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
sprijinită și de un scenariu narativ aparte. Romanul are forma unei clepsidre răsturnate, moartea mamei fiind pretextul care antrenează atât consemnarea biografiei acesteia, cât și prezentarea destinelor paralele ale celor patru fii veniți la înmormântare. Protagoniștii sunt, de astă dată, inși dezabuzați, robotizați, a căror ființă interioară e redusă la stadiul de „simplă marionetă în mâna unui destin numit Eroare” (Teodor Tihan). Cu Speranța care ne rămâne (I-II, 1974-1977), una din scrierile sale cele mai solide (în special primul volum
STEFANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
confesiunea transpusă în stil indirect liber cu „povestirea indirectă” (Ioan Holban) sau cu documente de tip autenticist, precum scrisorile. Ion Varlam, protagonistul din Dimineața, își oblojește ființa fracturată prin rememorarea poveștii bunicului și a tatălui său, artiști din lumea satului, inși învinși sau aflați în răspăr cu meandrele istoriei (unul ucis, altul închis din motive politice). Dacă prin Cristian Omu din După echinocțiul de primăvară se reia același profil tipologic, meritul acestui roman îl constituie încercarea de a prezenta crepusculul lumii
STEFANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
Iustin Gheorghianu din Ruptura, descendentul unei familii de academicieni, pornit pe neașteptate într-o călătorie detectivistic-psihologică spre descoperirea adevăratei esențe a mediului său. Drumul spre centru, presărat de martori și deținători ai poveștilor, este jalonat de destinele fracturate ale unor inși aparent ratați, victime ale „instinctului priorității” bunicului și tatălui, adevărații impostori din mediul științific. Alte cazuri asemănătoare apar în Drumuri de fum, unul din cele mai reușite romane ale lui Ș. Dubletul tipologic, încarnat de Matei Hermeziu și Ieronim, se
STEFANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
zis „hotel” stă o ibovnică a hoțului, Creața. Într-o cafenea sordidă apare și un personaj dintr-o lume diferită, avocat și scriitor excentric, în căutare de subiecte. După un timp „hotelul” Maidan ajunge în „mâna de fier” a unui ins care deschide aici o „academie de pungășie” și, în calitate de rector și profesor, începe să le predea „academicienilor” „arta de a fura”. Descrierea abjecției și promiscuității include, în spirit umanitarist, situații învederând în sufletele declasaților licăriri de generozitate, de omenie: Creața
STOIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289948_a_291277]
-
de un colocatar enigmatic. Acesta îi propune, într-o seară, să devină mama adoptivă a băiatului său, născut de o soție de care a divorțat, fata urmând să primească drept compensație o mare colecție de bijuterii. Dar Olga află că insul e arestat și că bijuteriile îi fuseseră confiscate. Nu reușește să îl mai vadă. Află însă, cu timpul, că a fost eliberat, întrucât bijuteriile îi aparțineau realmente și că băiatul i-a murit. Zbuciumările pictoriței sunt transcrise convingător, enigma bărbatului
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
și, identificând în doctorul Ara Surenian pe un presupus iubit din vieți anterioare, i se devotează ca o preoteasă păgână zeului adorat. O motivație cât de cât rațională a acestei sclavii sentimentale liber asumate lipsește. În afara profesiei, medicul e un ins terre-à-terre. Departe de a fi atractivă, înfățișarea lui e mai curând repugnantă, comportamentul se dovedește primitiv, uneori de-a dreptul grobian, iar caracterul - dubios. Ana vede în Ara un avatar al perechii ei ideale eterne, o reîncarnare a Marelui Preot
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
devine prototip. Transformarea aceasta e interesantă în sine, pentru că în ea se află, de fapt, virtuțile terapeutice ale povestirii. După ce și-a enunțat și exhibat unicitatea, individualitatea, destinul narat se poate consola cu gîndul reprezentativității sale. E de ca și cum un ins se desprinde o clipă din mulțime, afirmîndu-și diferența, doar pentru a se întoarce în secunda următoare în rîndurile celorlalți. Firește, povestea transformării lui Donald în Deirdre McCloskey nu poate deveni pildă pentru umanitate, decît în subtextul ei abstract, detașat de
O cronică identitară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17132_a_18457]
-
