4,107 matches
-
bărbați înveșmântați în pânză albă țopăiau pe loc. În mijlocul încăperii, de unde paharul și lumânarea fuseseră luate, câteva fete, în stare semihipnotică, dansau cu mișcări lente, mereu gata parcă să se lase depășite de ritmul tobelor. Cu ochii închiși, drepte, se legănau ușor înainte și înapoi, aproape fără să se clintească din loc. Două, obeze, aveau chipul acoperit cu un văl de rafie. Între ele se afla o negresă înaltă și subțire, pe care d'Arrast o recunoscu de îndată ca fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mătase albastră foarte subțire, cu marginea ridicată în față și împodobită cu pene bogate. În mână ținea un arc, jumătate verde jumătate galben, și o săgeată, în vârful căreia era înfiptă o pasăre multicoloră. Pe trupul plăpând, frumosu-i cap se legăna încet, puțin răsturnat pe spate, iar pe obrazul adormit se răsfrângea o melancolie liniștită și nevinovată. Când muzica se oprea, ea se clătina, toropită. Ritmul întețit al tobelor era ca o tulpină nevăzută, în jurul căreia fata își încolăcea arabescurile moi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de cuvinte. — Dumneavoastră, dacă sunteți prietenă mai veche, veniți la un fel de aniversare. Învierea trecutului ! Nostalgiile sunt conciliante... fredonează din nou pisălogul. Nu mai avem însă mult, trenul tocmai părăsește ultima stație înaintea destinației. Garnitura se urnește greu, se leagănă pe tampoane, își adună puterile, balansează leneș pe stânga, pe dreapta, își dezmorțește articulațiile, a prins viteză. Se înșurubează, tot mai flămând, în aer, mușcă furios din arătarea de fum a amurgului... prin dreptul compartimentului, pe culoar, trece pelerina cenușie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu coasa ei lungă, peste peisajul sutelor de morminte. Când cortegiul se oprea, lespezile se ridicau. De sub ele, se înălțau fantome, fluturând mânecile negre și lucioase ale mantiilor, luminate de albul sinistru, de var, al oaselor pictate pe mătase grea, legănându-se, în falduri. Oase albe, de mort, ale pieptului, brațelor și picioarelor, în lumina făcliilor ridicate de cavaleri slujitori, și ei, ai Morții. Șirurile de călăreți purtau măști, semănând, și ele, cu niște cranii. Cor popular care râde, grotescul care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a goni, cu ei, în vijelia unei fantezii macabre ? — Fiul Siei ar trebui să semene cu Cosimo ? Ar trebui ? Spune, hai, spune... Ar iubi coridele, luptele de cocoși, poate, boxul, măcar fotbalul, mascaradele nocturne cu cai mascați și cavaleri sumbri, legănându-și capetele de morți, spre jalea și jubilația mulțimii, pentru poftele ei rele, un astfel de tânăr, ajuns om în toată firea, nu și-ar mai inventa sau blestema mama, s-ar mulțumi cu absența ei. S-ar mulțumi, precum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
stângul, aplecându-se, să vadă mai bine. Gulerul cămășii gălbui ieșise puțin peste haină. Talpa pantofilor s-a frecat, scârțâind, de parchetul lucios. A tresărit, enervat, clipise repede, de câteva ori. Stingherit de zgomot, dar poate și de lumină, se legănase ușor spre stânga, încercând un unghi mai bun. Încercase să primească totul, abia apoi detaliile. Căuta, poate, și în acest tablou, ca în celelalte scene mitologice ale florentinului, copacul antropomorfizat ? Rămăsese multă vreme fără să se miște. Urechile mici erau
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care încerc să mă smulg, cruzimea zilei care va mai înghiți un cadavru. Revăd visătorii, luptătorii, vinovații, trădătorii fără scrupule. Împovărat de deznădejdea trenului fără țintă. Dintr-odată : un birou lung, lucios, luminat de chelia roșiatică a omulețului care se leagănă, agitat, ca lichidul din sticla gălbuie și plată pe care o tot înfige între buzele livide. Cristalul mesei perforat de privirea sa, aprinsă de patimă și viclenie. Mă scutur, să scap... încerc să deslușesc doar o scurtă întâmplare, cu zei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Da, așa m-am gândit și eu. Astăzi ar fi prea mult. Ne simțim bine aici. Aproape de aceeași statură, cadențând molcom, priviri înviate de plăcerea dialogului. Blondul oferea în răstimpuri bruște precipitări de ritm. Celălalt zâmbea doar, masiv, prudent, și legăna jacheta de lână. Târziu, reveniră la hotel ; deschiseră fereastra, apoi cărțile. În patul de-alături, lucioasa pijama se ridică, trecu în baie. Rămas în cameră, colegul zâmbea, abia de-și stăpânea râsul : văzuse obișnuitele șervețele în palma grăsuță. Îl surprinsese
