4,697 matches
-
un vid, cum spune, ci dimpotrivă: în vid, un esențial. Fapt care nu atenuează sentimentul eșecului, dar care purifică orice criză teribilă, delirantă, extazică a adevărului. Contemplate acum, vidul și esențialul nu mai dor; prin conștiința eșecului, disperarea e complementară melancoliei. În tinerețe, era complementară doar plictisului, anxietății și extazului. Dostoievskian, Cioran nota în aceeași scrisoare către Eliade: „Îmi e imposibil, dragă Mircea, să scriu despre un gânditor pe care-l iubesc, despre o carte citită, despre o întâmplare trăită. Toate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
De un an și jumătate am călătorit șase luni, pe țărmuri de mări și pe creste de munți. Nu atât curiozitatea de a vedea, de a ști, de a descoperi, cât dorința de a îneca prin viteză sau oboseală o melancolie a cărei intensitate se ridică la limită de câte ori sunt atent la mine însumi.” (482). Altcândva, spera să găsească „un remediu împotriva frumuseții, împotriva ispitelor ei distrugătoare”, nemaiputând să suporte „povara priveliștilor” (480). Toate acestea, ca vindecare prin exces rimbaldian al
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
despre Cioran s-ar putea spune că nu se scaldă deși se scaldă în apa aceluiași râu. Dacă ne-am juca noi înșine cu paradoxurile, am spune: și asta pentru că Cioran este el însuși râul. Corpul, umorul, melancoliatc " Corpul, umorul, melancolia" Fiind prezent, proiectând-o exclusiv ca prezent, existența se manifestă pentru Cioran ca un echilibru fragil între sens și corporalitate. Îi citește pe Epictet, pe Seneca, în special pe Marc Aureliu („mai folositori la necaz decât Părinții Bisericii” Ă 515
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îngăduit Ă contrar turmei din jur Ă să perseverez... în ființă fără teroarea viitorului” (484 Ă 2 decembrie 1946). Cum plătește Cioran o astfel de înstrăinare, nu față de viitor, ci față de propriul prezent?! Probabil că prin scris. Punitiv, scrisul însumează melancolia, anxietatea, neliniștea, plictisul. Așadar, scrisul ca drog: deopotrivă asumare a nimicului și depășire a lui. Sau, mai exact, scrisul ca amânare, căci există o „valoare metafizică a lui farniente” (435 Ă 20 noiembrie 1971), a cărui intuiție un Eliade nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la umăr, cum îmi scrie Nuțu, nu e nevralgie, ci reumatism. Nu trebuie să iei aspirină, nici nimic altceva, ci să te frecționezi cu ceva pe bază de camfor” (115 Ă 14 aprilie 1969). Iată, astfel, nu un specialist în melancolie, ci în bolile trupului, un adevărat medic al lui. Tot lui Aurel Cioran îi scrie, la 4 februarie 1969: „trimite-mi de urgență o rețetă pentru trei tuburi de Influenzinum 7. Sunt niște granule homeopatice pentru prevenirea răcelii și chiar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dar nici nu i-a stârnit lui Pascal pasiunea negării. La drept vorbind pentru a reveni, nu numai Kirillov iubește gimnastica; o fac deopotrivă Kafka și Bacovia. De fapt, toate acestea Ă sfatul, prudența, grija excesivă Ă pentru că, „specialist în melancolie”, despre care spune adesea, cu modestia orgoliului, că știe câte ceva, Cioran s-a ridicat, demonic, deasupra bolii. Consecință tot a unei metamorfoze, ori a unei ciudate antinomii. Nu invocase el „postulatele contradictorii” ale lui Baudelaire?! Un astfel de postulat e
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ne agita aiurea pentru te miri ce și nimic, o scandaloasă inaptitudine la «fericire»” (24 martie 1980 Ă 539). Crezându-se înrădăcinat în prezent, el nu se poate, totuși, sustrage eredității Ă din care țâșnește nu numai frământarea, ci și melancolia. Iată: „Ce e cu tine? Ce mai faci? Te simt mai degrabă sumbru. Ce se întâmplă? Nu trebuie să iei lucrurile prea în serios. A ne face sânge rău: asta e o specialitate a familiei noastre. Cea mai mare nenorocire
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în această nefericire o abatere de la sensul comun, poate modern, al fericirii. Îi scrie fratelui: „mă gândesc adesea la mama noastră, la ceea ce avea ea excepțional, la vioiciunea și (de ce nu?) orgoliul ei, dar, mai ales, la deliciul și otrava melancoliei pe care ne-a transmis-o și nouă” (83 Ă 17 octombrie 1967). Așadar, deliciul și otrava melancoliei... Să ne amintim, tot din Cioran, tot din corespondență: „dulceața nimicului”, „fascinația răului”, „resemnarea și plăcerile ei”. Iată cum nefericirea devine fericire
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