unei pelicule în care vedeta juca pe un iremediabil cabotin, ce-și irosea viața intimă, încredințat că este un mare și neînțeles artist. Numărul în care se producea pe scenă cabotinul de music hall înfățișa, cu baston și canotieră, un ins încă tânăr, dansând step - ceea ce-i permitea anumite figuri cu bastonul - pe când se plângea de rigorile fiscului, de ubicuua prezență a perceptorului. Publicul de pe ecran făcea un haz moderat de fâțâielile eroului, cel din sală, printre care mă număram, nu pricepea
Mic bilanț de ocazie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17119_a_18444]
-
tânăr, dansând step - ceea ce-i permitea anumite figuri cu bastonul - pe când se plângea de rigorile fiscului, de ubicuua prezență a perceptorului. Publicul de pe ecran făcea un haz moderat de fâțâielile eroului, cel din sală, printre care mă număram, nu pricepea obsesia insului, ce se dorea reprezentând un tip curent al societății britanice. Asta pentru că, acasă la noi, în plin comunism, impozitele, taxele, cheltuielile de regie treceau ca și neobservate, în puținătatea, totuși, a lichidităților pe care regimul roșu le rezerva salariaților săi
Mic bilanț de ocazie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17119_a_18444]
-
fie în față. E mai înalt..." Drumul e în pantă, alunecos și istovitor. Cine ești, omule?" ar vrea să știe naratorul liric, mai ales când îl aude râzând "cu gura lui de roată dărâmată"... Curioasa comparație spune și ea ceva: insul din spate nu-și mai urmează, nici el, calea naturală - roata lui e "dărâmată", indiferent dacă versul dă de înțeles și că râsul cu pricina "scârțâie" ca o roată de car în stare foarte rea. Tentația e mare de a
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
De ce vrei musai s'o pipăi, s'o vezi, să o dezbrac, tocmai acuma când nu se mai poate, de ce pretinzi că nici n'a fost nici o flanelă, că nu mă vezi, că nu mă simți, că nu mă recunoști? Insul vorbăreț (românescul INS vine de la ens-entis latin, ce avea să desemneze însuși EU-l filosofic!) care ține să-i aducă aminte iubitei de un pulover ce-i ședea lui deosebit de bine ("spuneai că-mi șade/ ca o armură de smalț
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
s'o pipăi, s'o vezi, să o dezbrac, tocmai acuma când nu se mai poate, de ce pretinzi că nici n'a fost nici o flanelă, că nu mă vezi, că nu mă simți, că nu mă recunoști? Insul vorbăreț (românescul INS vine de la ens-entis latin, ce avea să desemneze însuși EU-l filosofic!) care ține să-i aducă aminte iubitei de un pulover ce-i ședea lui deosebit de bine ("spuneai că-mi șade/ ca o armură de smalț"), e cineva cu
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
explicase că ele erau puse acolo pentru șamanul local; uneori și cîte-o țigară, cîte-un rest de băutură... Asta îmi plăcuse. Și-l tot băteam la cap să-mi facă cunoștință cu șamanul pe care mi-l descria ca pe un ins formidabil. Cînd îl rugam, Sava mă întrerupea cu sicceas, sicceas! cum spun ei cînd cer nițică răbdare. Și, văzînd că nu-l slăbeam, la un moment dat, îmi ceru sticluța de coniac Vrancea pe care o purtam mereu asupra mea
Baikalul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17150_a_18475]
-
de cartier" din zilele noastre. Este considerat handicapat, i se născocește și o poreclă, iar când oamenii de știință îi recunosc valoarea (la 11 ani își dă doctoratul în matematică), "taică-său câștigă bani buni pariind pe inteligența lui cu inși racolați în special de prin cârciumi". Povestirea este un Luceafărul rescris în registru comic, autorul exploatând cu vervă pitorescul unui stil de viață zgomotos și vulgar, pe care îl recunoaștem imediat. Iată o secvență antologică: "Împlinise patru ani și copiii
UN CRISTIAN TUDOR POPESCU MAI PUȚIN CUNOSCUT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17138_a_18463]
-
desface În jurul lor, fără nici un ajutor, purtați doar de iluzia regăsirii patriei pierdute și de speranța că pot relua, de unde au lăsat-o, viața de altădată. Existența lor de acum se consumă În ritmul impus de hazardul drumului și fiecare ins deține În această aventură colectivă un rol precis. Pélagie LeBlanc este o conducătoare charismatică și Înțeleaptă, un fel de Moise laic și autoritar, Bélonie, bătrânul centenar, este memoria comunității, povestitorul, biblioteca ei orală, o Céline, infirmă și răbdătoare, este vindecătoare
Un Ulise colectiv. In: Editura Destine Literare by Mircea Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/81_a_353]
-