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îndelung zațul de pe fundul ceștii până ce gura îi deveni neagră, amară. Nu se mai importa cafea ! Pe piața neagră, kilogramul costa jumătate de salariu. Surogatul ăsta grețos ? Din orz... „Înlocuitor“ pentru o lume de înlocuitori. Autobuzul umflat de trupuri se legăna, somnolent. Cupola de sticlă a gării, gâfâit, guri dezlănțuite. A.P. se strecură până la una din cozile lent mișcătoare, ajunse în dreptul unui grilaj gri, citi deasupra cuștii : BAGAJE. Avansă, valiza îi fusese smulsă de o mână grea și umedă. Se trezi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
afară, nu reușește. Întinde palma sub palma cumpărătorului, trage lent bancnota. Primise biletul, reintra în sală. Alte două ore în cușca unei povești care rulează oricât. A venit seara violetă, dospită. Pietonii nu mai îndrăznesc decât mișcări restrânse. Furnicarul se leagănă, năucit de dorinți obscure. Oboseala, plictisul, neputințele. Ceasul oprit, ca și inima... — Dați-mi un bilet, repetă pentru a treia oară cinefilul. Mopsul e la datorie, cu ochii lipiți de somn. Umeri fragili, bust delicat, mâinile voinicești și picioarele pitice
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
încă o dată, în sens invers. Când se scoală, părul e totdeauna încâlcit. Privește încă o fracțiune ima ginea din fereastră, tăietura fermă a chipului, linii apăsate, contur regulat. Își îndreaptă gulerul bluzei cafenii și cordonul, strângând cureaua poșetei care se legăna pe umăr. La colț, în dreptul poștei, apar de obicei grupurile care vin dinspre troleibuz. Poate țeapănul Caropol, șeful. Acru, dimineața, ca toți ulceroșii, sâcâit de brațul ciripitoarei care țopăie, guralivă, în urma lui. Sau politicosul Vornicu, și el ursuz în ultima
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
militar vechi, dar n-am mai pomenit să spânzure oameni așa, aproape pe întuneric... Apoi tăcu brusc. Privirea lui se oprise asupra spânzurătorii, al cărei braț parcă amenința pe oamenii din groapă. Și în aceeași clipă ștreangul prinse a se legăna ușor... Caporalul simți un fior rece și întoarse repede capul. Atunci însă văzu crucile albe, în linii drepte, din cimitirul militar și, buimăcit, făcu stânga împrejur, dând iarăși cu ochii de morminte în cimitirul satului... Fu cuprins de o frică
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
apropie de general ca să se mai plângă, drept explicație, de nedisciplina oamenilor. Generalul însă, cu o indignare stăpânită, îl întrerupe scurt, mormăind: ― Vom vorbi mai târziu... Acuma, la datorie! Pe cărarea sură, în coborârea grăbită a înserării, grosul convoiului se legăna încet. Condamnatul, înfășurat într-o mantie verzuie, cu gulerul ridicat, cu o pălărie civilă în capul plecat, pășea mașinal la brațul unui preot militar bătrân, înconjurat de patru soldați cu baioneta la armă. Urmau grupuri de ofițeri și soldați, de-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și, în vreme ce oamenii strigau "trăiască", l-a sărutat zgomotos pe amândoi obrăjorii. Cuprins de o spaimă dureroasă, copilașul a început să plângă și să se zvârcolească în brațele străinului care, ascultând acum discursul protopopului, încerca să-l ostoiască și-l legăna ușor. În cele din urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat, acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat în seama doamnei Bologa, care se împurpurase de rușine și de emoție. În brațele ei Apostol se mulcomi, privind însă mereu înfricoșat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bateria lui, când, deodată, răsună din urmă glasul lui Klapka, ascuțit, mînios: ― Telefonist!... Telefonist! Unde-i telefonistul? Bologa înțelese și zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și capricioase, fără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca o mireasmă din altă lume. ― ... S-ascultăm sfânta evanghelie! cântă preotul, tărăgănat, uitîndu-se peste capetele mulțimii cu o privire care parcă vestea o taină nouă. Toată lumea căzu în genunchi. Apostol asculta dus, cu ochii pe buzele preotului. Cuvintele se legănau, pluteau și se împreunau într-o melodie stranie, care-i picura în suflet nemărginită încredere. Încet, în neștire, plecă fruntea în pământ, simțindu-și inima copleșită de ceva nespus de amar. Apoi deodată auzi iar glasul preotului, triumfător și puternic
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