la mama noastră, la ceea ce avea ea excepțional, la vioiciunea și (de ce nu?) orgoliul ei, dar, mai ales, la deliciul și otrava melancoliei pe care ne-a transmis-o și nouă” (83 Ă 17 octombrie 1967). Așadar, deliciul și otrava melancoliei... Să ne amintim, tot din Cioran, tot din corespondență: „dulceața nimicului”, „fascinația răului”, „resemnarea și plăcerile ei”. Iată cum nefericirea devine fericire, iată cum a fi ursuz ajunge să însemne restaurarea unei ordini cu sine însuși. În fond, melancolia Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
otrava melancoliei... Să ne amintim, tot din Cioran, tot din corespondență: „dulceața nimicului”, „fascinația răului”, „resemnarea și plăcerile ei”. Iată cum nefericirea devine fericire, iată cum a fi ursuz ajunge să însemne restaurarea unei ordini cu sine însuși. În fond, melancolia Ă cu dublul său regim Ă este mitul fondator al proiecției cioraniene despre sine. De aici, importanța pe care Cioran însuși i-o acordă în corespondență. Astfel, „Înclin să cred că melancolia e tara familiei noastre. Ce poți face împotriva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
restaurarea unei ordini cu sine însuși. În fond, melancolia Ă cu dublul său regim Ă este mitul fondator al proiecției cioraniene despre sine. De aici, importanța pe care Cioran însuși i-o acordă în corespondență. Astfel, „Înclin să cred că melancolia e tara familiei noastre. Ce poți face împotriva eredității?” (295 Ă 17 februarie 1976). Apoi: „Melancolia a fost blestemul familiei noastre. Știu câte ceva despre asta” (380 Ă 8 martie 1980). Deci, „melancolia, această rană a frumuseții” (456 Ă 28noiembrie 1975
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mitul fondator al proiecției cioraniene despre sine. De aici, importanța pe care Cioran însuși i-o acordă în corespondență. Astfel, „Înclin să cred că melancolia e tara familiei noastre. Ce poți face împotriva eredității?” (295 Ă 17 februarie 1976). Apoi: „Melancolia a fost blestemul familiei noastre. Știu câte ceva despre asta” (380 Ă 8 martie 1980). Deci, „melancolia, această rană a frumuseții” (456 Ă 28noiembrie 1975). Nu-i decât un vers (posibil) din Furtuna lui Shakespeare, în traducerea lui Haig Acterian, pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
acordă în corespondență. Astfel, „Înclin să cred că melancolia e tara familiei noastre. Ce poți face împotriva eredității?” (295 Ă 17 februarie 1976). Apoi: „Melancolia a fost blestemul familiei noastre. Știu câte ceva despre asta” (380 Ă 8 martie 1980). Deci, „melancolia, această rană a frumuseții” (456 Ă 28noiembrie 1975). Nu-i decât un vers (posibil) din Furtuna lui Shakespeare, în traducerea lui Haig Acterian, pe care Ă își amintește Cioran Ă acesta le-ar fi citit-o, lui și lui Eliade
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și lui Eliade, într-o casă din str. Câmpineanu. Ce mult se va fi recunoscut Cioran în el, din moment ce nu l-a uitat! La drept vorbind, un vers care ascunde în metafora lui întreaga experiență a lui Cioran privitoare la melancolie: deopotrivă salvare estetică a suferinței, depășire a răului prin asumarea lui, iluminare prin durere. Melancolicul se salvează, masochist aproape, tocmai prin explorarea și perpetuarea stării de criză; un masochism al cinicului care se ascunde în orice epicureu. Tocmai de aceea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în prezent a devenit, și pentru Cioran, o iluzie. În fine, e înstrăinat de limba pe care a încercat să o tot ucidă; va fi fost înstrăinat mai ales de lipsa unui sens, a Sensului. Numai că, adânc înrădăcinat în melancolie, Cioran trăia cu o anume pasiune ascunsă tocmai dezrădăcinarea de toate acestea. Spune într-o scrisoare: „Greșești dacă iei în tragic povestea asta cu înstrăinatul. Eu sunt înstrăinat, fără îndoială, în parte, și numai uneori total; dar numai uneori” (269
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în tragic povestea asta cu înstrăinatul. Eu sunt înstrăinat, fără îndoială, în parte, și numai uneori total; dar numai uneori” (269 Ă 9aprilie 1975). Cum să ia în tragic povestea cu înstrăinatul, când el se simte foarte bine în găoacea melancoliei, în care se închide cu voluptate? Sceptic, melancolic, umorist, Cioran nu putea fi tragic, chiar dacă limitele care îl definesc se metamorfozează în deschideri și în iluminări. Să recitim: „Melancolia, această rană a frumuseții”. Dar poate că Cioran spunea toate astea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
povestea cu înstrăinatul, când el se simte foarte bine în găoacea melancoliei, în care se închide cu voluptate? Sceptic, melancolic, umorist, Cioran nu putea fi tragic, chiar dacă limitele care îl definesc se metamorfozează în deschideri și în iluminări. Să recitim: „Melancolia, această rană a frumuseții”. Dar poate că Cioran spunea toate astea conjunctural, numai și numai pentru a-și vindeca fratele. Nu-i decât o dovadă în plus că, umorist, el se transformă pe sine într-un actor în care exhibă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