mediul bucureștean - frivol, scânteietor în aparențele lui, făgăduind o viață ușoară, în care luxul și aventura te însoțesc permanent. Epatată de sclipirile înșelătoare ale acestei lumi, Anișoara devine repede victima inocentă a unei imoralități generalizate. Prezența tonică a soțului ei, ins neînsemnat și mărginit, dar cu o filosofie patriarhală de viață, o ajută să se desprindă de existența artificială a capitalei și să revină la ritmul calm al obișnuințelor anterioare. Florentina (1931) avansează, în esență, o propunere de caz asemănător. De
KIRIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287715_a_289044]
-
lume aparte, de visători și inadaptabili, de cheflii simpatici și ratați întristători, aceea care, mai ales la căderea nopții, se perindă în paginile acestor ușor aburite rememorări. Cozeuri de scăpărătoare vervă, firi dificile, făcându-și din nonconformismul criant un panaș, inși care stârnesc râsul, bieți nefericiți, purtându-și la vedere crucea, chipuri atinse de umbrele ftiziei în floare, cătând parcă dincolo de clipă, spre sorocul funest ce se apropie. Glume, farse (crude, uneori), dueluri ale vorbelor de spirit, dar și jalnice răsuciri
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
umor subțire nu este mai evidentă decât în aceste cărți. Analistul dezvelește cu aceeași grijă ființa artistului, ca și pe a omului în general, cu atât mai mult cu cât are de dat seama despre un paradox: artistul este un ins de mare vitalitate, dar, pe de altă parte, și sărăcia interioară poate fi un factor de creație, uneori mai intens decât bogăția. Există, prin urmare, fără ca această distincție să îi ierarhizeze valoric, artiștii „calzi” și artiștii „reci”. Pe R. îl
RAICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289117_a_290446]
-
elipsa, privilegiind notația seacă de tip comportamentist, actele bizare ale personajelor și lăsând suspendată motivația lor obscură. Cel mai bine îi reușește lui S. surprinderea cu o placiditate trucată a dramelor care izbutesc să întrerupă circuitul sufletesc monoton al unor inși mecanizați, aplatizați de viața de provincie. Astfel, în povestirea Într-un oraș, cea mai realizată, gestul simbolic al unui tată care recuperează rămășițele fiului său căzut pe front este prezentat ca actul unui dement abulic. Atmosfera cenușie a târgului de
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
instantanee fără legătură între ele, oamenii nu au identitate, veștile par a se transmite sincopat, haotic.Tragicul situației este accentuat de adoptarea tonalității indiferente, apatice, S. configurând o atmosferă de plictis și stereotipii și izbutind să creeze un personaj - tatăl, ins cu mintea obnubilată, pe de o parte, de abstracte idealuri eroice, iar pe de alta, de inerția existenței cotidiene. Mai puțin percutante, din cauza tonului pedant-moralizator, sunt câteva schițe care mizează pe comicul absurdului (Un om ca mine și un câine
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
a avea la trecut. Dacă avutul ontologic nu rămâne în trecut, ci debordează prezentul, încălcând domeniul lui a fi, el se preschimbă în „avut pseudoontologic”. A fi „se sublimează” în a avea. Foarte simplu spus, își devine copie palidă, epigon. Insul aflat în această situație a căzut în „lumea lui pseudo”. El nu este, ci pare. Cazul și mai grav e acela în care cineva se lasă asimilat nu de propriul avut ontologic (devenit pseudoontologic), ci de al altora. Efectul nu
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
T. continuă în romanul Mărturisirile unui neisprăvit (1999), în volum fiind reluat și Rătăcire. Aici, un „prieten” al autoarei, defunct, își anunță repetat intenția de a-și povesti viața, dar în loc să o facă, formulează mereu felurite reflecții, privind îndeosebi condiția insului neînseriabil. Solilocviul cuprinde și amintiri: din adolescența locutorului și mai ales din perioada terorii naziste, când oamenii erau încărcați în vagoane, ca vitele, și duși la moarte. Covârșitoare numeric în bibliografia lui Ș. sunt totuși cărțile tălmăcite. Printre transpunerile în
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
în propriul trup.” Textul aparține secțiunii care deschide Cronici literare și care propune recitirea unor clasici, precum Mihail Sadoveanu sau Ioan Slavici. Sadoveanu este văzut ca autor modern care „participă ori asistă nu la întâmplări, ci la povestirea întâmplărilor”, „un ins care «ascultă» ce se spune, care colecționează variantele unor istorii, dar nu înseși istoriile”. Mara lui Slavici nu ar fi romanul Marei, ci romanul procesului „existențialist” prin care Persida și Națl se sustrag normei și modelului determinat de aceasta. În
STANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]