parcă n-ar mai fi fost unse de luni de zile. Trebuie să fi trecut de nouă... Ce-mi pasă? Am vreme destulă... Numai Dumnezeu să-mi ajute să..." Apoi coti la stânga, pe marginea pârâului. Murmurul undelor neostoite se risipea legănat prin valurile de pâclă. Ici-colo, pe dealuri, tremurau pâlpâiri de lumină, ca niște licurici, însemnînd case nevăzute. Drumul șerpuia cenușiu în beznă. În pârâu, din când în când, fulgera cîte-o lucire argintie. Deși n-a umblat pe aici decât o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu privirile strălucitoare, șopti în neștire: " Iubirea trăiește veșnic, fără început și fără sfârșit... Prin iubire cunoști pe Dumnezeu și te înalți până la ceruri..." Se scufundă câteva clipe într-o liniște adâncă peste care sufletul lui plutea lin și se legăna ca o frunză pe oglinda unei ape fără unde. Apoi se scutură și porni iar, prin odăiță, ascultîndu-și pașii, care băteau pe podele cu lovituri regulate, ca limba unui ceasornic... Gânduri subțiri ca niște ace lungi îi înțepau creierii și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răgușit, glasul pretorului. Atunci Bologa, nerecunoscând glasul și vrând să vază cine a strigat, ridică fruntea și dădu cu ochii, de-abia la vreo zece pași, de un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat în vârf. Ștreangul se legăna puțin și legănarea aceasta îi aduse aminte cum a încercat el odinioară, cu mâinile, rezistența funiei. În lucirea albă a lemnului se deslușea ceva straniu, încît Apostol lăsă repede capul în jos. Când deschise iar ochii, se pomeni lângă stâlp
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Viața este ca un foc viu care trebuie să ardă și fiecare secundă devenea tot mai puternică și mai solemn accentuată, țậșnind victorioasă din ornicul pe care îl instalasem odată pe ascuns dedesubtul capacului de la volan. Începusem să mă las legănată de vise, plutind între durere și beatitudine și trecusem deja fruntariile acestui tărậm, încercậnd să o readuc pe mama, de curậnd plecată de acasă de la noi. O căutam disperată printre vecini, încercậnd să ghicesc sensul oricărui cuvậnt, să-i aflu
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
în mine izvorul întregii nenorociri, tocmai acolo unde odinioară fusese izvorul tuturor fericirilor. Despărțirile trecuseră .greu, lăsậnd răni adậnci în sufletul meu care simțea acum sfậrșitul zilelor de toamnă pătrunzător pậnă la durere. Mă agățam cu tristețe de fiecare frunză legănată de vậnt, de fiecare țipăt de cocor călător...Știam că el se va întoarce, dar pentru mine era deja prea tậrziu...În schimb, devenisem conștientă că trebuia să suport suferințele pe care eu însămi mi le pricinuisem. Sufletul meu era
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
și de agilitate spirituală. Prietenia noastră se baza mai mult pe contraste decật pe asemănări. Eu, blondă naturală, visătoare și pasională, el, un brunet veritabil, echilibrat și energic, dar mai ales foarte sever cu sine însuși. Continuam să mă las legănată de vis, închipuindu-mi că zac într-o barcă plutind pe ape printre nuferii lui Manet, gậndindu-mă că singurul lucru care ne-ar putea face fericiți este contopirea cu ora miraculoasă a tinereții, această fiară sălbatică care devorează totul în
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Tăriceanu și Îi sare la gât lu’ Crin. Crin - zici că e domnișoară! - vrea președinție și se lasă băgat la colț de Popescu și de Ursu fără coadă, la realitatea Vântului. Geoană strigă la romexpo că România s-a tot legănat, În derivă, iar Bombonel a devenit doctor de politică, stetoscopul Îi mai lipsea, și este de părere că boala țării se numește Băsescu. Și țara? Zi-i, Gore, zi-i Gicule, cum rămâne cu țara? Gore și Gicu Își ciocnesc
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
pe toate ca un om mare... Mai citește și tu, Gore, fă lecturi, lasă pariurile la fotbal, că te tâmpești și mai tare. Plus mintea copiilor... Nasol... Ce dracu’ mai facem cu tine, Îți dăm bere din biberon și te legănăm pe picioare? Să vii la mine să-ți dau cartea lu’ braun, a avut mare succes, s-a făcut film cu hencs după ea, și hencs e bun. M-am prăpădit după el În gamp, atunci când alerga prin america, cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Prin flăcări întreite, e imn religios. E-a clopotului Buga, suspin și lamentare Ce-a munților ecouri de freamăt le-au împlut. Ah! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare Că glasu-ți pentru lume și cer este făcut. Te leagănă pe vânturi, și-a ta melancolie Misterioasă limbă în inimă lovind, Fă lacrime să curgă, colo fă-n veșnicie Eroul să tresalte, al tău glas auzind. {EminescuOpIV 57} Și strunile plesnite, și harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atârna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]