De un an și jumătate am călătorit șase luni, pe țărmuri de mări și pe creste de munți. Nu atât curiozitatea de a vedea, de a ști, de a descoperi, cât dorința de a îneca prin viteză sau oboseală o melancolie a cărei intensitate se ridică la limită de câte ori sunt atent la mine însumi. Tu trebuie să cunoști oroarea de a gândi, frica de a simți înfiripându-se o idee ce apoi sapă carnea și spiritul” (482). Finalmente, n-a făcut
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să trăiască la Paris, cu rădăcinile înfipte, însă, în pământul țării. Nu-i vorbă, în bună măsură, o asemenea situație încorporează Cioran. Prin urmare, dacă adoră Parisul, Cioran o face și pentru că găsește în el agonia prin excelență, sursa unei melancolii nesfârșite, izvorul unei tainice împliniri. În timp, lucrurile par Ă la suprafață măcar Ă să se clarifice. A-ți întâlni conaționalii e un mare nenoroc, ba chiar o tortură. Preferă izolarea. „Pe români Ă spune încă din 1947 Ă evit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
parizian, citind poeți englezi și visând, fără idei, într-o neașteptare vagă” (1 ianuarie 1940 Ă 561). Este în toate o voluptate a dezolării de care Cioran este însă conștient. Se închină „esențelor dureroase” (1 ianuarie 1940Ă 561), iubește „egoismele melancoliei”, e nesincer “în numele suferințelor” de care numai el știe. Astfel, „Parisul e ca înainte, doar mai distins și mai cuceritor fără lumini. Când ies seara pe străzile lui dezolante, mă regăsesc și mă bucur. Orașul acesta pierdea mult prin veselie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în miezul propriei ființe. De fapt, cu nostalgia extazului, în miezul ființei. În realitate, proiect irealizabil, suplinit însă de evocarea locurilor prin care a trecut cândva. La urma urmelor, singurul proiect la care Cioran ține cu adevărat este cel al melancoliei. Numai ea, pare să spună Cioran, întemeiază. Numai absența dă sens. Oricum, el substituie vidul cu nostalgia. În vid, înstrăinarea oferă argumentele unei maternități recuperate, poate chiar ale unei patrii originare. Așa încât, în vid, Cioran se simte acasă. De-aici
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spună Cioran, întemeiază. Numai absența dă sens. Oricum, el substituie vidul cu nostalgia. În vid, înstrăinarea oferă argumentele unei maternități recuperate, poate chiar ale unei patrii originare. Așa încât, în vid, Cioran se simte acasă. De-aici, își construiește nostalgiile și melancolia. Iată: „Când mă gândesc câteodată la Parcul din Sibiu, am senzația că am fugit din paradis” (6 martie 1967 Ă 68). Altundeva: „Sper să nu mor înainte să revăd Șanta” (27 aug. 1973 Ă 216). De asemenea: „Simt o nevoie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
uite. Să se uite. Una dintre soluții e contemplarea mării până la pierderea sinelui. Alta e munca. Uneori invocată ca terapie, muzica: „Eu nu fac nimic bun, ascult toată ziua Schubert, Schumann, Brahms, mai ales Brahms; el e furnizorul meu de melancolie (parcă mai aveam nevoie!)” (24 noiembrie 1981 Ă 412). Alteori, poate complementar muzicii, îndepărtat, creștinismul. Orice altceva e lovit de inutilitate. „Ca să scap de viața de la Paris, mă refugiez adesea câteva zile la Dieppe, unde lucrez cu adevărat Ă dar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sărăcește” (idem). Se simte aproape de scriitorii ruși, pentru că simte nevoia de a se „otrăvi în rătăcire” (III, 267). De fapt, îi iubește pe spanioli, pe unguri, ba chiar se numește într-un loc nimic altceva decât un „mongol răvășit de melancolie” (I, 33). Dar definirea cea mai exactă, ca străin, este aceasta: „Sunt metafizicește un evreu” (I, 282). Un evreu, pentru că n-are rădăcinile niciunde, pentru că este în permanență altul, pentru că propria identitate se hrănește din criză, pentru că trăiește datorită unui
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cât am putut mai bine, și cred că am fost vesel tot timpul. Se vede însă că ceva mă rodea în ascuns și străbătea pe chip” (II, 125). Acum mărturisește Cioran c-a moștenit de la mama sa totul Ă bolile, melancolia, contradicțiile. Nu și umorul? Nu și scepticismul? Evident, umorul nu e o trăsătură dominantă, vizibilă, excesivă. Dar contradicția dintre ceva ce roade în ascuns și masca veseliei ține, până la un punct, chiar de morfologia umorului. A fi altul proiectează identitatea
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]